marți, 26 aprilie 2011

Românii sunt săraci (cu duhu)

Hello sweets!

Nu am reușit să mă uit aseară la Românii au talent, însă de dimineață cum am deschis laptopul peste tot: ”Adrian Țuțu a câștigat marea finală!!!”. Bun, bine, poate încă dorm eu, stai să mă mai trezesc și apoi verific. De trezit nu m-am trezit da de verificat am verificat. Trecem peste partea cu #$#@$@#%#@$ băga-mi-aș și scotea-mi-aș.

Adrian Țuțu e un puști de 19 ani, de prin Focșani parcă, cu un mesaj trist ”alții au tot și eu nimic”.Impresionant, e drept. Patriot (ceea ce rar mai vezi și auzi). Bun, bine, jos pălăria.

Și acum întreb io??De ce a câștigat?! Let s face it! Nu are un talent înnăscut. N-o să fiu o scârbă, are el ceva acolo, dar nu de 120.000 de euro.

Într-adevăr, are cazul. Da, e singur, da, nu are pe nimeni, da, omul ăsta a făcut ceva spre deosebire de alte putori în situația lui care da, corect, se complac în mizerie. Da de asta îi dai la o parte pe ceilalți cu un talent special? Din cauza situației pe care-o trăiește băiatu ăsta? Sunt oameni care au votat doar pentru că el are o situație?? God damn it, da copilul care cânta operă? Ăla nu e talent, hai să-l dăm naibii, e un ratat, nu?! Da fetele 2 cu voci superbe (Alina&Cristina, deși da, de acord, aseară nu au făcut un show atât de mare, datorită piesei necomerciale), dar băieții din trupa Balance? Ce contează că au talent și în afară de asta auto-control, disciplină și ce mai vreți voi?!

Dumnezeule, atunci de ce-am mai numit emisiunea asta ”Românii au talent?”. Hai s-o numim ”Romania s got a case!”.

Am dreptate, sau ba? Maybe I m a bitch, da și asta a fost bătaie de joc.

Pam pam!

LATER EDIT: Cineva tare simpatic, mi-a dat definiția perfectă pentru Românii au talent. Ete aici și zi că nu-i așa: romanii are talente a fost un mix de megastar+dansez pt tine+miss fata de la tara....”. Bravo, Guess Who !!!


LATER EDIT 2: Mi-a zis cineva că sunt răutăcioasă și că nu mi-e milă de băiatul ăsta că el nu are o șansă să se realizeze pe când ceilalți talentați de acolo au. 


Dont get me wrong, mi-e milă de el, e un băiat mișto, zice bine ce zice, are talent, însă eu am contestat doar faptul că a câștigat pentru că avea un caz demn de milă. Asta nu mi s-a părut fair-play. Jizăs!

33 de comentarii:

Mihaela spunea...

Nu m-am uitat la nici o emisiune, insa am citit prin ziare despre participanti, am vazut si vreo 2 filmulete. Pe castigator nu l-am auzit, dar l-am auzit pe Nanau. E trist ce s-a intamplat, dar nu ar trebui sa ne mire.
La Dansez pentru tine, alta emisiune de acest gen, nu castiga mereu cazul? Nu cei mai talentati la dans, ci cei cu situatia cea mai trista.

Ionny spunea...

DAAA perfecta dreptate. Sunt super ofticata. Trebuia sa castige Iustin sau macar trupa Ballance. :(

crisu spunea...

You're definitely NOT a bitch!
si eu am aceeasi parere ca si tine..se numeste"Romanii au talent" deci totul ar trebui sa se ia pe talent.nu pe alte alea..:\

Anonim spunea...

Poate ca e mai bine sa nu se mai spuna povestea de viata a concurentilor,sa se prezinte talentul si doar atat.Mie mi se pare ok ca a castigat el,oricum si ceilalti vor fi promovati si vor deveni cunoscuti fara indoiala...sper sa ii revedem pe toti care au fost in finala,toti sunt niste valori ale Romaniei!

Felicia spunea...

Eu nu ma uitam la "Romanii isi dau talente". Da' baiatu ce talent avea? Si faza ca "eu sunt sarac si altii bogati", e de cacat, adica asta e scuza lui?

G.W. spunea...

romanii are talente a fost un mix de megastar+dansez pt tine+miss fata de la tara....putine talente iesite din comun, adica eu ma asteptam la atlceva.

Anonim spunea...

Eu n-am mai avut rabdare sa stau pana la final pt ca ma exaspereaza pauzele publicitare :|. Dar am vazut dimineata pe net, Tutu in sus, Tutu in jos. Intr-adevar versurile sunt bune si are dreptate daca stam sa ne gandim, dar nu mi se pare ceva iesit din comun. Daca ma duc de aici pana la Unirii mai gasesc 15 amarati para parinti. Pe baiatul asta l-au votat adolescentele de 12-14 ani care s-au amorezat de el si bosorogii care au picat pt fazele de patriotism :). Mie una mi s-a parut ca mai mult a recitat versurile alea.

