miercuri, 12 decembrie 2012

Cum să-i faci cuiva cunostintă cu o tară


Recent, am avut o discutie cu unii din colegii mei despre cât de bine ne cunoastem fiecare tara, si cât de mult ne ajută aceste informatii când trebuie să ne prezentăm unor străini. Discutia nu ne-a ajuns – desi a fost lungă, pentru că sunt aproape atâtea tări câti oameni; aveam nevoie de ceva concret, demonstrabil, asa că am făcut un scurt experiment: cineva a indicat pe harta tării fiecăruia un punct pe care noi trebuia îl identificăm si să îi convingem pe restul să îl viziteze, având la dispozitie câteva minute. Punctul care mi-a fost indicat mie reprezintă orasul Covasna. Iată cum am ajuns să îmi planific în mijlocul semestrului vacanta următoare:
În primul rând, aveam două informatii esentiale: prima, că oratul se află între munti, iar a doua, că multora dintre colegii mei le place mult să schieze. Am pornit repede Firefox, si le-am arătat imagini live, de pe camera web a pârtiei de schii. (http://www.schicovasna.ro/camera.html) Unii au fost surprinsi de cât de modernă si bine amplasată este pârtia si m-au anuntat că urmează să învăt să schiez. (Eu speram că pot să rămân la patinoarul de lângă, în timp ce aceia care preferă să schieze ar fi urcat pe munte...)
În timp ce unii care se pricep mai bine la schiat încercau să le explice celorlalti că nu e atât de greu, cuiva i s-a făcut sete si ne-am dat seama că nu mai avem apă minerală. De când locuiesc în timpul semestrului departe de acasă, într-un oras unde nu e sănătos bei apa de la robinet, am încercat diverse feluri de apă minerală si nici una nu mi s-a părut plăcută; ba are prea mult dioxid de carbon, ba gustul nu e potrivit. Atunci mi-am adus aminte: în Covasna am putea gusta mai multe feluri de apă minerală, direct de la izvor. Toată lumea a fost de acord că ar aprecia o experientă atât de aparte cum e să bei apa chiar de la izvorul său, iar unii din colegi, care vin din tări fără ape minerale, au fost surprinsi să afle că, la noi, apa minerală se îmuteliază uneori asa cum e, fără să mai fie nevoie să se adaoge dioxid de carbon, pentru că e deja carbogazoasă.
Mai aveam putin timp, si m-am întrebat ce loc aparte din Covasna as putea să le descriu colegilor, pentru că până atunci le-am prezentat distractii generale, care puteau fi oriunde. M-am gândit la centrul orasului, la locul numit Balta Dracului. Într-adevăr, chiar si ei au recunoscut că probabil oricine vede acest loc va tine minte unde se afla.
Minutele mele s-au scurs si m-am asezat să ascult următoarea poveste. La final, ne-am hotărât cu totii să vizităm fiecare din locurile descrise, asa că vom organiza câteva excursii în locurile care au devenit atât de speciale pentru noi, tocmai pentru că le-am ales întâmplător. Asa că la sfârsitul săptămânii vom căuta bilete de avion pe site-ul Tarom, apoi bilete de autocar, iar rezervarea am facut-o deja la Pensiunea Italiana Sruettisi toată lumea asteaptă cu nerăbdare iarna.


7 comentarii:

coco spunea...

avem o tara frumoasa !

morphine spunea...

ce fain:)

Mădălin Guruianu spunea...

Excelent, Cristina! O adevărată ambasadoare a comunității! BRAVO!
TE AȘTEPTĂM ACASĂ!

vasile spunea...

am dat link la pensiune si vad ca nu au preturi afisate.Rusine!

vasile spunea...

nu au preturi?e pe gratis?

Mircea Spatar spunea...

Frumos articol si idei inspirate ai avut. Cand mai ai nevoie de planificari calatorii si cazari da-mi si mie un mesaj, poate gasesc tarife f bune pt tine :)

Mircea Spatar spunea...

Frumos articol si inspirat. Cand mai ai nevoie sa faci calatorii poate imi dai si mie un mesaj te pot ajutca cu bilete si cazari la tarife mai mici decat ai gasi pe net ;)