Random talk

There is no time for cut-and-dried monotony. There is time for work. And time for love. That leaves no other time.

 Nu zice nimeni că nu suntem obosiţi şi nu zice nimeni că nu trebuie să avem dimineţi în care să nu ne putem ridica din pat. Şi deşi nu putem, totuşi, trebuie să o facem, că nu avem de ales, nu ne întreaba nimeni "Auzi drăguţo? Ia zi scumpo, vrei să îţi rezolvi programul infect pe ziua de azi? Aaaa, nu vrei? Sigur, ia-ţi liber azi. Şi mâine dacă vrei."

 Am început dimineaţa jalnic. Îmi simţeam pleoapele grele, mi se închideau ochii, nu găseam haine, nu-mi găseam eyelinerul, am ajuns la şcoală. Prima oră: geografie, LUCRARE. Hartă oarbă. Europa. Auch. Ce munţi, ce golfuri, ce?! Am bâjbâit şi am nimerit câteva dintre ele (pe cele din România, că le ştiam deja din fericire). Am ieşit din clasă, am uitat, asta e, de ce să-mi fac sânge rău? Îi auzeam pe alţii "Vaaai, iau 2, vai iau 4". Ghinion, je m en fiche. Sau c est la vie, cum zic alţii. 

Apoi info, am făcut aşa, cu târşă, fişa de lucru (pentru că primim una-n fiecare oră), a verificat-o profa, haha, bine, ca de obicei (I m good. Even when I m bad.), apoi alte ore foarteeee plictisitoare, câteva momente funny, râs cu lacrimi.

 Lucrare la mate- matrice, 3 exerciţii, făcute perfect. Mai am un 10, dar nu strică încă unul. Ihi. 

Acum am ajuns acasă, mă pregătesc să beau un cappucino, iar apoi... the same schedule. Tre să plec, şi urmează să ajung acasă pe la 7. Iar n-am timp să dorm şi nici măcar nu mă mai enervez. 

 De fapt ceea ce încercam să subliniez prin postul ăsta e că oricât de obosiţi am fi sau stresaţi, sau până peste cap cu treaba, trebuie totuşi să le facem. Şi decât să facem lucruri în silă, doar aşa ca să fie, făcute prost, nu mai bine le facem cu suflet? Întotdeauna un lucru la care ai pus suflet va ieşi bine. Pentru că ai muncit pentru el. 

Şi decât să păstrăm lucruri sau oameni lângă noi doar pentru că ne e greu sau lene să purtăm o discuţie sau pur şi simplu sa renunţăm, nu mai bine ne asumăm o decizie corectă pentru noi înşine?  

Ce naiba? Viaţa e numai una, şi şi în aia să mă plâng că aia aşa, aia invers şi pe dincolo?Haha, postul ăsta face reclamă la zâmbete!!!


Na, şi vă dau şi poze motivaţionale! 

Pozele sunt de pe http://deviantart.com, http://tumblr.com, iar una din poze, e de la Habiba

Şi deci ia să nu vă aud că sunteţi obosiţi, stresaţi, nefericiţi. Da?

Sentimente

Am primit o leapşă de la draga de Moniq şi firele ei de simţiri, şi mă conformez.

 Ziua cea mai frumoasă? - Una de primăvară, sau o zi de Crăciun cu miros de brad, portocale şi iubire, şi multe altele.

Lucrul cel mai ușor?-A invidia înainte să cunoşti, a renunţa înainte să încerci

Cel mai mare obstacol?- Frica!

Cea mai mare greșeală? -Dependenţa de ceva (da, inclusiv de iubire), frica, minciuna, ura

Cauza răutăților?- Invidia şi egoismul

Cea mai mare înfrângere?-Plecarea, uitarea, neşansa...

Prima necesitate? -Afecţiunea, apartenenţa

Cel mai mare mister? -Viaţa

Cel mai mare defect? -Naivitatea

Persoana cea mai periculoasă? -Ignorantul, ipocritul, prostul, intrigantul

Cel mai urât sentiment? -Aici o să zic ca ea- invidia şi ura

Cel mai frumos cadou? -Zâmbetul

Cel mai bun remediu?-Uitarea

Protecția efectivă?- Nepăsarea, ironia, sarcasmul

Sentimentul cel mai frumos? -Fluturaşii din stomaac

Leapşa merge mai departe la tot blogrollul meu. Cei care doresc, bineînţeles

Cât de incompetent să fii?

Ieri, zi luuungă şi mohorâtă, cu treabă gârlă. Plec de la şcoală cu a mea 9000 (Naiomi Nakamura pentru prieteni- best friend, ihi ), o rog frumos să nu ia autobuzu din parc şi să-l ia de la următoarea staţie, să nu merg ca fraiera singură până la poştă, acceptă repede că mă iubeşte, că n-are de ales şi mergem spre poştă. În fine, bârfe pe drum, râs şi ţinut de burtă, d-astea. În fine, râdeam eu râdeam, dar râdeam a pagubă, că mă grăbeam, că ziua mea era nici pe departe terminată.

