miercuri, 14 noiembrie 2012

Mirajul strainatatii




Să lămurim o chestie încă de la bun început: nimeni nu pleacă din țară datorită minunatelor câmpuri de posibilități pe care România le oferă. Asta nu înseamnă nici că nu îți iubești țara, nici că nu îți iubești familia, nici că nu îți iubești prietenii și cu atît mai puțin că ești un egoist care își vede de drumul propriu fără a se uita în spate.

Astăzi, dicutând cu cineva și spunând că am foarte multe lucruri de făcut în aceste săptămâni dar abia aștept să sosesc în țară peste 3 săptămâni am fost întrebată: "Ce te așteapta acasă?"

Răspunsul este simplu. Noi am plecat aici (indiferent care noi și care aici) ca să ne facem un viitor mai bun (și aici-indiferent în ce domeniu sau în ce). Vorbim câteva limbi străine (eu 3), ne facem prieteni din toate țările, ne amestecăm gândurile într-o multitudine de limbi străine, ajungem să visăm sau să gândim într-o alta limbă. Iubim locul unde suntem, sau cel puțin eu îl iubesc. Aberdeen este un oraș minunat, universitatea este exact pe placul meu, iar profesorii sunt niște oameni calzi, deschiși, dedicați. Străduțele acestui oraș te îndeamnă la visare, la reverie, este foarte frumos cu toate că nu tot timpul clima este în favoarea noastră. Bărulețele mici, străduțele înguste, marea, multitudinea de oferte de joburi pentru studenți. Cum să te plângi?

Dar cum să vă spun eu? Nimic în lumea asta nu se compară cu a fi acasă, alături de prietenii tăi vechi (nu contează că ți-ai făcut zeci de alți prieteni noi), alături de familia ta (nu de alta, dar alta sigur nu ți-ai făcut). Nimic în lumea asta nu se compară cu mâncarea făcută de părinții tăi oricât de bine ai fi învățat tu să gătești între timp. Nimic în lumea asta nu se compară cu a fuma în baruri (ahahaha, trebuia să pomenesc!) sau cu a îți auzi limba natală vorbindu-se pe stradă.

Da, în alte țări oamenii sunt politicoși, în România sunt CALZI. Ceea ce nu este totuna. Da, în alte țări vei fi tratat mai cu respect...SAU NU.

Nu înțeleg nici acum cum se face că înainte să plecăm toți urâm România și apoi o iubim. Poate trebuie să pierzi, într-adevăr, ca să știi ce vrei. Mi-e dor de România, oricât de mult aș schimba țările în care locuiesc. Și da...toate drumurile duc acasă. Păi unde pui tu mai multe kilograme în afară de acasă?!

4 comentarii:

ANNA RIVERA spunea...

Cata dreptate aveti! Sunt si eu intr-o situatie similara si desi a durat ceva timp pana sa decid sa plec (vreo 4 ani) n-am avut de ales! Cineva m-a intrebat "ce simti acum, cand nu mai esti ACASA? Nu ti-e dor?" Ei bine, i-am raspuns sincer: nu mi-e dor (inca), dar mi-e CIUDA! Mi-e ciuda ca in alte tari se poate trai normal, ca sa nu spun civilizat, mi-e ciuda ca fiica mea va trebui sa invete istoria altui neam si geografia altei tari, ca va auzi de Eminescu doar invatind poeziile recitate de mine, mi-e ciuda ca nu-i pot raspunde la intrebarea "cand mergem acasa, mama?". Cum sa-mi fie dor? Nu mai am timp sa simt dorul, pentru ca mi-e ciuda ca un popor atat de cald, inteligent si inzestrat cu atitea talente, a ajuns sa furnizeze slugi pe banda rulanta.

imperfectgirl18 spunea...

S-a pus problema sa plec si eu sa studiez in alta tara. Si am refuzat..nu ma simteam sigura pe mine.
Dar uite ca tu ai avut curaj si eu te admir pentru asta. Dorul de casa..e chinuitor, cand orice nimic te face sa te gandesti la acasa..

Cristina Cioba spunea...

@anna rivera-of, cata dreptate... dar sa stii ca si in alta tara sunt totusi greseli si oameni nesimtiti si asa mai departe.mi-e tare dor de Romania...

Cristina Cioba spunea...

@imperfectgirl-niciodata nu este tarziu!:)