luni, 22 noiembrie 2010

Her!

Azi e ziua ei, a celei mai bune prietene. Lângă care am crescut. Am zâmbit împreună, am râs cu lacrimi, am plâns lacrimi amare, dar am fost una lângă cealaltă.

 Prima cu care schimb primele bârfe dimineaţa şi pe care o pup, ea care vine câteodată cu noi la ţigară doar să mai bârfim puţin, cu toate că ea nu fumează. Prima căreia îi spun tot ce am pe suflet.

 Am avut de învăţat în toţi anii ăştia, de când intrat la liceu şi până acum. Suntem doza perfectă. 

Eu- agitată, zăpăcita, nebună, câteodată isterică. Ea m-a învăţat să slow down niţel şi să înţeleg că lucrurile bune vin- dar doar dacă aştepţi şi ai răbdare. Şi totodată mi-a arătat că uneori chiar merită să lupţi.

Ea- liniştită, calmă, mereu politicoasă şi răbdătoare. Eu am învăţat-o că pe unii tre să-i calci în picioare. Am învăţat-o să aibă curaj şi uneori i-am spus că nu merită să lupte pentru lucruri care nu duc la o finalitate. 

 Şi tot prietene eram când am învăţat ce înseamnă iubirea adevărată şi ulterior absenţa ei. Şi durerea. 

 Tot împreună am fost la cele mai cele chefuri, am chiuit, am ţipat şi am învăţat să dansăm. 

 Tot împreună am râs şi am făcut mişto de fel şi fel de chestii. Şi chiar atunci când am râs de ea- am râs de fapt CU ea...

Şi tot ea mi-a şters lacrimile când un oarecare el (oarecare, acum) a plecat...

 Părinţii mei îi sunt părinţi şi ei, valabil şi viceversa. Şi valabil şi cu sora, naşa, bunica ei. Ihihihihi.

 Şi acum îi doresc un sincer La mulţi ani şi tot tot tot ce-i mai bun....
Asta e prima poză din a 10a...vai şi amar...


Asta tind să cred că e de prin 2008...

2009, la strâns gunoaie...

 La balul celor de-a 12a, în 2009...




 Cum îmi umfla colacu prin 2010...


 Am jucat şi teatru împreună...



 Şi am ajuns şi la Alexandria cu asta...la mama naibii, în sudul ţării. Căldură groaznică, coafura NU rezistă...


 Apoi am ajuns la Sinaia în septembrie 2010...

 Şi am fost şi la bal la ăia mici, de a 9a...tot împreună...





 Şi a făcut 19 ani, am crescut...

 PS- Nu am găsit pozele de când am făcut eu 17 şi ea 18...dar sigur to be continued...

 Love you, girl!

18 comentarii:

Alexandra spunea...

la multi ni. aveti grija de voi si de prietenia voastra.

Andra Dan spunea...

La multi ani! Prietenia e sfanta! Si eu am asa o prietena, si crede-ma va va inteleg legatura!

Iulia spunea...

La multi ani prietenei tale! Sa va bucurati de prietenie cat mai mult :*

Cristina Cioba spunea...

@alexandra- multumim mult

Cristina Cioba spunea...

@andra- sa stii ca este..cand un oarecare el pleaca-prietenele raman acolo...

Cristina Cioba spunea...

@iulia-multu!!!:*

Zuzele spunea...

La multi ani! Sa fie sanatoasa si sa ramaneti prietene inca 100 de ani!
PS: eu sunt din Alexandria !:)

Cristina Cioba spunea...

@zuzi-ce draguuut, am fost la ideo ideis. f dragut si cochet orasul, iar atmosfera de la festival superba.

ps-si caldura insuportabiiila-august:))

INTJ spunea...

citind, am zambit si m-am tot gandit ce-as putea sa scriu eu (care, dupa atatia ani, auzind cate o melodie noua care imi place inca ma gandesc ca sigur i-ar fi placut si prietenului meu decedat intr-un accident de masina) ... hmm ... as spune asa: "may your best friend be always by your side!" (valabil atat pentru ea cat si pentru tine).

Cristina Cioba spunea...

@intj-d-zeu sa-l odihneasca!:(
- multumesc!!!:*

DeliasBeautyBlog spunea...

La multi ani prietenii tale!!!

Sugar Queen spunea...

Happy B`day! >:D<

Anda Zelenca spunea...

La multi ani prietenei tale! e foarte frumos gestul tau.

Simonette spunea...

am senzatia ca noi, fetele astea micute si asa...care par fara aparare, ne gasim mereu cate o prietena mai impozanta din punct de vedere fizic. Nu ca ar fi rau! Dar uite asa suntem mereu "aparate".

Eu am asa o prietena din liceu. Care se si batu cu un baiat cand se lua ala de mine :)))

Imaginati-va!!!

Cristina Cioba spunea...

@sweet crazy lollipop & sugar queen- multumesc, fetele!

Cristina Cioba spunea...

@simonette- nici eu nu sunt f slabuta. dar ea e mai politicoasa, mai amabila, mai lasatoare de la ea. eu una doua dracui pe cine am eu chef, ma apar singura si nu ezit sa-i apar pe cei dragi.

asa ca eu mi-s in rolu ala, desi sunt si f feminina:P

Simonette spunea...

hei...sanu intelegi gresit. nu avea treaba cu feminitatea ;)))


doamneee....mi e ca am facut o de oaie cu commentu meu!

Cristina Cioba spunea...

nuuu simonicoooo, deloc. inteleg perfect ce-ai vrut sa zici.

asa mi se pare ca tre sa fie o tipa. blanda, suava, senzuala, bla bla dar cand vine vorba de calcat pe nervi sa stie sa-si scoata ghearele.

nu o dadusi in bara deloc:*