Selling my feelings

Ai făcut licitaţie cu mine. Pe sentimentele mele. Un fel de... tu în mijlocul unei încăperi, strigând.

"Care dă mai mult? Haideţi, am aici toate visele ei. Am tolba plină. Să înceapă distracţia.
  
 Am amintirile, zâmbetele, ochii ei. Haideţi, haideţi, doamna din spate, cu mantou roşu? Vândut, ale dumnevoastre sunt doamnă.
  
 Am melodiile, cărţile, clipele. Mâinile ei. Am până şi somnul ei. Le vrea cineva?


 Uite, doamna din spate cu pantaloni mov. La tine merg anotimpurile şi răsăriturile ei. Şi bonus primeşti mirosul pielii ei de dimineaţă.


 Domnul din spate primeşte bucuria ei de a trăi, filmele ei preferate, bijuteriile, şi speranţa. E promoţie!


 Mai am ploaia, soarele ei, părul ei, minunea ei de a fi. Pozele ei. Ia-le tu, domnul din primul rând, pe toate!

 Tu, de acolo!!! Nu fi trist, tu primeşti cerul ei senin şi fericirea. Zâmbetele false nu ţi le dau, i le lăsăm ei. Îi vrei şi greşelile?Planurile? Iubirea? Ia-le! 


Săruturile furate, poveştile, amarul?Le vrea careva? Hai, se poate mai mult?


 Tu, da? Perfect, vândut!!!

La primul venit îi dau plăcerile ei. Vă dau tot, ca suvenir...

Licitaţie încheiată. Acum nu mai are nimic... "

 Ia-le pe toate şi du-le departe, o să construiesc altele.... Şi cel mai trist e că acum nu mai am puterea să pun mâna pe telefon. Acum când sunt cel mai singur suflet de pe aici... Şi mă întreb:cine sau ce îi dă cuiva vreun drept să scoată la licitaţie sentimentele altora?

Şi acum am realizat că în goana asta nebună de a uita am făcut doar să mă rănesc pe mine, făcând tot felul de chestii pe care în mod obişnuit nu le-aş fi făcut. Chestii făcute ca să uit (în caz că ar fi reuşit).

 Şi uite ce-am făcut... de uitat tot nu am uitat. De zâmbit zâmbesc mai rar. Mă arunc cu capul înainte şi ies sfâşiată...

 Uneori în goana asta nebună de a uita, fugi înainte, nu te uiţi înapoi, îţi reprimi sentimentele, refuzi că simţi. Te refuzi pe tine şi încerci să arunci praf, nisip şi noroi peste tot...Şi unde ajungi? Dacă nu aşa...atunci? Atunci cum uiţi?Să-mi spună şi mie cineva, că a trecut atâta timp şi abia acum mi-a sărit adevărul în faţă. Şi acum tind eu să întreb..."dar eu?eu ce mă fac acum?"

Şi-am plâns azi...uite aşa de ciudă că eu n-am însemnat atât cât alţii, că n-am însemnat nimic. Şi că am obosit şi nu ştiu ce se întâmplă...

 Nimic nu mai e la fel. Şi o să mă mai pierd încă odată. Şi nu mai pot să mă mai pierd!

Sunt curajoasă. La fel cum cred că sunteţi şi voi. Poate ne pică cerul în cap. Poate trăim o dramă. Poate ne vine să urlăm. Poate suntem trişti, supăraţi, ne lovim de egoism, ură, invidie. De oameni cărora nu le pasă. De un sistem de rahat. De oameni care nu ne ascultă niciodată, de zgomote, de aer poluat, de mizerie, de ştiri urâte, de oameni atât de urâţi pe interior încât îţi vine să plângi. De bani. De lipsa banilor.

 Şi totuşi găsim puterea să zâmbim. Poate chiar să ajutăm pe cineva. Şi totuşi când ajung acasă în patul meu, la laptopul meu, la camera mea primitoare...găsesc puterea. Şi apoi zâmbesc. Şi mă uit fie la un episod din serial, fie la un film drăguţ, fie citesc ceva, scriu pe blog, beau un pahar de suc sau cappucino, fumez o ţigară. Caut o melodie. Mai am puterea să mă îndrăgostesc. Mai caut o melodie, un film, un video. Ies cu cineva drag. Vorbesc la telefon.

