El batran, ea tinerica

Intotdeauna m-am intrebat ce satisfactii poti avea intr-o relatie in care bunicul iubitul tau e cu 30 de ani mai batran. Asta ma face vrand nevrand s-ajung la bancul ala in care in momentul in care un cuplu implineste 25 de ani de casatorie si in acelasi timp 60 de ani de viata, ca premiu pentru fidelitatea lor, Zana buna se ofera sa le implineasca cate-o dorinta. Batrana spune ca doreste o calatorie in jurul lumii cu sotul ei, si pac, biletele de avion apar. Batranul zice ca si-ar dori o sotie cu 30 de ani mai tanara, si pac, Zana il face de 90 de ani. Morala-i ca or fi barbatii niste nenorociti, da'zanele-s femei..

Acum lasand gluma la o parte, chiar ma intreb de ce o femeie tanara si frumoasa si-ar dori un barbat care-ar putea sa-i fie tata, sau, si mai rau, bunic!

Inteleg, in pare parte din ele "Interesul poarta fesul", portofelul e gros, si atunci raspunsul la intrebare e aici. Dar...? Cand nu e vorba de bani? E vorba de iubire?

Toata lumea a judecat relatia lui Irinel Columbeanu si a Monicai. Cu totii ne-am intrebat pe rand de ce un barbat bogat si...relativ inteligent ca el ar alege-o pe urata si proasta aia? Frumusetea ei e relativa, voi poate-o vedeti frumoasa, dar prostia nu e discutabila, e gramada, saracuta. De iubit, la cat e de proasta, l-o fi iubit. Pacat ca banii nu a reusit sa ii ia.

Credeti ca poate exista iubire intre-o femeie de..20 de ani si un barbat de 45-50? Sau mai bine zis: Conteaza varsta, intr-o relatie amoroasa?

Sinceritatea

Intotdeauna am crezut aproape disperat in faptul ca sinceritatea salveaza lumea. La fel cum am crezut si ca sinceritatea (pe care mi-am imaginat-o aproape involuntar ca o tanti frumoasa cu voce puternica, dar nu pitigaiata), poate descifra toate sensurile lumii, poate face dreptate si nu in ultimul rand, ne poate conduce spre noi insine. 


Am spus mereu ce-am gandit in fata oricui. Mi-am sustinut parerile, argumentele. Asta pana la o anumita varsta. De la o anumita varsta incolo, am inceput sa ma intreb: Merita oare sa spun tot ceea ce gandesc?

 Fiecare are valorile lui, care de altii pot fi considerate hilare, idioate sau mai stiu eu cum. Eu inca spun tot ce gandesc...dar e un sfat pretios: "Niciodata sa nu spui tot ce stii!"

Zilele astea las viata sa curga, nu mai vreau sa mai gandesc asupra ei...

Zgarcitii

Ii stiti voi. Astia ii recunosti usor. 


Cum recunosti un zgarcit?Nu cred ca e nevoie de prea multe tips-uri.

•  Isi cauta portofelul cam 10 minute, in speranta ca poate, poate scoti tu portofelul mai repede si platesti consumatia, "faci cinste", adica
•  Cand pleaca in vizita nu mananca nimic, ca sa poata manca mult acolo
•  Nu lasa niciodata bacsis, nici macar in ideea-n care au frecat chelnerul peste 2 ore
•  Dau beep, nu suna, desi au credit full pe telefon, sau si mai rau au abonament
•  Cumpara ceva de 10 ori mai slab calitativ doar pentru ca e cu 50 de bani mai ieftin
•  Cer tigari, desi au
• Cer orice, desi au, dar vor sa faca economie

Cunosteam demult pe cineva care mereu pretindea ca nu are bani de sandwich, de cafea, de tigari, apeland la mila altora sa obtina ce-si doreste. Cu portofelul plin.

Voi cum ii recunoasteti?

 Cand o sa scape lumea de astia?.... Pe mine ma obosesc rau, rau de tot

De ce sa-mi fac blog?

Nu am putut sa nu-mi amintesc motivele pentru care am facut blog-ul asta si atunci m-am intrebat: Cum am ajuns aici?

