Nu, nu ma refer la videochat-ul pe care-l faceti pe Skype cu parintii, prietenii, cand sunteti la distanta (si ala e tot videochat, right?), ci la videochat-ul pe care-l fac fetele pentru fel si fel de...indivizi!
Ideea acestui post mi-a venit in urma unei discutii relativ aprinse cu o persoana apropiata mie privitoare la videochat. Acest din urma vizionase o emisiune televizata despre videochat. Ce este videochatul (cred ca nu trebuie sa va explic eu, plus ca nu am amanunte in detaliu), cum se castiga din aceasta afacere (hai ca era si-o manea "bine bine, se lipesc banii de mine"..parca asa?!?!!?), ce fel de fete practica aceasta meserie, cum sunt patronii, in ce norme si conditii functioneaza o astfel de afacere (da, este legala) si...interviuri cu fete care fac aceasta..."meserie"(?)
Una dintre aceste fete, era tare mandra (dar cu fata blurata!!! Pai pisi mic, daca esti asa mandra, de ce nu te arati in toataaaa splendoarea ta de videochat-ista?) si spunea ca face asta ca un "job"in timpul facultatii. Mmm...dati-mi voie, va rog, sa rad. Videochat-ul e tot un fel de prostitutie. Da, ce-i drept, nu se concretizeaza in act sexual, insa tu esti aia de se dezbraca si le satisface fanteziile murdare unor libidinosi (da, ce daca doar virtual?!!?)
Multi poate ar spune ca pentru bani...videochat-ul nu e un pret atat de mare. Insa pentru mine ar fi. Mult prea mare, suficient de mare incat sa am portofelul prin de bani dar somnul greu noaptea.
Voi ce parere aveti? E ok?
Nu s-a văzut în oglindă în ziua nunţii
Ideea i-a venit după ce a citit din cartea "Naşterea lui Venus". Un pasaj din respectivul volum aminteşte despre un ordin de călugăriţe din Italia care nu aveau oglinzi pentru a nu-şi hrăni vanitatea.
Decizia a fost cu atât mai îndrăzneaţă cu cât, la mijlocul experimentului avea să aibă loc nunta mult aşteptată.
Însă, amintirile legate de adolescenţă şi amprenta puternică pe care anorexia şi-a pus-o pe psihicul şi pe trupul tinerei a determinat-o să ducă la capăt acest proiect inedit. "Eram obsedată de cât cântăream. Am avut pietre la rinichi de cinci ori şi lipsa grăsimii corporale a ajuns să-mi afecteze densitatea osoasă", şi-a amintit Kjerstin din adolescenţa ei.
Provocarea de a petrece un an fără a se uita în oglindă i-a lăsat şi amintiri amuzante. Ea recunoaşte că, la început, i-a fost greu să se abţină să nu se uite în vitrine sau în oglinzile din magazine. "În prima lună a proiectului, când ieşeam pe uşa erau 50% şanse să am mascara pe nas". Treptat, a învăţat să se machieze şi să se aranjeze fără ajutorul oglinzii. Şi-a pus toată încredere în stilistul ei, atunci când a mers la salon, iar în prietene - pentru zilele când trebuia să meargă la cumpărături de haine.
În octombrie, în ziua nunţii, domnişoarele de onoare s-au asigurat că în preajma miresei nu se află oglinzi, iar primul dans al mirilor a fost pe melodia "You’ll Be My Mirror". În luna martie a acestui an, experimentul a luat final. Într-o petrecere organizată de prieteni şi de familiei, Kjerstin Gruys s-a uitat în oglindă, pentru prima oară în 12 luni.
"Am avut o stare ambivalentăa, dar, în acelaşi timp am fost încântată. Pentru că mi-a plăcut ceea ce am văzut. Nu e nimic în neregulă dacă îţi place să te uiţi la tine în oglindă, dar cred că e important pentru fiecare femeie să se gândească dacă acest obicei nu are şi o parte negative. Pentru că avem să oferim lumii mult mai mult decât aspectul nostru", povesteşte tânăra pe blogul său, "Mirror, Mirror Off the Wall", special creat pentru acest proiect inedit.
