marți, 31 mai 2011

Femeile grase- neglijate? Un defect?

I couldnt help but wonder: Is fatness a sign of weakness?


Sunt convinsă că știm bine cu toții care este ”stereotipul” femeii perfecte și anume 90-60-90. Ei bine, eu nu aș vrea să intru în acest standard, pentru că nu aș putea să zic că-mi plac femeile respective.

Normal, ne împărțim în slăbănoage, slabe, perfecte, plinuțe, grăsuțe, grase, obeze (FĂRĂ VREO TENTĂ DE JIGNIRE!!!). Fiecare e așa cum e.

Bărbații preferă de la un bărbat la altul câte-o categorie din cele de mai sus. În funcție de gusturi, care nu se discută.

Dar nu despre asta e vorba aici, ci de:

Avem femeile, așa numite nici plinuțe, nici grăsuțe ci ”Vaco”, ”Balenă eșuată”, ”Elefant”, adesea aduse bineînțeles nu în semn de compliment ci în semn de jignire. Ofense de genul: ”Mănâncă mai puțin vito” și altele pe care nu vreau să le scriu că sunt prea urâte.

Nu am de gând să discut despre femeile care se complac în tone de mâncare, sedentarism, fără pic de mâncare. Aș prefera să stick to the ones care sunt bolnave sau au ajuns așa din cauza unor probleme. Nu le
înjur sau nu aduc ofense la adresa celor cărora le place mâncarea sau le place să nu intre pe ușă, pentru că am fost crescută mai bine de atât, dar nici nu le respect. Honestly.

Dar întrebarea mea, rezumată într-o singură poză, este:

sursa este menționată în josul foto.

34 de comentarii:

Cupcake spunea...

dragut citatul.are dreptate,dar din pacate nu toti gandesc asa

Danube Daughter spunea...

E mult de spus in subiectul asta. Eu am facut o obsesie pentru a scapa de obsesia de a slabi. Fac asta de cand sunt copil. Oamenii grasi nu mananca din nesimtire niciodata, e o rautate sa spui asa ceva. Oamenii se ingrasa pentru ca ascund prin actul de a manca anumite nevoi emotionale. Exiata cauze infinite pt care ajungem sa punem mana pe mancare. Recomand cartea "Women Fodd and God" de Geneen Roth pt o perspectiva mai serioasa asupra problemei, care trateaza...ceea ce se afla in farfurie, in legatura stransa cu spiritualitatea si felul in care privim viata.
Din exterior, da... ca sa o luam asa, grasele sunt mereu defavorizate pe langa femeia perfecta. A se retine ca femeile care sunt "beton"(=super hot)in principiu ori au metabolismul de la mama lor- foarte bun, ori isi umplu tot timpul liber dedicandu-se siluetei. Ceea ce o femeie cu facultate serioasa/loc de munca stabil/responsabilitati in casa/copii de crescut/many others, nu poate face la fel de bine ca ele.
Cadem oricum noi, obsedatele de slabit, din obsesie in obsesie,mai mare si mai mare,pana cand devine extraordinar de greu sa ne revenim, chiar si emotional. Gandeste-te la cate mii de femei au slabit si chiar daca arata minunat, ele se vad inca grase si urate.
Mancam ca sa ascundem necazuri, dorinte, emotii negraite si neexprimate, dorinta de a fi iubite, de a primi afectiune, de a fi respectate,apreciate pentru munca in care ne dedicam... si din pacate munca trebuie sa vina de aici, si in paralel din alimentatie si sport. Pentru ca degeaba slabim daca ne raman problemele emotionale ce ne-au facut oricum sa ne ingrasam. Kg vin la loc daca problema e tot acolo.
Asa ca pentru cine s-a oprit la acest post de-al tau,Cristina, si inseamna ca ii intereseaza, eu zic sa tratam problema asta cu mai mult cap si mai putine aparente.
E greu sa fii gras(a) in ziua de azi pt ca din ce in ce mai multi oameni te trateaza doar pentru "ambalaj" si daca esti putin plinuta uneori nu te vede nimeni. Chair si in acele meserii in care parea imposibil sa se intample asta...
Cu inima deschisa, sa inaintam, ca altfel e vai de viitorul lumii asteia...