E clar, in ziua in care am pornit blog-ul asta, intr-o seara calda de vara, pe 7 iulie 2009, cu o leapsa cretina, eram fericita! Aveam lucruri pe care sa le spun in gura mare! In gura mare...pentru mine. Cred ca vroiam de fapt sa ramana undeva scris, nu o faceam pentru cititori.

 Apoi? Ce s-a intamplat? Mi-am facut un minim de reclama (link-ul blogului la statusul de pe Yahoo Messenger).Au aparut primii comentatori, primele vizualizari/zi, putine, dar erau. Atunci mi-am dat seama ca lumea citeste. Vizitatorii au inceput sa creasca, iar odata cu asta, au inceput sa curga ideile mele pe banda rulanta, privitor la posturi noi. Mereu aveam ceva de zis, de ironizat, de aratat, de impartasit.

 Cred ca atunci a aparut momentul in care prietenii, cunostintele, profesorii, parintii au realizat ca am blog, si culmea, au si inceput sa-l citeasca. Mi-am dat seama ca trebuie sa-mi aleg cu grija subiectele si mai ales cuvintele pe care le folosesc pentru a demonstra sau argumenta ceva. Injuraturile, cuvintele vulgare si expresiile urate nu prea trebuiau sa-si mai aiba loc in vocabularul folosit pe blog.

 Tot atunci am inteles ca nu mai scriu pentru mine! Sau mai bine zis, nu mai scriu doar pentru mine. Iar in momentul in care vrei sa tii "in priza" o categorie larga de oameni (varste, sex, profesie) trebuie sa vii cu o masa de informatie care sa fie digerata de toata lumea in aceeasi masura, daca se poate, sau cel putin sa fie digerata si placuta de toata lumea (lucru practic imposibil, niciodata in viata nu poti multumi pe toata lumea, si sincer, nici nu incerc!)

 E absurd sa mai zic acum ca scriu pentru mine. Nu, nu mai scriu pentru mine. Nu mai poti spune ca scrii pentru tine, cand iti e greu sa scrii fara feedback.Plus de asta, daca scriam pentru mine, o puteam face intr-un Microsoft Word si sa salvez,nu? Ca imi place sa fac asta si o fac cu cea mai mare placere, asa e. Dar nu scriu ca sa ma multumesc pe mine. Ci pe voi. Scriu ca sa se discute ce scriu eu, sa primesc feedback, sa fiu placuta.

 Tu pentru cine scrii?Mai bine zis de ce ti-ai facut blog? Sau de ce ti-ai face?


sursa foto

Cum se fac alegerile astea?

Sigur, suntem pusi in fata alegerilor zilnic. Alegeri de tot soiul. Cu ce ma imbrac azi? Ce mananc la pranz? Ce mananc la cina? Unde merg in week-end? Ce fac in vacanta? Ce comand de mancare? Si tot felul de alegeri usurele care se pot lua doar punandu-ti intrebari de genul: Ce stil vrei, casual sau chic? Ce ai vrea sa mananci? Vrei la munte sau la mare?

Ca multe dintre alegeri se pot dovedi eronate, aia e altceva. Cum ar fi: te-ai imbracat in rochita si a inceput sa ploua. Ai ales Franta si a fost urat tot sejurul. Si asa mai departe. Repercursiunile acestor alegeri nu sunt insa devastatoare. Nici pentru tine si cu siguranta nici pentru nimeni altcineva.

Dar ce se intampla cu alegerile grele? 


 Ideea acestui post, mi-a venit cand o persoana draga, Alex, mi-a zis ca va pleca in Kosovo, pe front si ca s-au facut repartitiile, fiecare soldat ce batalion va avea si in ce zona. Mi-a zis ca el este in zona 1, cea mai periculoasa dintre ele, unde mor oameni pe capete.

 Nu am putut sa nu ma intreb: Cine face alegerile astea si pe ce baza? Cum alegi oamenii care au sanse mari sa fie sortiti pieirii si cum ii alegi pe cei care au sanse sa traiasca? Pe ce principii? Alex imi zicea ca in functie de distinctiile pe care le-ai luat, de vechimea in armata... Adica in functie de cat de bun esti, ai sanse mai mari sa mori?

