vineri, 8 martie 2013

Scrisoare pentru mama

Draga mama,

Astazi este de o mie de ori mai mult ziua ta decat ziua mea. Esti de 3 ori femeie: mama, sotie, carierista.

Pentru mine ai fost multiplicata la 5. Mi-ai daruit tot ce am dorit eu, dar mai presus de toate intelege, respect si iubire neconditionata. M-ai aparat de fiecare data (poate chiar si atunci cand nu am avut dreptate), m-ai sustinut, mi-ai ascultat toate visele prostesti (care apoi au devenit realitate, cine ar fi crezut?), mi-ai impartasit pasiunea nebuneasca pentru shopping, m-ai invatat sa fiu ingrijita, aranjata.

M-ai invatat sa ii respect si sa ii ajut pe cei care au mai putin ca mine, pentru ca toti suntem oameni. (indiferent  din ce punct de vedere ar avea mai putin). M-ai invatat sa am mila si niciodata sa nu dau intr-un om gata lovit.

M-ai invatat tot tu, poate unul dintre cele mai importante lucruri pe care astazi le stiu si ma ajuta sa merg mai departe: sa lupt. M-ai invatat ca nu exista sa iti doresti si sa nu poti avea.

M-ai invatat sa nu copiez la un examen, sau sa nu o iau niciodata pe calea usoara. Si nu o fac, iar asta imi aduce satisfactie.

Ai fost intotdeauna frumoasa, puternica si imi doresc ca intr-o zi sa fiu EXACT la fel ca tine. Dar tu nu ai nevoie sa auzi lucrurile astea, tu deja stii.

Iti multumesc ca niciodata nu am simtit ca sunt singura, nici macar la 3000 de kilometri cand tot m-ai tinut de mana in felul tau. Te iubesc si iarta-ma ca nu iti scriu astfel de scrisori de 365 de ori, asa cum ai merita. Pentru ca ziua ta e in fiecare zi, nu doar AZI.

SI sa ma ierti daca nu sunt copilul ideal, dar in fiecare zi imi doresc sa fiu mai buna si tu sa fii mandra. Pentru mine, pentru noi.

Cu dragoste,
A ta fiica

PS: ^_^ (stii tu ce e asta!)