marți, 4 mai 2010

Măşti...


Lasă masca jos...lasă treptele alea să fie urcate...umple golul cu goliciunea mea. Eu sunt aici. Eu mi-am lăsat masca jos, te-am lăsat să mă vezi aşa cum sunt defapt, fără inhibiţii, fără mască, aşa cum sunt EU...cea adevărată. Eşti prima persoană care mi-a intrat în suflet în aşa fel încat să fiu eu în orice moment. Să spun ce gândesc, ce simt. Toţi trebuie să ne prefacem. Sunt puţini aceia în faţa cărora nu simt nevoia să nu spun tot adevărul despre ce simt, sau să cosmetizez părţi din adevăr. Sunt puţini aceia în faţa cărora mă deschid aşa cum o fac în faţa ta.


Lasă vălul de pe faţă jos, lasă lacrimile să curgă atunci când simţi nevoia (dacă o mai ai în suflet...), lasă-mă să urc treptele, aruncă masca, dezgoleşte-ţi sufletul, rămâi gol... Gol, aşa cum am rămas şi eu. Nu-ţi fie frică, doar lasă-te dus de val, dus de mine. Nu ţi-aş face rău niciodată. Aş prefera să-mi fie mie rău, cu condiţia să nu-ţi fie ţie.

Alege să rămâi şi să mă laşi să iubesc...

3 comentarii:

realbadpisy spunea...

toti purtam o masca..sunt lucruri pe care le pastram doar pentru noi, lucruri pe care le simtim inautrun nostru si pe care le stim doar noi. Si apoi sa iti lasi masca jos e destul de periculos.. caci atunci esti vulnerabil...

monica vajna spunea...

ieri- seară mi-am dat seama că nu am răspuns niciunuia dintre semnele pe care mi le-ai lasat. nu din nepăsare ci din neputinţa de a mai scrie ceva. inexplicabil sau poate banal. in fine. iţi mulţumesc pentru tot! la re-citire, de acum!

Balaurita spunea...

foarte frumoase cuvinte...dar in acelasi timp, trebuie sa ai foarte mare grija cand si in fata cui iti lasi masca jos...