Ajungem la poştă. 2 persoane în faţa mea. Deja zâmbeam, zic "Hai că merge repede." Intrăm. A durat 15 (!!!) minute până i-a dat ăluia un amărât de colet. Că între timp socializa cu el. Na poftim uniune europeană. Mă apucaseră nervii, dar zic că hai că merge mai repede la cucoana următoare. Bun. Tastează donşoara de la poştă cu o viteză, cam aşa, cum aleargă melcul, caută coletul vreo 5 minute, apoi îi cere ăleia 30 de bani mărunt. Tipa n-are, aşa că madama noastră pleacă să schimbe banii. Încă 5 minute. Pentru 30 de bani. Se întoarce, îi dă ăleia restu, mai tastează vreo 5 minute (cred că îşi scria autobiografie, memoriile, dracu s-o ia, punct. ). Ajung eu la rând. Îi dau avizul, buletinul şi banii ca s-o scutesc de grija de a mi le mai cere. Îi sună telefonul, răspunde, vorbeşte, tastează cu o mână (de parcă n-ar fi suficient că nu e în stare nici cu două). Se hlizeşte la telefon, la sfârşit spune "Te iubesc", îi spune de 3 ori că-l pupă şi închide. Apoi se hlizeşte la mine. Cauta coletul încă 5 minute, până scoate chitanţa mă apucă dracii, îi spun că nu-mi mai trebuie. Iau coletul, o salut (sunt politicoasă până şi-n situaţii limita ) şi plec.

ps-să specific şi că-n spatele meu se făcuse o coadă de 6-7 persoane care toţi aveau o faţă de parcă ar fi lăsat-o într-o baltă de sânge cu cea mai mare plăcere.

 Şi aşa am pierdut aproape o oră la poştă, cu doar două persoane în faţa mea. 

 Şi acum vine întrebarea: Cine dracu le angajează p-astea???

Where is the love?

Niciodată să nu-ţi pară rău de oamenii pentru care ai suferit. Suferinţa mare vine doar dintr-o iubire care ţi-a umplut sufletul, care te-a făcut să zâmbeşti singur ca un cretin pe stradă, te-a făcut să râzi în hohote, să disperi, să simţi, să traieşti. Omul ăla ţi-a umplut sufletul, te-a făcut să fii altcineva, te-a învăţat să iubeşti, ţi-a explicat zâmbind când ai greşit şi a fost lângă tine, chiar dacă apoi a plecat. Dar tu ai rămas cu lecţiile învăţate şi asta merită orice suferinţă...

 ...Dar totuşi, aş vrea, în cel mai egoist mod posibil şi existent, să sufere cineva la fel de mult din cauza mea. Să ştiu că cineva m-a iubit atât de mult cum am iubit şi eu odată...

"Oricum tind să cred că iubirea e un fel de ambalaj frumos pentru o cantitate enormă de egoism şi ipocrizie."

ps- poza e de aici  

Pam pam!

Sunt egoistă, nerăbdătoare şi un pic nesigură. Fac greşeli, nu am control, şi uneori sunt greu de suportat. Dar dacă nu mă poţi suporta la rău, atunci e sigur ca naiba că nu mă meriţi când sunt cea mai bună

 Din nou, din spusele lui Marylin Monroe (fără "huuuuoooo" de după garduri, da? ). 

 E adevărat, real şi acum mă reprezintă. Da, sunt într-adevăr egoistă, încerc să mă pun pe primul loc, că atunci când nu am făcut-o, am picat prost tare. Şi nu am de gând să se mai repete, că e trist, şi nu merită. 

 Nerăbdătoare- nu SUPORT să aştept. Ori acum, ori ACUM. Deci chiar când vine vorba de aşteptat, mi se urcă sângele la cap. Fie că e vorba de stat la cozi, fie că e vorba de aşteptat pe cineva (apropo, sunt foarte punctuală ). Deci da, urăsc aşteptările. Încep să-mi rod unghiile, să mă joc cu ceva, să bat din picior, sau orice să mă distragă.

 Nesigură- În mod cert. În afara faptului că niciodată habar nu am, şi niciodată nu ştiu cu ce să mă îmbrac, şi nu ştiu ce să aleg între aia şi ailaltă, deci da, sunt nesigură. Niciodată habar n-am unde vreau să merg diseara şi bla bla. Dar când vine vorba de program şcolar, meditaţii, repetiţii, învăţat şi chestii serioase, mi-s foarte organizată. Ihi

 Greşeli- Oho, gârlă. Toţi ne facem, la toţi ne pare rău (mie mai puţin, nu prea mai regret nimic). Şi nici eu nu ies din tipar. Calc pe bec, apoi mă amuz, că orice greşeală trece. Dar totuşi, durerea din piept trece...după o lună, după un an, dar uneori regretul că ai greşit niciodată...

 Despre control- Aici mă pot lăuda- am auto-control, şi încă mult. Mă controlez în cele mai nasoale momente şi ştiu să mă duc în zona aia în care să nu urlu. Şi mă pot calma foarte repede, deşi mă aprind uşoooor

 Da, uneori sunt greu de suportat- Sunt nesuferită, arţăgoasă, nu înţeleg sau mă fac că nu înţeleg, şi dacă nu te suport, o să ştii, că-ţi arăt eu.

Dar niciodată nu rănesc oamenii dragi, fie că n-am dormit de 3 nopţi şi am stat cu cafeaua la bot să învăţ pentru nu ştiu ce, fie că îs supărată sau etc. Şi mereu încerc să-i fac pe cei dragi să zâmbească. Dar mai calc şi eu pe bec, că-s mică şi drăguţă

                  Şi da...am nevoie de un tip care să înţeleagă toate astea, să fie pentru mine şi eu pentru el, şi nu prea ştiu de unde să-l iau.Cred că mi s-a făcut dor să-mi pierd capul după cineva...

 Pam pam!

Îngerul şi floarea-poveste pentru oameni mari

De fapt este vorba de o punere în scenă (extraordinară) a Micului Prinţ de Antoine Saint Exupery. Dar redenumită, şi numită Îngerul şi floarea. 

