sâmbătă, 27 martie 2010

Gânduri


Cineva m-a învăţat că orice ar fi trebuie să ai puţină poezie în suflet şi un zâmbet pe faţă. Sunt confuză, nu mai ştiu deloc ce vreau, ce simt, unde mă duc, ce sper. Refuz să simt şi-mi alung gândurile din cap cu o nonşalanţă demnă de invidiat. Nu ştiu niciodată dacă e bine sau nu, nu ştiu dacă am mai trăit aşa ceva. Îmi ocup timpul cu soarele, cu luna, cu joaca, cu piesa care mă obsedează de câteva zile (soundtrackul de la Twilight-river flows in you). 
Uneori sunt atât de egoistă încât reuşesc să mă auto-uimesc. E ciudat, pentru că eu credeam că pe mine nu mă mai miră nimic. Tot ce încerc să fac mai nou e să mă auto controlez, să alung gândurile care nu îmi plac, chestie pe care tot spre surprinderea mea, reuşesc să o fac. Nu reuşesc nici măcar să mai scriu ceva, pentru că îmi vin ideile alandala aşa, şi aparent cel puţin chiar nu reuşesc să le organizez în vreun fel.

Am fost mereu persoana extremelor. Ori da ori ba. Ori tot, ori nimic. Căi de mijloc nu prea am avut, sinceră să fiu. Defapt nici nu am avut nevoie de ele. Pentru că ori am câştigat, ori am pierdut.

Sper să se clarifice totul în viaţa mea şi să nu mai fiu nevoită să fug de propriile mele gânduri...am nevoie de nişte răspunsuri. Uneori îmi doresc să-mi fac un blog anonim, aşa n-ar şti nimeni cine sunt, şi probabil aş scrie mult mai dezinvolt...
P.S-am dat din nou de o piesă care mi-a fost tare dragă. Special needs-Placebo.


...Christine

Un comentariu:

acolesiu spunea...

un haos e in mintea fiecaruia. noi suntem aia care il vedem. urmeaza sa-l imbratisam. dupa care vom sta si vol astepta sa plece.