De ce teatru si nu film

Intotdeauna am vrut sa dau la facultatea de teatru. Ca nu fusa sa fie, asta e... Scena ramane o parte din viata oricum.

Oricat de banal, stupid, cliseic, absurd, patetic sicummaivretivoi ar suna, niciodata nu mi-am dorit sa fac FILM, ci TEATRU. Da, e banal, cine nu vrea faima? Joci in 2-3 filme cu un buget rezonabil si care sunt in valtoarea mass-media si super promovate si esti ultra-giga faimoasa, esti o diva, fir-ai tu sa fii. Si de-acolo vine faima. Regizori mari suna, tu joci, e mega tare.

Da'ie-te diferenta. Tu cand filmezi la filmul ala, filmezi si o zi intreaga pentru o scena, da? Da, normal. Iese bine? Ok, ramane. Nu iese bine? "Taiati" si dubla "453244234" pana-ti vine acru, printeso, joci de-ti vine amar. Daca iese bine, bine. Daca nu, taiem iar. Boooooon. Iar tu, spectatorul de acasa/sala de cinema/festival de film, vezi rezultatul final. Varianta finalizata, cu cele mai bune...duble. Vezi rezultat a enspe mii de ore de munca.

Mno, nu zic nu. Ador filmele. Ca o doamna domnita cinefila ce ma aflu, vad si eu filme. Multe, am liste imense de filme vazute. Unele mai bune, altele mai proaste, alte ultra-proaste, alte de adormi cu bale la gurita, si asa mai departe. C-asa-i in tenis zisa unu'odata.

La teatru e altceva. Tu ca actor, impreuna cu echipa ta decideti sa jucati piesa X. Ete si hotarati voi ca vreti sa montati impreuna cu nenea/tanti regizor o piesa de cam o ora si jumatate. Se ia scenariul, se face harcea parcea muci, adicatelea se taie in asa fel incit sa aiba totusi un sens si sa nu se piarda din firul povestii. Si incepi prima oara sa dai textu', cum se zice, adica dupa ce s-au impartit rolurile, se citeste textul repartizat pe ele. O data, de doua ori, de tzashpe ori. Dupa care se vede cum arata scena, costumele, decorul, etc etc etc si incepi sa repeti. Ei, dar la momentul premierei ai o SANSA. UNA! Take it or leave it.

Ete ca v-am facut si diferentele, acu'pana una alta mai plec o saptamana. E cald, ma dispera toata lumea si m-am saturat de nesimtire. Hai pa.