 Deci azi o să vă vorbesc despre un înger. Un înger care avea o planetă micuţă, unde avea foaaarte puţin loc. Dar în acel loc micuţ, aşa cum era, avea o floare. O floare pe care nu prea ştia cum s-o iubească, că era tânăr. Şi floarea asta a noastră era frumoasă tare, dar şi mofturoasă, având tot felul de pretenţii la adresa îngerului. Care se simţea tot mai singur. Şi atunci se hotărăşte să... da, să plece! Că asta fac oamenii adesea. Să plece să-şi caute un prieten. Floarea e vizibil întristată, dar îl lasă să plece, spunând că "Trebuie totuşi să rabd şi vreo două-trei omizi dacă vreau să văd cum arată fluturii..."

 Mergând pe drumul lui, se întâlneşte cu un rege peeeeerfect, care domnea peste tot şi toate dar era... da, aţi ghicit, singur. Îngeraşul îi cere un apus de soare, dacă tot el domneşte peste tot şi toate, iar acesta îi răspunde că trebuie să mai crească puţin, cam  până la ora 7 , concluzionând cu frumosul citat "Trebuie să ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare să dea". Regele- fiind unul foarte vanitos, (şi aşa cum spune şi Antoine De Saint Exupery în carte- "Vanitoşii nu aud niciodatî decât laudele"), îl convinge pe înger să bată din palme, că îi place foarte mult să fie aclamat şi admirat. Încearcă să-l convingă pe îngeraş să rămână pe planeta lui, oferindu-i să fie ministru de justiţie, şi îi explică că îşi va judeca propria persoană, pentru că el fiind un rege peeeerfect, nu are nevoie de judecată, dar acesta refuză spunându-i că se poate judeca pe sine de oriunde ar fi şi pleacă mai departe.

"A te judeca pe tine însuţi este mult mai greu decât a-i judeca pe alţii. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti într-adevăr un om înţelept."

 Se întâlneşte cu un om care calcula. Şi calcula şi iar calcula. Stele, pe care susţinea că sunt ale lui, pe principiul că dacă găseşti ceva şi nu e al nimănui, a cui e? Al tău! .  Omul nostru descrie stelele ca fiind "mărunte, aurii, şi care-i face pe pierde-vară să viseze. Eu sunt un om serios, nu am timp de visuri! "

Pleacă şi de acolo şi se întâlneşte îngeru nostru, cu un geograf- care de fapt păzea trenuri şi nota, iar în timpul liber vindea pastile, cu 25 la sută comision. O scenă foarte mişto şi amuzantă, în care se exprimă clar şi la obiect...că oamenii nu mai au timp...pentru nimic...chiar el concluzionând că "Oamenii se înghesuie în vagoane fără să mai ştie ce caută", "Oamenii se 

înfundă în trenurile lor rapide, dar nu mai ştiu nici ei ce caută", "Şi totuşi, ceea ce caută ar putea fi văzut într-o singură floare sau într-un strop de apa"

 Apoi îngerul nostru se întâlneşte cu vulpea. Îngeraşul o roagă să-i fie prietenă, iar aceasta îi raspunde că nu poate, pentru că nu e îmblânzită, termen care pentru înger e necunoscut. "A îmblânzi înseamnă a-ţi crea legături". "Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine, fără seamăn în lume, şi la fel şi eu pentru tine. Vei cunoaşte sunetul unor paşi deosebit de-al tuturora." Îngerul se decide totuşi să plece şi de aici, iar vulpea îi dă o povaţă care e o adevarată lecţie de viaţă- "E foarte simplu: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor"

 Încă câteva citate de-ale vulpii- "Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce-ai îmblânzit"

"Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim, zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpară lucruri de-a gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten imblanzeste-mă."

Următorul cu care se întâlneşte îngerul e un şarpe, care-i promite că dacă-i va fi dor de casă, îl va duce înapoi pe planeta lui. Îngerul e trist că nu a găsit niciun om în deşert, şi că e singur. Şarpele îi spune că "Singur te simţi şi printre oameni" . Îngeraşul nostru spune că "Oamenii n-au niciun pic de fantezie. Nu fac altceva decât să îngâne ceea ce le spui."

 În scena finală, îngeraşul se întâlneşte cu un pilot căruia i s-a prăbuşit avionul în deşert şi e extrem de trist. Îngerul îl roagă să îi deseneze o oaie, apoi îl pune să o şteargă, că pare bolnavă, apoi e prea mare, prea mică, apoi ajunge la concluzia că nu poate lua oaia pe planeta lui pentru că oile mănâncă...flori. Deci i-ar putea mânca şi floarea...

Pilotul îi spune: "

Oamenilor mari le plac numerele. Când le vorbiţi de un nou prieten, nu vă întreabă niciodată ceea ce este cu adevărat important. Nu vă întreabă niciodată: "Cum sună vocea lui? Ce jocuri îi plac? Colecţionează fluturi?" Ei vă întreabă: "Câţi ani are? Câţi fraţi are? Cât cântăreşte? Cât câştigă tatăl său?" Numai atunci ei vor crede că l-au cunoscut."

