Zile fara soare, dar totuşi cu soare

 Ieri a fost una din cele mai bune zile din săptămână.

 Am început dimineaţa cu un cappucino de la automat, şi o ţigară (delicios ). Am continuat dimineaţa cu un test la filosofie, unde mi-am pus creieraşul în funcţiune la un eseu despre homo religiosus şi homo rationalis (adică omul care crede în destin, şi omul care crede în liberul-arbitru )

  

 Am continuat dimineaţa cu colegii, la Operetă la Braşov- Vânzătorul de păsări. Excelent, pe bune, am rămas uluită. Şi cu nişte poze geniale:

Am continuat după-masa cu o curăţenie şi un somn mic...

Şi seara am fost cu ai mei scumpi colegi , la concert Viţa de vie, şi Iris. Nu am poze din păcate, însă ne-am zbenguit, am ţipat, am cântat, eu am stat în cârcă (ih, ce bine să fii micuţă ), şi mi-am adus aminte de vechile melodii de la Viţa... Am cântat pe aceeaşi voce pe Vino la mine, Praf de stele, Varză...

 Am zâmbit şi am fost apoi în oraş, am râs, am făcut miştouri. Şi ne-am simţit bine. 

 Apoi am continuat noaptea într-o nota romantică şi am revăzut Jeux d enfant(Love me if you dare), un film francez extraordinar, care te face să vezi viaţa altfel, să îndrăzneşti, să ai curaj. Îţi arată că iubirea adevarată mereu îşi găseşte calea. Dacă nu l-aţi văzut, nu ştiu ce aşteptaţi!

 Iar azi, diseară, o să închei week-end-ul cu un concert Simplu. Spun că o să-l închei, pentru că duminica e zi de teatru, apoi de băiţă şi spălat pe păr, şi de făcut tot felul de chestioare pentru săptămâna care vine...

 Life s good

 PS-În amintirea trecutului-Viţa de vie-Vino la mine, m-a sensibilizat şi pe mine şi pe toţi cu care eram, de am cântat-o toata seara. Imaginaţi-vă o şleahtă de puşti pe străzi cântând "Vreau sa viiii iar inaaaapooooiii, să fim iar amandoiiii, vino la mineeee, vreau să fiu iaaaar cu tineeeeee"

Vreau!

Verbul care predomină în tot ce sunt eu zilele astea e "vreau!", "a vrea". Vreau să nu-mi mai fie frică, să nu mă mai sperie schimbările, să fiu mai bună, să se termine unele chestii odată, vreau să nu uit, vreau să nu uiţi, vreau să-mi iau inima în dinţi şi să trăiesc, vreau să ies din rutină şi vreau o pată de culoare.

 N-a fost cel mai bun an din viaţa mea, dar vreau să cred că încă se mai poate "drege". Că încă se mai poate întâmpla ceva bun, remarcabil, să fiu FERICITĂ- în adevăratul sens, aşa cum eram odată. Vreau să cred că viaţa asta nu e chiar aşa cum a fost în ultimul timp.

 Trăim într-o lume în care e ori da ori ba, ori alb ori negru, ori totul ori nimic, n-avem timp de pierdut, nu te plac, pa, la revedere. Ne despărţim prin sms-uri, ne rănim, ne dezamăgim, cu nicio remuşcare, nicio jenă. Adică pa, tu pleci, vine alta, şi tot aşa. E simplu.

 Şi vreau să cred că de acum o să fie simplu, că de acum vine liniştea...

Produsele elf-swatch

Deşi blogul meu nu este nici pe departe unul de fashion sau de make up, sunt şi eu foarte interesată de machiaj şi experimentez ori de câte ori am timp şi chef. Aşa că, prin urmare, mi-am comandat şi eu renumitele produse E.L.F- nu ştiam din ele, din auzite. Sunt nişte produse bune, ieftine, singurul lucru dezamăgitor la ele e că în America (că de acolo provin), sunt doar 1 dolar per bucată. Mă rog, am înţeles că costă şi transport şi tot pentru ca ei să le poată aduce de acolo. Oricum, a fost o promoţie la ei pe site cu 8 ron bucata. Deci sunt mulţumită.

 Trusa de farduri-Brightening eye colour- Rocher

O trusă care-mi place foarte mult, deşi se vede aiurea în poze, datorită aparatului care nu e tocmai unul profesional.

 Fard cremă- Nuanţa blueberry

 Şi ăsta îmi place foarte mult, se vede extraordinar pe ploape şi pare foarte rezistent, iar culorile sunt foarte intense

 Candy shop lip gloss- Mocha Maniac

 Nu am reuşit să pozez mâna, dar e super super tare, are un miros de ciocolată de mai mai că ai mânca luciuri de buze. Great!


 Şi last but not least, luciu de buze Pumping lip glaze- Nuanţa Mocha Ice. Miroase a menta, e foarte răcoritor. O parte e gloss transparent, iar cealaltă un pic mai deschisă (ca în prima poză, cea cu tubul)

 Ar mai fi 2 rimeluri, unul de la E.L.F, care încă nu l-am încercat şi tot ce pot să zic despre el este că are 2 părţi. Pe o parte e water resist şi pe cealalta rimel normal.
 Şi rimelul maybelline colosal cel care acum e la promoţie cu 15 roni, în aproape orice magazin. Eu am luat pe maron, e superb, şi face nişte gene foarte lungi, numai bune de ;;).

 Deşi posturile astea nu sunt genul meu (şi nici al blogului), am făcut asta în caz că va fi util cuiva. În concluzie, ador E.L.F şi cu siguranţă voi mai comanda!

