sâmbătă, 13 februarie 2010

Valentine's


Acest post este pentru a vă ura un Valentine's day aşa cum vă doriţi voi. Să vă arătaţi sentimentele pentru persoana iubită, pentru că lucrurile pe care nu le spui sau arăţi se pierd. (Dacă nu mă credeţi pe mine,să-i credeţi pe cei de la Vodafone, au spus şi ei asta în binecunoscutul spot TV. )
Unii oamenii spun că e cea mai potrivită zi din an pentru a îţi arăta sentimentele. Eu zic că atunci când iubeşti, fiecare zi e cea mai potrivită pentru a arăta ce simţi. Eu personal, nu vreau să mă las copleşită de sărbătorile de la americani, dar e o chestie care deşi e comercială, e simpatică. E o zi în plus în care poţi lenevi cu iubitul tău, poţi dărui şi primi mici simboluri ale sentimentelor dintre voi. Aşa că lume, haideţi să nu mai conteze aşa mult de la cine vine sarbătoarea asta. Contează pe cine avem alături de noi, nu?

Pe calea asta, vreau să-i urez şi Cristinuţei noastre un "La mulţi ani" călduros, o viaţă plină plină de reuşite şi încununată de succese (sau succesuri, după cum zice prietena mea Moni Columbeanu). Pe lângă asta, fericire, iubire şi sănătate.

Vă las o piesă pentru voi, pentru ziua de mâine.

vineri, 12 februarie 2010

Război

- Auzi? Dar tu pe unde ai fost, pe la ce război? Parcă ai fost la război, nu?
- Nu, eu nu am facut nimic şi, de fapt, probabil cineva v-a minţit, pentru că eu am fost doar o biată debutantă pusă pe un cal mult mai mare decât merita.

LATER EDIT: Am furat o
leapşă de pe un blog care zice aşa: exprimă cinci dorinţe de ale tale, in cinci poze. Here we go.



Leapşa merge mai departe la Iustinel, şi Andra.

luni, 8 februarie 2010

Dimineţi


În dimineţile de luni aş vrea să fiu trezită de sărutul lui, pentru că mie nu-mi place lunea, iar în cameră să miroasă a vanilie.
În dimineţile de marţi aş vrea să fiu trezită de un pian, iar în cameră să miroasă a mere coapte.
În dimineţile de miercuri aş vrea să mă trezească o vioară, iar in cameră să miroasă a ceai de mentă.
În dimineţile de joi aş vrea să mă trezească o chitară, iar în cameră să miroasă a ploaie.
În dimineţile de vineri aş vrea să-mi dea deşteptarea o mandolină, iar în cameră să fie un miros puternic de cafea bună.
În dimineţile de sâmbătă nu vreau să mă trezesc, aşa că în după-amiezile de sâmbătă aş vrea să mă trezească tot el, iar în cameră să fie un miros timid de fum de ţigară.
În dimineţile de duminică aş vrea să mă trezească un cimpoi şi să miroasă a iarbă proaspăt cosită.

Aşa mi-ar plăcea să mă trezesc.