Nici sticlele de alcool, nici fumurile, nici prafurile, nici alte femei...Nu te vor face sa uiţi tot ce-a fost între ochii tăi şi ochii mei. Care e locul în care m-aş întoarce de mereu? Locul unde am iubit ultima dată.... Intram cu spatele drept la tine, dar ieșeam fugărită de cât de tare te-aş fi iubit dacă nu te-aş fi știut atât de bine. Îmi pare sincer rău pentru tine. Condoleanţe din tot sufletul meu! Sper să fii bine, eu nu am acces la informaţia asta... Dar să ştii că mă rog pentru tine...pentru sufletul tău.Ţi-aş pune capul pe pieptul meu şi nu te-aş mai lăsa să pleci, până nu ţi-ar fi bine....
Uneori luăm povara unei cruci care NU ne aparţine. Iar asta nu ne face învingători. Poate doar încă un suflet rătăcit... Printre alte mii....
Eu nu îmi permit să mă rătăcesc încă odată. Nu pot să fac asta. Nu am niciun drept. Când m-am regăsit, pe jumătate cel puţin, nu pot să am tupeul să mă pierd iar.
Uneori nu mai avem puterea să căutam sau măcar să aşteptăm. Şi atunci ne mulţumim cu jumătăţi de măsură, cu sferturi de viaţă, cu resturi de orgasme, cu firimituri de bucurie. Şi atunci se face trist. În jur...şi în noi.
Şi atunci se face păcat...ce păcat, Doamne...
Niciodată nu am ştiu să fiu o târfă. La figurat, că despre asta vorbim aici. Niciodată nu am ştiut să nu-mi pese. Nu am iubit cu jumătăţi de măsură. Am pus sufletul pe tavă ca şi cum ar fi fost o bucată de plastic. Am lăsat bucăţi din mine oamenilor. Chiar dacă în final le-am lăsat şi am plecat. Şi aşa am ajuns goală. Goală pe interior.
Trag cu sete dintr-o ţigară şi cer din nou putere. S-a cam terminat cea de tura trecută. Mai cer o porţie. Merit?
Învăţ să fiu seacă. Seacă. Mai am o singură dependenţă. A, nu, două. E şi ţigara. Dar prima doare mai tare. Câteodată. E absurdă şi loveşte când ţi-e lumea mai dragă.
Nu vreau să mai scriu acum...
