Untitled

Câteodată nu poţi aşa, pur şi simplu să te bagi în sufletul omului. Nu-i poţi rezolva tu toate problemele, deşi uneori prezenţa ta e de ajuns. Oamenii au adesea de dus lupte cu ei înşine, demoni de înfrânt singuri, nu cu ajutor.

 Nu suport oamenii insistenţi şi agasanţi şi care te întreabă de o mie de ori dacă ai luat o decizie cu privire la ei (sau legat de ei). Şi nu înţeleg de ce nici dupa ce li se explică nu înţeleg.

 Nu ai nicio scuză să te bagi în viaţa altcuiva iar apoi să mai ai şi pretenţia să fii ascultat sau primit.

Una scurtă da deşteaptă (1)

Dacă un om te înşeală odată, să-i fie ruşine. Dacă un om te înşeala şi a doua oară...să-ţi fie ruşine.

Despre obsesia de control şi lucrurile care eşti dispus să le faci să ajungi la el

 Toţi vrem să fie totul bine şi încercăm să ne organizăm în aşa fel încât să ne ducem la bun sfârşit sarcinile pe pământu asta. Toţi încercăm să nu supărăm pe nimeni şi mai presus de atât-să nu ne supărăm pe noi înşine şi să menţinem liniştea. Mie una (şi la pariu că mai sunt câţiva-destul de multicei), vreau să îmi stea cămaşa aia perfect. Părul să fie perfect întins. Nu sunt ok când sunt certată cu cineva drag. Nu sunt ok când ştiu că am de făcut până mâine un proiect iar eu stau şi citesc cartea pe care n-o pot lăsa din mână şi alte exemple, cu miile. Până aici totul perfect.

 Dar ce se întâmplă atunci când nevoia de control devine din ce în ce mai acută şi te pierzi dacă dintr-un motiv sau altul nu deţii TU controlul, pentru că nu depinde de tine? Se pare că (aşa zice horoscopul meu)- sunt predispusă la obsesii de control. "Obsesia lui primordiala este aceea de a detine controlul. De-asta e mereu in garda si se straduieste continuu, incarcandu-se cu atatea responsabilitati."
Da, uneori am impresia că dacă-mi scapă controlul, dacă aia sau ailaltă nu am făcut,sau nu am dus la bun sfârşit ceva, la mine încep: procese de conştiinţă, învârtit în pat şi toate alea.

 Noi ca fiinţe umane, adeseori nu avem în vocabular verbul "a renunţa". Tragem după noi relaţii inutile de mult, păstrăm obiecte pe care nu ne face nici plăcere să le privim şi mai ocupă şi loc. Suntem atât de ocupaţi încât nu vedem că luăm cu noi în viaţă lucruri de care n-o să avem nevoie niciodată. Ne agăţăm de oameni cărora nu le pasă iar celor de care nouă nu ne pasă nu suntem în stare să le spunem asta direct.

 Ne umplem golurile cu resturi, iar aşa artificial şi superficial privit par umplute. Dar nu, ele sunt şi mai goale...

Nu zic nu, atât controlul oferit de alţii cât şi auto-controlul ne oferă siguranţă. Încredere. Dar nu poţi fi permanent în deţinerea controlului (nici măcar asupra ta). Iar dacă ai pierdut un pic controlul nu înseamnă că e o dramă...

 Aveţi şi voi teama asta de a nu scăpa controlul?

Daydreaming...

Day dreaming again, Alice?!

Eat pray love, un fel de-de la agonie la extaz...

Am terminat şi eu de citit Eat, pray, love după ce o auzeam pe buzele tuturor, ştiind că e un bestseller iar până şi titlul şi tema cărţii mi se păreau atrăgătoare. Aşa că am trecut la fapte.

 Şi acum... Eat, pray, love mi-a lăsat un gust dulce şi o puternică impresie de realitate. O carte bună, savurată pe îndelete (mănânc rahat, mi-a luat o grămadă să o citesc-pentru că sunt extrem de ocupată zilele astea cu fel şi fel de tâmpenii neplăcute dar obligatorii). O carte în care găseşti o bucăţică de putere şi înţelegi că poate viaţa ta nu e atât de messy precum credeai.