 Găsim puterea în lucrurile mărunte, care sunt acolo şi zbiară "SUNT AICI! ....trebuie doar să mă vezi...şi să zâmbeşti..."

Professional make-up Babor and stuff

Despre oameni şi apucături

Pe cuvântul meu de onoare că mi-e silă de toţi retarzii şi oamenii limitaţi de pe lumea asta. Începând cu ăia care lasă commenturi impertinente în care-mi lasă cu mare drag sfaturi de viaţă că aia aşa, aia invers şi ailaltă pe dos. Pai bă, io nu ştiu dacă la voi la Ciorogârla v-au învăţat ăia de democraţie, dar tind să cred că da, că aţi înţeles-o greşit.

 Categoria 2. Ăştia care scriu posturi despre oameni, în principiu despre alte bloguri şi lansează tot felul de acuzaţii gen "m-ai copiat". Da, ţi-am copiat cuvinte gen "eu", "este", "noi". Ei lasă fată, eşti invidiată, esti bine. Tu le ai, tu le dai, tu le ceri, tu le faci. Tu eşti şef. 

Categoria 3. Idioţii ăia de trimit commenturi la toate blogurile posibile. Asta n-ar fi o problemă, dar când trimiţi ACELAŞI comment în care spui că îl citeşti zilnic şi-l admiri şi d-alea. Du-te mă...

 Nu accept ameninţări şi propuneri de reclame şi tot felu de alte d-alea la mine pe blog. Nu că nu le primesc, că din păcate le primesc, dar nu le vreau mă. Şi pe cuvântu meu de onoare, că scrii ceva şi primeşti comentarii care n-au nici în clin nici în mânecă cu ce-am scris eu. Pe principiul unde dai şi unde crapă.

 Aud tot mai des tipe care se plâng că aia-i aşa, aia nu, nu mă mai iubeşte. Nu te mai iubeşte, asta e. Taie-ţi venele. Nu poţi să trăieşti fără el? Asta să fie problema, nu plângem.

Sau oamenii care şi-ar da şi sufletul într-o relaţie. Puţin egoism e necesar (o mică paranteză:văzusem într-un serial, în Medium, cred, o chestie foarte mişto. Cum că şi la avioane, atunci când trebuie să îţi pui masca de oxigen, trebuie mai întâi să ţi-o pui ţie, iar abia apoi mamei, sorei sau cine-o fi lângă tine. Dacă te ajuţi pe tine, îi poţi ajuta şi pe alţii. )

 Mi s-a acrit de ţara asta, de lumea asta care merge spre nicăieri, iar eu sunt tot mai obosită şi plictisită. Nu-mi place noul program, -de clasa a 12a-, absolut deloc. Am nevoie de o veste excelentă, sau dacă nu măcar bună. Bunicică. Nu ştiu...


 To to list: (cu bulinuţe)

• Nu-mi mai bat capul cu toţi idioţii.
•  Nu mă mai enervez odată la 10 minute din fel şi fel de motive cretine, care în mod normal nu fac 2 bani
• Nu mă culc supărată
•  Îmi organizez timpul
•  Tai de pe "lista"oamenii care nu merită, în aşa fel încât să fiu înconjurată doar de cei care îmi emană energie pozitivă şi nu negativă
•  Studiez un pic mai intens pentru Cambridge.
• Zâmbesc mai des

 Lucruri pe care vă sfătuiesc şi pe voi să le faceţi..

Plouă infernal. Îmi imaginez o seară ca asta în braţele persoanei iubite. Poate cu reviste, filme, seriale, ceai cald de frăguţe, pijamale colorate, şosete cu degete, mâini calde, stropi de ploaie pe geam, zâmbete, FERICIRE...

