Ce caut eu in viata mea?

Tinand o oarecare contabilitate a filmelor pe care le vizionez si a cartilor pe care le citesc, am observat cu tristete ce s-a intimplat in anul 2012. 


Statistica o puteti vedea aici si puteti constata si dumneavoastra (la fel cum am facut-o si eu), cu uimire, ba chiar cu tristete, ce nenorocire am facut eu in 2012. Pe numaratelea, am citit 4 carti si am vazut 19 filme. 


M-am intristat de tot. Dar e bine, am 2 carti pe noptiera pe care le voi finaliza in saptamina aceasta, iar apoi ma apuc de "Despre dragoste si alti demoni"si cartea binestiutului Hitler. Sunt trista trista. Sigur, as putea sa gasesc o mie de motive, care va rog sa ma credeti, ar fi reale si perfect plauzibile. Unul dintre ele ar fi ca mereu am gasit altceva "mai important" care sa-mi "suga" energia.


Dar situatia se va schimba. Chiar de maine. Voi sunteti multumiti de cit ati citit acest an?

Relatia mea speciala cu cerceii

Am foarte multi cercei. Uluitor de multi. Unii ar spune ca-s nebuna, ce om sanatos la cap cumpara atatea perechi de cercei si ce dracu sa faca cu ei? Ca doar nici daca te chinui nu ai timp sa-i porti o viata intreaga. 

Ei, eu nu cred asa. Si de pe la vreo hai sa zicem 15-16 anisori cumpar cercei. Mici, mari, colorati, atarnaciosi (stiti ca-mi place sa inventez cuvinte), zdranganitori, simpli, albi, negri, orice fel de cercei. Si cam orice culoare, ca sa-i asortez la haine. Nu am cercei valorosi, poate doar vreo citeva perechi si aia au mai degraba valoare sentimentala.


Si sa va zic o poveste: In ultimul an nu am purtat DELOC cercei mari sau lungi. De ce? Nu stiu, nu m-am simtit in stare sa o fac. Ca sa-i port simt ca trebuie sa am o anumita tinuta si mai presus de toate o anumita stare de spirit, de incredere, de...nu stiu. Si vestea buna este ca de 3 zile port DOAR CERCEI LUNGI. E de bine, asa-i?

Am o regula: Oriunde as merge, in orice coltisor al tarii sau al lumii cumpar cercei. Daca inchid ochii imi pot aduce aminte cerceii mari, argintii si cu un model finut din Alexandria, de la festivalul de teatru. Cerceii mari, cu bilute albastre primiti de la cea mai buna prietena si pe care ulterior i-am purtat la majorat. Cerceii cu zdranganele aurii pe care nu mai stiu de unde sau de la cine ii am dar stiu ca am un feeling despre ei. Cerceii cu pisicute pe care mi i-am cumparat intr-o marti a anului 2011 cu cea mai buna prietena, dupa orele de istorie. Si as putea sa va dau mii astfel de exemple.


Cerceii ma aduc in locuri, momente, oameni dragi. Cerceii ma aduc inapoi in timp, asa cum pe altii ii aduce muzica.


Nu am o pereche preferata, ii pretuiesc la fel pe toti si tare ma supar cind vreunul dintre ei se duce in paradisulcerceilorpierduti.Din fericire asta nu se intampla prea des, ca tare am grija de ei.


Asa ca vreau sa ma bucur de zilele ramase in tara, sa-mi impletesc parul si sa-l asortez cu cercei...luuuuungi! Voi aveti cercei preferati?

O dam pe privat

Am observat ca multe tare bloguri dragi mie fac asta si am inceput sa ma gandesc ca poate ar fi o solutie inteleapta si pentru mine.

Intr-adevar, ma expun si m-am expus tare mult pina-n momentul de fata si cred cu tarie ca nu mai este cazul sa o fac si in continuare. Viata privata e viata privata. O sa spuneti "hm, ironic si totusi de ce ai blog?". Ei, ca sa va raspund inainte sa intrebati (ce prompta-s, ai?), acum 3 ani aveam sa zicem...aproape 17 ani. Da, cam asa. 16 ani si jumatate, mai exact, ca-s nascuta in decembrie iar blogul si-a dat startul pe 7 iulie. Faceti voi calculele. Blogosfera nu era atit de populata ca in momentul de fata, iar oamenii nu-si bagau nasurile in permanenta pe blogurile altora pentru ca "blog"era inca un subiect tabu in anul 2009. Sau cel putin asa imi aduc aminte.

Ei si acum dupa trei ani intregi tot nu m-am obisnuit cu rautatea gratuita a oamenilor. Fie ea si de plictiseala. Oameni buni, probabil ca sunteti mult mai-nu-stiu-cum ca mine. Prin mai-nu-stiu-cum a se citi buni, frumosi, calzi, destepti, ironici, intelegatori, iubitori, atot-stiutori. Insa eu prefer totusi a nu ma uita la voi cu nici macar un picut de invidie (si nu intrebati de ce!)  Asa ca va rog cald sa va vedeti de vietile voastre minunate. Caci atunci cind un om are o viata minunata, isi vede de ea, o fructifica, o face si mai minunata...si tot asa.

Eu asa planuiesc, saptamana asta sa fac blogul privat. Mai vedem. Imi mai dau termen de gandire. Si pana atunci, azi zambesc.

Referendumul din 29 iulie

Voi știți bine că nu vorbesc despre politică, însă acum o voi face, deoarece sunt foarte atrasă de această lume! Nu am urmărit piața blogurilor, să spun așa, ca să pot ști dacă este un subiect epuizat sau arhi-epuizat, însă pot spune cu mâna pe inimă că la nivel național tema referendum este discutată de la mamaie de la colțul scării până la lideri înalți ai politicii.

Nu contează dacă eu simpatizez sau nu cu Băsescu, dar for the record, chiar deloc. Și asta mă trimite la poanta care spune că Băsescu ar fi declarat că dacă el ar fi fost căpitanul Titanicului, acesta din urmă nu s-ar fi scufundat. La care o voce din spate spune: Adevărat, îl vindeai. Nu, nu îl simpatizez că ne-a furat țara. Pensiile, sănătatea, salariile, INTEGRITATEA MORALĂ, SPERANȚA. Cele două din urmă sunt de o importanță CAPITALĂ!

Dar nu ăsta e mesajul meu. Am avut azi ocazia de a participa la conferința unui partid politic (nu voi da numele, pentru că nu are de fapt și de drept nicio relevanță), în care liderul acestuia, un om extraordinar pentru mine (nu voi da nume nici aici, pentru că nici aici nu are nicio relevanță) a spus un mare lucru: Înainte de 1989 au murit înfiorător de mulți oameni pentru ca noi să avem dreptul la opinia și dreptul de a ne vota liderii. Așa că oameni buni, ce drept avem noi să NU facem asta?!?!?

Iesiți oameni buni la vot, vă rog din suflet. Oricare ar fi părerea voastră. Dacă voi considerați că Băsescu merită să mai rămână încă doi ani și jumătate, atunci ieșiți pentru a îl susțineți. Dacă 8 ani de zile și jumătate ați trăit un coșmar, dacă nu (mai )sunteți de acord cu el, ieșiți pentru a îl sancționa, dar ieșiți!!!! Nu aveți niciun drept de a sta acasă, de a tăcea, ca apoi să vă plângeți de una și de alta.

Și ca să stiți: NU VOTEZI, NU EXIȘTI!!! AȘA CA HAI LA VOT. PĂREREA TA FACE DIFERENȚA!

PS-PAAAA BĂSE, NE VA FI TARE DOR DE TINE.