Si alt lucru care m-a deranjat: de ce nu s-au afisat punctajele? Macar la cealalata facatur de emisiune aka Dansez se afiseaza acolo de ochii lumii 45%, 78%, ceva. Cred ca totul a fost o mare prefacatorie servita fara rusine populatiei naive :).

Asta e..traim in Romania din pacate :).

Madalina spunea...

Totusi ar trebui sa ii felicitam pe dragii nostri romani care inca nu si-au dat seama ca pentru a scoate tara asta din rahat avem nevoie de cineva cu Adevarat Talentat care sa ne reprezinte prin alte tari,gen trupa Ballance...eu ii felicit pe romanii care voteaza prostia!!
Mare dreptate ai

Lillee spunea...

Da, de aceeasi parere. Mi-e mila de Adrian, dar nu asta era scopul concursului.
Poate ca multi aveau situatii urate, nu? Dar nu le-au promovat.
Asta e...

Miss Soare spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ionut feder spunea...

d

ionut feder spunea...

d

ionut feder spunea...

scuze, am dat din greseala publicare:))))))!

my point is:scrii bestial stii ce faci ce zici si -ti asumi. bvo! asa tipe k tine s tot fie!

Danube Daughter spunea...

Am scris si eu la mine ceva referitor la asta.
Rezonez cu parerile tale.....
p.s. de ce ai ales pana la urma tempalte-ul asta alb-negru pt blog?

Manon spunea...

nu am vazut emisiunea, pentru ca stau departe de teve, cam de acum un an. si bine fac.
"romanii au talent" trebuie sa premieze talentatii, vezi titlul emisiunii. nu cazurile. alea se includ in "surprize". bine fac eu ca stau departe de teve. m-as fi ofticat crunt.
te pup, fetitza. ;-)

radu valentin spunea...

deci nu cred miss s, chiar de fiecare data tre sa ma faci sa rad cu lacrimi?!?!?!?!?!?!?!?!esti criminala fata.in sensu bun:D

radu valentin spunea...

ps-ai mare dreptate, asta am omis in comm anterior

Iulia C spunea...

Nici mie nu mi-a venit a crede cand am aflat ca el a castigat..Oamenii s-au uitat la prea mult Dansez pentru tine..altfel nu imi explic de ce a castigat el..
Hai sa fim seriosi, emisiunea "Romanii au talent" nu este o emisiune cu scopuri caritabile :D
Trist ce se intampla la noi :P

Miss Soare spunea...

@miss s-asta chiar mia placut...ironie tipica:P

Miss Soare spunea...

@mihaela-pai da...la dansez pt tine hai ca mai zic, sa zicem ca e emisiune umanitara...da asta?!?!?!

Miss Soare spunea...

@ionny-cei din ballance mi se pare extrem de talentati, concentrati si disciplinati!!si ceea ce fac ei solicita multa munca si talent

Miss Soare spunea...

@crisu-e pe caz, se pare ca:)pe mine (si cred ca si pe multi altii) ne-au pierdut ca si public care vizioneaza emisiunea lor de kkt

Miss Soare spunea...

@anonim-asa este:) cu siguranta vor fi remarcati si ceilalti, dar eu nu as da bani sa merg sa-l vad pe asta cantand, si asa se pune problema!

nu stiu daca ai comentat pana acum sau nu, dar bine ai venit!:) sper sa revii!

Miss Soare spunea...

@felicia-pai in tara asta se pare c-a fost o scuza f buna:) bine, ma rog, acum nu stiu cat de vinovat e baiatu fata de masa de public care l-a votat. mai degraba as blama publicul decat copilul:)

Miss Soare spunea...

@g.w-bestial comment!:)))

Miss Soare spunea...

@anonim-ai ridicat o problema f importanta!2 de fapt, cea cu punctajele si cea cu cei care l-au votat. insa ma indoiesc ca batranii care abia au pensie dau sms-uri de 2 euro...
bine ai venit!:)

Miss Soare spunea...

@madalina-multumesc!! da, felicitari Romaniei, avem o noua valoare, A. Tutu...za big hip hoper...8-| am un singur cuvant de zis: BLEAH!!!

bine ai venit la mine pe blog!!

Miss Soare spunea...

@lillee-exact, ala care lucra la spalatorie pe minim pe economie...ala ce sa mai zica?!:)) da no...ala nu s-a plans...dar asa cum ziceam mai sus blamez publicu care l-a votat nu sufletu ala amarat....

Miss Soare spunea...

@ionut feder-:))) nu e probl!bine ai venit!!:) te pup

Miss Soare spunea...

@danube daughter-dap, noi suntem mereu pe aceasi lungime de unda!

pt ca mi s-a parut simple&chic

Miss Soare spunea...

@manon-cred ca o sa incep si eu sa ma indepartez de tv...:)) sa nu ma mai oftic atat!

Miss Soare spunea...

@radu valentin-merci din suflettt!!!:) bine ai venit

Miss Soare spunea...

@iulia c-ba se pare ca e o emisiune de cazuri caritabile:))!