S-a terminat primul an de facultate, incoronat de ultimul examen la franceza. Oboseala, sutele de pagini citite si aproape invatate, sutele de conjugari si texte facute in spaniola si franceza, orele interminabile de audio recordings despre politica, si canile de cafea baute pe ultima suta de metri se resimt in toate oasele. Dar s-a terminat si a doua sesiune din viata mea.
Nu a fost un an usor si nu o spun ca sa ma plang. Chiar glumeam c-ar trebui sa primesc un premiu pe care sa scrie mare "SURVIVOR!"Din ziua de cand mama a plecat cu un taxi negru la aeroport si m-a lasat aici in ploaie. Intr-un an de zile maine ma mut a 3a oara. Viata mea incape in 5 valize, cateva genti si cateva cutii. Asa e viata, pleci, iei cu tine sau lasi in urma. Am petrecut o gramada de timp gandindu-ma ce iau cu mine si ce las, si asta mi-a adus aminte de cand am venit aici prima oara...
Nu pot sa nu-mi aduc aminte de vorbele doamnei profesor de limba si literatura romana din liceu (Un om cu o mare contributie la formarea mea ca si personalitate si cultura), care spunea ca atunci cind vezi ca un an incape in 7 cutii ai revelatia marii desertaciuni umane.
Ma bucura ideea ca FAC ceva, ca AM ce face si cu ce-mi ocupa mintea si timpul. Imi si imaginez deja mutarea de maine asa mica cum sunt cu enspe mii de cutii si valize. Ma si imaginez in anul III cand va trebui sa petrec cate un semestru de studiu in Franta si Spania (Eu sper ca Alicante si Paris/Dijon). Ma bucur ca am avut curajul sa plec la 3000 de km SINGURA. Nu oricine ar face-o desi "Dupa razboi multi viteji s-arata". Nu o sa bat campii aici despre cit de greu este sa pleci singur la 3000 de km. Nu e greu, trebuie sa ITI DORESTI si cel mai bun lucru de facut atunci cind simti ca nu mai poti e sa "suck it up"si sa mergi mai departe. Nu inteleg oamenii care spun ca viata-i grea sau ca lumea-i rea. Nu e adevarat, MEREU va fi cineva acolo sa-ti intinda o mina de ajutor cind nu stii ce sa faci. Si te vei ridica.
Ce pot sa spun cu tarie si siguranta este c-am trecut prin multe anul asta. Bune, foarte bune, rele, foarte rele sau ingrozitoare. Si toate m-au facut OM. Pentru ca uite asa, incet, toate fac. Si peste toate treci daca ai rabdare. Pentru ca sunt FIRELE. Firele de conexiuni intre eventimentele intamplate in viata ta. "Firele sunt totul", asa cum ar spune cineva tare drag mie. Si se leaga, MEREU se leaga! Iar daca nu intelegi acum, vei intelege mai tarziu, totul este trimis cu un scop.
Sigur, mi-e dor de zilele in care nu aveam nicio grija, in care rufele ajungeau ca prin minune din cosul de rufe in dulap mirosind frumos si impachetate, iar mincarea era mereu gata calda, proaspata si buna. Mi-e dor cind rideam la liceu in fiecare pauza. Si acum nu pot decit sa ma mir ca am terminat UN AN DE FACULTATE...Miss Sunshine nu mai e atit de mica. Asa ca a venit ziua de care-mi spunea mama cand zicea "Lasa mama, c-ai sa fii si tu la casa ta". Ei, de maine incolo o sa-mi iau zborul din camin catre apartamentul meu cu semineu. A fost frumos la camin. Asta e inca o dovada ca ma atasez repede de locuri. Sa nu mai zic de oameni, oameni care mi-au castigat iubirea si respectul anul asta.
Imi pare rau. Eu nu traiesc pentru altii, eu nu mai inghit rahatul cu "Viata e grea". Eu imi scot toate gandurile negative din viata sa le fac loc celor pozitive. Eu am INCREDERE. Eu nu pling, plinsul nu-mi va rezolva problemele. Problemele se rezolva ridicandu-te ACUM si ducandu-te sa le rezolvi. Asa ca-n cinstea mea si-n cinstea oamenilor carora le datorez CINE sunt si ca au fost aici in fiecare secunda....
PS-Imi scuzati emotiile.