 Viaţa lui Liz e ciudată. Se simte pierdută pe podeaua băii unde plânge datorită căsniciei ei care eşuează lamentabil.

“In fata mea se intindea un lac de lacrimi, un adevarat lac al rusinii si fricii si confuziei si durerii in care traiam… N-am fost doar un spectator, am luat parte la crearea acestei vieti, de ce simteam ca nu-mi apartinea? De ce ma simteam atat de coplesita de datorie, prea obosita sa fiu si sprijinul financiar al familiei si motorul ei social, si cea care plimba cainele, si menajera, si viitoarea mama, si – pe apucate – scriitoarea?’’

“M-am rugat. Asta a fost. Stiti si voi cum e asta – a te ruga. M-am rugat la… Dumnezeu. Era prima oara.” 

 ’Buna, Doamne. Ce mai faci? Eu sunt Liz, ma bucur sa te cunosc. Imi pare rau ca te deranjez asa de tarziu, dar chiar am probleme serioase. Imi pare rau ca nu am mai vorbit cu tine pana acum, dar sper ca am reusit mereu sa iti arat cat sunt de recunoscatoare pentru toate binecuvantarile pe care mi le-ai oferit in viata… Dupa cum stii, nu ma pricep la rugaciuni. Totusi, te rog, poti sa ma ajuti? Am nevoie de un raspuns. Te rog, spune-mi ce sa fac…’’
Dupa repetarea la nesfarsit si innecata in lacrimi a rugamintii “Te rog, spune-mi ce sa fac…”, mi-am dat seama la un moment dat ca nu mai plangeam, m-am oprit in mijlocul unui suspin, toata durerea se evaporase… m-am intrebat daca aveam sa vad Fiinta Suprema care imi oprise lacrimile.
N-am vazut nimic. Eram singura. Dar nu chiar singura. Ma inconjura ceva ce nu poate fi descris decat ca o oaza de liniste – o liniste atat de stranie, incat nu voiam sa respir, de teama ca astfel as face-o sa dispara. Era o liniste incredibila. Nu tin minte sa mai fi simtit vreodata asa ceva…
Apoi am auzit o voce… vocea mea, venind chiar din mine. Numai ca n-o mai auzisem niciodata inainte. Era a mea, dar era inteleapta, calma si intelegatoare. Asa cum ar fi sunat daca as fi avut parte numai de dragoste si de certitudini. Nici nu pot descrie caldura si afectiunea acelei voci care imi oferea un raspuns ce urma sa aduca in viata mea lumina divina.”




În Italia ajunge în Roma obosită, ştearsă. Dar îşi face prieteni, face cursuri de italiană şi se îngraşă...12 kg, datorită mâncării savuroase specifică Italiei. Părăseşte Italia cu speranţa că “expansiunea unei persoane – amplificarea unei vieţi – este o măsură a valorii fiecăruia pe lumea asta.”  


Găseşte oameni în aceaşi situaţie, e când sus când jos cu moralul, în Indonezia îşi găseşte iubirea reală...

 



 

“Lumea crede că sufletul pereche e cineva cu care te potriveşti  la fix, toţi îşi doresc să fie aşa. Dar sufletul pereche e o oglindă, e ăla care-ţi arată toate chestiile care te trag înapoi, ăla care-ţi atrage atenţia asupra ta însăţi, ca tu să-ţi poţi schimba viaţa. Probabil că un suflet pereche adevărat e cea mai importantă persoană pe care ţi-e dat s-o întîlneşti în viaţă, pentru că-ţi dărmâmă toate prejudecăţile şi te obligă să te trezeşti. Da’ când e vorba să trăieşti toată viaţa cu respectivu’?…

Nţ. Prea dureros. Sufletele astea pereche ne apar în viaţă tocmai pentru ca noi să putem descoperi alte feţe ale propriei noastre persoane. După care pleacă. Şi-i mulţumeşti lui Dumnezeu că se-ntâmplă aşa.”

(Mănâncă, roagă-te, iubeşte- Elizabeth Gilbert)

To lose balance sometimes for love is part of living a balanced
life.”