Lauren spunea...

Mereu am fost de parere ca o femeie care se neglijeaza pe sine va fi la randul ei neglijata de ceilalti.. Nu spun ca toate ar trebui sa fie 90-60-90, dar la fel cum spuneai si tu, sunt unele femei care pur si simplu se complac, fara sa faca vreun efort in a se ingriji. Pana la urma, e o forma de autorespect. Nu-l ceri pana nu ti-l acorzi tu insati ca femeie.

Cat despre femeile bolnave, zipped.. Nu e alegerea lor si nici nu pot sa remedieze situatia cu o simpla dieta :(

Danube Daughter spunea...

Lauren, nu sunt de acord.
Nu se complac.
Ceea ce fac ele este un strigat de ajutor continuu:
"uitati-va la mine! am nevoie de ajutor! nu ma vedeti? ma fac mare...sper sa ma vedeti atunci"

Felicia spunea...

Cu timpul gandirea societatii s-a schimbat. Daca in antichitate sa fii gras/grasa era semn de bunastare, femeile grase (nu voluptoase)erau considerate mari frumuseti, erau considerate semn al fertilitatii, acum lumea s-a schimbat si a fi slab inseamna a fi si frumos. Nu am nimic cu oamneii slabi, dar eu nu consider o singura categorie de oameni reperul frumusetii. Pentru mine toti oamenii sunt frumosi de la grasi la slabi, pentru ca fiecare are ceva in el ce celalalt nu are.
Eu personal nu am probleme daca sunt grasa sau slaba, eu ma bucur ca sunt sanatoasa.

G.W. spunea...

eu cred ca femeile care ajung sa concureze cu Moby dick au o singura problema..cuvantul LIMITA nu exista in vocabularul lor.

PreciousBoutique spunea...

Eu consider ca femeile care mananca foarte mult,nu au respect de sine,si spun asta pentru ca am o cunostiinta care stie ca mananca mult,vede ca se ingrasa,dar spune ca nu se poate abtine pentru ca ii e prea pofta de dulciuri si de mancarea de la fast-food si ca nu poate sta fara sa manance asta.Asta,scuzati-ma,e o problema grava,si nu cred ca are nici o scuza.Si nici cele care mananca,vezi doamne ca sunt stresate.daca esti stresat,bea un ceai de tei,ia pastile antistres sau ceva..nu mananci.Aici m-am referit strict la cele care se ingrasa pentru ca mananca mult si prost,ca sa spun asa.Acestea nu au nici o scuza,orice ar spune.Si nici cu trasul semnalului de alarma nu cred ca merge,daca observa ca au probleme de genul asta,ar trb sa mearga la psiholog sau sa gaseasca pe cineva care sa le ajute vorbind cu ele,dandu-le sfaturi.

PreciousBoutique spunea...

si revin cu o completare..nu am spus nimic cu rautate,pentru persoanele care chiar au o problema emotionala si din cauza aceasta apeleaza la mancare imi pare rau,stiu cum este sa suferi si fiecare om reactioneaza in felul lui la durere.Tocmai de aceea am spus ca cel mai indicat ar fii sa consulte un psiholog,sau sa discute cu o persoana de incredere care ii poate ajuta sa treaca peste acea durere,sau cel putin sa se impace cu ea..

Chibiț spunea...

Am avut un articolas pe blog legat de obezitate... Daca obezitatea nu s-ar manifesta astfel, adica sa se vada, probabil ca nici nu i s-ar da atentie, ar trece la fel de neobservata ca depresia la niste persoane foarte active, voioase, ar ramane secretul "suferindului".

INTJ spunea...

no it's not ... but it's sure as hell that there's a big problem there. si cum "necazurile" nu vin singure ... e clar ca nu se rezuma la o singura problema. nu sunt de acord cu jignirile si izolarea ... da' cand constat ca de fapt persoana respectiva se complace in acel dolce far niente (aka "am nevoie de ajutor, da' n-am chef/nu vreau sa fac nimic"), atunci imi zic in mintea mea "sorry, cauta-ti alt fraier!".

Anonim spunea...