Acum vreau cu disperare pe cineva care să merite, cineva după care să-mi pierd capul. Artificii, love at first sight. Nu prea cred în iubirea care vine treptat...

 Ca pe vremuri....

Timpul...

Nu am fost niciodată genul de om care să tacă. Adică nu-mi placi? Stai puţin, sigur ai să ştii asta. Şi nu pentru că îţi zic aşa de la obraz, ci pentru că o să vezi singur. Adică am o mutră expresivă, aşa cum zic unii şi alţii.

 Nu sunt genul de om care să înghită măgării şi măgării sau să fiu tratată ca o cârpă. Ca să ce? Din politeţe? Şi aici zic "Nu merci" şi ai să auzi ce am de zis. Că o să-ţi placă sau nu, aia iarăşi e strict problema ta, pe care n-ai decât să ţi-o rezolvi.

Niciodată nu mi-a păsat de ce crede ăla, sau aia, sau ceilalţi. Pentru simplu fapt că nu iau sfaturi de viată de la tot poporul. Dar când vine vorba de ăia dragi, fie că vorbim de mama, iubitul, prietena, una două îmi dau lacrimile şi mă simt prost.
Nici măcar de părerile altora nu prea îmi pasă, dacă nu îmi sunt apropiaţi. Amici? E ok, nici de la ăia nu prea iau sfaturi de viaţă. Adică le iau, dar nu le pun în practică.

 Încerc în permanenţă să fiu mai bună, dar am momente în care mă las pe tanjeală şi asta nu e un lucru bun. Uneori mi-e dor de tine, dar nu am ce să fac.

Timpul ne schimbă. Am devenit mai tolerantă (nu mai sunt atât de rea), am învăţat să am puţină răbdare, să tac, să ascult....



 Iar acum, dupa 5 luni pline, dacă mă întrebi pentru ce îţi mulţumesc, îţi mulţumesc pentru că mi-ai dezvoltat anumite pasiuni, pentru că ai avut grijă de mine şi m-ai maturizat din multe puncte de vedere şi pentru că m-ai învăţat să vreau mereu să fiu mai bună...

Şi timpul trece, etapele se schimbă, noi devenim mai buni...separat...

Uneori...

De multe ori am fost rea, am fost o scârbă cu oamenii pe care i-am iubit şi îi iubesc în continuare. Am aruncat vorbe grele, am urlat şi am bătut din picior inutil. De multe ori nu mi-a păsat de sacrificiile sau dovezile altora de iubire. Nu mi-a păsat decât după ce am realizat că am greşit iar de multe ori lacrimile sau scuzele nu mai valorează nimic în comparaţie cu rănile pe care le poţi lăsa apropiaţilor.

Dar aşa cum eu am lăsat răni, alţii au lăsat răni şi mai adânci în mine. Răni care deşi par vindecate, nu sunt. Răni pe care de multe ori le ascund, le evit şi fug de ele. Dar mi se mai arată trecutul din când în când.

 Nu mă mai recunosc, nu ştiu ce e cu mine, văd în oglindă un chip străin. Dar fac teatru, şi îmi port măştile. Mint şi rănesc cu uşurinţă. Am avut de la cine învăţa.

 Nu sunt cea mai bună nici pe departe. Nu sunt frumoasă, nu sunt curajoasă, nu lupt pentru scopurile mele. Şi uneori mă simt singură...

"Lucrurile importante trebuie să le cauţi cu sufletul, nu se arată ochilor..."

Review-recomandare

Un film extrem de bun, cu un joc actoricesc extraordinar şi poveste-deşi banală- pusă în scenă curat şi frumos. Joacă Kevin Zegers şi Sarmaire Armstrong, tineri, frumoşi şi talentaţi.

 Povestea e următoarea: Woody şi Nell se cunosc din copilărie, sunt vecini, dar sunt total diferiţi. Woody are o bursă sportivă, în timp ce Nell învaţă mult pentru a frecventa cursurile de la Yale. În plus, nu se pot suferi. Din păcate, o ceartă care izbucneşte între ei în faţa unui exponat aztec dintr-un muzeu, are un efect devastator: cei doi se trezesc a doua zi că au trupul celuilalt. Şi asta nu e totul: fiecare distruge sistematic viaţa celuilalt, până când îşi dau seama că trebuie să colaboreze ca să o scoată la capăt. Finalul vă las să-l descoperiţi singuri!