You are, after all, what you think. Your emotions are the slaves to your thoughts, and you are the slave to your emotions

There is a reason they call God a presence – because God is right here, right now. In the present is the only place to find Him, and now is the only time.

Uneori fericirea se află la capătul lumii. Călătoreşti ca să ajungi la tine însuţi. Ca să te descoperi

Dumnezeu nu-ţi trânteşte niciodată o uşă în nas fără să-ţi deschidă o fereastră“.

Am fost înşelată, judecată, tatuată, dar sunt în picioare şi nu mă dau bătută“

E mai bine să-ţi urmezi propriul destin imperfect decât să trăieşti o imitaţie perfectă a vieţii altcuiva

Nu tebuie să-ţi îngădui niciodată să te prăbuşeşti, pentru că dacă faci asta vei avea tendinţa s-o tot repeţi. Trebuie să te mobilizezi să rămâi puternic“

A avea un copil e ca şi cum ţi-ai face un tatuaj pe faţă. Înainte să te bagi în aşa ceva, trebuie să fii absolut sigură că asta vrei.

“Ca sa gasesti echilibrul pe care il vrei, trebuie sa-ti tii picioarele foarte pe pamant, incat sa simti ca ai patru In loc de doua. Asa vei putea ramane ancorata in lume, dar nu mai privi lumea cu mintea, trebuie sa te uiti la ea cu inima. Asa il vei cunoaste pe Dumnezeu.”

“Sa nu-ti ceri scuze ca plangi, fara emotii ca astea am fi cu totii niste roboti.”

Şi acum..întrebarea mea... care este cartea care v-a plăcut cel mai mult şi de ce? Mai pe scurt, vreau recomandări de lecturi uşoare şi plăcute!

Clişee de despărţire faimoase

Am fost rugată în mod expres de Anita printr-un comment să scriu prin prisma stilului caracteristic un post despre clişee de despărţire (ale lor şi ale noastre-să nu ziceţi dup-aia că-s misogină şi să nu-mi pierd cititorii masculini pe motiv de denigrare a specie. hihi, nu m-am putut abţine)

 O să încep cu prostiile care ni se spun după ce trecem printr-o despărţire-
 1. "O să treci peste" anexat cu "Lasă că o să fie bine"sau "Timpul le vindecă pe toate"-cele mai mari porcărie pe care poţi să o spui, pentru că nu intră la categoria "consolare", ci la categoria "mă umpli de draci dobitocule/dobitoaco". Plus că timpul trece şi vindecă cu ajutorul tău, ajutor de sine. Adică poate trece în defavoarea ta, adâncindu-ţi rănile. Plus că dacă boceşti de 25 de ori pe zi şi îţi plângi de milă în casă înconjurată de batiste totul va trece în derivă. Did I make myself clear enough?

 2. "Despărţirea e mai uşoară dacă o să rămâi prieten/ă cu fostul/a"- Da cum să nu, exact asta aveam de gând să fac, să rămân prietenă cu fraieru care m-a făcut să bocesc şi m-a făcut din om neom. Când ne-am despărţit de comun-acord (deşi parcă nici asta nu prea există, da hai să zicem), sau când nu am fost mult timp împreună (ex-o lună), atunci mai merge. Da nu-mi zi tu mie să rămân prietenă cu ăla care-am fost un an, doi, cinci, douăzeci.

 3."Sexul de rămas bun(cică)te ajută să treci peste"-Altă aberaţie care mă face să mă tăvălesc pe jos de râs. Nu sunt nici proastă, nici naivă. O să mă ajute eventual să rămân ancorată în trecut, ceea ce nu-mi arde. Merci anticipat.

4. "Dacă-ţi găseşti altul, o să treci peste"-Şi aici am ceva dubii, doar dacă altul ăla e vreun Făt-Frumos cu puteri vindecătoare. Deşi şi aşa tind să cred că oricare ar fi altul, tot va fi din start desconsiderat şi mai "rău"decât fostul, care deocamdată în ochii tăi e zeu. Am I right?

