miercuri, 24 martie 2010

Până şi soarele e gol.

 Daţi play înainte să citiţi, vă rog.


Pur şi simplu nu pot găsi o explicaţie pentru ce mi se întamplă. Mereu am crezut că eu sunt cea deşteaptă, că am înţeles viaţa mai bine ca celelalte femei şi că NICIODATĂ nu o să cad în capcană. Pe urmă ai apărut tu în viaţa mea şi acum mă simt pierdută. M-am îndragostit iremediabil. Uneori îmi doresc să te alung, să te îndepărtez, dar la fel de mult pe cât doresc asta, cu atât mai mult nu am puterea.
Viaţa este un joc dur şi halucinant, viaţa înseamnă salturi cu paraşuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi şi să te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voinţa de a ajunge în punctul tău cel mai înalt şi a te simţi nemulţumit şi neliniştit când nu reuşeşti să o faci.

Uneori prind momentul când pereții nu mai contează… respir.Aerul miroase a tine. ..ca atunci când ai venit ca să nu mai pleci niciodată.
Ori am înebunit ori nu ştiu ce se întamplă. Azi e 24. Am făcut 11 luni cu tine, cele mai frumoase din toată viaţa mea. Nu pleca niciodată...

Nu vreau să mai scriu. O perioadă cel puţin. Vă las cu o melodie superbă.
... Şi nu uitaţi. Nu credeţi niciodată tot ce auziţi, nu spuneţi niciodată tot ce ştiţi, nu DĂRUIŢI NICIODATĂ TOT CE AVEŢI. 


 
Vă pupă Christine.

Un comentariu:

alessya20 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.