 In alta ordine de idei, vazusem intr-un episod din Grey's anatomy in care au fost transportati doi bolnavi, infipti amandoi pe o teava, in urma unui accident. Doi oameni care nu se cunosteau, fata in fata. Nu puteau sa-i scoata pe amandoi, era clar ca unul dintre ei va muri. Ma rog, in final au decis cine moare...Dar cum iei alegerile astea? Cum alegi cine traieste si cine moare? Cine esti tu?

 Doar ma intreb si eu....

Tradare, tradare, da's-o stim si noi?

Despre gelozie am vorbit aici, despre inselat aici, dar se mai ridica o intrebare pe care as vrea s-o discut cu voi.

Tradarea e tot tradare, indiferent cat de mica ar fi ea, sau tradarea se diferentiaza in functie de lucrurile care-o fac sa fie mare sau mica?

Eu cred ca de fapt nu exista tradare. Sau mai bine zis: nu exista tradari mari si tradari mici. Exista doar gesturi ale oamenuilor peste care poti trece, si gesturi peste care nu poti trece.

Am cunoscut oameni care au iertat lucruri pe care eu nu le-as fi iertat niciodata. De asemeni am cunoscut si  oameni care nu ar fi iertat ce am iertat eu niciodata. Concluzie? E chestie de perceptie.

Pe X o doare faptul ca si-a trimis mail-uri cu aia, sms-uri, ca s-au sarutat odata in fata teatrului si ca au iesit la 15 cafele.  Pe Y o doare mai tare ca a ajuns sa o iubeasca pe cealalta, ca si-au facut planuri de vacante, de viata, de tot.

Oamenii se simt tradati in fel si fel de moduri si fel si fel de situatii.

Deci? Exista tradari mici, tradari mari sau doar...tradari?:) Voi cand si de ce va simtiti tradati?

Cum arata iubirea?

Tu de unde stii ca esti iubit?


In fiecare zi ajung la concluzia ca ne trebuie atat de putin sa fim fericiti. Un cuvant, un sms, o vorba buna, o cafea calda dimineata la pat, doua sandwich-uri facute sa nu stai nemancat/a toata ziua la scoala/munca pentru ca tu nu ai timp, un desen stangaci, un post it lipit pe oglinda, un mesaj offline,

Sau avem nevoie de gesturi marete? Sa se urce in avion si sa vina la noi, sa ne duca la Paris, sa ne cumpere inele, farduri, bijuterii, haine, masini, case?

 Deci cum stim ca suntem iubiti? Sau doar presupunem, interpretam gesturi, consideram ca asa e, luam lucrurile ca atare, deci prin urmare nu asteptam nicio dovada a actului in sine?

Daca ceri suficient de mult si suficient de insistent, vei primi

Asa o fi? Dar si asta e cu doua taisuri. Poti primi mai mult decat ti-ai dorit vreodata si...inutil. Nu intotdeauna "mai mult"e "mai bun", sau "mai sanatos".Sau mai oricum, dar altfel decat ti-ai fi dorit.

Mi se pare mie sau am fost obisnuiti sa nu cerem? Sau mai bine zis, sa nu mai cerem? Cand s-a intamplat asta? De cand asteptam ca oamenii sa faca chestii pe care nu le cerem? De ce nu mai avem glas sa zicem: "Asta vreau", "Asta ma deranjeaza"? De unde sa stie respectivul ca tu ti-ai dori sa...orice?

De cand a devenit rusinos sa zici "Vreau si eu o bucatica din rosia ta", "Vreau sa faci aia"? De cate ori ai zis "Nu" cand ti s-a oferit ceva, din rusine? De cate ori ti-ai dorit ceva dar nu ai zis din inertie, rusine, teama? De cate ori ai zis "E bine si asa", doar ca sa nu ceri?

 Si totusi, sunt lucruri pe care nu le poti spune. Sigur, cand esti mic e mai usor. Poti cere dragoste, afectiune, grija, atentie si sa le si primesti fara sa i se para cuiva deplasat. Dar cand cresti, alta e situatia. Cum sa cer dragoste, afectiune, atentie, lucruri dragute intr-o relatie, cand se presupune ca ar trebui, oricum, sa le primesc? Cum sa spun ca m-ar face fericita sa fie altfel? Si ce rost mai are sa primesc afectiunea dupa ce-am fost nevoita sa o cer?


 Cum scapam de asta?

Nu vrea sa moara!!!!