Şi acum clişee de despărţire pe care le foloseşte ea:

 1."Am realizat că ţin la fostul încă"-Da, poate fi ceva perfect adevărat, dar poate să fie şi "Oricum nu eşti bun de nimic, dar mi-a fost milă să-ţi zic asta"
 2."Nu te merit, meriţi o fată mai bună care să te poată iubi "şi bla bla bla bla- Ceea ce gândim noi în multe din cazuri e de fapt e "De fapt io-s prea bună pentru tine, dar mi-a fost milă să-ţi zic"
 3."Vreau să mă redescopăr"-Şi de aici îi torni o droaie de tâmpenii cum că vrei să slăbeşti, să te tunzi, să-ţi pui smoală-n cap, să te apuci de pictat ţevi de gaz şi prostii d-astea. Ihi. Evil.
 4."Nu am timp de-o relaţie acum"-Asta clar e egal cu nu am chef să dau explicaţii, să stau după curu tău toată ziua şi bla bla. Adică am o viaţă din care nu am chef să faci parte şi tu. Mai pe scurt, aşa

 Clişeele de despărţire pe care le foloseşte el
1. "M-ai prins într-o perioadă a vieţii mele în care nu am timp, sunt ocupat lalalalalala"-Aka beau de sparg cu băieţii, n-am chef să te sun toată ziua, n-am chef să fii pe la mine zilnic şi so on
2. "Nu te merit"-Ăsta şi noi îl folosim da parcă tot ei mai des. Aceaşi vrăjeală ieftină şi obosită.
3."Nu e vina ta, e a mea"-Iar clişeeeee americane şi mai obosite. De fapt chiar aşa e, în mare parte din cazuri e un porc ordinar
4."Nu pot să te iubesc"-Ăsta e preferatul meu, ştiu io de ce(nu pot s-o dau aici în chestii aşa personale). E o minciună sfruntată şi jalnică. E un fel de hai jet, nu mai am chef de tine. Şi nici măcar nu e reală, mai ales când stai cu o persoană mai mult de un an. Cumpără-ţi un câine şi stai cu el un an, pariu că-l iubeşti?

 Şi aşa ca de sfârşit...ce să zic? Make love, not war.
Pam pam!

A fost o vreme când...

A fost o vreme în care fiecare decizie pe care o luam se dovedea a fi greşită şi mă lovea. Nu ştiam cum să mă ridic, cum să adun, cum să fac să zâmbesc sau să smulg un zâmbet de la cei pe care-i iubeam însă nu ştiam cum să le arăt asta.  Nu ştiam cine sunt. Până atunci ştiam măcar că am un suflet frânt, o lacrimă, ceva. Atunci însă nici pe astea nu le mai aveam. Nu aveam nicio linie la orizont, nici măcar un suflet. Că era gol şi de prisos.

 Până în ziua în care am avut o revelaţie alăturată unei decizii-care s-a dovedit a fi bună. Trebuia să lupt! Şi am luptat. Cu mintea, cu MINE, cu principiile, cu fel şi fel de liste-imaginare, cu sufletul, care revenise între timp. Am realizat că am iertat prea mult-dar cu toate astea, am fost şi eu iertată. Am tolerat, am trecut cu vederea, dar am fost şi eu tolerată la rândul meu. Am minţit dar am fost şi minţită. Am distrus tot ce-a fost rău, cuvinte prin  cuvinte. A fost o luptă aprigă, un război psihologic pe care însă l-am învins. Şi am rămas eu-cu zâmbetele, cu iubirea, cu iertarea..

 Transformasem o iubire enormă în ruptură, disperare, gelozie, chin, amar... am distrus tot ce-a fost rău în mine. Şi de acolo rămăsesem cu o sigurătate apăsătoare.

Mi-ar plăcea acum să-mi zică cineva "de mâine o să fie totul bine". Dar asta nu ştim. Nici tu, nici eu, doar Cel de Sus. Eu ştiu doar că tre să lupt, tre să zâmbesc şi să merg spre împlinirea unui destin-dacă nu glorios, măcar satisfăcător la nivel de MINE, nu de alţii...

 Poate dacă n-aş fi fost atât de proastă, mi-era mai uşor. Dar oare se numeşte prostie, sau se numeşte că am fost sinceră şi când a trebuit să urlu am urlat?

Sursa pozei: aici

When it comes to love...

