sâmbătă, 7 mai 2011

Stă să plouă

”Stă să plouă e momentul ăla suspendat în care urmează să se întâmple ceva...bun sau rău...nu mai are nici o importanţă...e starea de dinainte de...asta e stă să 
plouă!”-Lia Bugnar


Da, recunosc, de vreo oră și jumătate (cam așa, cu indulgență) zic că mă duc în pat să caut ceva la tv. Cam tot de o oră și jumătate zic c-ar trebui să-mi vărs sufletul aici, să scriu ceva, un post lung. Când mi-am făcut blogul, am făcut-o public. Nu am găsit niciun pseudonim care să-mi protejeze individualitatea sau să îmi confere siguranță sau intimitate. Nu. Până și url-ul blogului meu este aproape identic cu cel al id-ului de yahoo. Deci s-a putut observa clar și la ochiul liber cine sunt EU. Adevărata eu. Nu m-am ferit vreodată să pun poze. Mi-am asumat deci CINE sunt, fără inhibiții că aș putea să nu fiu plăcută. Tot asta sunt. Și prefer să mă placă oamenii pentru ceea ce sunt cu ADEVĂRAT nu ceea ce PAR. Sună a clișeu, dar asta simt acum. Nu m-am ferit niciodată să arăt cum sunt eu. Ce simt eu. Și am făcut blogul ăsta, nici măcar nu știu un motiv exact. Dar știu că m-am bucurat de fiecare post pe care l-am scris. Pentru că scriu din suflet. Și mai știu că m-a bucurat (și mă bucură foarte mult în continuare) orice  fărâmă de feedback. Mi-ar fi greu să scriu fără un feedback și nu pentru că aș fi ahtiată după comentarii (drept dovadă: mereu răspund la comentariile cititorilor mei, dacă nu aș lăsa mormane de commenturi și ar fi prea ușor). Nu m-am întrebat vreodată de ce scriu. Talentată nu sunt. Dar pun suflet aici. În viața reală? Da, și în viața reală pun suflet. Și adeseori îmi pare rău. Nu-mi pare rău că ofer tot. Am de unde oferi, am resurse infinite de energie și afecțiune. Resurse infinite de viață (așa ceva e imposibil, știu, dar ale mele sunt infinite!:D)


De asta nu am înțeles niciodată de ce mi se fură posturi. De ce se fac bloguri cu posturile mele. Nu sunt talentată, am doar acel ceva pentru scris. Dar de ce ai lua un post care pentru mine e tot iar pentru tine nimic? De ce mi-ai poci cuvintele ca să ți le atribui ție?


Să revenim la nodul ăla în gât. E momentul ăla de căcat în care realizezi că ai fumat o țigară în câteva zeci de secunde (prea puține, oricum) și fumul are gust sărat, de la plâns. Cum dracu, ce mama naibii? Plânsul e pentru copii, nu pentru mine! De unde, nu de la mine, eu nu fac așa ceva! 


Cred că una din cele mai mari greșeli pe care le putem face e să credem că cineva care ne-a rănit o dată, nu va mai repeta. E ciudat. Pentru că se întâmplă. 
noi credem în continuare că ”e ultima oară....”Și această ”ultimă oară” (care by the way se aplică cu brio și la toateeee aspectele NEGATIVE, of course, ale vieții), se face și a doua și a treia și a zecea până când stoarce tot din tine...


Am eu un obicei: sunt foarte sinceră cu privire la sentimentele mele pentru oameni, fie ei cine-or fi, indiferent ce rol au sau au avut în viața mea. Nu pot să ascund sentimente. Dezavantaj sau avantaj? Eu aș înclina spre dezavantaj. De ce? Datorită faptului că unele lucruri mai bine rămân nespuse....


Poate să pară cu ușurință acum că sunt tristă. Dar nu sunt tristă, sunt doar...poate un pic dezamăgită, poate un pic confuză, dar toate astea trec. Iar eu, AZI, vreau să cred că odată cu trecerea fiecărei zile sunt din ce în ce mai SUS. Restul? Restul sunt doar vorbe goale...


Cred că am depășit linii de care nu trebuia nici măcar să mă apropii. Dar cu cât mai mare și roșie și cu semn de ”stai departe fraiero, că te frigi”e linia, cu atât mai tare te apropii de ea. Și de la apropiere până în momentul în care ai trecut peste ea e doar un pas. Un singur pas. Și va fi breathtaking. Prea puțin, însă. Dar oare nu pentru momentele breathtaking trăim?! Dacă numeri de câte ori ai respirat în viața asta, nu rezolvi nimic. Dacă numeri clipele care ți-au trăit răsuflarea, abia atunci ai trăit! (fără ”” că nu mi-am adus aminte citatul exact, deci nu l-am pocit)


Ce e de-a dreptul înfricoșător?Că răspunsurile pe care le primim la întrebări confirmă exact cele mai mari temeri ale noastre. Dar ideea e,  că oricum, uneori surprizele vin exact când nu te (mai) aștepți. 