Am preluat un articol de la Ionouka, o scrisoare adresata ei, careia ii voi da copy paste acilea.

 
Ma numesc Simona Calin si iti citesc blogul. Nu am comentat decat de vreo doua
ori, o data la postul despre vizele pentru SUA si alta data la postul in care erai
foarte suparata pe medici si ti-am spus ca eu ii stiu minunati iar tu mi-ai zis ca
pentru tine nu sunt..
Iti scriu mailul asta pentru ca stiu ca blogul tau este citit de multi oameni cu
inima deschisa si in speranta ca il vei putea ajuta pe unul din colegii mei. Il
cheama Catalin si are 25 de ani si este proaspat medic si.. proaspat diagnosticat cu
o forma grava de cancer. Pentru tratamentul acestui tip de cancer nu exista algoritm
terapeutic si o clinica din Germania il poate ajuta in schimbul a 200000 de euro
pana martea viitoare pentru a incepe tratamentul ce consta in radioterapie,
tratament citostatic si transplant de celule stem. Am reusit sa facem rost pana acum
de 75000 de euro.
Noi, colegii lui suntem alaturi de el si suntem recunoscatori pentru orice ajutor.
Multumesc
Simona


Pentru informatii despre Catalin:
Facebook: Grupul “Ajutor pentru Cata”

https://drcatalinsandu.wordpress.com/

  Un singur click ii poate salva viata. Puteti dona prin sms, prin telefon, prin card, online. Nici nu trebuie sa va miscati de pe scaun pentru a salva o viata. Oricat, 10, 20, 30 de lei, cat va lasa inima, sufletul si buzunarul.Catalin nu vrea sa moara! Haideti sa salvam o viata impreuna, va rog frumos! Mi-ar placea sa stiu ca macar cineva a donat...

Power is being told u are not loved and not being destroyed by it

as Madonna once said.

 E ciudat cum aici, la 3000 de km de casa, unde ma trezesc dimineata si plec si ma intorc seara, unde dupa cursuri in loc sa dorm trebuie sa fac cumparaturi si gatesc, viata pare mai simpla si parca nu-ti mai vine sa te plangi.

 Mie nu-mi vine sa ma plang. Nici ca aia, nici ca ailalta, poate sa ma doara orice (sufletul, zilele astea), dar nu-mi vine sa ma plang. De ce? Nu stiu...pentru ca aici primesc soarele atat de rar, ca imi umple sufletul de bucurie fiecare dimineata in care ma trezesc si vad soare pe geam. Rar, dar si cand e... Ieri a fost soare. Mi-am pus alarma sa ma trezesc la 6 sa fac niste chestii. M-am trezit pana la urma la 8, tre sa doarma si creieru meu ceva, nu?

 Imi place shopping-ul de mor, mai ales la Poundland (magazin cu o lira orice), inclusiv blushuri de la MAC, luciuri de buze si palete de farduri de la rimel, unturi de corp, ulei de bebe Johnsons baby, cani si ce mai vrea sufletu vostru. Primark-ul, de care-ati auzit cu totii e IEFTIN. Atat de ieftin ca-ti vine sa iei chiar si haine care nu-ti plac. A, stai, eu am facut asta. Si parc-am facut asta si cu un scrub care era evident ca-i oribil.


Tema la franceza: DONE, predata. Tema la spaniola: DONE, submitted. Prezentare Powerpoint despre World Depression: proccesing. Eseu 1+Eseu 2- to be continued.

 Am impresia (sau poate doar vreau sa cred asta)ca m-am responsabilizat. Ma trezesc la timp, ajung la timp la scoala (aviz high-school), imi fac lucrurile la timp si asa mai departe. Nevoia m-a invatat sa fac cam de toate (bine, bine, la gatit mai am de invatat, daca stiti chestii care se fac usor si repede lasati-mi scris aici)

De lucrat, lucrez deja, sambata, baby sitter cu jumatate de norma. Si spre surprinderea mea-mi si place. Nu stiu cum de, dar asa e.

 Am ajuns de asemeni la concluzia ca blogul asta nu mai e. Am inceput sa scriu mai mult pentru mine, sa vad si eu peste cativa ani cat de dobitoaca eram acum. Nu prea-mi mai vine sa fac misto, ca nici nu prea mai am de cine/ce. Ei, as avea eu, dar parca materialul pe care-l aveam in Romania s-a injumatatit. Mi se pare haios, ca desi Romania e asa cum e, Romania e "acasa", iar eu nu sunt decat unul dintre multii calatori cu bagajele in spate, de ici, de colo...