Urmează o serie de chestii amuzante, îngerul îi spune că îşi caută în prieten, pilotul râde că oare cine şi-ar putea căuta un prieten în deşert, apoi se uită la apusul de soare împreuna, îngerul spunându-i că el când e trist se uită la un apus, şi că într-o zi a văzut 43!!! de apusuri de soare pe planeta lui, pilotul râzând iar şi concluzionând că trebuie să fi fost tare trist în ziua aia

La final îngerul ţine un monolog în care spune că inima vede ceea ce e important, şi că oamenii caută şi adesea nu găsesc ce caută... şi se întoarce pe planeta lui împreună cu şarpele, spunându-i noului său prieten, pilotul, că " Pentru a fi fericit trebuie doar să te gândeşti că undeva, printre milioane de stele, este fiinţa iubită"

O piesă emoţionantă, foarte amuzantă, dar cu un substrat tare trist... Nu oi fi eu o bună povestitoare, dar piesa a avut un impact foarte mare asupra mea. Cartea Micul Prinţ, e puţin diferită ca ordinea oamenilor pe care îi întâlneşte, diferenţa cea mare fiind că în carte avem un prinţ, iar în piesă un înger. Oricum, vă recomand cartea, care e o...poveste pentru oamenii mari! 

"


 

Se întâmplă atunci...

...Când ai cheful ala de ne-chef, când îţi vine să stai singur cuc, cu o ceaşcă de ceai şi un pachet întreg de Winston şi eventual muzică, sau tv, când nu mai ai chef nici să dansezi (în condiţiile în care dansul e o mare pasiune), când liniştea nu mai e de ajuns şi vrei să te agiţi, când tot ce-ai vrea ar fi câteva zile la munte cu cineva apropiat, când vrei să adormi înainte de sărbători şi să te trezeşti pe 1 ianuarie, când nu dormi nopţi în şir şi ţi se închid ochii în timpul zilei, când cineva pe care-l porţi în tine în fiecare clipă nici nu mai are habar că ai existat vreodată, sau că exişti...

 ...Dar şi....

Când îţi redecorezi camera...doar aşa, când te trezeşti zâmbind, când te îndrăgosteşti din nou, când primeşti un sms drăguţ, când faci pe cineva să râdă, când ieşi la un ceai cu cineva drag, când adormi în fund, uitându-te la tv, când găseşti ceva ce căutai de mult, când îţi cumperi ceva nou,

Când îţi apare înapoi zâmbetul...

Am învăţat (Eu, nu Octavian Paler)

I believe that everything happens for a reason. People change so that you can learn to let go, things go wrong so that you appreciate them when they're right, you believe lies so you eventually learn to trust no one but yourself, and sometimes good things fall apart so better things can fall together.

Cred că fiecare lucru se întâmpla cu un motiv. Oamenii se schimbă pentru ca tu să înveţi să laşi lucrurile să plece, lucrurile merg prost, ca atunci când merg bine să le apreciezi, crezi minciuni ca să înveţi să nu ai încredere în nimeni, ci în tine, iar uneori lucrurile bune se duc naibii, ca să poată să vină lucrurile şi mai bune.

 Ichitz, pe bune că aşa-i. Citatul e a lui Marylin Monroe (deşi risc să sun feministă şi să aud numa huuuuooooo de după garduri), eu o admir pe tipa asta. Nu pentru aventurile amoroase sau pentru că a fost o actriţa de mână a 3a, (că asta crede lumea, că toţi debordează de inteligenţă şi tot tacâmu...) ci pentru chestiile care le-a spus.

Am învăţat în ultimele 6 luni cât poate n-am învăţat în ani de zile. Am învăţat că oamenii pleaca. Nu, nu ai cum să-i opreşti. Ei pleacă şi atât. Apoi, cum te pansezi...e treaba ta. Strict şi numai a ta. Cum faci, dacă te doare, dacă te simţi de parcă nu mai ai o mână, dacă boceşti. Asta nu contează, pentru că aşa cum ziceam mai sus, ăla sau aia pleacă. Dacă ai înţeles la timp, bine. Daca nu, nu bine, dar asta e...

Am învăţat că prieteni sunt prea puţini. De-aia aşa că zic eu, şi că viaţa nu e ca în sex and the fucking city,  şi nimeni nu sare aşa repede în ajutorul tău. A, ba da, în ajutorul tău să-ţi rupi gâtu cât mai repede. Aici deja ai nevoie de puţină inteligenţă, că zău că nu te poţi impedica de toti cretinii. Că doar nu-şi rupi gâtu odată la 20 de paşi. Oricum, prea puţini oameni aleg să rămână. Şi ăia care o fac, preţuieşte-i, fii lângă ei...

 Am învăţat că şi atunci când am dat totul la dracu am iubit viaţa asta, aşa cum e rea. Rău cu rău, da se poate şi mai rau. Ihi. Şi dacă n-o preţuieşti la timp, când naiba? Traieşte-o nu e cazul să o plângi.

 Am învăţat că minciuna e doar o ascundere cretină a adevărului. Oamenii mint, şi fac asta des. Dacă îi asculţi şi îi crezi, te duci naibii după ei. Dacă ştii să faci diferenţa între ce-i pe bune şi ce nu, ajungi departe.

 Am învăţat că atunci când vine fericirea, şi când vin lucrurile bune, le culegi de pe drum şi o să ştii. Până atunci poţi găsi fericirea şi-n cafeaua de dimineaţă sau într-o melodie frumoasă (aviz amatorilor- Kelly Rowland- I ll be your commander- de câteva zile e light motiv). Sau în poze frumoase- aia cu Leonardo di Caprio- v-o arăt dar fără bale la mine pe blog, vă rog. 

Am mai învăţat că nu tre să-ţi pui sufletu pe tava în faţa oricui, că ai vreo 99 la sută şanse să pici de loser. Zic şi eu, nu dau cu paru. Şi aici trebuie să ştii să faci selecţia clară între- merită sau nu merită

Şi până la urmă pe cuvânt că nu ştiu câţi mai merită sau ce mai merită.