@danube daughter-vorbesti numa prostii, poate doar k esti o grasa infekta kre se complace-n mizerie aia nu inseamna k ai nevoie d ajutor. a, ba da, d un psihiatru;)

andrei

Anonim spunea...

tot pt danube: dak oamenii grasi nu manank din nesimtire atunci din ce?au probleme?sa alerge tata, sa faca sport, sa vada un film, mankrea e solutia???
tot andrei

Lillee spunea...

Sunt cazuri si cazuri. Cum ai spus si tu, persoanele care se complac si cele care nu au dreptul de a alege. Cel mai bine ar fi sa nu ne bagam deloc coada. Pana la urma de ce ne pasa noua ca x e cat casa? De ce trebuie sa jignim? Stam in banca noastra si gata.

Anca spunea...

Danube... cu riscul de a parea cea mai rea persoana ever, hai s-o luam si pe cealalta parte. De ce trebuie sa sa ingrijeasca societatea de strigatul de ajutor al uneia care e cat o vaca si baga in ea toata ziua? Sunt copii care mor de foame, animale omorate cu salbaticie, oameni care mor de cancer, oameni cu boli grave, care nu au bani sa se trateze care au nevoie de ajutor. Si eu cred ca daca as manca cat mi-e pofta, si cate si ce as vrea as fii cat o vaca. Dar am bun simt fata de mine. E adevarat ca unii mamanca de suparare, sau de stres sau ca nu-i baga lumea in seama. Dar vointa nu o poti gasi decat in tine. Ce vrei sa faca societatea? sa le ia cheesburgerul de la gura? sa-i pazeasca? sau sa le zica da e ok esti gras/grasa noi te iubim asa cum esti. Ce ar face aceste persoane in cazul asta? ar manca si ar ''stagna'' in continuare ca doar sunt acceptate asa cum sunt. Normal ca o femeie cu job, cu copii, nu are timp sa faca de toate...da nu-mi spune ca in loc de cina nu poate manca o salata si nu poate face 30 de min de pilates sau dansa prin casa. Daca vrea bineinteles... dar daca nu vrea, atunci sa nu se mai planga de discriminare, de faptul ca e invizibila...daca vrei sa fii bagata in seama munceste! pt orice trebuie sa muncesti in viata inclusiv pt felul cum arati. Nu zice nimeni ca trebuie discriminate aceste persoamne doamn fereste, sau ca trebuie sa se vb urat cu ele, departe de mine acest gand, dar nici sanu se astepte sa vine cineva sa le rezolve problemele. Totul porneste de la tine, si daca nu te ajuti TU nu te ajuta nimeni. Si eu am fost plinuta...am mers la sala, nu am tinut regim, mi-am facut o masa musculara, nu exagerez cu nimic si mananc de toate, inclusiv kfc, sau mc. dar nu zilnic, din cand in cand... deci daca vrei poti. Daca nu atunci asuma-ti tot ce vine dupa.

PreciousBoutique spunea...

PENTRU ANONIM...tu acum ai jignit,si nu este grasa DANUBE DAUGHTER,este o fata frumoasa,speciala,care are un blog unde scrie superb,dedicat tatalui ei.Si cu ocazia aceasta poate citeste si ea si vreau sa ii spun ca m-a emotionat pana la lacrimi ce a scris ea pe blog.Se poate ca din cauza unei probleme emotionale,unei dureri foarte mari sa ai caderi ca acestea si ori sa nu mananci deloc,ori in extrema cealalta,adica sa mananci foarte mult.Este o problema,nu este o gluma si nici nu trebuie luat in bataie de joc.Tocmai de aceea persoanele care patesc asta trebuie sa fie ajutati si sfatuiti...Si inca o data,pentru DANUBE DAUGHTER : esti o persoana speciala si ma bucur ca ti-am citit blogul,m-a facut sa imi dau seama de anumite lucruri..

Miss Soare spunea...

@cupcake-true...

Miss Soare spunea...

