vineri, 9 aprilie 2010

Povestea unei oarecare....ea part one

Îl privea cu ochii ei mari şi negri, care oricum spun totul, nu mai e nevoie de confirmări, sau mai ştiu eu ce. Îl privea atât de tăios ca şi cum el i-ar fi distrus toată viaţa. Parcă avea imprimat, tatuat pe retină imaginea aia a ei de dinainte să-l cunoască. Aşa cum işi tatuase ca fraiera, numele lui pe abdomen.  
"Lasă, tatuajul ăla îl scot eu cu prima ocazie. Praf îl fac, să dispară. El nu merită nici măcar un cm pătrat din pielea mea. M-a avut, m-am avut cu totul. Prin fiecare venă curgea...el. "

Ei au fost...perfecţi. Unul pentru altul. Deja erau unul singur. Acum sunt...doi străini. Ea se uită la el cum duce ţigara la gură, cum trage, cum inspiră tot fumul ăla în piept, îl dă afară, cu o expresie mulţumită a feţei. Apoi lasă ţigara în scrumiera, şi duce paharul cu whisky cu gheaţă la gură, soarbe cu înghiţituri mici, aproape enervante, şi îl lasă înapoi pe măsuţa de cristal cu zgomot. Nici măcar nu se oboseşte să o privească. Vorbeşte cu ea fără să se uite în ochii ei. Odată a iubit-o, a iubit-o mult. Cine ştie ce s-a întâmplat? Nici măcar el...

 Ea pe deoparte nu vroia să audă de el, dar pe cealaltă parte, vroia o explicaţie. Vroia să stie cum naiba, când nici n-a apucat să clipească şi tot ce au construit în atâţia ani. Capul îi bubuia şi îi răsunau toate amintirile alea pe care acum le-ar şterge cu buretele cu o rezonanţă de peste 100 de decibeli. Tot ce vroia e să plece odată. Ştia că mai sunt 2 săptămâni şi deja se imagina cum e îmbrăcata lejer, cu ochelarii de soare pe nas, urcându-se în maşina ei mov.  

 Într-un singur moment în care a realizat care e adevărul, nu a putut să mai spună nimic. A dat peste cap paharul de whisky, şi s-a ridicat.
A spus simplu... - Eu plec.
 -Cum adică...pleci?
 -Uite aşa, plec. Nu regret nimic.
 -Ce faci, dai cu piciorul la tot ce a fost?
 -Nu...nu mai am în ce să dau cu piciorul. Ai dat tu deja. Sh...mai bine taci.

 ....Uşa se trânteşte cu un zgomot înfiorator. 
 

 P.S-Nu, nu sunt nici eu implicată în acest text, nici cineva cunoscut. Fără interpretari, cavasăzică.

2 comentarii:

Blindius spunea...

Frumos textul,chiar aş vrea să ştiu ce se întâmplă mai departe.Îmi plac ochii mari şi negri.Mă sperie ideea asta de relaţie construită în ani buni şi sfârşită fără explicaţii clare,excluzând monotonia.

Blindius spunea...

Nu m-ai blogroll-uit,cum chiar tu ai cerut...