Mi-e rușine că sunt nerecunoscătoare vis-a-vis (nu știu unde-s accentele franțuzești, pardon moi) de lucrurile pe care le am, ca să mă plâng de cele pe care nu le am (hai că-mi și vine să râd de ce prostii îmi doresc, un om întreg la cap nu și-ar dori așa lucruri), deci clar, nu-mi filează toate lămpile. But it s ok. All great people are mad.


Am terminat-o cu planuri pe termen lung. Va conta ce e AZI. Ce e mâine? Vom vedea, trebuie din când în când să lași viața să te surprindă. Și vă rog frumos, zâmbiți și voi azi, cu mine!


Și melodia care e pe repeat azi:





Cred că mi s-a futut gps-ul. Niciodată n-am știut mai puțin decât știu acum. 

12 comentarii:

claudia spunea...

All great people really are mad :)!
Nu te ingrijora, stilul de a despica firu'n patru e pentru cei care vor mai mult de la viata, ar trebui sa te bucuri ca stii sa ceri ce ti se cuvine si sa te relaxezi ;).

Cristina Cioba spunea...

@claudiua-multumesc din suflet!

Ela spunea...

Citind gandurile tale parca simt ca avem cateva in comun:implicarea si analiza tuturor chichitelor.
De atatea ori mi s-a reprosat ca prea imi fac probleme,ca prea despic firul in patru,ca prea ma agat de orice si prea si prea si prea...etc
So what?Cum ar trebui sa fiu?Ignoranta?Sa ma doara in fund de ce se si mi se intampla?No fucking way!Eu nu concep asa ceva pentru mine!Mai bine cu jde mii de griji si idei decat empty inside.
Lumea are destui oameni superficiali,nu mai are nevoie de inca unul in plus,zic eu...

Peter spunea...

Nu ai ce face cu cei/cele care te fura, care fura cuvinte si propozitii asa cum se fura cartofii de pe camp, ciresele din pom. Ii/le poti restrictiona accesul, dar nici Soarele sau marea nu au o problema cu furtul venit din partea altora. Eu ma bucur ca traiesti intens, ca ai resurse. Altii sunt morti psihic, fie nascuti astfel, fie deveniti astfel. As completa-o pe Claudia: alterneaza despicarea aceea firului in patru cu relaxarea. Pentru ca asa lucreaza si natura: inspiratie - expiratie, flux -reflux etc.

Cristina Cioba spunea...

@ela-"Mai bine cu jde mii de griji si idei decat empty inside.
Lumea are destui oameni superficiali,nu mai are nevoie de inca unul in plus,zic eu..." CORECT!!!!mi-a placut f mult comentariul tau...

insa cred ca noi doua ar trebui sa o luam mai usor, daca si tu esti asa....

Cristina Cioba spunea...

@ela-in sensul de a privi putin mai... detasat:):*

Cristina Cioba spunea...

@peter-ma surprinzi in continuare. multumesc de comentariu, am sa incerc sa va ascult sfatul tau si al claudiei:):*

Anonim spunea...

Nu are nici cea mai mica importanta cine sunt eu, ci ce vreau sa zic! Miss S (Cristina am inteles ca te cheama din posturi, daca gresesc sincere scuze). Esti o fata frumoasa si desteapta. Ai un real talent pentru scris. Nu te pierde pe drum, si ramai exact asa cum esti! Esti un om deosebit si special. Sa nu te opresti niciodata din a fi ce esti si din scris!

A

Felicia spunea...

Uneori e bine sa despici firul in patru, alteori nu. Eu, una, te invidiez. Eu nu pot sa stau sa despic firul in patru. Nu stiu, poate din cauza lenei sau poate ca mi-e frica sa descopar ceva ce nu-mi place, sau poate ca mi se pare o pierdere de timp. De atatea ori mi s-a spus ca sunt prea ignoranta, tare as vrea si eu sa stau si sa desfac firul in patru, dar mi-e ca fie nu-l desfac deloc, fie il desfac in 15 si apoi voi fi socata(sa zicem).....

Oricum incepi sa scrii din ce in ce mai bine. Te pup! :*

Cristina Cioba spunea...

anonim-sunt convinsa ca stiu cine esti, dupa felul in care ai scris comentariul.mi-e dor de tine!

Cristina Cioba spunea...

felicia-wow, merci din suflet!am ramas surprinsa placut!

Cristina Cioba spunea...

@felicia-si merci ca revii!:)