Ştiu ce lipseşte din viaţa mea. Azi am aflat ce lipseşte. Şi am realizat cu stupoare că-mi lipseşte iubirea. Cine naiba ar fi crezut? Mai degrabă aş fi catalogat-o ca depresie-din-cauza-bacului. Dar nu. Nu asta e.

 Vreau să mă îndrăgostesc atât de tare încât să-i dau orice fără măcar să-mi ceară(dar vreau să fie şi reciproc). Cred că unul din cele mai urâte lucruri din lume e să iubeşti şi să nu primeşti nimic în schimb (nici măcar libertatea-fiind ţinut lângă cineva care nu te iubeşte)

Vreau să ştie să danseze, să dansăm într-un club până în zori fără să îi sesizăm măcar pe cei din jur. Să hoinărim în oraşe străine prin zăpadă ţinându-ne de mână, trântindu-ne-n zăpadă şi făcând poze. Să ştiu că putem vorbi şi la 4 dimineaţa la telefon chiar şi atunci când ne trezim la 7... şi să plecăm dimineaţa împreună.  Să aibă ochii albaştri să mă pierd de fiecare dată când mă uit în ei. Şi să-mi spună că sunt frumoasă.Să jucăm biliard, table, cărţi şi să-l las să câştige doar ca să-i văd zâmbetul...

Iar lista asta ar putea continua la nesfârşit, dar de ce să o continui când ştiu că am nevoie de cineva cu care să fiu eu şi în care să mă regăsesc...

 Cred că oricum, mergem pe principiul "when it comes along you just find it". Iar iubirea dacă o cauţi nu va veni, ci vine când nu te aştepţi...(pe principiul îmi caut ochelarii 2 ore iar când mă dor ochii de la laptop şi hotărăsc să-l închid găsesc ochelarii)

Pot sa...alegeri...

Pot să mă pun în pat pentru că aşa am eu chef. Pot să învăţ franceză din dicţionare online cu toate că nu ştiu decât o boabă că n-am făcut la şcoală în 12 ani. Pot să spăl vasele sau să nu le spăl că mi-am făcut ghiarele aurii. Pot să ies în club să dansez chiar dacă am zis că e seară de filme şi ciocolată caldă. Sau pot să renunţ la club pentru că am chef să cânt. Pot să beau apă minerala şi să mânânc doar clementine că aşa am eu chef. Pot să decid că vreau să slăbesc 5 kilograme şi în minutul următor să trec la regim. Pot să răspund la telefon zâmbind sau să resping apeluri. Pot să accept ceva deşi am 1000 de motive să zic nu, şi să refuz fără niciun motiv concludent. Pot de asemeni să te dau naibii că aşa am io chef, sau să nu-ţi răspund la telefoane. Pot să-mi fac orice scenarii şi să mă gândesc la oricine am eu chef. Pot să fac orice fel de alegeri vreau eu pe care le consider bune pentru mine.

 Mă bucur că sunt aşa zilele astea, deşi am o grămadă de alegeri pe cap.M-am decis că vreau să plec în facultate în Scoţia iar acum mă chinui cu traduceri legalizate, scrisori de recomandare, eseuri personale pentru că am ca deadline pentru a aplica 15 ianuarie. Poate o să intru, poate nu, viaţa asta e atât de imprevizibilă şi totuşi o iubesc atât de mult încât nu aş schimba-o cu a nimănui altcuiva. Şi nu pot decât să mă bucur că-s atât de... nu fericită, dar liniştită. Şi că s-a terminat cu zilele în care echilibru mi-era deranjat şi aveam răni pe care nu puteam să le ling că nu ştiam de unde naiba sunt...

 Şi nici măcar nu mă mai deranjează că blogul ăsta nu mai e citit de aproape nimeni (sau aşa mi se pare mie-deoarece nu mai primesc feedback ca înainte...), şi nu mă interesează locul în Zelist, ci faptul că liniştea vine(şi) din scris...

