sâmbătă, 16 octombrie 2010

Gânduri de noapte...



E 2:40 dimineaţa şi eu în loc să dorm caut să exprim în cuvinte ceea ce simt. Numai că navigând pe net am regăsit citatele Mihaelei Rădulescu, pe care parcă le-a scris pentru mine... Cred că în 1000 de cuvinte nu aş fi putut exprima aşa bine.

   " Dorul e rezumatul perfect a ceea ce contează cu adevărat în viaţa ta.

    Dacă am trăit numărând de câte ori am respirat, am trăit degeaba. Dacă am adunat o seamă de momente în care ni s-a tăiat respiraţia, am trăit cu adevărat.

    Ne-am rupt viaţa în bucăţi, utile doar pentru a completa puzzle-ul supravieţuirii.

     Dor dureros - când ce aştepţi nu mai vine şi ştii bine asta, dar păstrezi dorul, căci nu ai mereu cu ce să-l înlocuieşti. "


Şi încă un citat pe care l-am văzut aici şi mi-a plăcut enorm:  "After 12 years of therapy, my psychiatrist finally said something to me that brought tears in my eyes: “No hablo ingles” "


Şi cam atât din gândurile de noapte... Şi uite aşa mi s-a făcut dor de mare şi de apusul ăla de când veneam din Bulgaria...uite aşa, că avea cine să-mi spună "Hai, că am ajuns acasă"....

vineri, 15 octombrie 2010

Citatul /citatele, poza şi melodia zilei

"There comes a point in your life when you realize who matters, who never did, who won't anymore, and who always will. so don't worry about people from your past, there's a reason why they didn't make it to your future."

Vine un moment în viata ta când realizezi cine contează, cine nu a contat niciodată, cine nu va mai conta de acum, şi cine va conta mereu. Aşa că nu te îngrijora de oamenii din trecutul tău, e un motiv pentru care ei nu au reuşit să fie în viitorul tău.

Am (re)găsit câteva citate ale lui Marylin Monroe. Cam astea ar fi: 
"Ştiu că există un viitor pentru mine, dar nu pot să-l mai aştept.

O actriţă nu este o maşină, dar eşti tratată ca o maşină. O maşină de bani

E mai bine să fii nefericit de unul singur, decât cu cineva.

Câinii nu m-au muşcat niciodată. Doar oamenii.

Dacă poţi face o fată să râdă, o poţi convinge să facă orice.

I believe that everything happens for a reason. People change so that you can learn to let go, things go wrong so that you appreciate them when they're right, you believe lies so you eventually learn to trust no one but yourself, and sometimes good things fall apart so better things can fall together. "

 Şi melodia zilei:

Iar aşa, ca de final... un buchet de trandafiri pentru toată lumea, şi un pahar de vin în ciuda lucrurilor urâte, şi ridicat în cinstea tuturor lucrurilor frumoase care vor veni...

 sursa ambelor poze este http://deviantart.com

joi, 14 octombrie 2010

These days...

Mesaje. Inbox. Ştergere. Ştergere totală. Sunteţi sigur/ă? Da, sunt sigură. Şterg totul fără niciun regret, arunc chestii-la fel, fără niciun regret-. Că e simplu şi că nu mă leagă nimic de nici măcar UNUL singur din toate mesajele alea. Şi de altfel de nimic altceva, mai nou. If that makes me a bitch, okay.

Nu mă mai leg de oameni- în schimb am rămas legată de cei de care eram legată deja, chestie care nu mereu mă avantajează. În loc să ies pe plus ies din ce în ce mai des pe minus. Şi nu numai că nu mă mai leg- că mi se pare că n-are oricum niciun rost. Acum, cel puţin. Oricum, fiecare om de care îţi permiţi să te ataşezi o să însemne o altă pierdere, undeva de-a lungul vieţii.  Şi ce rost are? Acum cel puţin, in the moment of speaking (haha, writing), nu dau doi bani pe cunoştinţe noi. Haha, sunt anti-socială!

 Zilele trec din ce în ce mai repede, nu mai am niciun fel de noţiune a timpului, sunt permanent ocupată, şi parcă am uitat de tot ceea ce mi-a păsat vreodată şi mă concentrez pe alte chestii să nu-mi pierd din nou capul. Acum chiar nu-mi permit să mă mai pierd nici măcar o singură dată. Că fix aia-mi mai lipsea. 

