Bre dom’le, cum sa va zic io voua?! Eu nu-s fata rea. Ba chiar deloc. Citeodata sunt chiar painea lui Dumnezeu, fara exagerare, de ma mira si pe mine cit de miloasa, generoasa, intelegatoare si afectuoasa sunt. Ca asta-n general imi aduce numai probleme care ma vizeaza strict pe mine, nicidecum pe cel pe care l-am ajutat, aia-i partea a IIa, pe care v-o discut eu in alt post numit “Cum dau eu de belele”
Vine omul la mine “Bre Cristino, am si eu nevoie sa-mi asculti si mie problemele si eventual sa-mi dai un sfat, cum te duce pe tine capsoru’, cum ai face tu in locul meu”. Empatizez bine, facui teatru, inteleg omu’. Pina aici toate bune si frumoase. Revenind la vechea mea problema cu “Eu nu stiu cum sa zic NU”, zic “da”, chiar daca eu in momentul ala imi pictam pereti cu creionul dermatograf si mie mi se parea ceva ingenios si FOARTE important pentru cariera mea in politici, stiinte si alte minuni. Cine stie, poate ajung mare pictorita (Ah, fir-ar, iar deviez, imi place de mor sa fac paranteze, glu me, extra-paranteze, inca o poanta si toti pierd firul. Lucrez la asta, promit!)
Si incepe cu pai sa vezi pe aici si pe dincolo si bla bla. Ii zic “Ba nenica, eu asa as face, tu nu stiu”.Intr-un final (mai scurt sau mai lung), discutia se termina, viata merge-nainte, dar stii cum e. Cel pe care l-ai ajutat te tine minte, ca va mai avea nevoie de ajutor, somewhere across the line.
Te trezesti peste 2 zile cu acelasi Xulica. In general e “aceeasi”, deci e o Xulica feminina care iti zice iar c-a dat de belea si ca ce-ai face tu. Iarasi zic “Da”, regarding the old issues. Same old, same old. Nimic nou pina aici. Si tot asa se termina si zici hai frate, ca poate nu mai da de belea.
A 3a oara nu te mai intreaba daca-l asculti, ci se destainuie direct. Si uite asa iti castigi faimosul statut de “Mama ranitilor”, “The mother of all the pains”, “La mama de todas las dolores”si alte limbi populare. Cert e c-ai dat de belea tu, acusi. Na, generoaso. Mai scapi tu de povestea aia veci pururi si Amin, de acus.
Si aici esti la o rascruce de drumuri. Crossroad cum s-ar zice. Si te intrebi ce avantaje iti aduce tie titlul asta. Ei, in afara cazului in care te pregatesti intens si strategic pentru o cariera de psiholog…NICIUNUL.
Si acu: Ba fratilor, chiar arat ca Mama Dolores? Zau ase. Why on earth are u coming at me for advice? Seriously. Par simpatica, asa, stiu. Si sunt o buna ascultatoare, pe cuvint. O zi, doua, cinci. Da’cand ma freci la cap cu ACEEASI poveste incep sa-mi sangereze urechiusele.
Naspa. Mai rezolvati-va singurei problemele, ca doar mie nu vine nimeni sa-mi zica “Hai sa ti le rezolv”. Si mie-mi place sa ma plang once in a while, it helps. Dar pentru asta am citeva persoane, in niciun caz lumea-ntreaga… Si inca o intrebare: Par mega-ultra-super-fericita, categoria nu-am-nicio-problema-dar-le-rezolv-cu-mare-drag-pe-ale-tale?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu