Pre-fabricat

Va spuneam intr-unul din posturile anterioare ca am ales un curs de comunicare. E extrem extrem de interesant, proful are o tehnica extraordinara de-a ne face sa ne punem mintile la contributie si a gasi explicatii plauzibile.

 Nu vreau sa fiu rea, dar scotish si british people suck. I mean, sunt idioti de-a binelea. Noi, romanii suntem de muuuulte ori mai inteligenti ca ei. In primul rand ei habar nu au sa-si exprime un punct de vedere, nu stiu sa-l formuleze, lucru care e groaznic, tinand cont ca limba engleza e limba lor natala, deci sunt native speakers.

 Ma rog, that's not my point. Ideea e ca la un moment dat vorbeam despre propozitii care-au sens si care nu. Si la un moment dat zice proful in gura mare: "I love you and I wanna marry you all"si intreaba de ce nu are sens propozitia. Ma, si ma uit in jur. Nimeni, nimic. Ma gandesc zic frate, poate n-au auzit intrebarea. Ma mai uit o data, tot nimic.Si ridic mana si zic ca in primul rand e totally out of context, in al doilea rand are verigheta pe mana si nu se poate insura nici macar cu o alta femeie, daramite cu noi toti. Ramasese ala socat si uimit zicand ca stiu foarte bine sa formulez puncte de vedere.

 Dar nici asta nu e my point. My point is: Discutam cu proful despre faptul ca practic vorbitorul da sensul frazei/discutiei.  Si a intrebat daca contrazicem afirmatia si am zis da.

 Sa va explic: dupa cum o zice si titlul postului, PREFABRICAT e adjectivul lumii de azi. For instance: declaratiile de dragoste. Niciunul dintre voi nu sunteti originali. Tot ce faceti e sa repetati aceleasi clisee care s-au spus si s-au mai ras-spus. Tot ce facem e sa ADOPTAM si sa ADAPTAM in functie de personalitatea noastra.Asta e tot. Nu e nimic in lumea asta care sa nu fi fost spus.

 Deci practic traim intr-o lume a cliseelor, prefabricata, zicand lucruri care s-au mai zis de o mie de ori.... Deci punctul meu de vedere i s-a parut extrem de corect, el asteptand sa fie contrazis.

 Corect sau ba?!

You are not irreplaceable

Cine ma cunoaste cat de cat, stie ca nu scriu despre mine aproape niciodata. Doar ca azi trebuie sa scriu despre mine, blogul e prietenul meu.

 Am o perioada proasta. Si zic perioada, ca nu o pot delimita in timp, habar nu am cand a inceput si cu siguranta stiu ca nu are de gand sa se termine, pana nu voi gasi o solutie, o masura buna, sau pana ma voi obisnui, pur si simplu, cu situatia de cacat. Acum inteleg, problemele vin, dar asta nu inseamna ca trebuie sa le dai un scaun si sa le pui cu tine la masa. Ori, eu, asta am facut. Ooo, bine ati venit, wanna have a seat?

 Sunt incurcata-n teme la franceza, spaniola, eseuri la comunicare, eseuri la istorie (2500 de cuvinte, slabut, stiu), gatit, spalat, aranjat haine (cererea de demisie nu mi-a fost inca aprobata), cursuri, cursuri, cursuri, certuri, cursuri, cursuri, prea putin somn, cursuri cursuri, certuri, nervi.

 M-am pus io-n spatele caminului pe-o piatra si m-am gandit la ultimul an din viata mea. Care n-a fost el chiar asa de cacat, da totusi, a fost. Pe plan scolar, whatever, profesional sa-i zicem, a fost genial. Am indeplinit multe chestii din cele pe care mi le-am propus(daca nu cumva chiar toate: BAC, Cambridge, admitere facultate) Pe plan personal? Am fost (si nu stiu de ce folosesc trecutul, cause I still am), o... dobitoaca. Nu-mi place sa ma plang. Adica ba da, mint, imi place. Dar ma plang ca-mi sta parul aiurea, ca m-a enervat x-ulica, ca am de facut aia, ailalta. Dar nu stiu sa cer ajutorul in probleme sentimentale, nu stiu cum sa le pun p-astea pe tava. Habar nu am.

 Oricum, probabil par sa fiu foarte bine. Normal. Parul e mereu la locul lui, haine curate, dragute, manichiura frumoasa, machiaj intact, simtul umorului, zambesc, sunt BINE, nu? Ca sa nu fiu bine ar insemna sa ma tavalesc pe jos si sa zbier "Ajutor, ajutor". Pacat ca nu-s Rose in Titanic. Oamenii cred ca daca nu zbieri de durere pe jos, inseamna ca esti ok. Si tu suni si intrebi:"Putem sa iesim putin? Vreau sa vorbesc cu cineva", si el zice "Ma, nu ies azi, da poate poimaine". Daca nu mi-oi taia venele pana atunci...