Sunt leneşă, beau ceai, fumez cam mult, uneori mi-e dor, sunt încăpăţânată, scot o oră de somn din nimic, chiar dacă nu am timp, dorm aşa, făcând alte chestii, nu m-am mai uitat la Medium că nu am avut timp, colegii îmi spun Bubu, zâmbesc tot mai des. Sunt ocupată şi n-am aer nici de mine, dar vine weekend-ul şi am chef să respir acum...

 Mă bucur de soarele de-afară , care nu ştiu cum şi-a făcut prezenţa iar, mă bucur de privirile întoarse pe stradă după mine, mă simt bine, mă simt sigură pe mine, chiar dacă uneori clachez..

 Şi sunt fericită. Nu am tot ce-mi doresc, e imposibil să ai tot ce-ţi doreşti, oricât de mult ai lupta. Nu am nici jumătate din ce doream şi totuşi sunt fericită !

Poza de mai sus e de pe tumblr, e a unei fotografe cunoscute. Atât de cunoscute, că nici nu mai ştiu cum o cheamă

ps- vă las cu un textuleţ, spre surprinderea mea, nu reţin a cui e, dar mi-a adus aminte de nişte vremuri frumoase:

later edit: poezioara e a lui Mircea  Cărtărescu, după cum am aflat lately, şi îmi şi amintisem
 "Fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
Poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
Nu mă părăsi căci n-aş mai suporta nicio ruptură.
Fii lângă mine, ţine cu mine.
Înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
Fii iubita mea permanent.
Hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
Să ne ataşăm, să ajungem la echilibru"

marți, 12 octombrie 2010

“ma cheama sonia vlad am 26 de ani, cancer la stomac si inca sase luni de trait. pe orgoliul meu il cheama patrocle. nu am puteri speciale, am verificat."

"te’ai gândit de o mie de ori la primul lucru pe care l-ai face dacă ai şti că o să mori curând, nu? dar eşti liniştit, n-o să ţi se întâmple tocmai ţie. ai un destin măreţ. aştepţi o minune, ştii că o să vină pentru că aşa se termină toate filmele americane.
boala mi-a deschis ochii. nu contează când mori până la urmă, aşa că le-am încercat pe toate. ai să vezi. sex, droguri, tratamente…am întâlnit o gramadă de lume, ba chiar am reuşit să mă îndrăgostesc. de un bărbat diagnosticat cu hiv. o relaţie total diferită de ce ai crede tu.
nu am priceput niciodată sporturile extreme. senzaţii tari? adrenalina? încercaţi cancerul!"

soni e o carte scrisă de andrei ruse. cu litere mici. am citit-o pe soni în toate locurile posibile (nu foarte multe, ce-i drept, pentru că am terminat-o într-o zi. )- la şcoală pe sub bănci să nu fiu văzută de vreun prof. acasă în pat, înainte de somn, în timp ce am mâncat, la ţigară. peste tot. soni şi-a pus o amprentă majoră. m-a lăsat impresionată şi şocată. a fost o lecţie de viaţă. scriu şi eu cu litere mici, că în soni literele mari nu înseamna n-i-m-i-c. pentru andrei ruse e uşor să scrie despre lucruri atât de mari cu litere mici.

 soni are 26 ani, are cancer la stomac şi încă 6 luni de trăit. sau cel puţin aşa crede ea. era o fată obişnuită, care obişnuia să aibă o relaţie serioasă, care totuşi se terminase destul de recent, o familie normală, un job, o "cea mai bună prietenă". şi aşa din senin: şoc-caner. atunci începe aventura. şocul, groaza. disperarea. voinţa cretină de a dormi cât mai puţin şi a trăi cât mai mult. îşi calculează tot felul de programe, cum să facă să doarmă cât mai puţin. serii de întâmplări, evenimente, oameni noi, etc. 

soni încearcă cu disperare să evadeze. cartea e scrisă cu mult umor, deşi situaţia nu e deloc amuzantă. soni merge cu dana, prietena ei cea mai bună să-şi aleagă chiar ea sicriul, se pune să se pozeze, fac mişto de tipa de acolo, de un taximetrist, scene care într-un alt context sunt foarte funny.  soni nu se opreşte aici. încearcă tot felul de senzaţii tari, trăieşte la maxim, se îndrăgosteşte, riscă. 