Texte clasice ale barbatilor& texte clasice ale femeilor-bonus cu interpretari reale

Ce spun ei şi noi (nu) credem

1. Da, iubita mea, te iubesc mult= Hai să facem sex, ce-ar fi să lăsăm sentimentalismele?

2. Nu iubirea mea, nu te-ai îngrăşat= N-ar strica să mai slăbeşti puţin, nu prea mai intri în rochia de anul trecut

3.Nu te merit- Clişeu, text standard- Vrăjeala, clişeu tipic american gen "It s not you, its me"

4. Sgur  că da iubirea mea, poţi ieşi cu fetele- Yeee, bere cu băieţii

5.Da, erai cea mai frumoasă de la petrecere= Da cum, tu şi aia blondă (mai mult ea, fie vorba între noi)

6. Nu iubita mea, nu ies din casă=Biliardu şi berea cu băieţii nu se pun, nu?

7. Nu măăă, nu vorbesc cu ea deloc, nici nu am numărul ei=Adică vroiam să zic că sms-urile şi că o mai sun din când în când nu au importanţă...

8. Rochia asta îţi vine de minune=Chiar crezi că-mi pasă? Trâteşte-ţi o cârpă pe tine şi hai să ieşim din casă

9.Da iubire, superb machiaj, ce culori minunate= Mamă, roz, mov, portocaliu, pff, am ameţit....

10.Nu am avut baterie=N-aveam chef de tine

Ce spunem noi şi ei (nu) cred

1.Da iubire, mergi la bere cu băieţii=O să-ţi pară rău

2.Nu am nimic!=O să îţi pară rău

3.Nu m-am supărat=Asta s-o crezi tu, fraiere.O să îţi pară rău

4.Nu, nu e drăguţ tipu ăla=Ai ai ai !!!

5.Ca să fac sex trebuie să iubesc=Asta tre să ştii tu ca să fim toţi fericiţi

6..Nu mă supăr iubi, dacă mergi la striptease=Stai să vezi când m-oi duce eu!

7.Vai iubi, ce tare a fost=Mai mult sau mai puţin, acum pot să dorm?

8. Nu am avut baterie=Marguerita cu ftl

9.Nu sunt pregătită să am prieten acum=...sau cel puţin nu pe tine!

10. Nu pot să-ţi dau nr meu, am prieten=S-o crezi tu că merge aşa...

First post 2011

Zilele astea sunt leneşă, dar am planificat un post drăguţ care se va numi "Textele clasice ale bărbaţilor şi femeilor". Pregătiţi-vă să aveţi o porţie bună de râs.

 În altă ordine de idei, vă mai doresc odată un An Nou de poveste şi vă rog să-mi spuneţi ce mai vreţi să vedeţi aici pe blog din ce v-a plăcut(cred că rămân în pană de idei şi timp...)

Obiective..de data asta 2011

“If you think back and replay your year, if it doesn’t bring you tears either of joy or sadness, consider it wasted.”

 A venit şi penultima zi a anului. Iaca aşa, încetişor s-a mai terminat un an. Care pentru mine a fost plin, şi cu oarece realizări(s-ar fi putut şi mai bine, dar e tot timpul înainte, avem şi un 2011 şi un 2012- şi apoi naiba mai ştie, că cică crăpăm în 2012)

A fost un an în care am pierdut multe, dar am şi câştigat de asemeni (desigur, acum am impresia că pierderile sunt mai mari..). Am iubit şi nu am fost iubită, am fost iubită şi nu am iubit. Am ştiut ce e durerea dar şi fericirea. Am fost şi tristă şi fericită...
De asemeni am avut alături oameni pe care i-am iubit enorm şi m-au dezamăgit, iar la polul opus oameni în care n-am avut încredere şi mi-au căştigat-o

 Iar acum sper că 2011 va fi altfel...

Voi începe să povestesc despre realizările blogului în 2010
 1. A atins 1000 de vizitatori unici undeva prin iulie
 2. Îl plac 45 de persoane pe facebook (deocamdată)
 3. Am 102 persoane interesate
 4.Sunt pe locul 760 în zelist cu 13 linkuri care fac trimitere la mine şi 69 care mă au în blogroll
 5.Din iulie 2010 am avut 25532 de vizualizări

 6. În iunie a împlinit un anişor
 7.Tot prin intermediul lui am cunoscut oameni care acum mi-s dragi şi sper să-i văd şi live

 Iar pe 2011 sper să crească considerabil atât numărul de vizitatori cât şi calitatea posturilor.Vă mulţumesc pentru 2010!

