Mă enervează... de fapt ce zic eu? Nu mă enervează, ci mă disperă oamenii care vor cu orice preţ să lase impresia că au o viaţă perfectă. Şi aşa cum era într-o piesă de teatru genială, zicea aşa "If somebody says he's living life to the full, I can bet you a hundred to one, he's some fake arsehole".
Nu, nu poţi trăi la maxim. Nu, nu poţi fi perfect şi mereu dichisit şi gata de orice. La fel cum nu poţi să fii mereu pregătit şi să zici "Da, ştiam eu". La fel cum nu poţi fi drăguţ cu toţi oameni şi să simţi asta (dacă eşti un dobitoc şi-i pupi pe toţi în fund ca să îţi atingi fel şi fel de scopuri- nu se pune!!). Nu poate să-ţi stea mereu părul în perfectă ordine, nu poţi să ai mereu chef să asculţi prostiile tuturor fără să răbufneşti, nu poţi fi pregătit pentru fiecare lucrare sau teză. Aşa cum poate azi n-am chef...
Şi degeaba arăţi perfect, dai impresia că te comporţi perfect şi ai bunele maniere la tine de fiecare dată, dacă pe interior eşti răvăşit...
Şi eu una, prefer să-mi stea într-o zi părul răvăşit că n-am avut timp să-i fac nimic, sau să ies nemachiată, sau să stau o zi întreagă în pijamale să mă uit la serial că aşa am chef... Prefer să mă duc nepregătită la o lucrare sau să zic du-te dracu dacă am chef şi mă enervează cineva. Nu e frumos, dar once in a while e sănătos...
Şi eu nu am o viaţă perfectă, dar o ador aşa...
A, şi nu uitaţi...suntem oameni, nu păpuşi de plastic... deci ne comportăm ca atare.. we can t be perfect!

