Şi ultima, dar nu cea din urmă, nu am învăţat, dar vreau să învăţ că se poate şi mai bine, şi că o să fie bine, şi că vine şi soarele şi că roata se întoarce cât ar fi ea de pătrată şi că zilele care vin o să fie dacă nu mai bune, măcar altfel (dar nici mai rele, hai hai!!! ), şi mai vreau cu tărie să învăţ să cred mai mult în oameni...

P.S- Titlul se vrea a fi unul haios, nu are nicio legătura cu Paler de fapt în afară de ce a scris el (Am învăţat), chiar îl admir

Nu pot să suport

1. Târfele de atenţie(Haha, attention whores- altă traducere nu am găsit) .

 - Le place orice bârfă care se aude despre ele, că deh- reclama negativă egal cea mai bună. Ihi. Caută şi cer cu disperare atenţie. Chiar dacă asta înseamnă să se îmbrace ca nişte paraşute şi să fie veşnic în cluburi urcate pe cine ştie ce bar instabil, cu cracii la vedere şi bete mangă. Nu contează asta, oricum atenţia contează, asta e baza, miezul şi cum mai vrei tu.

Evident, să arăţi ca un pom de Crăciun e un MUST! Adică smokey eyes (vorba vine, de fapt e un fel de pictura abstractă), 3 straturi "dă" fond de ten (portocaliu şi cu efect de mască), şi ruj roşuuuuuu, ăsta e baza. 

Da nu e neapărat să fii cum am zis mai sus. Atenţia o poţi căuta în enşpe mii de feluri. Da oricum, ai găsit-o doar odată cu găsirea unui beţiv şi care te şi bate pe post de prieten.

2. "Băeţii" mişto.

-Îi recunoşti după mers, intră în club de ca şi cum ei ar fi inventat clubbing-ul, se uită după fel şi fel de pitzipoance să vadă ce mai agaţă. Au texte cu ce faci păpuşă şi scriu pe mess cu q, k, tz şi alte chestii cul, că deh. De id-uri nu mai pomenesc nimic, să nu mi se întoarcă stomacul.

 3. Vaaai, ce bine arăţi, ce bine îţi stă eşarfa (bluza, pantalonu, chilotu sau elementele din dotare).

 Asta cu pupincurismu am citit-o la o gagică simpatică, şi mi-am dat seama cât de tare mă enervează. Tot cu ea vorbeam şi despre totala mea lipsă de diplomaţie, diplomaţia nefiind prietena mea cea mai bună. Adevărul e că de ce naiba să te pup în cur dacă nu-mi placi, ba mai mult de atât nu pot să te sufăr? Prefer să obţin ceva prin alte mijloace decât a pupa-n cur. 

 4. Prinţesele care nu pun mâna pe nimic.

 Soro, nu-ţi cere nimeni să şurubăreşti nu ştiu ce, să repari prize sau să schimbi becuri. Dar totuşi ar trebui să fii independentă, doar n-ai două mâini de stânga (mă rog, pentru mine e un compliment că am două mâini de stânga, că mi-s stângace ). Da nu-i nimic, atâta timp cât îl poţi convinge pe fraieru de lângă tine că e ok până şi să-ţi cumpere tampoane şi să-ţi facă unghiile.

5. Mironosiţele. 

 Astea de fapt îs pe primul loc, dar ordinea fiind aleatorie, nu contează. Astea-s alea, care după două guri de bere încep să devină penibile şi să facă pe animal party. Şi care se dau în stambă la alcool, şi altfel îţi dau impresia că-s ăle mai sfinte de pe pământul ăsta. 

 6. Şi ultimele dar nu cele din urmă: codependentele.

 Astea-s alea de stau cu bărbatu de la bate, că-l iubesc şi că nu vor să fie singure. Aici nici nu am cuvinte, că asta e categoria prea inteligentă pentru mine

 7. Şi cei mai dragi mie: deşteptii de dau commenturi anonime.

 Ok, înţeleg asta până la un punct. Am un blog public, un blog care-l poate citi oricine, plus că nu e anonim, adicătelea se ştie p-aici cine mi-s şi ce-am în cap. Da cum poţi tu, ca fiinţă raţională care "este", să laşi comment cu "Vai, eşti urâtă şi proastă", când tu nici măcar o identitate n-ai, că eşti anonim? Uf...

Se prea poate să fi fost puţin (mai mult )misogină sau ştiu eu cum, doar că acest text nu are nicio referire strictă la o persoană din viaţa reală. Aici e o generalizare şi trebuie luată ca atare. Şi astea fiind zise: Lasă că nu furăm, Tibi dragă!

Pam pam.

Gânduri de noapte...

E 2:40 dimineaţa şi eu în loc să dorm caut să exprim în cuvinte ceea ce simt. Numai că navigând pe net am regăsit citatele Mihaelei Rădulescu, pe care parcă le-a scris pentru mine... Cred că în 1000 de cuvinte nu aş fi putut exprima aşa bine.

   " Dorul e rezumatul perfect a ceea ce contează cu adevărat în viaţa ta.

    Dacă am trăit numărând de câte ori am respirat, am trăit degeaba. Dacă am adunat o seamă de momente în care ni s-a tăiat respiraţia, am trăit cu adevărat.

    Ne-am rupt viaţa în bucăţi, utile doar pentru a completa puzzle-ul supravieţuirii.