@danube-noi doua am discutat azi pe mess!:) si ne-am inteles:* insa am uitat sa zic la faza asta: se retine ca femeile care sunt "beton"(=super hot)in principiu ori au metabolismul de la mama lor- foarte bun, ori isi umplu tot timpul liber dedicandu-se siluetei. Ceea ce o femeie cu facultate serioasa/loc de munca stabil/responsabilitati in casa/copii de crescut/many others, nu poate face la fel de bine ca ele.

Nu sunt de acord...daca ai copii si munca gata, tre sa nu intri pe usa?

Miss Soare spunea...

@lauren-exact!!!ma bucur ca mai sunt oameni care gandesc ca mine!

Miss Soare spunea...

@danube-nu te ajuta nimeni, doar tu poti…

Miss Soare spunea...

@felicia-exact, toti suntem frumosi fiecare in alt fel si decat slaba moarta si bolnava…mai bine nu!

Miss Soare spunea...

@g.w-bravo!perfect de accord! Ca sunt si cele bolnave…sunt, ce-I drept, dar restul?

Miss Soare spunea...

@precious boutique-daaaa, asta ziceam si eu unei fete de mai sus, ca sunt oameni care vad ca sunt asa si nu se pot abtine. Ei pe naiba nu pot…nu vor!sunt convinsa ca nu ai zis nimic din rautate!:*

Miss Soare spunea...

@chibit-l-am citit, e super!

Miss Soare spunea...

@intj-EXACT! Ai nevoie de ajutor, fata?Pai ofera-ti-l singura….

Miss Soare spunea...

@anonim-WATCH YOUR WORDS!!! NU-TI PERMIT SA VORBESTI ASA DESPRE NICIUNUL DIN CITITORII MEI. CLAR???
si plus de asta, ramai, ca toti ceilalti de teapa ta, un biet anonim fara puterea cuvintelor...

Miss Soare spunea...

@Lilee-tocmai, eu nu judec pe nimeni. Poza respectiva mi s-a parut super…”gras”e un “defect”mult mai mic ca…altele

Miss Soare spunea...

@anca-sunt perfect de accord, desi ai avut un ton dur…dar aprob! Asta ziceam si eu mai sus ca daca ai nevoie de ajutor nu ti-l poate da nimeni, doar tu poti! Multumesc pt comentarii

Miss Soare spunea...

@precious-lasa-l in pace, e un dobitoc nesuferit, care e anonym si se ascunde sub o identitate falsa, ca altfel nu are curaj. Cat despre Andra, e o fata, femeie minunata, talentata si frumoasa! Si nici pe departe grasa!

INTJ spunea...

@Miss - eu am nuantat putin: adica eu sunt dispus sa ajut (chiar si daca doar asculti ce are de spus cineva care are un necaz, e un ajutor) ... dar daca apoi (dupa ce m-a umplut pe mine cu toata energia ei/lui negativa) nu se ajuta si singur (asa cum si cat poate, sa vad macar bunavointa!) ... atunci nu mai am nici un strop de intelegere sau compasiune in mine.

Ela spunea...

As incepe sa comentez prin a spune ca eu evit pe cat posibil sa folosesc cuvantul "gras" cand ma refer la o persoana care are kg in plus.NU vreau sa ma iau de defectele fizice ale oamenilor si URASC si MI-E SILA de cei care o fac!!!
Judec caracterul unui om,nu corpul sau!
Mi-ai dat o idee buna pentru o postare ;)
Thanks!

Miss Soare spunea...

@intj-exact..desi eu cred ca nu prea ai cum sa-i ajuti pe ceilalti cu privire la persoana lor...

Miss Soare spunea...

@ela-super, astept postarea:)

pifmgr.dll spunea...

on: mie imi plac grasutele... mi se par sexi rau :D
off: daca zici ca te deranjeaza ce zice anonim de ce ii aprobi posturile? :))

Anonim spunea...

hey cris-buli.blogspot.com admin found your blog via search engine but it was hard to find and I see you could have more visitors because there are not so many comments yet. I have discovered site which offer to dramatically increase traffic to your website http://xrumerservice.org they claim they managed to get close to 1000 visitors/day using their services you could also get lot more targeted traffic from search engines as you have now. I used their services and got significantly more visitors to my site. Hope this helps :) They offer mit service seo works backlink service building backlinks Take care. Jay