sâmbătă, 28 iulie 2012

Nu ne-am nascut in locul potrivit

In loc sa fiu unde sunt acum (a nu se intelege ca sunt ingrata sau ca nu imi apreciez viata), unde imi bat capul cu fel si fel de probleme contemporane, unde dau tot mai des de nesimtire sau de proasta crestere care pe mine ma depaseste, unde imi fac inima chitic mica-mica si ma gandesc cateodata "toate mi se intampla mie", puteam sa ma fi nascut in alt secol.

Imi place tehnologia din ce in ce mai putin, mi-as dori sa fiu exilata de Internet, de Facebook, Twitter, telefon, sau orice alta cale de socializare cel putin doua saptamani fara sa aud de deadline-uri, proiecte, munca si singura ora stabilita sa fie ora cand vad rasaritul pe malul marii, sau undeva cu multa iarba si maci rosii-rosii.

Incerc sa fiu o doamna, va rog sa ma credeti, ma straduiesc. Ma consider a fi o fiinta bine educata, cu principii, pe care insa din pacate mi le calc in picioare tot mai des in ultima vreme pentru ca dau de persoane care-mi intind si ultimul fir de nervisor pe care il (mai) am.

De ce nu m-oi fi nascut eu (oho si acu eram moarta si ulcele de mult, saraca) in perioada cu corsete, rochii cu crinolina, flori in par, bune maniere si printi/conti/ce naiba or fi fost ei, civilizati? Eh? Cu ce-oi fi pacatuit eu de m-am nascut in era asta plina de prost crescuti, nesimtiti, oameni URATI pe interior, violenta si astfel de asemenea lucruri?

De ce nu m-am nascut sa sed eu la mine la castel, imbracata pompos si sa astept sa-mi vina toate la nas in loc sa alerg cu o geanta in care troneaza agende, carti, reportofoane, aparate foto si alte multe altele prin tot orasul?

De ce nu m-am nascut in era in care oamenii rezolvau totul si nu aruncau totul la gunoi ca si cum nici nu ar fi fost? De ce ma simt silita sa traiesc intr-o lume in care parca totul este pe dos? De ce ma simt silita sa traiesc intr-o lume in care lumea considera ca NU e de datoria lor sa mearga MAINE la vot sa SCHIMBE ceva?

Mmmm...

Am cititori amuzanti!

Inainte de a incepe postarea, va rog sa trageti o fuga si AICI si AICI unde mi-au scris fanele. Nu stiu cum de or da tocmai de mine! Aveti si voi d-astea?


Am primit un mail semnat de F care spune asa: "draga donshoara Cristina Cioba Tzie nu tzie rushine? Faci o gramada de bani din blog shi nu esti in stare s scrii zilnic??? Pai io intru k o fraiera ji nu gasesc nimic??? pai stai putzin fetitzo, ai prostit? Plus d asta kum naiba ai putut s dai numele tau real???? Ejti proasta??????????????? Degeaba ekjti frumoasa ji faci pe jmechera k stii gramatik si esti implinita...iubire tot nai;) Eu d acum nu t mai citesc, numa rahaturi skrii"


Prima mea reactie a fost ca e o gluma din partea prietenelor mele si ma asteptam din moment in moment sa apara vreo camera ascunsa..."OK, e gata? Unde zambesc?"Insa camera intarzia sa apara, iar eu eram din ce in ce mai socata. Cand mi-am dat seama ca nu e nicio gluma, m-am uitat crucis la multitudinea aia de semne de intrebare. Cand am terminat si cu asta, mi-a luat cam 7 minute si jumatate sa descifrez textul. Gramatica din parti, j, tz, sh de mi-au luat ochii foc si mi-au sangerat urechile.


Acum: Draga "donshoara F",


Nu-mi esti simpatica deloc si asta nu pentru ca m-ai criticat, ci pentru ca esti analfabeta. Cu A. Mare, adica. Acum, trecand peste gramatica ta inexistenta, sa-ti analizam putin textul si sa radem de matale.


Apreciez ca mi-ai scris numele corect (mare mirare!). Ti-as dori sa traiesti lunar cu suma de bani pe care o castig eu din blog (0 lei, 0 euro, 0 lire. 0 total), dar nici macar eu nu sunt asa de rea. Nu mi-am facut blogul ca sa-ti hranesc tie frustrarile sau ca sa te distrez pe matale. Pentru asta sunt cartile (stii ce-i aia?), filmele, prietenii tai. Eu nu sunt prietena ta si tare ma indoiesc ca o sa fiu vreodata. 