(Taximetristul ingrozit, dupa ce afla de boala Soniei, o intreaba):
-da’ cum doamne iarta’ma?
-e, cum? pur si simplu. nu stiti cum e cu cancerul?
-exact asa.
-de la televizor e, va zic eu. am vazut cateva documentare…si-asta face cancer! nu stie lumea, dar asta si tigarile e, fir-ar mama lor!
-pai de la tv mi-a zis si mie ca e…
incercam sa ma abtin cat puteam de mult sa nu rad in hohote. dana la fel, o observasem in oglinda. avea mana pe fata.
-de la televizor, nu?
-daca va zic…mai ales de la prostia aia de OTV.
-aoleu!
-pai da, nu stiati? ca aia emit prost de tot, au niste aparatura d-aia veche, vai mama ei. si cum eu ma uitam in fiecare seara…am patit-o, vedeti?
dana se chircise toata in spate si tremura de ras. din cand in cand mai scoatea niste chicoteli, apoi isi lasa doar gura acoperita de mana ca sa i se vada ochii inlacrimati.
-vai, da’ nu plangeti doamna, doriti un servetel?s-a sesizat imediat soferul.
-nu, nu, multumesc…doar ca…mi-e greu acum sa reaud povestea, i-a raspuns dana silabisind.
-doamne pazeste!! a exclamat taximetristul, inchinandu-se in fata bisericii de la obor. dar cum? si nu faceti tratamente d-astea?
-ba fac, de-aia nu mai am nici par!
-aoleu!
-asta e viata, ce sa-i facem acum? am concluzionat eu.
-da, mama ei, da’ cum se intampla…am auzit-o si pe-asta! si de la OTV ziceti, nu?
-de la OTV, de la Acasa, mi-a dat doctorul o lista. le stia bine, ca mai sunt cazuri.
-da’ la acasa ce-are, doamna?
-tot asa! transmisii proaste. cica nici Proteveu’ nu o duce prea bine, dar cu Acasa e pulbere!
-doamne! sa-i spun lu’ nevasta-mea! sarbu asta chiar ca-i al dracu’ de zgarcit…am tot auzit…si cu tratamentele-astea nimic?
-nimic nimic…m-am dus prea tarziu. bine, sanse pot fi, nu zic…da’ mai am cateva luni si acum ma gandeam sa vad cum ma-ngrop si eu…ca omul.
-doamne, da’ ce-a ajuns lumea asta…
-macar e bine ca mai aflam si noi. ce, eu daca stiam dinainte ma mai uitam la diaconescu, la d-astea?
-da, dar chiar asa, sa moara oamenii si altii sa faca bani asa? chiar pan-aici? nu e nene! nu mai e viata cu nesatuii astia! si-atat, doar de la tv, asa?
-pai ce-mi trebuia mai mult?
-doamne-ajuta! si taximetristul s-a crucit iar. ce-am ajuns…"



şi atunci apare întrebarea în mintea cititorului. 

"eu ce aş face dacă aş mai avea de trăit doar 6 luni de zile?"

îţi dezvoltă la maxim empatia, capacitatea de a te pune în locul cuiva, te face să o înţelegi pe soni şi totodată să te crezi ea. soni se lipeşte de tine şi-ţi urlă în creieri: "tu? tu ce faci? trăieşti? dar dacă ai avea cancer? ai trăi??" 


îţi dă o lecţie de viaţă. soni e din ce în ce mai rău. soni are coşmaruri, viermele o distruge.

câteva citate: 


sau 

 "in singuratate, orice forma pare sa respire. orice piatra cu anumite configuratii ciudate are ochi. de aceea oamenii singuri lovesc. ca sa nu se indragosteasca de pietre sau de statui."

sau

"cat de genial a fost omul care l-a inventat pe dumnezeu. ma gandesc la un batranel adorabil, la un barbos trist, parasit de nevasta si de copii. dumnezeu? nemernicul e sus pe tavan, inecat in fumul de tigara, uitandu-se cu sila... dumnezeu pana la urma este singura explicatie pe care o accepti. din mila. din caritate fata de tine si fata de cautarile tale fara sens. o forma a unei nebunii, acceptate social, o schizofrenie mitologica." 

sau


“nu e nimic aici in afara dorintei noastre de a muri cat mai tarziu posibil”

sau "iata o intrebare: daca ai putea sa cunosti viitorul, fara sa-l poti schimba cu ceva, ai mai vrea sa il stii?




 ar mai fi o grămadă, dar prefer să vă decideţi să citiţi şi voi, şi să vă convingeţi singuri

 iar finalul e unul neaşteptat şi şocant, pe care nu, nu vi-l zic. atât pot să vă zic că e o adevarată lecţie de viaţă. oare chiar trebuie să primim o lecţie din asta, ca să trăim? de ce lăsăm totul pe una din zilele astea pentru că "avem timp?" nu, nu avem timp. nu! şi chiar dacă nu suntem ca soni (care dă impresia puternică de realitate, şi mă face să cred că a existat o soni- defapt e o soni, în fiecare dintre noi). nu avem timp. trebuie să trăim, ACUM.  nu mai târziu. nu mâine. nu peste 5 minute. ACUM.

spusesem şi finalul cărţii dar la cererea lui...da, chiar a lui andrei ruse, l-am şters. 