     Dor dureros - când ce aştepţi nu mai vine şi ştii bine asta, dar păstrezi dorul, căci nu ai mereu cu ce să-l înlocuieşti. "


Şi încă un citat pe care l-am văzut aici şi mi-a plăcut enorm:  "After 12 years of therapy, my psychiatrist finally said something to me that brought tears in my eyes: “No hablo ingles” "


Şi cam atât din gândurile de noapte... Şi uite aşa mi s-a făcut dor de mare şi de apusul ăla de când veneam din Bulgaria...uite aşa, că avea cine să-mi spună "Hai, că am ajuns acasă"....

Citatul /citatele, poza şi melodia zilei

 

"There comes a point in your life when you realize who matters, who never did, who won't anymore, and who always will. so don't worry about people from your past, there's a reason why they didn't make it to your future."

Vine un moment în viata ta când realizezi cine contează, cine nu a contat niciodată, cine nu va mai conta de acum, şi cine va conta mereu. Aşa că nu te îngrijora de oamenii din trecutul tău, e un motiv pentru care ei nu au reuşit să fie în viitorul tău.

Am (re)găsit câteva citate ale lui Marylin Monroe. Cam astea ar fi: 

"Ştiu că există un viitor pentru mine, dar nu pot să-l mai aştept.

O actriţă nu este o maşină, dar eşti tratată ca o maşină. O maşină de bani

E mai bine să fii nefericit de unul singur, decât cu cineva.

Câinii nu m-au muşcat niciodată. Doar oamenii.

Dacă poţi face o fată să râdă, o poţi convinge să facă orice.

I believe that everything happens for a reason. People change so that you can learn to let go, things go wrong so that you appreciate them when they're right, you believe lies so you eventually learn to trust no one but yourself, and sometimes good things fall apart so better things can fall together. "

 Şi melodia zilei:

Iar aşa, ca de final... un buchet de trandafiri pentru toată lumea, şi un pahar de vin în ciuda lucrurilor urâte, şi ridicat în cinstea tuturor lucrurilor frumoase care vor veni...

 sursa ambelor poze este http://deviantart.com

These days...

Mesaje. Inbox. Ştergere. Ştergere totală. Sunteţi sigur/ă? Da, sunt sigură. Şterg totul fără niciun regret, arunc chestii-la fel, fără niciun regret-. Că e simplu şi că nu mă leagă nimic de nici măcar UNUL singur din toate mesajele alea. Şi de altfel de nimic altceva, mai nou. If that makes me a bitch, okay.

Nu mă mai leg de oameni- în schimb am rămas legată de cei de care eram legată deja, chestie care nu mereu mă avantajează. În loc să ies pe plus ies din ce în ce mai des pe minus. Şi nu numai că nu mă mai leg- că mi se pare că n-are oricum niciun rost. Acum, cel puţin. Oricum, fiecare om de care îţi permiţi să te ataşezi o să însemne o altă pierdere, undeva de-a lungul vieţii.  Şi ce rost are? Acum cel puţin, in the moment of speaking (haha, writing), nu dau doi bani pe cunoştinţe noi. Haha, sunt anti-socială!

 Zilele trec din ce în ce mai repede, nu mai am niciun fel de noţiune a timpului, sunt permanent ocupată, şi parcă am uitat de tot ceea ce mi-a păsat vreodată şi mă concentrez pe alte chestii să nu-mi pierd din nou capul. Acum chiar nu-mi permit să mă mai pierd nici măcar o singură dată. Că fix aia-mi mai lipsea. 

Sunt leneşă, beau ceai, fumez cam mult, uneori mi-e dor, sunt încăpăţânată, scot o oră de somn din nimic, chiar dacă nu am timp, dorm aşa, făcând alte chestii, nu m-am mai uitat la Medium că nu am avut timp, colegii îmi spun Bubu, zâmbesc tot mai des. Sunt ocupată şi n-am aer nici de mine, dar vine weekend-ul şi am chef să respir acum...

 Mă bucur de soarele de-afară , care nu ştiu cum şi-a făcut prezenţa iar, mă bucur de privirile întoarse pe stradă după mine, mă simt bine, mă simt sigură pe mine, chiar dacă uneori clachez..

 Şi sunt fericită. Nu am tot ce-mi doresc, e imposibil să ai tot ce-ţi doreşti, oricât de mult ai lupta. Nu am nici jumătate din ce doream şi totuşi sunt fericită !

Poza de mai sus e de pe tumblr, e a unei fotografe cunoscute. Atât de cunoscute, că nici nu mai ştiu cum o cheamă

ps- vă las cu un textuleţ, spre surprinderea mea, nu reţin a cui e, dar mi-a adus aminte de nişte vremuri frumoase:

later edit: poezioara e a lui Mircea  Cărtărescu, după cum am aflat lately, şi îmi şi amintisem

 "Fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.

Poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,

Nu mă părăsi căci n-aş mai suporta nicio ruptură.

Fii lângă mine, ţine cu mine.

Înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,

Fii iubita mea permanent.

Hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.

Să ne ataşăm, să ajungem la echilibru"

“ma cheama sonia vlad am 26 de ani, cancer la stomac si inca sase luni de trait. pe orgoliul meu il cheama patrocle. nu am puteri speciale, am verificat."