Cum am putut sa dau numele meu real? Fetito, am 20 de ani si imi asum absolut tot ce scriu. Fiecare cuvintel, fiecare virgula, fiecare post pe intreg si si comentariile pe care le primesc la ele. Nu am nevoie sa ma ascund in spatele unui pseudonim pentru a scrie mizerii despre unii si despre altii. Pentru ca ghici ce: eu nu scriu mizerii despre unii si despre altii.


Nu vad relevanta faptului ca sunt frumoasa pe acest blog. E blog, nu prostitutie. Iar gramatica...stii cum e, fiecare cu ce (n-)are. Tie iti lipseste cu desavarsire. Nu-mi aduc aminte sa fi facut pe "jmechera" datorita faptului ca stiu gramatica. Poate-ti aduci tu aminte vreun astfel de episod, iar in cazul acesta imi cer scuze (si in orice caz, nu matale).


Privitor la iubirea pe care o am sau nu o am eu, iarasi consider ca nu te priveste. Daca doream a scrie despre realizarile sau esecurile mele amoroase, o faceam fara jena. Dupa cum observi, nu am simtit nicio nevoie de a ma expune chiar atat de personal aici, cand ma vede "o tara-ntreaga".


Cat despre faptul ca nu ma mai citesti, iti multumesc sincer, din suflet si cu caldura mare!!!


Te pup si iti multumesc pentru grija pe care mi-o porti. Cu drag,
Cristina Cioba (nu C, nu B, nu F)

vineri, 27 iulie 2012

Zilele astea...

Oricat de mult mi-ar placea sa va scriu despre lucruri frumoase, nu pot. Parca ele nu prea se inghesuiesc sa vina la mine si eu nu prea pot sa le fortez. 


Asa ca da, m-am saturat de nepunctualitate. Da, eu ajung mereu cu 5 minute inainte de ora intalnirii stabilite IN PREALABIL! Da, nimeni nu ajunge niciodata la fix. Si da, dupa 15 minute am tot dreptul sa plec ca apoi sa nu fiu numita "nesimtita nerabdatoare". Pai tu, ala care intarzii, oricare ai fi esti un bou sau o vita prost educat/a. Nu, nu esti asa cand ANUNTI.


Draga doamna medic oftalmolog (nu-i dau nume), daca eu vin la tine pentru o consultatie si NU imi dai o solutie la problema mea, NU ai dreptul sa-mi ceri bani pentru asta. Ca nici eu nu-ti cer bani pentru ca te uiti la mine. Desi ai merita.


Draga taximetrist care te rog eu pe matale sa ma duci pentru o cursa de 3 ron intr-un oras mega mic si de rahat iar tu imi ceri 6 lei pentru cursa aia ca tu nu faci cursa de 3 lei, de ce nu raspunzi matale la ce numar de telefon pot sa-ti fac o reclamatie? Nicio problema, l-am gasit si singura.


Oameni tampiti care mergeti voi pe strada, de ce nu va uitati in stanga si-n dreapta sa nu daramati vreun biet trecator in marea graba a domniilor voastre? Deoarece daca sunteti apostrofati tipati ca din gura de sarpe.


Oameni politicosi ce "esteti"voi, de ce va bagati in fata la cozi? Nu va e putina rusine? Da, e cald. Da, esti obosit. Dar da, si mie imi e cald, si eu sunt obosita!!


Dobitoci cu acte-n regula, de ce nu stiti sa apreciati un om si lucrurile pe care le face pentru voi? Ghiciti ce: fiecare are nevoile lui si trebui RESPECTATE! Nu sunteti voi centrul Universului!! Bineeee????


Pe voi ce va mai enerveaza zilele astea?

miercuri, 25 iulie 2012

Greseli



Intotdeauna ce gresesc altii e mult mai grav, mai jignitor, mai rau, nu au avut motive intemeiate. Cand gresim noi? Avem motive, scuze, explicatii, am facut-o pentru ca....

Taiem si scrijelim in carne vie de fiecare data cand ceilalti gresesc,  dar atunci cand gresim noi e firesc sa fim iertati. Ne iertam pe noi insine ca sa ne eliberam de povara greselii, gandindu-ne, "suntem oameni, gresim".

Desigur, nu zice nimeni sa ierti la nesfarsit greselile altora. Nu zice nimeni sa te lasi calcat in picioare si sa dai o mie de sanse cuiva care nu merita...

