duminică, 6 martie 2011

Random rants-concluziile săptămânii

  • Am zâmbit mult săptămâna asta pentru că am avut câteva zile chiar bune (față de cele precedente)
  • Am reușit să învăț 3 subiecte de bac (din operele lalalalal), iar azi mă mobilizez un pic pe istorie și geografie.  E...bine
  • Am agățat câteva note bune, e bine, abia pot să învăț din urmă liniștită
  • Mi-am cumpărat un parfum care mă reprezintă, sau cel puțin asta cred acum. Să vedem dacă o să îl mai cumpăr și a doua oară.
  • Am apucat o mică sesiune de shopping, un trench, o paletă de blushuri, 2 broșe, o fustă, un sacou military, bla bla. Slăbuț, știu
  • Am terminat REM de Mircea Cărtărescu iar următoarele 3 cărți pe care mi le-am propus sunt Mircea Cărtărescu-Frumoasele străine & Shakespeare-Hamlet și Romeo și Julieta și Paulo Coelho-Veronika se hotărăște să moară. 
  • Nu am timp de citit, nu am timp de filme, puținul timp pe care-l am mai bine-l dorm...
  • Abia aștept să termin cu BAC-ul, mă obosește îngrozitor. Nu pentru că mi-ar fi lene să învăț ci pentru că la română sunt enorm de multe opere!!! Numai la noi se poate întâmpla așa. Nu contest calitățile marilor scriitori, dar sunt unii care mă scârbesc teribil.
  • Zilele astea am o vagă impresie că o să am nevoie de muuuult auto-control. Nu-l am, dar sper că fac rost de el curând, ca să nu mă simt și mai pierdută decât sunt deja.
  • Dacă n-aș fi văzut anumite lucruri, clar, limpede, cu ochiul liber, atunci acum poate nu mai mirosea a dor și pagubă. 
  • Sufletul e gol, capul plin de idei, proastă combinație, nu cred că duce la dezastru. Adică sper.
  • Optimistul vede jumătatea plină a paharului, pesimistul pe cea goală. Eu am o întrebare: Unde dracu e paharu?
  • Nu sunt chiar așa tristă pe cât par...sunt doar...dezamăgită. De mine, mai ales. De propriile mele acțiuni cărora le văd consecințele și tot calc pe bec. 
Tot ce-am făcut acum e să scriu un post din care nici eu n-am înțeles nimic, dar dacă astea-s lucrurile de săptămâna asta, astea sunt... Acum pot, doar să, așa cum a zis cineva, să aștept să vină ceva bun...

    Iar eu aștept, cumințică. Când??

    sursă poză: aici

    4 comentarii:

    C.L.M. spunea...

    Interesant, ai facut o gramada de lucruri intr-o saptamana, cat despre Bac, acesta o sa treaca cat ai clipi... si apoi distractieee! Succes:X

    Irina spunea...

    Bafta la bac :* Si pe mine ma innebunesc toate, nu numai romana. Si matematica si fizica... offf, nu mai scapam o data. Dar nici sa vina bacul nu vreau, ca mi e teama :)) Pupici, bafta!

    Cristina Cioba spunea...

    @c.l.m-da, si nu prea... multumesc mult!

    Cristina Cioba spunea...

    @multumesc irina, si tie la fel!eu din fericire am romana, istorie si geografie, dar nici alea nu sunt prea dragute... dar lasa, o sa ne fie dor de perioada asta, sunt convinsa.. chiar daca acum am spune numai $@#$@#%@#%$@^@$%#:))

    te pup, draguta!