 Ascult muzica frumoasa, mananc mancare gatita de mine, ma imbrac frumos, am unghiile frumoase... Si incerc in fiecare zi sa fiu mai buna!

...Nu mereu imi iese! Cateodata sunt lenesa, rea, aroganta, ironica, sarcastica... Dar incerc!

 Zilele astea trebuie sa fie bine:)!

Ce ti-e si cu bunele maniere...

Nu stiu ce credeti voi despre asiatici (chinezi, in special) au general, ase, dar eu am ajuns la o concluzie inca de cand am venit aici: sunt multi, mici, urati, enervanti, slabanogi si super nationalisti (in ideea-n care nu-i vezi niciodata stand cu alte natii...doar cu alti asiatici.) Probabil ati spune ca toti tindem sa stam cu cei de nationalitatea si respectiv rasa noastra. Nu, nu e adevarat! Am vazut o gramada de grupuri in baruri de exemplu in care erau si negri si albi si indieni si whatever. Nici macar noi, ca romani rasisti si obositi nu ocolim negrii, ci chiar ne imprietenim cu ei.Eu cel putin.

Nu m-ar fi deranjat pe mine asa tare faptul ca ei nu stau cu noi, ca nu ne dorim nici noi sa stam prea tare cu ei, putem trai si fara asta.Si noi, ca romani, si restul natiilor, cat si ceilalati, orice alta natie.

Dar am avut 3 experiente mari si late pana acum:

1. Asteptam eu (n-are importanta ce, ca daca m-apuc iar ajung la mine si nu e cazul), si vad o asiatica d-asta mica si galbena, pe tocuri si ce facea ea? Se scobea cu finete in nasucul ei galben, neparand deloc deranjata ca mai erau cel putin 50 de oameni prin zona.

2. Stateam pe net aici, la facultate si la calculatorul de langa mine era unul, tot galben si el. Si ce facea? Se uita la ceva anime-uri de la mama lui d-acolo, si radea de se uita toata lumea. Cand a terminat  cu anime-urile si-a scos un sandwich si a inceput sa plescaie. Mi-am bagat castile in urechi. Pacat ca acestea nu m-au ajutat sa nu aud ragaitul de "ce mancare buna"...cu volumul aproape la maxim.

3. Azi la cursul de franceza, chestia care mi-a si pus capac de altfel si m-a determinat sa scriu postul asta, era tot un simpatic d-asta, care se mai si uita cu greata la toata lumea. Ma nene, si-si tragea nasul in ultimul hal! Se uita toata lumea la el, dar cuvantul "servetel"parea sa nu se fi inventat inca-n lumea lui galbena.  La un moment dat nici nu mai puteam s-aud ce vorbea profa aia acolo, auzeam doar zgomotul ala oribil. Imi venea sa ma intorc sa-i zic caaat de enervant e, da pe principiu "lasa-i mama ca e oameni si ei"am tacut.

Care-i faza?Sunt nesimtiti si nepoliticosi ca natie?Ca de enervanti, sigur sunt... Stiu, e posibil sa par foarte rasista, dar nu sunt!!!

Pre-fabricat

Va spuneam intr-unul din posturile anterioare ca am ales un curs de comunicare. E extrem extrem de interesant, proful are o tehnica extraordinara de-a ne face sa ne punem mintile la contributie si a gasi explicatii plauzibile.

 Nu vreau sa fiu rea, dar scotish si british people suck. I mean, sunt idioti de-a binelea. Noi, romanii suntem de muuuulte ori mai inteligenti ca ei. In primul rand ei habar nu au sa-si exprime un punct de vedere, nu stiu sa-l formuleze, lucru care e groaznic, tinand cont ca limba engleza e limba lor natala, deci sunt native speakers.