"te’ai gândit de o mie de ori la primul lucru pe care l-ai face dacă ai şti că o să mori curând, nu? dar eşti liniştit, n-o să ţi se întâmple tocmai ţie. ai un destin măreţ. aştepţi o minune, ştii că o să vină pentru că aşa se termină toate filmele americane.
boala mi-a deschis ochii. nu contează când mori până la urmă, aşa că le-am încercat pe toate. ai să vezi. sex, droguri, tratamente…am întâlnit o gramadă de lume, ba chiar am reuşit să mă îndrăgostesc. de un bărbat diagnosticat cu hiv. o relaţie total diferită de ce ai crede tu.
nu am priceput niciodată sporturile extreme. senzaţii tari? adrenalina? încercaţi cancerul!"

soni e o carte scrisă de andrei ruse. cu litere mici. am citit-o pe soni în toate locurile posibile (nu foarte multe, ce-i drept, pentru că am terminat-o într-o zi. )- la şcoală pe sub bănci să nu fiu văzută de vreun prof. acasă în pat, înainte de somn, în timp ce am mâncat, la ţigară. peste tot. soni şi-a pus o amprentă majoră. m-a lăsat impresionată şi şocată. a fost o lecţie de viaţă. scriu şi eu cu litere mici, că în soni literele mari nu înseamna n-i-m-i-c. pentru andrei ruse e uşor să scrie despre lucruri atât de mari cu litere mici.

 soni are 26 ani, are cancer la stomac şi încă 6 luni de trăit. sau cel puţin aşa crede ea. era o fată obişnuită, care obişnuia să aibă o relaţie serioasă, care totuşi se terminase destul de recent, o familie normală, un job, o "cea mai bună prietenă". şi aşa din senin: şoc-caner. atunci începe aventura. şocul, groaza. disperarea. voinţa cretină de a dormi cât mai puţin şi a trăi cât mai mult. îşi calculează tot felul de programe, cum să facă să doarmă cât mai puţin. serii de întâmplări, evenimente, oameni noi, etc. 

soni încearcă cu disperare să evadeze. cartea e scrisă cu mult umor, deşi situaţia nu e deloc amuzantă. soni merge cu dana, prietena ei cea mai bună să-şi aleagă chiar ea sicriul, se pune să se pozeze, fac mişto de tipa de acolo, de un taximetrist, scene care într-un alt context sunt foarte funny.  soni nu se opreşte aici. încearcă tot felul de senzaţii tari, trăieşte la maxim, se îndrăgosteşte, riscă. 

(Taximetristul ingrozit, dupa ce afla de boala Soniei, o intreaba):
-da’ cum doamne iarta’ma?
-e, cum? pur si simplu. nu stiti cum e cu cancerul?
-exact asa.
-de la televizor e, va zic eu. am vazut cateva documentare…si-asta face cancer! nu stie lumea, dar asta si tigarile e, fir-ar mama lor!
-pai de la tv mi-a zis si mie ca e…
incercam sa ma abtin cat puteam de mult sa nu rad in hohote. dana la fel, o observasem in oglinda. avea mana pe fata.
-de la televizor, nu?
-daca va zic…mai ales de la prostia aia de OTV.
-aoleu!
-pai da, nu stiati? ca aia emit prost de tot, au niste aparatura d-aia veche, vai mama ei. si cum eu ma uitam in fiecare seara…am patit-o, vedeti?
dana se chircise toata in spate si tremura de ras. din cand in cand mai scoatea niste chicoteli, apoi isi lasa doar gura acoperita de mana ca sa i se vada ochii inlacrimati.
-vai, da’ nu plangeti doamna, doriti un servetel?s-a sesizat imediat soferul.
-nu, nu, multumesc…doar ca…mi-e greu acum sa reaud povestea, i-a raspuns dana silabisind.
-doamne pazeste!! a exclamat taximetristul, inchinandu-se in fata bisericii de la obor. dar cum? si nu faceti tratamente d-astea?
-ba fac, de-aia nu mai am nici par!
-aoleu!
-asta e viata, ce sa-i facem acum? am concluzionat eu.
-da, mama ei, da’ cum se intampla…am auzit-o si pe-asta! si de la OTV ziceti, nu?
-de la OTV, de la Acasa, mi-a dat doctorul o lista. le stia bine, ca mai sunt cazuri.
-da’ la acasa ce-are, doamna?
-tot asa! transmisii proaste. cica nici Proteveu’ nu o duce prea bine, dar cu Acasa e pulbere!
-doamne! sa-i spun lu’ nevasta-mea! sarbu asta chiar ca-i al dracu’ de zgarcit…am tot auzit…si cu tratamentele-astea nimic?
-nimic nimic…m-am dus prea tarziu. bine, sanse pot fi, nu zic…da’ mai am cateva luni si acum ma gandeam sa vad cum ma-ngrop si eu…ca omul.
-doamne, da’ ce-a ajuns lumea asta…
-macar e bine ca mai aflam si noi. ce, eu daca stiam dinainte ma mai uitam la diaconescu, la d-astea?
-da, dar chiar asa, sa moara oamenii si altii sa faca bani asa? chiar pan-aici? nu e nene! nu mai e viata cu nesatuii astia! si-atat, doar de la tv, asa?
-pai ce-mi trebuia mai mult?
-doamne-ajuta! si taximetristul s-a crucit iar. ce-am ajuns…"

şi atunci apare întrebarea în mintea cititorului. 

"eu ce aş face dacă aş mai avea de trăit doar 6 luni de zile?"

îţi dezvoltă la maxim empatia, capacitatea de a te pune în locul cuiva, te face să o înţelegi pe soni şi totodată să te crezi ea. soni se lipeşte de tine şi-ţi urlă în creieri: "tu? tu ce faci? trăieşti? dar dacă ai avea cancer? ai trăi??" 