 Vă las trailerul şi câteva poze. Enjoy

Un al doilea film văzut tot recent care mie mi-a plăcut enorm de mult este The odd couple.

Un film mai mult decât bestial, cu 2 mari actori, jucat excelent, te face să râzi cu lacrimi. Perfect pentru o seară de leneveală dar totuşi cu chef de fun.

 Treaba merge cam aşa: Oscar (Walter Matthau) şi Felix (Jack Lemmon), doi prieteni vechi, nu s-au văzut timp de 17 ani. Acum Oscar locuieşte în Florida, iar Felix în New York. Într-o bună zi, Oscar este invitat de fiul său, Bruce, care îl invită să ia parte la nunta lui cu fiica lui Felix, care va avea loc în California. Oscar şi Felix se întâlnesc din nou la aeroportul internaţional din Los Angeles şi închiriază împreună o maşină pentru a ajunge la San Malina. Călătoria se transformă într-o adevărată odisee: cei doi se rătăcesc, strică maşina, au probleme cu poliţia, descoperă un cadavru, iar Felix o întâlneşte pe femeia vieţii lui. Toate aceste peripeţii nu îi împiedica totuşi să ajungă la timp la nuntă.

  

Enjoy!

Despre despărţire sau "eu ce mă fac acum?"

Mereu am fost o prietenă bună şi o persoană de încredere, aşa că apropiaţii (mai mult sau mai puţin), mereu îmi cer un sfat, o părere sau o vorbă bună. Inclusiv când vine vorba despre despărţiri. Şi să fiu a naibii dacă nu înţeleg cum e când ăla pe care-l iubeşti alege să...plece. Că are un motiv plauzibil sau nu, asta nu contează. Ideea e că pleaca. Adică c'est fini, it's over, bye bye, pa-pa şi n-am cuvinte. Şi tu fraiero, asta e, rămâi singură, treaba ta. Şi după asta e senzaţia aia cretină ca şi cum ţi-ar fi tăiat cineva o mână. Şi stai şi te uiţi în gol, eventual mai şi boceşti că ce naiba să faci altceva, şi te întrebi "da' io?io ce fac acum?" Am fost şi eu aşa, deci să mor dacă nu înţeleg situaţia. E starea aia de nici singur nu-ţi vine să stai, de fapt îţi vine să te duci dracu direct, să nu mai auzi, să nu mai vezi, să nu mai ştii. E prima fază, aia în care încă negi (asta am experimentat-o din plin, nu credeam că se întâmpla, era ca prin vis). Negi, nu îţi vine să crezi că ţi se întâmpla ţie, bla bla şi so on. Apoi a doua faza e cea în care îţi vine să-l suni să înjuri. Te apucă nervii şi ura. Îţi vine să pui mâna pe telefon să suni, aproape că-ţi vine să implori. Dacă eşti deştept, n-o faci, te abţii. Că de multe ori nu merită să lupţi. Şi apoi toţi ştim cum e. Nu ştii cum să ieşi din starea aia de amorţeală, nu mănânci, fumezi într-una, eventual mai şi bei. În aparenţă e mai bine la băutură. Că cică uiţi. În esenţă te faci mangă şi dai mesaje de dragoste. Să plângi şi mai tare dimineaţă. Şi apoi trec zilele, tu începi să nu te mai gândeşti aşa des. Aici apare resemnarea... acum depinde de tine, cât timp îţi ia să ajungi aici...