 A venit tot aşa încetişor timpul să ne propunem lucruri (pe care le vom duce sau nu-la capăt). Apropos de asta-citeam în ziar azi că obiectivele care ni le propunem la sfârşit de an, adesea ajung să fie neîmplinite datorită "volumului "mare al acestora. Şi anume, ne propunem atât de multe chestii (spre exemplu-lăsat de fumat, băut, femei, etc, slăbit enşpe mii de kile şi tot aşa) şi atât de dificile încât asta ne copleşeşte şi ne lăsăm pe tânjeală. Wrong! Ideea ar fi să ne stabilim scopuri realizabile şi luate treptat. Un alt lucru foarte important. Să vă dau un exemplu concret. Să zicem că ne propunem să slăbim. Dacă într-o zi am călcat pe bec şi am mâncat în plus, asta nu ar trebui să ne descurajeze şi să renunţăm, gândindu-ne că momentul de slăbiciune a ruinat tot, pentru că nu este aşa.

 Şi acum obiectivele mele:

  

 1. Trebuie să ascult mai mult şi să vorbesc mai puţin (pentru a înţelege mai mult şi a învăţa lucruri)

 2. Fumatul trebuie să dispară. Nu o să-mi promit că de la 1 ianuarie pentru că m-aş dezamăgi. Dar undeva în decursul anului trebuie să se întâmple.

 3.Sport, alergat, plimbări pe jos, abdomene.

 4.Nu am mereu dreptate, cu asta trebuie să mă obişnuiesc.

 5.Citesc mult, îmi propun cel puţin!!! 60-70 de cărţi pentru 2011.

 6.O să învăţ să renunţ. Uneori totul constă în a renunţa la ceea ce nu te face fericit. Deci o să renunţ la cauze pierdute

 7. Bacul cu peste 9!!! şi admitere unde vrea sufleţelu meu.

 8.P-e-r-s-e-v-e-r-e-n-ţ-ă!!! Atât la învăţătură cât şi la lucrurile bune pentru sufletul meu

 9.Să învăţ să gătesc câteva lucruri noi

 10. Să renunţ la a visa la lucruri TRECUTE şi să îngrop securea amintirilor forever

 11.Nu o să mai pierd vremea cu oameni care nu merită. Valabil şi pentru lucruri care nu merită

 12.O vacanţă undeva frumos, în afara ţării

 13.Fall in love with someone who worth it!!! Şi să iubesc din suflet şi să fiu iubită

 14.Să fiu mai atentă şi la nevoile celorlalţi

 15.Să pun ceva bănuţi deoparte pentru propriile plăceri personale

 16. Să fac un curs specializat de make-up

 17.Să-mi exersez cât mai des engleza

 18.Să nu caut niciun om (fără telefon, mess, live etc) căruia nu-i pasă de mine.

 19.Să am grijă de toate obiectivele astea ca la sfârşitul lui 2011 să le bifez pe toate

 20.Să am grijă cu teatrul şi să merg după visul meu

 21.Să nu mă mai enervez din prostii

 22.Să nu pierd nopţi aiurea şi să mănânc cât mai sănătos

 23. Să vizionez filme şi seriale bune

24.Fă poze, zâmbeşte, iubeşte

 25. Niciodată nu te lăsa călcată în picioare!

 Care e dorinţa voastră cea mai arzătoare pentru 2011? Hai, fără ruşine, spune-mi!

SURSA POZEI: aici

Lies

Yes, each new day brings with it a new set of lies. The worst are the ones we tell ourselves right before we fall asleep. We whisper them in the dark, telling ourselves we're happy, or that he's happy. That we can change, or that he will change his mind. We persuade ourselves that we can live with our sins, or that we can live without him. Yes, each night before we fall asleep we lie to ourselves in a desperate, desperate hope that come morning -- it will all be true.

Da, fiecare zi aduce cu ea un nou set de minciuni. Cele mai rele sunt cele care ni le spunem nouă exact înainte de a adormi. Le şoptim în întuneric, spunându-ne nouă că suntem fericiţi, sau că el e fericit. Că ne putem schimba, sau că el se va răzgândi. Încercăm să convingem pe noi înşine că putem trăi cu păcatele noastre, sau că putem trăi fără ele. Da, Da, în fiecare noapte înainte să adormim ne minţim într-o disperată, disperată speranţă că odată cu dimineaţa va fi adevărat.