 Si eu gresesc. Toti gresim. Nu exista oameni perfecti, oricat ne-am dori adeseori sa fim asa...Oricat ne-am critica si oricat i-am critica pe altii. Ce-i drept, sunt greseli care pot evitate... Dar daca nu ai reusit sa le eviti, nu inseamna ca nu meriti iertarea.

Dar tu? Tu ce nu ai putea ierta niciodata?

luni, 23 iulie 2012

Am ajuns la o concluzie

Eu clar scriu pentru mine. Adica si pentru voi, dar in mare parte sa-mi expun gandurile aici, sa ramina undeva. Jurnalele scrise de mina ocupa mult timp, desi sa va zic drept mi-ar place tare mult sa am un jurnal roz in care sa scriu cu un pix cu puf. Eh, nu despre asta-i vorba azi, deci nu despre asta povestim.


O vreme m-am tot "zbatut"sa zic asa, propunand si acceptand diverse propuneri de link exchange, o vreme am urmarit constant bine stiutul si totodata faimosul "Zelist"ca sa vad pe ce loc mai sunt, bucurandu-ma atunci cind urcam si intristandu-ma oarecum atunci cind coboram pe pozitii. Sigur, ma bucura si acum feedback-ul, care nu mai este atit de puternic ca inainte, dar este, fie pe mail, fie in comentariile voastre, insa nu ca inainte cind scriam doar pentru asta. Nu pun blogul pe privat din motive personale, insa credeti-ma ca as face-o chiar acum, cu mare drag.


Insa, va rog, fara a va supara pe mine, sau Doamne fereste a nu ma mai citi, nu mai accept nicio propunere de link exchange, indiferent despre ce ar fi vorba. Daca imi place un blog, il voi adauga si il voi citi cu toata dragostea, insa daca nu, stiti voi vorba din popor: "Dragoste cu sila nu se poate". Asa ca pe acest considerent am facut curatenie in blogroll si i-am pastrat doar pe cei pe care-i citesc si astept cu sufletul la gura sa scrie cite ceva. Sa stiti ca da, voi din blogroll, aceasta e o invitatie sa-mi incantati ochii mai des!!!!:)


Atit. Pam paaaam. 



duminică, 22 iulie 2012

Cea mai grea boala

Nu, din fericire nu sunt bolnava si sper sa ma si tin departe de boli fizice si sufletesti, pe cit de mult posibil. Insa astazi vreau sa va vorbesc despre o boala care nici nu stiu la ce categorie se incadreaza, dar va rog sa ma iertati daca indraznesc a considera ca-i spune boala mentala. 


Va prezint cu surle si trimbite boala numita: "Mereusatisfacplacerilesinevoilealtora". Nu, nu ma refer la prostitutie, ma refer la nevoi materiale, spirituale. Nevoi.


Simptomele bolii sunt urmatoarele: Nu spui "NU", deoarece nu doresti a supara persoana respectiva. Pui nevoie altora mai presus de nevoile tale, astfel incit tu ajungi pe un loc 5-6, daca ai noroc. Esti gata oricind sa renunti la treburile tale (indiferent ca e vorba de o zi de rasfat, sau lucruri importante si email-uri care curg legate de job) ca sa satisfaci nevoile...altora. Si cred ca cel mai dureros simptom este atunci cind faci sau incerci macar sa faci lucruri dragute pentru ceilalti (indiferent ce intelegeti prin "ceilalti"), fara a astepta nimic inapoi si rezultatul e urmatorul: nici nu primesti nimic (e ok, oricum nu asteptai), dar nici nu esti apreciat.


Este o boala grava, intr-adevar, dar nu incurabila. Sa vorbim putin despre tratament. Se procedeaza asa: Sigur, ajutam oamenii, insa DUPA ce ne-am terminat de rezolvat problemele pe ziua respectiva, ordonate dupa prioritati. Nu fugim si lasam balta tot ceea ce inseamna ceva pentru noi, motivand ceva de genul: "In fond e si maine o zi pentru rasfat". Nu facem munca in locul oamenilor care nu inseamna nimic pentru noi si mai ales, NU fara beneficii. Ce spuneti, ar mai fi ceva de adaugat?


Am fost si eu bolnava, cred ca drumul spre vindecare isi urmeaza cursul firesc. Voi? Sunteti diagnosticati cu aceasta boala?