marți, 26 octombrie 2010

Cât de incompetent să fii?

Ieri, zi luuungă şi mohorâtă, cu treabă gârlă. Plec de la şcoală cu a mea 9000 (Naiomi Nakamura pentru prieteni- best friend, ihi ), o rog frumos să nu ia autobuzu din parc şi să-l ia de la următoarea staţie, să nu merg ca fraiera singură până la poştă, acceptă repede că mă iubeşte, că n-are de ales şi mergem spre poştă. În fine, bârfe pe drum, râs şi ţinut de burtă, d-astea. În fine, râdeam eu râdeam, dar râdeam a pagubă, că mă grăbeam, că ziua mea era nici pe departe terminată.

Ajungem la poştă. 2 persoane în faţa mea. Deja zâmbeam, zic "Hai că merge repede." Intrăm. A durat 15 (!!!) minute până i-a dat ăluia un amărât de colet. Că între timp socializa cu el. Na poftim uniune europeană. Mă apucaseră nervii, dar zic că hai că merge mai repede la cucoana următoare. Bun. Tastează donşoara de la poştă cu o viteză, cam aşa, cum aleargă melcul, caută coletul vreo 5 minute, apoi îi cere ăleia 30 de bani mărunt. Tipa n-are, aşa că madama noastră pleacă să schimbe banii. Încă 5 minute. Pentru 30 de bani. Se întoarce, îi dă ăleia restu, mai tastează vreo 5 minute (cred că îşi scria autobiografie, memoriile, dracu s-o ia, punct. ). Ajung eu la rând. Îi dau avizul, buletinul şi banii ca s-o scutesc de grija de a mi le mai cere. Îi sună telefonul, răspunde, vorbeşte, tastează cu o mână (de parcă n-ar fi suficient că nu e în stare nici cu două). Se hlizeşte la telefon, la sfârşit spune "Te iubesc", îi spune de 3 ori că-l pupă şi închide. Apoi se hlizeşte la mine. Cauta coletul încă 5 minute, până scoate chitanţa mă apucă dracii, îi spun că nu-mi mai trebuie. Iau coletul, o salut (sunt politicoasă până şi-n situaţii limita ) şi plec.

ps-să specific şi că-n spatele meu se făcuse o coadă de 6-7 persoane care toţi aveau o faţă de parcă ar fi lăsat-o într-o baltă de sânge cu cea mai mare plăcere.

 Şi aşa am pierdut aproape o oră la poştă, cu doar două persoane în faţa mea. 

 Şi acum vine întrebarea: Cine dracu le angajează p-astea???

17 comentarii:

Zuzele spunea...

macar a fost ceva interesant in coletul ala?:)))

Cristina Cioba spunea...

zuzo- nu, nu era:)))) ca să fie set complet de oftică şi draci

Andra Dan spunea...

Fix asa patesc si eu mereu. Si de obicei, cand zici ca-i gata, mai scoate o factura si-o recomandata, de care a uitat ...

Alexandra spunea...

pai mai nou, dai de astfel de persoane la fel ca niste acrituri si incompetente cam in toata locurile si mai ales la posta, pe la secretariate(aici numai dinastea sunt)

Teo Negura spunea...

Intrebarea si mai indreptatita era: de ce dracu le platim din buzunarul nostru pe astea> Ca mna, realitatea e asta, e una din marile companii de stat falimentare, pe care trebuie sa o tinem in brate pentru interesele unora...
PS: De la Camelia am ajuns la tine, salutare! Cu asta ar fi trebuit sa incep, stiu... :P

Simonette spunea...

ei na! sunt vechi in breasla :))

Cristina Cioba spunea...

@andra-dupa ce ca-s proasta de fel, stau aiurea si cu memoria:))

Cristina Cioba spunea...

@alexandra- eu inteleg ca-s proaste, da'macar sa fie amabile- nu si acrituri. asta e ca bancu ala. de ce sunt oamenii grasi si urati f draguti?PT CA TREBUIE:))

Cristina Cioba spunea...

@teo negura- bine ai venit!!! asta e aiurea, ca noi platim pt posta garla, si pt ce?pt serviciile astea?as prefera sa ma lipsesc...

Superficial Doll spunea...

:)) eu am noroc, verisoara mea lucreaza la unul din oficiile postale si toate coletele mele vin la ea, automat le iau muult mai repede, nu mai stau la coada pt ca intru prin spate, insa nu ma bag in fata altora ca nesimtita :))

insa, din pacate, azi am avut ocazia sa testez terenul la oficiul central, unde o doamna cam tolomaca de felul ei, era in spatele ghiseului si se dadea de ceausl mortii ca n-avea 15 bani marunt sa-i dea rest persoanei din fata mea. asa ca tolomaca respectiva a inceput sa vorbeasca cu un sictir absolut evident si sa se ratoiasca la persoana din fata mea. & btw in spatele meu era o coada de aproximativ 10 persoane care vorba ta, pe fetele lor se citea sentimentul de "i wish i could kill you".

Dara spunea...

Cum adica, cine le angajeaza?!? Un retard mai mare decat frumusica ta de la ghiseu!
Mda, probabil tasta usor sa nu-si rupa unghiutele. Si... suntem in Romania, are voie sa fie cat poate de incompetenta... cine ii cere socoteala??

Cristina Cioba spunea...

@superficial doll- oricat de non-violenta ai fi, iti vine sa le lasi late.
@dara- bine punctat! ca si cei care-i angajeaza sunt la fel ca ei....

INTJ spunea...

eh, o fi fost nepoata/amanta lu' sefu' (sau "unui sef", ca "o mana spala pe alta" si "corb la corb nu scoate ochii") ... in plina actiune de "acumulare ani pentru pensie".

Cristina Cioba spunea...

@intj-sunt 3 la posta- la sectiunea de pus/ridicat colete- si toate 3 is la fel. deci...nu se justifica:P

Iustinel spunea...

Eu iti raspund cu o intrebare.
Daca ai fi nevoita sa lucrezi intr-un loc destul de degradat, neacceptabil pentru un loc de munca, pe un salariu mediocru, lucrand cu un public imbecil(da, sunt multi, insa excludem persoanele de fata), iti mai arde sa lucrezi la standarde normale?

Excludem din start optiunea schimbarii locului de munca, pentru ca pe doamna(presupun ca are o varsta destul de avansata) nu o mai angajeaza nimeni la o asa varsta avansata.

Nu ca ii iau apararea, da trebuie sa iei in considerare si optiunea asta :)

Cristina Cioba spunea...

iustin, face aia la bani de sparge, din fel şi fel de comisioane ieftine. şi nu, e o mucoasă, vreo 20 şi ceva de ani, dar şi lenea îşi spune cuvântu. studii n-are, acolo stă flex, nu se ridică de pe scaun. aşa că.

INTJ spunea...

@sunshine ... 3 zici? se vede ca n-am mai calcat de mult timp pe la posta! da' referitor la ce am scris: daca la 20 se justifica, la 3 se justifica si mai lejer ... been there, seen that (din pacate pentru naivitatea proprie).