 Desperate housewives

Am pus citatul acesta(pe care l-am şi tradus, să vă fie mai uşor) pentru că mi-am dat seama că aşa e. Nu e nici un pic de minciună în citat (care, culmea, este despre minciună). Ne minţim cu neruşinare. Uneori doar pentru a adormi noaptea mai repede şi să nu ne mai zvârcolim în pat, alteori pentru că ne omoară stresul şi încercăm să îngânăm mantre optimiste. Alteori doar pentru că aşa ne-am obişnuit. Hai să ne oprim, credinţa oarbă dezamăgeşte mereu...

Şi oare merită să te pierzi pe tine din cauza minciunilor ..sau până la urmă, din cauza oricărui alt motiv? Să fim serioşi, viaţa asta e prea scurtă, iar eu acum ştiu prea bine că demnitatea şi mândria mea sunt mai presus de orice şi de asemeni ştiu că pentru fiecare 60 de secunde în care nu zâmbesc, am pierdut un minut din viaţă care nimeni nu mi-l dă înapoi...

18!

Azi am făcut 18 ani. Nu s-a dat niciun verdict, nu s-a schimbat nimic de ieri, sau de alaltăieri. Nu sunt mai matură sau mai deşteaptă, dar încerc să cresc frumos şi să mă auto disciplinez. Încerc să ofer ceea ce primesc de la oamenii de lângă mine. Mă lupt să ştiu când să fiu egoistă şi când să fiu darnică. Zâmbesc, visez, acum ca la 18 ani (pot să beau legal, da?! ). Mă bucur că sunt EU şi că am prietenii aproape, asta contează. Mă bucur că şi-au adus aminte să mă sune la 12 noaptea iar când am ajuns acasă am găsit facebook-ul plin de mesaje simpatice de la mulţi ani, de la oameni care nici nu credeam că o să-şi aducă aminte.

 Nu îmi găsesc cuvintele, probabil pentru că e 3 şi 20 dimineaţa, iar eu vin de la un alt majorat, unde deşi nu era cheful meu mi s-a urat la mulţi ani de către toată lumea şi mi s-au făcut dedicaţii. 

 Pe de altă parte... oameni care încă mi-s dragi, au şi uitat de mine... dar its not a drama. E printre puţinele dăţi când îmi pierd cuvintele şi mă uit la un post aproape gol, în care de fapt nu am zis nimic. E printre puţinele dăţi când aş vrea să plâng de fericire doar că m-am dezobişnuit de plâns în aşa fel încât nu mai ştiu cum se face...

 Şi până una alta..hai să-mi trăiesc! 

Cum a fost zilele astea..

 Zilele astea au fost liniştite, pline de zâmbete, ieşiri in club şi la suc, colindat, atmosferă de Sărbători. Am primit mesaje de la oameni de la care nu mă aşteptam să primesc, oameni pe care îi iubesc cu toate că am pierdut legătura.

 Sunt seri în care adorm gândindu-mă la chestii optimiste, cu televizorul deschis şi dorm ca un bebeluş. Sunt alte seri când mâ învârt în pat şi mă gândesc la prostii. It s all about the mood. Câteodată mă simt goală pe interior, dar asta compensează când sunt atât de plină de prietenele şi prietenii mei şi de iubirea pe care o primesc, încât aş putea încărca spiritual un sat întreg din India.

Mi-am propus ca până la finele acestui an să termin cele 3 cărţi pe care le-am început (Marin Preda- Viaţa ca o pradă, John Steinbeck-Of man and mice şi Elizabeth Gilbert- Mănâncă, roagă-te, iubeşte) ca apoi să pot citi o listă pe care mi-am propus-o pe anul 2011. Sunt plină de planuri pe care am de gând să le împlinesc cu brio.

 M-am schimbat atât de mult şi toate sunt atât de bune acum, încât mă uit în oglindă şi rânjesc veselă.

 Voi cum v-aţi petrecut zilele de Crăciun?