 Si m-am retras in salbaticia mea, incepand sa ma intreb retoric ca idioata ce sunt: Cum aleg eu oamenii din viata mea? Pe ce criterii? Si cum se face ca aleg fie oameni prea lasi ca sa lupte, fie oameni carora nu le pasa atat de multe incat sa lupte, fie oameni carora nici nu le pasa si oricum sunt lasi si daca le-ar pasa? Hm? Ce criterii de selectie am? Ca par idioate rau... Ca si mine. De asemeni: cum se face ca-mi asum pana si greselile altora si incep sa ma intreb "Stai ma, eu am gresit pana la urma?". Nu e corect sa gandesc asa, si nu e sanatos. Si daca totusi imi calc pe orgoliu (a fost si ala candva, dar s-a termenat), de ce nu o pot face si altii? Si revenim la las versus nepasator. Si tot asa. E ca un cerc care nu se mai termina. Un cerc vicios.

Era o poza draguta cu un baietel care tinea un puiut de elefantel in lesa si statea in fata unei usi pe care scria "Strictly no elephants allowed". Cam asa ma simt eu acum.

Imi vine sa-mi dau peste maini sa nu pun mana pe telefon. Dar va veni si dimineata fara ganduri urate. Curand. Promit. 

 Pam pam.

Subsemnata, io,

...Miss Sanshain,

 Vreau sa repet INSISTENT pana se va lua in calcul de catre un organ capabil sa faca asta, DEMISIONEZ din functia de om, cica, matur.

 Refuz sa mai indeplinesc vreo sarcina a acestui job, si le voi si mentiona, ca sa n-avem probleme dupa, da? Deci, doua puncte NU MAI GATESC, NU MAI SPAL RUFE, NU MAI SPAL VASE, NU MAI STERG PRAFUL, NU MAI DAU CU ASPIRATORUL, NU MAI ARANJEZ LUCRURI/IMPACHETEZ HAINE, NU MAI MERG LA CUMPARAT MANCARE, NU MAI DUC GUNOIUL, NU MAI RASPUND LA "Ce vrei sa faci cand vei fi mare?"Acu sunt mare si vreau sa fiu copil.

 Deocamdata atit, dar daca imi mai amintesc imi rezerv dreptul de a modifica aceasta lista dupa bunul meu plac, cand, cum si daca am EU chef.

 Lucrurile pe care accept sa le fac: Sa stau in pat, sa ma joc cu ursuletii, sa fiu servita la pat, sa desenez, sa alerg, sa joc fotbal, sa joc biliard, sa dansez, sa ies in cluburi, sa mananc lapte cu cereale, sa citesc reviste, sa ascult muzica, sa merg la shopping (NO FOOD) si alte activitati asemenea. De asemeni, imi rezerv dreptul de a modifica si aceasta lista, of course, tot dupa bunu meu plac.

Bineinteles, refuz sa ascult barfe, refuz sa ma trezesc dimineata, refuz si mai tare sa ma plictisesc la cursuri si sa am eseuri de 2500 de cuvinte.

 STOP, pana acilea. Fiti voi ocupati, stresati, casatoriti, sau cum mai vreti voi.

 Va rog INSISTENT sa-mi aprobati cererea. Multumesc anticipat,

 Miss Sanshain.

Prieten, prieteni, prietenul meu/prietena mea

Am impresia ca termenul prieten a devenit over-rated.

 "Cu cine iesi?
 A, cu un prieten/o prietena/"

 Si la fiecare intrebare legata de altcineva, raspunzi asta. Un prieten, o prietena. Foarte rar auzi "o cunostinta", "o amica", "o tipa", "un tip", sau whatever, orice alt apelativ, in afara de prieten.

 Ce inseamna prieten pentru mine? Cel care stie TOT, isi aminteste lucruri despre mine pe care pana si eu le uitasem."Prieten"nu e cel cu care poti sa vorbesti intr-una, ci cel cu care poti sa taci fara sa apara momentul ala stanjenitor in care nimeni nu mai spune nimic si you run out of words. Prieten e ala pe care poti sa-l suni la 3 noaptea ca ai nevoie de ajutor si se incalta si fuge spre tine. Si asa mai departe, cred ca nu e cazul sa definesc notiunea asta (sau e?!)

Singurele persoane pe care le pot numi PRIETENI sunt mama, iubitul meu si prietena mea cea mai buna. Nu pot numi "prieten pe oricine". Stiu, "prieten"a devenit un termen "generic", dar...totusi...

Voi ce parere aveti despre asta?!