E o mare deosebire intre a scrie ce simti si a spune ce simti. E o mare deosebire intre a privi un monitor si a privi in ochii cuiva. E o mare deosebire intre vocea pe care o ai in gand si cea pe care o auzi rostind cuvintele. E o mare deosebire intre a citi si a intelege, la fel intre a auzi si a asculta cu atentie, insa cel mai dificil mi se pare sa gasesti cuvantul care exprima cel mai bine adevarul. Si daca ma'ntrebi ce fac, am sa'ti zambesc trist si'am sa imi spun ca astept noaptea sa derulez flashbackuri la nesfarsit, sa'mbratisez patul, sa'mbrac tricoul imens roz, s'ascult povestea de culcare pe care mi'o sopteste oita micului print si sa ma pierd printre vise verzi. Pentru ca in acele putine ore, realitatea isi pierde treptat conturul, astfel curg nerostitele si totul capata o cenzura transcendentala. Credeam ca putem pacali timpul, cantand impreuna noaptea pe strazile pustii ale orasului, pana cand timpul va uita si el, la fel cum noi am uitat de el. Dar n-a fost asa, fiindca ultimele minute se scrugeau mai repede decat nisipul dintr-o clepsidra. Nu stiam ca se va da ceasul inapoi, nu stiam ca o ora poate conta atat de mult, nu stiam cum e sa alergi cu toata puterea tinandu'te de mana pana iti pierzi rasuflarea, nu stiam cum e sa tipi in ploaie intr-o intersectie printre masinile care incearca sa te ocoleasca, nu stiam cum e sa se inchida usile trenului in fata ta in timp ce realitatea te izbeste cu putere, nu stiam cum e sa ai totul sau cum e sa-ti fie dor.
