marți, 28 decembrie 2010

18!

Azi am făcut 18 ani. Nu s-a dat niciun verdict, nu s-a schimbat nimic de ieri, sau de alaltăieri. Nu sunt mai matură sau mai deşteaptă, dar încerc să cresc frumos şi să mă auto disciplinez. Încerc să ofer ceea ce primesc de la oamenii de lângă mine. Mă lupt să ştiu când să fiu egoistă şi când să fiu darnică. Zâmbesc, visez, acum ca la 18 ani (pot să beau legal, da?! ). Mă bucur că sunt EU şi că am prietenii aproape, asta contează. Mă bucur că şi-au adus aminte să mă sune la 12 noaptea iar când am ajuns acasă am găsit facebook-ul plin de mesaje simpatice de la mulţi ani, de la oameni care nici nu credeam că o să-şi aducă aminte.

 Nu îmi găsesc cuvintele, probabil pentru că e 3 şi 20 dimineaţa, iar eu vin de la un alt majorat, unde deşi nu era cheful meu mi s-a urat la mulţi ani de către toată lumea şi mi s-au făcut dedicaţii. 

 Pe de altă parte... oameni care încă mi-s dragi, au şi uitat de mine... dar its not a drama. E printre puţinele dăţi când îmi pierd cuvintele şi mă uit la un post aproape gol, în care de fapt nu am zis nimic. E printre puţinele dăţi când aş vrea să plâng de fericire doar că m-am dezobişnuit de plâns în aşa fel încât nu mai ştiu cum se face...

 Şi până una alta..hai să-mi trăiesc! 













28 de comentarii:

Miuri spunea...

Happy birthday, Sunshine! :) :*

Andra Dan spunea...

pozele sunt superbe!!! la multi ani!!!!!

Cristina Cioba spunea...

thank you, girls!

Unknown spunea...

ce tort frumos:X...iar u ai fost o frumoasa:*:*
La multi ani!

Evergreen spunea...

18 ani??? Doamne, ce varsta frumoasa!!! Schimbarile nu vin brusc, ci cate putin. Toate varstele sunt frumoasa

;) La multi ani!!!

Cristina Cioba spunea...

@bondarica-merci mult!

Cristina Cioba spunea...

evergreen-dap asa este, merci mult si tie!:*

Camelia Bucur spunea...

la mulţi ani:*

Anonim spunea...

La multi ani!!

Cristina Cioba spunea...

@camelia-merci mult de tot!:*

Cristina Cioba spunea...

@maddalaide-saru manaaa!:*

SunShine spunea...

La multi ani plini de fericire,sanatate si iubire!:*

Dara spunea...

Ce frumos, chiar inainte de noul an! Ii oferi mamei tale motive duble de incantare in fiecare an :)

La multi ani!

Cristina Cioba spunea...

@sunshine-merci fain!!!

Cristina Cioba spunea...

@dara-dap, am fost cadou de revelion+craciun, asa:))

multumesc si tie din suflet!

Tiida spunea...

La multi ani!!!Iti doresc sa-ti implinesti toate visele :*:*:*

Cristina Cioba spunea...

@tiida-merci mult, sa dea D-zeu
ps-bine ai venit la mine pe blog!:)

Anita spunea...

La multi, multi ani! 18 e magic, bucura-te de el, domnisoara Soare!

Cristina Cioba spunea...

@multumesc mult, anita!!!

Unknown spunea...

La multi ani! Sa fi fericita si iubita toata viata! Sorin :*

Ruxi spunea...

La mulţi ani, Miss!

Cristina Cioba spunea...

@soso-merciii:*

Cristina Cioba spunea...

@ruxi-merci&bine ai venit la mine pe blog!

4tiro spunea...

la multi aniiiiiiiiiiiiiii
scuza-ma de intarziere..
sa cresti mare mare mare

Zuzele spunea...

la multi ani, darling! sa fii iubita si sa iubesti! :*

Cristina Cioba spunea...

@merci zuzico:*

Cristina Cioba spunea...

@4tiro-nu stiu cine esti, dar merci!!!:D

4tiro spunea...

is aia casatorita si amarata mai mereu ...:)) succes cu scoala