duminică, 11 aprilie 2010

Amintiri part one

Am să încetez să mă scuz de fiecare dată când postez de două ori în aceaşi zi. Pânâ la urmă e blogul MEU, scriu de câte ori simt nevoia, sau am nevoie. Scriu de fiecare dată când am ceva de zis. A, şi ţinând cont că e blogul MEU, numai EU injur aici. Accept orice fel de comentarii, inclusiv criticile, nu sunt nici eu perfectă, dar înjurăturile nu le admit. Asta aşa, ca să fie. Deocamdată nu şi-a permis nimeni.


 Sunt oameni de care ne e dor. Oameni care au fost mult timp lângă noi, oameni pe care i-am susţinut, şi ne-au susţinut şi ei la rândul lor. Dar au plecat. Aşa, în. neant. Fără nicio avertizare. Fără nicio şansă de a vorbi, de a explica. Pentru că nu pot rămâne pe veci aici. Da, mi-e dor de tine, A. Deşi a trecut ceva timp, îmi pare rău că ai ales aşa. A fost cea mai curată prietenie. Îmi pare rău. Sper că eşti fericită, că nu te-a dezamăgit nimeni şi că eşti iubită. Ţi-ai câştigat locul în inima mea, şi chiar daca nu mai e să fie, locul ăla e al tau. Aş fi ipocrită să spun că nu am trăit multe cu tine. Aş fi ipocrită să spun că nu ne-am maturizat împreună. Aş fi ipocrită să spun că nu ai fost cea mai bună prietenă. Sau să spun că nu ai făcut TOT pentru mine. Asta este.

4 comentarii:

Balaurita spunea...

cred ca tot timpul ne e dor de cineva anume dar cred ca acolo unde exista dor, exista si iubire

Bianca spunea...

stii cum e...nu conteaza cu adevarat ce ai in viata ci pe cine ai alaturi cand treci prin ea :)

realbadpisy spunea...

dorul asta..da!! si mie imi este dor de cateva persoane.

Blindius spunea...

Am şi eu câteva persoane care m-au ajutat şi din viaţa cărora m-am retras fără ca ei să-şi dorească asta.Este aproape imposibil să îmi repar greşeala acum.