PS ofttopic-  Nu sunt o snoabă, nu sunt ahtiată după vizualizări şi commenturi, dar am văzut azi că sunt pe locul 868, ultima oară când văzusem eram pe 1087, şi nu poate decât să mă bucure e un fel de confirmare a  muncii mele. Mulţumesc!!!

 Cu drag,
 Miss S

Forever?

Vreau să vă spun o poveste....

 Se întâmpla în anul 1950. Erau un el şi o ea. Ea avea un nume tare frumos. O chema Anelize. Un nume atât de rar întâlnit, dar care totuşi îi venea mănuşă. Anelize era frumoasă. Avea ochii mari, negri, o talie subţire şi un bust mare. Era micuţă de înălţime, un păr lung, şaten închis.cu un breton pe mijloc, care îi scotea în evidenţă ochii mari negri şi buzele pline. Purta mereu rochiţe pastelate, pantofi coloraţi (în limita posibilităţilor-deşi era dintr-o familie bună, dar vorbim despre anii 50.), eşarfe în păr, puloveraşe drăguţe, încheiate în faţă, peste rochiţe. De cele mai multe ori îşi marca talia de viespe cu o cureluşă în ton cu rochiţa.


 El- Ştefan. Un nume banal, dar un om excelent. Înalt, ochii albaştri, slăbuţ dar bine proporţionat. Tipic-emana masculinitate.


 S-au cunoscut la o expoziţie de pictură, şi au vorbit câte-n lună şi-n stele. Au bătut la pas străzile Parisului (amândoi fiind parizieni). Apoi s-au despărţit, dar cu promisiunea de a se revedea în următorul an, exact la aceaşi dată. Să zicem...să zicem aprilie. Nu contează data. 20 şi un pic.


 Anul următor, în aprilie, la ora stabilită amândoi erau acolo. Şi-au vorbit din nou, despre tot ce au făcut în anul acela. S-au despărţit cu aceaşi promisiune. Anul următor. Acelaşi loc, aceaşi oră.


 S-au întâlnit ani la rând... deşi erau ambii căsătoriţi, cu copii. Nu făceau nimic, doar vorbeau.


 ...Iar peste 50 de ani... El nu a mai apărut... Murise. 

Credeţi în iubire/prietenie care poate fi distrusă/întreruptă doar de moarte?

 ps- Povestea asta am auzit-o de la cineva, cum că ar fi un film, dar nu ştiu dacă e real sau nu. Detaliile sunt ale mele, scrise de mine, doar povestea în sine, ca idee am "preluat-o", să zic aşa.

Selling my feelings

Ai făcut licitaţie cu mine. Pe sentimentele mele. Un fel de... tu în mijlocul unei încăperi, strigând.

"Care dă mai mult? Haideţi, am aici toate visele ei. Am tolba plină. Să înceapă distracţia.
  
 Am amintirile, zâmbetele, ochii ei. Haideţi, haideţi, doamna din spate, cu mantou roşu? Vândut, ale dumnevoastre sunt doamnă.
  
 Am melodiile, cărţile, clipele. Mâinile ei. Am până şi somnul ei. Le vrea cineva?


 Uite, doamna din spate cu pantaloni mov. La tine merg anotimpurile şi răsăriturile ei. Şi bonus primeşti mirosul pielii ei de dimineaţă.


 Domnul din spate primeşte bucuria ei de a trăi, filmele ei preferate, bijuteriile, şi speranţa. E promoţie!


 Mai am ploaia, soarele ei, părul ei, minunea ei de a fi. Pozele ei. Ia-le tu, domnul din primul rând, pe toate!

 Tu, de acolo!!! Nu fi trist, tu primeşti cerul ei senin şi fericirea. Zâmbetele false nu ţi le dau, i le lăsăm ei. Îi vrei şi greşelile?Planurile? Iubirea? Ia-le! 


Săruturile furate, poveştile, amarul?Le vrea careva? Hai, se poate mai mult?


 Tu, da? Perfect, vândut!!!

La primul venit îi dau plăcerile ei. Vă dau tot, ca suvenir...

Licitaţie încheiată. Acum nu mai are nimic... "

 Ia-le pe toate şi du-le departe, o să construiesc altele.... Şi cel mai trist e că acum nu mai am puterea să pun mâna pe telefon. Acum când sunt cel mai singur suflet de pe aici... Şi mă întreb:cine sau ce îi dă cuiva vreun drept să scoată la licitaţie sentimentele altora?

Şi acum am realizat că în goana asta nebună de a uita am făcut doar să mă rănesc pe mine, făcând tot felul de chestii pe care în mod obişnuit nu le-aş fi făcut. Chestii făcute ca să uit (în caz că ar fi reuşit).

 Şi uite ce-am făcut... de uitat tot nu am uitat. De zâmbit zâmbesc mai rar. Mă arunc cu capul înainte şi ies sfâşiată...

 Uneori în goana asta nebună de a uita, fugi înainte, nu te uiţi înapoi, îţi reprimi sentimentele, refuzi că simţi. Te refuzi pe tine şi încerci să arunci praf, nisip şi noroi peste tot...Şi unde ajungi? Dacă nu aşa...atunci? Atunci cum uiţi?Să-mi spună şi mie cineva, că a trecut atâta timp şi abia acum mi-a sărit adevărul în faţă. Şi acum tind eu să întreb..."dar eu?eu ce mă fac acum?"

Şi-am plâns azi...uite aşa de ciudă că eu n-am însemnat atât cât alţii, că n-am însemnat nimic. Şi că am obosit şi nu ştiu ce se întâmplă...

 Nimic nu mai e la fel. Şi o să mă mai pierd încă odată. Şi nu mai pot să mă mai pierd!