 Eu am depăşit momentele astea. Am fost tare şi am renunţat la ceva care mă distrugea, nu mă facea fericită. Dar acum din ce în ce mai multe persoane la care ţin şi sunt apropiată de ele trec prin asta. Şi zău de nu-mi vine să mor când aud "dar eu nu pot să trăiesc fără el"sau veşnica "eu ce mă fac acum?" Ce te faci? NIMIC. Asta e cheia. Toate trec, vin, pleacă... Nu merită. Între tine şi mine...păi nu te supăra, da mă aleg pe mine. Zău. Şi apoi na, n-am băut 18 ani să pic sub masă, n-oi bea acum. Nu mă iubeşti? Pleacă. Uită de mine.  

 Şi mi-e aşa greu că nu ştiu cum să consolez oamenii dragi, mi-e aşa de greu să le zic că îi înţeleg, dar nu mai ştiu cum e, că eu mi-am băgat minţile în cap şi m-am ales pe mine...

 Şi mi-e şi mai greu să le explic cum să uite. Mi-e greu să le ajut, că nu au cum să te ajute ăia din jur...tre să te ajuţi tu, că dacă tu n-o faci, n-o face nimeni maică...

 Cred că soluţia de a trece peste e de a petrece timp cu propria persoană. Să citeşti, să faci toate lucrurile care odată îţi făceau plăcere. Să îţi aduci aminte de lucrurile rele, nu de alea bune... Să zâmbeşti şi să te distrezi. Dacă îţi face bine, să vorbeşti despre asta, să te descarci. Cred că cea mai rea chestie e să te arunci în braţele primului-venit. Asta nu ajută niciodată. Până la urmă despărţirea nu e o drama. Că viaţa merge înainte....

 Voi? Voi cum treceţi peste o despărţire? Aveţi un remediu-cheie?

SuperBlog

 1. M-am înscris la Superblog 2010, dintr-o prostie, dar nu m-am putut abţine. Dacă vreţi şi voi, găsiţi detalii AICI .
Încercaţi-vă norocul, nu aveţi nimic de pierdut, eventual de câştigat. Premii totale în valoare de 13.000 de USD oferite sub vouchere de cumpărături. Haideţi, curaj!

Mi-e dor de....

Mi se reproseaza cam odata la doua commenturi ca m-am cam lasat pe tanjeala cand vine vorba despre scris pe blog.
Tinand cont ca am inceput scoala nu prea mai am timp (si de ce nu, chef) sa scriu. Imi pierd subiectele pe drum, ma stresez din ce in ce mai mult pentru chestii din ce in ce mai neinteresante.

 Imi este din ce in ce mai lene sa ies, chiar si cand vine vorba de oamenii dragi, si, -spre rusinea mea-prefer sa zac in fata laptopului, scriind, facand tot felul de alte chestii, oricum neinteresante si care nu ma captiveaza in niciun fel.

 Ca tot primisem o leapsa in care trebuia sa mentionez de lucrurile de care imi este dor...
 Cred ca o sa incep cu repetitiile la Jacques sau supunerea, repetitiile alea lungi si obositoare de la care ieseam rupti, dar fericiti...
 Apoi...anul 2009, asa cum a fost el, cu bune, cu rele... am crescut si m-am maturizat, am inteles multe chestii
 Mi-e dor de vara anului 2010 in mod special, pentru ca a fost cea mai tare...
 Mi-e dor de cineva, in mod special, dar lucrurile nu o sa mai fie niciodata ce-au fost..si e mai bine asa
Mi-e dor de vremurile cu plimbari tarzii si zambete si Kinder Bueno si roz si albastru si Sugas-Bai si poze si tot ce ma facea fericita (detaliile sunt neimportante, acel cineva stie prea bine)
Mi-e foarte dor de mare si plaja, din nefericire nu am ajuns anul asta, dar sper sa ajung anul viitor in calitate de viitoare studenta la teatru
 Si cel mai tare mi-e dor de...iarna anului 2009...de ce?! Motivele sunt simple.. pentru ca ma culcam zambind si ma trezeam zambind...
 Mi-e dor de multe lucruri, doar ca... amintirile noi vin...si viata curge....