 şi acum nu pot să mă abţin să vă întreb...voi...voi ce aţi face dacă aţi mai avea de trăit fix 6 luni? vă rog frumos, gândiţi-vă şi răspundeţi-mi sincer, aş fi tare curioasă. 


ps- poza este luată de pe facebook-ul lui andrei ruse.

duminică, 10 octombrie 2010

Chestii pe care le fac oamenii often enough şi care te enervează. Sau top expresii şi întrebări cretine

Te sună la o oră inumană (ex: 9 dimineaţa în week-end ), zici un "Alo" somnoros şi ei te întreabă cu cea mai cretină voce ever "DORMI?"

 Da, dorm, vorbesc cu tine în somn, că nu-s doar nebună, isterică şi paranoică, ci şi somnambulă. E, ce zici?

 Te sună pe telefonul fix, asta dacă ai ghinionul să deţii unul, şi te întreabă "eşti acasă?"

 Nu, uite, sunt în faţa blocului, am ieşit să mă plimb

 "Ai cumva o ţigară? Pot să iau şi eu aia, aia, aia, aia? "

 Nu, nu poţi. Şi ca să te scutesc de întrebare, nici mâine nu o să am. Na!

 "Te rog frumos să stingi ţigara, că aici nu se fumează, mi se face rău de la fum."

 Ei lasă, aşa cum ţi se face rău, aşa îţi şi trece. While you are dying, I m out of here, că nu-mi impui tu mie unde fumez şi unde nu.

 "Mă iubeşti? Da dacă şi dacă şi dacă..."

 Aşa deşteapto, freacă-l la cap, că asta-i soluţia. He ll be yours forever. Bingo!

 "De ce fumezi?"

 De filtru frăţică, adică cine pana mea eşti tu să-ţi dau eu ţie explicaţii din astea? Faci vreun sondaj de opinie, calcul sau ceva de genul în funcţie de cât fumez eu şi cât cheltuiesc pe ţigări?

 "Iubitule, m-am îngrăşat?"

 Aici e aici. Orice ai spune tot nu-i bine. Să te ferească sfântu să spui DA, că ai pus-o de-a binelea. Dacă spui un simplu NU, o să zică că sigur o minţi. Dacă spui da, dar slăbeşti tu... în cele mai mari filme horror n-ai văzut tu ce o să păţeşti. Ea deja are flashuri cu tine într-o baltă de sânge.

 "Mai trăieşti?"
  
 Bineînţeles că nu, tu eşti un fel de medium, dar vorbeşte mai încet, că ceilalţi nu mă pot vedea.

 "Te-ai tuns? Te-ai vopsit?"

 Nu, e o iluzie optică. Adevăru e că am tuns vreo 24 de cm, da e insesizabil, bravo, mă  mir că ai observat!!!

 "Iiiiiii, ai venit deja?"

 Nu, încă sunt în centru, dar mă bucur să te văd şi eu.

 "De ce eşti single?"
 Uite d-aia că mi s-a acrit de dăştăpţi ca tine măh!

 "Ştiu că m-a înşelat, da eu îl iert."
  
 Aşa mămică, ăsta e spiritul, bravo, bravo, bravooo!!!! N-o să se mai repete, nu-ţi fie frică, a fost o scăpare. Nu aştepta scuze de la el, caută-i-le tu, gândeşte-te că nu i-ai oferit poate tot ce trebuia şi de asta. Stai liniştită, e ok.

Şi tot din seria cu înşelatu

 "Eu te iubesc pe tine, ea nu înseamnă nimic."

 La asta aşa tare mă umflă râsu, că nu găsesc nicio replica inteligentă


 Întrebarea mea: de ce vorbesc oamenii când mai bine ar tăcea? Care sunt chestiile care vă enervează pe voi?!


Today I had a thought. What if I... what if I had never met you?