 Ma rog, that's not my point. Ideea e ca la un moment dat vorbeam despre propozitii care-au sens si care nu. Si la un moment dat zice proful in gura mare: "I love you and I wanna marry you all"si intreaba de ce nu are sens propozitia. Ma, si ma uit in jur. Nimeni, nimic. Ma gandesc zic frate, poate n-au auzit intrebarea. Ma mai uit o data, tot nimic.Si ridic mana si zic ca in primul rand e totally out of context, in al doilea rand are verigheta pe mana si nu se poate insura nici macar cu o alta femeie, daramite cu noi toti. Ramasese ala socat si uimit zicand ca stiu foarte bine sa formulez puncte de vedere.

 Dar nici asta nu e my point. My point is: Discutam cu proful despre faptul ca practic vorbitorul da sensul frazei/discutiei.  Si a intrebat daca contrazicem afirmatia si am zis da.

 Sa va explic: dupa cum o zice si titlul postului, PREFABRICAT e adjectivul lumii de azi. For instance: declaratiile de dragoste. Niciunul dintre voi nu sunteti originali. Tot ce faceti e sa repetati aceleasi clisee care s-au spus si s-au mai ras-spus. Tot ce facem e sa ADOPTAM si sa ADAPTAM in functie de personalitatea noastra.Asta e tot. Nu e nimic in lumea asta care sa nu fi fost spus.

 Deci practic traim intr-o lume a cliseelor, prefabricata, zicand lucruri care s-au mai zis de o mie de ori.... Deci punctul meu de vedere i s-a parut extrem de corect, el asteptand sa fie contrazis.

 Corect sau ba?!

You are not irreplaceable

Cine ma cunoaste cat de cat, stie ca nu scriu despre mine aproape niciodata. Doar ca azi trebuie sa scriu despre mine, blogul e prietenul meu.

 Am o perioada proasta. Si zic perioada, ca nu o pot delimita in timp, habar nu am cand a inceput si cu siguranta stiu ca nu are de gand sa se termine, pana nu voi gasi o solutie, o masura buna, sau pana ma voi obisnui, pur si simplu, cu situatia de cacat. Acum inteleg, problemele vin, dar asta nu inseamna ca trebuie sa le dai un scaun si sa le pui cu tine la masa. Ori, eu, asta am facut. Ooo, bine ati venit, wanna have a seat?

 Sunt incurcata-n teme la franceza, spaniola, eseuri la comunicare, eseuri la istorie (2500 de cuvinte, slabut, stiu), gatit, spalat, aranjat haine (cererea de demisie nu mi-a fost inca aprobata), cursuri, cursuri, cursuri, certuri, cursuri, cursuri, prea putin somn, cursuri cursuri, certuri, nervi.

 M-am pus io-n spatele caminului pe-o piatra si m-am gandit la ultimul an din viata mea. Care n-a fost el chiar asa de cacat, da totusi, a fost. Pe plan scolar, whatever, profesional sa-i zicem, a fost genial. Am indeplinit multe chestii din cele pe care mi le-am propus(daca nu cumva chiar toate: BAC, Cambridge, admitere facultate) Pe plan personal? Am fost (si nu stiu de ce folosesc trecutul, cause I still am), o... dobitoaca. Nu-mi place sa ma plang. Adica ba da, mint, imi place. Dar ma plang ca-mi sta parul aiurea, ca m-a enervat x-ulica, ca am de facut aia, ailalta. Dar nu stiu sa cer ajutorul in probleme sentimentale, nu stiu cum sa le pun p-astea pe tava. Habar nu am.

 Oricum, probabil par sa fiu foarte bine. Normal. Parul e mereu la locul lui, haine curate, dragute, manichiura frumoasa, machiaj intact, simtul umorului, zambesc, sunt BINE, nu? Ca sa nu fiu bine ar insemna sa ma tavalesc pe jos si sa zbier "Ajutor, ajutor". Pacat ca nu-s Rose in Titanic. Oamenii cred ca daca nu zbieri de durere pe jos, inseamna ca esti ok. Si tu suni si intrebi:"Putem sa iesim putin? Vreau sa vorbesc cu cineva", si el zice "Ma, nu ies azi, da poate poimaine". Daca nu mi-oi taia venele pana atunci...