Incep sa fiu din ce in ce mai jos pe PROPRIA mea lista de proritati. Acum pun alte lucruri inaintea mea (chiar daca sunt in folosul meu personal, nu ma pot opri din a ma simti pe locul 2). Ordinea cronologica: pregatirile pentru Cambridge, pregatirile pentru admitere si pentru BAC, BAC-ul, admiterea la teatru. Si apoi, naiba mai stie cine, ce, cum si unde....Incerc sa-mi fac ordine in propriile ganduri, sa ma adun si sa fiu consecventa, pentru ca stiu ca ma asteapta un an greu...

 Love, Miss S

Nu am mai scris de atata timp un post sanatos incat nici nu mai stiu cum sa incep sau despre ce sa scriu. Imi pierd cuvintele foarte usor, si subiectele si mai si.

 S-au intamplat atat de multe, dar totusi nimic, incat nu stiu ce sa povestesc prima oara. 

 A inceput scoala, mi-am revazut colegii, si inca e un soc sa stiu ca suntem cei mai "batrani"din scoala, suntem a 12a, am crescut, toti suntem majori (sau aproape, cel putin), unii au deja carnet, altii abia incep, ne asumam alte responsabilitati(sau cel putin ar trebui), problema cu "ce faci mai departe?"se pune frecvent, fiecare isi cauta viitorul, prin diferite locuri...Bucuresti, Brasov, Cluj, in domenii diferite bineinteles. Pentru ca suntem diferiti, avem vise diferite. Niciodata nu judec/comentez visele altuia, pentru ca un om fara vise e distrus. 

 Toti ne propunem chestii, avem vise. Dar azi, oamenii isi pun scopuri si idealuri doar pentru a le vedea implinite. Nimeni nu se mai gandeste la bucuria drumului parcurs spre visul tau. Te gandesti doar la obiectiv, la tinta, la destinatie. Dar obstacolele sunt cea mai frumoasa parte a vietii. Am mai sti sa ne bucuram de ceva daca am avea totul pe tava, fara nicio urma de chin sau munca? Asa am ajuns eu la concluzia ca atunci cand iti vezi toate visele implinite e cel mai grav lucru care ti se poate intampla. Ajungi la victorie, te bucuri de ea, apoi entuziasmul trece si viata reintra in rutina...

Uneori ma gandesc ca au trecut 4 luni si uneori imi aduc atat de bine anumite lucruri ca oricine ar fi invidios pe memoria mea. Mai putin eu.... Uneori mi-e dor.... Alteori ma rog sa nu-mi mai repet greselile... Sa fiu mai cu capul pe umeri si sa-mi preiau responsabilitatile cu brio, lasand dramele si aiurelile deoparte si DEPARTE...


Ma rog ca asta sa fie un an bun si visele mele sa se fructifice...lucru pe care vi-l doresc si voua...

Si acum...intrebarea zilei:  Can you make a mistake and miss your fate?

  Love, Miss S

Leapsa adaptata

Am "furat"si adaptat o leapsa, ca sa fie pe gustul meu

 What's in your purse/bag (Ce e in geanta/poseta ta? )
 -In cazul in care merg la scoala, carti, caiete plus penar, agenda, portofel, chei, telefon, tigari, bricheta, gloss, oglinda micuta, anti-cearcan, elastic de prins parul. Rareori si aparat foto/farduri.

 8 Most worn things- cele mai purtate 8 lucruri 
 1- cel mai purtat lipgloss- pai acum unul de la Maybelline, dar folosesc si Rimmel, si depinde ce-mi place ca textura si culoare
 2-cei mai purtati cercei-pai la tinutele simple cercei in forma de biluta, in functie de culoarea outfitului, iar la tinutele mai sofisticate cercei lungi, rotunzi/whatever
3- cel mai purtat tricou-asta nu merge, niciodata nu port un tricou de 2 ori intr-o saptamana (poate si un interval mai mare de timp)
 4-cea mai purtata culoare de oja- nude, rosu, lac transparent
5-cei mai purtati pantofi- ugg-urile iarna, balerini negri vara
 6-cel mai folosit produs de par- cred ca tratamentul de la Wella, fixativ/spuma sau orice altceva nu folosesc
 7-cel mai purtat parfum- C-thru rosu
 8-cea mai purtata geanta-una xxl, neagra

1. Ce tip de par ai?

Nu stiu, dar imi place parul meu.

