Trei minute. Trei minute dintr-o viata intreaga. Atat am privit poza noastra, atat te-am simtit langa mine desi esti atat de departe. Doar pentru cateva minute mi-am amintit de noi, de tine si de mine… poate si de mare. Te-am iubit doar fiindca ma tineai de mana mereu cu toate ca eu refuzam. Te iubeam pentru ca nu ai renuntat sa fii acolo, sa ma mangai cand plang, sa zambesti cu mine. Tu.. pe tine te-am simtit cel mai aproape cand mi-a fost rau, am suferit cand ai plecat. De fiecare data lasai un gol imens in mine si refuzam sa accept asta. Acum sunt convinsa ca te-am iubit ca un copil, ca iubirea mea a fost candida asa cum au fost si mangaierile tale.
Acum te iubesc pentru ca stiu ca mereu vei fi acolo, sa ma indrumi spre loucul unde imi va fi bine. Poate vei gasi candva un loc sa ne fie la amandoi bine. Pana atunci noi nu suntem noi. Suntem eu, sau ceea ce a mai ramas din mine de cand nu mai stiu sa iubesc cu adevarat, si tu, cel de care nu stiu mare lucru. Pentru ca e adevarat… nu stiu cum esti in realitate. Imi arati mereu alta latura a ta cand esti cu mine, si de fiecare data nu te recunosc in vorbele altora. Eu te stiu pe tine… pe cel care ma tine de mana. Eu te-am vrut pe tine si mi-a fost frica sa nu il primesc pe el. Atat te-am iubit, atat te iubesc. Trei minute dintr-o viata intreaga. Trei secunde din fiecare sarut.
Ma intreb daca esti constient de amprenta pe care au lasat-o ochii taii in inima mea. Culoarea aceea… a cafelei reci, ce ma insoteste in cele mai frumoase si totodata mai ingrozitoare vise ale mele. Mirosul tau e impregnat in hainele mele, probabil doar aparent, doar pentru simturile mele, doar pentru balonul de sapun in care traiesc. Mi-as dori sa imi fi dat o raza de lumina, desi mi se pare absurd. As fi vrut sa o pastrez intr-un vas de cristal si sa stiu ca ai existat, sa cred in ea fara sa imi pese de stupiditatea gestului meu. Dar cum am spart si vasul de cristal, prefer sa cred ca a scapat atunci…
Stiu ca nu e adevarat si ma doare, desi tu nici macar nu iti inchipui . Pentru ca nici eu nu stiu sigur daca e realitate, daca nu am visat totul si acuma scriu doar ca sa ma linistesc. Fiindca asta este pentru mine, o usurare. Pentru tine, pentru tine e probabil un lucru ce te umple te intrebari si iti rascoleste sufletul si mintea. Cum ai putea sa il uiti pe el? Persoana care te face sa te simti intreaga? Persoana de care ai nevoie ca sa fii in intregime tu, cu toate ca nu prea mai stii ce inseamna tu de cand v-ati despartit si alergi nebuna in contra dragostei voastre. De ce? Poate ca el e acum singura persoana pentru care ai juca totul si ai fi dispusa sa astepti sa se intoarca si ultima carte, decizia lui.
Uneori vreau sa te urasc pentru faptul ca imi furi sufletul de fiecare data cand pleci undeva. Dar nu pot, mereu el se intoarce inainte sa pot sa o fac. Poate o sa plece de data asta mai mult. Intre timp eu o sa te iubesc.