 Si m-am retras in salbaticia mea, incepand sa ma intreb retoric ca idioata ce sunt: Cum aleg eu oamenii din viata mea? Pe ce criterii? Si cum se face ca aleg fie oameni prea lasi ca sa lupte, fie oameni carora nu le pasa atat de multe incat sa lupte, fie oameni carora nici nu le pasa si oricum sunt lasi si daca le-ar pasa? Hm? Ce criterii de selectie am? Ca par idioate rau... Ca si mine. De asemeni: cum se face ca-mi asum pana si greselile altora si incep sa ma intreb "Stai ma, eu am gresit pana la urma?". Nu e corect sa gandesc asa, si nu e sanatos. Si daca totusi imi calc pe orgoliu (a fost si ala candva, dar s-a termenat), de ce nu o pot face si altii? Si revenim la las versus nepasator. Si tot asa. E ca un cerc care nu se mai termina. Un cerc vicios.

Era o poza draguta cu un baietel care tinea un puiut de elefantel in lesa si statea in fata unei usi pe care scria "Strictly no elephants allowed". Cam asa ma simt eu acum.

Imi vine sa-mi dau peste maini sa nu pun mana pe telefon. Dar va veni si dimineata fara ganduri urate. Curand. Promit. 

 Pam pam.

Subsemnata, io,

...Miss Sanshain,

 Vreau sa repet INSISTENT pana se va lua in calcul de catre un organ capabil sa faca asta, DEMISIONEZ din functia de om, cica, matur.

 Refuz sa mai indeplinesc vreo sarcina a acestui job, si le voi si mentiona, ca sa n-avem probleme dupa, da? Deci, doua puncte NU MAI GATESC, NU MAI SPAL RUFE, NU MAI SPAL VASE, NU MAI STERG PRAFUL, NU MAI DAU CU ASPIRATORUL, NU MAI ARANJEZ LUCRURI/IMPACHETEZ HAINE, NU MAI MERG LA CUMPARAT MANCARE, NU MAI DUC GUNOIUL, NU MAI RASPUND LA "Ce vrei sa faci cand vei fi mare?"Acu sunt mare si vreau sa fiu copil.

 Deocamdata atit, dar daca imi mai amintesc imi rezerv dreptul de a modifica aceasta lista dupa bunul meu plac, cand, cum si daca am EU chef.

 Lucrurile pe care accept sa le fac: Sa stau in pat, sa ma joc cu ursuletii, sa fiu servita la pat, sa desenez, sa alerg, sa joc fotbal, sa joc biliard, sa dansez, sa ies in cluburi, sa mananc lapte cu cereale, sa citesc reviste, sa ascult muzica, sa merg la shopping (NO FOOD) si alte activitati asemenea. De asemeni, imi rezerv dreptul de a modifica si aceasta lista, of course, tot dupa bunu meu plac.

Bineinteles, refuz sa ascult barfe, refuz sa ma trezesc dimineata, refuz si mai tare sa ma plictisesc la cursuri si sa am eseuri de 2500 de cuvinte.

 STOP, pana acilea. Fiti voi ocupati, stresati, casatoriti, sau cum mai vreti voi.

 Va rog INSISTENT sa-mi aprobati cererea. Multumesc anticipat,

 Miss Sanshain.

Prieten, prieteni, prietenul meu/prietena mea

Am impresia ca termenul prieten a devenit over-rated.

 "Cu cine iesi?
 A, cu un prieten/o prietena/"

 Si la fiecare intrebare legata de altcineva, raspunzi asta. Un prieten, o prietena. Foarte rar auzi "o cunostinta", "o amica", "o tipa", "un tip", sau whatever, orice alt apelativ, in afara de prieten.

 Ce inseamna prieten pentru mine? Cel care stie TOT, isi aminteste lucruri despre mine pe care pana si eu le uitasem."Prieten"nu e cel cu care poti sa vorbesti intr-una, ci cel cu care poti sa taci fara sa apara momentul ala stanjenitor in care nimeni nu mai spune nimic si you run out of words. Prieten e ala pe care poti sa-l suni la 3 noaptea ca ai nevoie de ajutor si se incalta si fuge spre tine. Si asa mai departe, cred ca nu e cazul sa definesc notiunea asta (sau e?!)

Singurele persoane pe care le pot numi PRIETENI sunt mama, iubitul meu si prietena mea cea mai buna. Nu pot numi "prieten pe oricine". Stiu, "prieten"a devenit un termen "generic", dar...totusi...

Voi ce parere aveti despre asta?!