2. Care este lungimea actuala a parului tau?

3. Cat de des iti tunzi parul? 

Incerc sa-l tund cat mai rar, dar cand chiar e nevoie, o fac, odata la 3-4 luni, si atunci iau cat de putin posibil, si-l filez mult.

4. Care au fost extremele legate de lungime pe care le-ai experimentat? Ai mai reveni la una dintre ele?

Pai l-am avut si pana la spate, in 1-4 daca nu ma insel, apoi printr-a...nu stiu, a 5a, a 6a, cred scurt de tot din cauza unei erori de marja, apoi pana la umeri, apoi bob, iar acum mediu.

5. Iti vopsesti parul? Cat de des? Acasa sau la coafor?

Obisnuiam sa-l vopsesc, acum sunt la culoarea naturala.

6. Ce culoare ai si ce culoare iti doresti sa aiba parul tau? 

Saten inchis, m-ar tenta un blond aluna

7. Ai avut vreun experiment nereusit legat de vopsirea parului?

Da.

8. Care au fost extremele legate de culoarea parului? Ai mai reveni la vreuna dintre ele?

Suvite verzi,mov. Nu merci.

9. Ce vopsea de par folosesti acum? Care au fost cea mai buna si cea mai proasta vopsea folosita?

Cum ziceam si mai sus, nu ma mai vopsesc. Dar foloseam Wella.

10. La ce varsta ti-ai vopsit parul prima data?

14-15?

11. Cat de des iti speli parul?

3 zile.

12. Ce produse folosesti la fiecare spalare?

Sampon+balsam Wella. 

13. Ce sampon folosesti acum? Care sunt cel mai bun si cel mai prost sampon folosite vreodata?

 Wella.

14. Ce balsam folosesti acum? Care sunt cel mai bun si cel mai prost balsam folosite vreodata?

Folosesc Wella si da roade. Iar proaste...toate restul care nu au facut nimic bun.

15. Ce masca folosesti acum? Care sunt cea mai buna si cea mai proasta masca folosite vreodata? 

Again, Wella.

16. Folosesti un tratament pentru par?

Wella, AGAIN!

17. Folosesti masti de par home made sau alte leacuri "babesti"?

Odata la 2 saptamani masca de par cu ulei de masline, ulei de ricin, ou si miere. 

18. Ce produse de styling folosesti in mod curent?

Uneori ser pentru placa.

19. Ce instrumente de coafat folosesti in mod curent?

Placa de par.

20. Cum iti porti parul de obicei?

Drept!:D

21. Care este coafura ta preferata pentru ocazii?

 Depinde de ocazie, moment, outfit, etc.

22. Care este coafura pe care ai purta-o sau ai purtat-o in ziua nuntii?

Cred ca as purta:

23. Exista o personalitate al carei par il admiri? Te-ai inspirat de la vreo personalitate in stilul actual?

Imi place si mie Miley Cyrus, dar doar la par vorbind!

24. Care este cel mai important lucru pe care il faci pentru ca parul tau sa arate bine?

 Tratament- din punctul de vedere al sanatatii parului, si din punct de vedere al aspectului-placa

25. Care este cel mai bun sfat pe care il poti da cuiva despre par?

Nu-l vopsi prea des, nu-l intinde cu placa!!!

 Merge mai departe la cine vrea

Pam pam

Astazi e oficial ultima zi de vacanta. A fost cea mai frumoasa vara pe care am trait-o. Am inceput cu Targu Mures

 ...Ca sa continui cu o saptamana de distractii aici, acasa...

 Si ca sa merg la festival...

...Si sa fiu trista ca s-a terminat vacanta, dar in 2 zile sa plec la Sinaia...

...Si dupa asta sa mai am parte de inca 2 seri de club...

  Iar acum, in ultima zi, sper la toate cele bune pentru noul an....

 Si o melodie de duminica....