îţi dă o lecţie de viaţă. soni e din ce în ce mai rău. soni are coşmaruri, viermele o distruge.

câteva citate: 

sau 

 "in singuratate, orice forma pare sa respire. orice piatra cu anumite configuratii ciudate are ochi. de aceea oamenii singuri lovesc. ca sa nu se indragosteasca de pietre sau de statui."

sau

"cat de genial a fost omul care l-a inventat pe dumnezeu. ma gandesc la un batranel adorabil, la un barbos trist, parasit de nevasta si de copii. dumnezeu? nemernicul e sus pe tavan, inecat in fumul de tigara, uitandu-se cu sila... dumnezeu pana la urma este singura explicatie pe care o accepti. din mila. din caritate fata de tine si fata de cautarile tale fara sens. o forma a unei nebunii, acceptate social, o schizofrenie mitologica." 

sau


“nu e nimic aici in afara dorintei noastre de a muri cat mai tarziu posibil”

sau "iata o intrebare: daca ai putea sa cunosti viitorul, fara sa-l poti schimba cu ceva, ai mai vrea sa il stii?" 

 ar mai fi o grămadă, dar prefer să vă decideţi să citiţi şi voi, şi să vă convingeţi singuri

 iar finalul e unul neaşteptat şi şocant, pe care nu, nu vi-l zic. atât pot să vă zic că e o adevarată lecţie de viaţă. oare chiar trebuie să primim o lecţie din asta, ca să trăim? de ce lăsăm totul pe una din zilele astea pentru că "avem timp?" nu, nu avem timp. nu! şi chiar dacă nu suntem ca soni (care dă impresia puternică de realitate, şi mă face să cred că a existat o soni- defapt e o soni, în fiecare dintre noi). nu avem timp. trebuie să trăim, ACUM.  nu mai târziu. nu mâine. nu peste 5 minute. ACUM.

spusesem şi finalul cărţii dar la cererea lui...da, chiar a lui andrei ruse, l-am şters. 

 şi acum nu pot să mă abţin să vă întreb...voi...voi ce aţi face dacă aţi mai avea de trăit fix 6 luni? vă rog frumos, gândiţi-vă şi răspundeţi-mi sincer, aş fi tare curioasă. 

ps- poza este luată de pe facebook-ul lui andrei ruse.

Chestii pe care le fac oamenii often enough şi care te enervează. Sau top expresii şi întrebări cretine

Te sună la o oră inumană (ex: 9 dimineaţa în week-end ), zici un "Alo" somnoros şi ei te întreabă cu cea mai cretină voce ever "DORMI?"

 Da, dorm, vorbesc cu tine în somn, că nu-s doar nebună, isterică şi paranoică, ci şi somnambulă. E, ce zici?

 Te sună pe telefonul fix, asta dacă ai ghinionul să deţii unul, şi te întreabă "eşti acasă?"

 Nu, uite, sunt în faţa blocului, am ieşit să mă plimb

 "Ai cumva o ţigară? Pot să iau şi eu aia, aia, aia, aia? "

 Nu, nu poţi. Şi ca să te scutesc de întrebare, nici mâine nu o să am. Na!

 "Te rog frumos să stingi ţigara, că aici nu se fumează, mi se face rău de la fum."

 Ei lasă, aşa cum ţi se face rău, aşa îţi şi trece. While you are dying, I m out of here, că nu-mi impui tu mie unde fumez şi unde nu.

 "Mă iubeşti? Da dacă şi dacă şi dacă..."

 Aşa deşteapto, freacă-l la cap, că asta-i soluţia. He ll be yours forever. Bingo!

 "De ce fumezi?"

 De filtru frăţică, adică cine pana mea eşti tu să-ţi dau eu ţie explicaţii din astea? Faci vreun sondaj de opinie, calcul sau ceva de genul în funcţie de cât fumez eu şi cât cheltuiesc pe ţigări?

 "Iubitule, m-am îngrăşat?"

 Aici e aici. Orice ai spune tot nu-i bine. Să te ferească sfântu să spui DA, că ai pus-o de-a binelea. Dacă spui un simplu NU, o să zică că sigur o minţi. Dacă spui da, dar slăbeşti tu... în cele mai mari filme horror n-ai văzut tu ce o să păţeşti. Ea deja are flashuri cu tine într-o baltă de sânge.

 "Mai trăieşti?"

  

 Bineînţeles că nu, tu eşti un fel de medium, dar vorbeşte mai încet, că ceilalţi nu mă pot vedea.

 "Te-ai tuns? Te-ai vopsit?"

 Nu, e o iluzie optică. Adevăru e că am tuns vreo 24 de cm, da e insesizabil, bravo, mă  mir că ai observat!!!

 "Iiiiiii, ai venit deja?"

 Nu, încă sunt în centru, dar mă bucur să te văd şi eu.

 "De ce eşti single?"

 Uite d-aia că mi s-a acrit de dăştăpţi ca tine măh!

 "Ştiu că m-a înşelat, da eu îl iert."

  

 Aşa mămică, ăsta e spiritul, bravo, bravo, bravooo!!!! N-o să se mai repete, nu-ţi fie frică, a fost o scăpare. Nu aştepta scuze de la el, caută-i-le tu, gândeşte-te că nu i-ai oferit poate tot ce trebuia şi de asta. Stai liniştită, e ok.

Şi tot din seria cu înşelatu

 "Eu te iubesc pe tine, ea nu înseamnă nimic."

 La asta aşa tare mă umflă râsu, că nu găsesc nicio replica inteligentă

 Întrebarea mea: de ce vorbesc oamenii când mai bine ar tăcea? Care sunt chestiile care vă enervează pe voi?!

Today I had a thought. What if I... what if I had never met you?