duminică, 30 ianuarie 2011

Life as we know it

Câteodată obosesc şi eu de ironie, de agitaţie, de nebunie. Şi caut liniştea, filmele bune, ceaiul de portocale şi atât de mult mi-ar plăcea un loc doar al meu unde să nu mă deranjeze nimic şi nimeni...

 Mă stresează şi mă obosesc atât de multe lucruri că deja simt că m-am pierdut, că niciodata nu am ştiut atât de puţin cum ştiu acum...Mă las purtată de val, iar el în loc să mă ducă departe mă aruncă undeva spre nicăieri, spre o agitaţie şi mai nebună, tembelă, chiar...

 Îmi pierd cuvintele atât de uşor şi devin un om care nu aş fi crezut că o să fiu vreodată. Calc pe dâre de praf cu pantofii mei cu tocuri înalte şi mă pierd înca o dată, şi încă o dată şi încă odată... Iar liniştea refuză să vină, mă dă la o parte, mă răscoleşte, îmi face somnul greu.

 Cea mai grea luptă e cea pe care o duc cu mine, încercând să mulţumesc pe toată lumea, neînţelegând că este imposibil. Lupt să fiu mai bună, mai bună, mai bună, până când nu o să mai am nimic de oferit, de aruncat, de împărţit. M-am reparat de atâtea ori şi încă continui să cred că sunt de neatins. Că nu mai am cum să fiu rănita, enervată.

Mă mint singură, mă duc spre nori, mă întorc tot singură prin cruzime şi auto-critică...

 Timpul, da, EL, Timpul, îmi va aduce liniştea. Timpul vindecă. E timp pentru toate. Pentru venit, plecat, luptat, renunţat...

5 comentarii:

INTJ spunea...

hmm ... overall e de bine: dupa ploaie rasare soarele si, cu putin noroc, prindem si-un curcubeu superb. :)

Andra Dan spunea...

Da,sunt familiara cu sentimentul obsedant parca- de a multumi pe toti-si de a ma simti intotdeauna prea putin buna, prea putin multumitoare, prea mutin incat nu merit ceva bun in schimb si apoi tind sa ma obisnuiesc cu asta.
A multumi pe toti e total S.F. Eu simt ca am inceput sa plec de pe drumul asta pentru ca e tare periculos, poti sa faci boli urate si apoi ... ce rost are? Suntem mama ranitilor, maica tereza, prietena cea mai buna a oricui, acolo cand te suna oricine, acolo chiar daca esti ranita, acolo chiar daca atunci cand tu ai sunat, nu ti s-a raspuns sau ti s-a dat peste mana.
Si eu am obosit.
Hai, drumurile incep si ptr.noi! si poate,in viitorul apropriat, vom vrea doar sa fim multumitoare pt noi insine! hope so!

Cristina Cioba spunea...

@intj-sa speram:)

Cristina Cioba spunea...

@andra- asa e, gata cu multumitul pe altii in defavoarea noastrA!

Cristina Cioba spunea...

@little princess-merci mult!