Sunrise

De azi încolo nu-mi mai fac planuri. Din planurile pe 2010 nu am îndeplinit nici măcar 50% ca să zic că sunt mulţumită. Uneori mă mai agăţ de trecut, de bilete de tren, de poze, de tot ce înseamnă trecut, lucruri care te fac să-ţi aduci aminte de ceva. Acum nu vreau să o mai fac. Acum nu îmi mai e frică...nici de prezent...nici de viitor. Acum las viaţa să mă surprindă de pe o zi pe alta. Fără planuri...


“Simt ca viitorul suna la usa, bate de cateva ori si mie mi-e frica sa ii deschid.”
Acum sunt în viitor. Uşa e larg deschisă. Iar mie..mie nu îmi mai e frică.

A plouat cu tunete şi fulgere...şi...soare. Am primit un mesaj de la cineva drag "îţi plac cum plouă?închide ochii şi ascultă". Şi m-am apropiat cu paşi timizi spre geamul larg deschis şi am închis ochii. Ce senzaţie. Soarele bătea printre norii negri...urmează curcubeul. Unul din momentele frumoase ale vieţii...

nu ştiu ce e asta....

O să fac un efort să scriu postul ăsta. Sunt lucruri care încă mă chinuie uneori şi lucruri pe care nu mi le mai aduc aminte exact. Dar am să scriu...cu orice risc.

Chiar dacă eşti fericit (sau cel puţin încerci să pari), sunt umbre din trecut. Umbre pe care te forţezi să nu ţi le aminteşti. Mă forţam să nu-mi aduc aminte de ţinut de mână, de zâmbete, de cum avea cineva grijă de mine. De nopţile când mă ţineai în braţe şi toată lumea era a noastră. De seara în care îmi cântai Direcţia 5-Am nevoie de tine la ureche. Melodie pe care acum nu o mai ascult. De serile în care mă lăsai să conduc. Îmi aduc aminte şi acum de bileţelul pe care ţi l-am lipit de maşină. Post it-ul pe care scria "Am nevoie de tine! ". Post it pe care l-ai ţinut pe oglinda retrovizoare. Îmi aduc aminte cum ziceai că mâna mea micuţă e făcută perfect pentru mâna ta. Îmi aduc aminte toate vorbele, fragmente de mesaje, lacrimi. Am plâns mult, am vărsat multe lacrimi de fericire... Eram atât de fericită, pentru fiecare sărut în ploaie, pentru fiecare dată când am alergat de ploaie, de fiecare dată când îmi faceai o surpriză. Fiecare dată când mă urcam la volanul maşinii tale. Fiecare data când mă ţineai în braţe şi aveai grijă de mine. Fiecare dată când erai gelos. Fiecare dată când îmi spuneai că sunt cea mai frumoasă. Nu-mi place că nu pot să-mi aduc aminte detaliile... Parcă am blank. În faţă şi în creier. Aş vrea să pun pe foaie tot. Tot anul, d al capo al fine. Dar nu pot. Nu pot... Am fost cea mai fericită, am pus tot sufletul, tot, tot... Am avut încredere din prima secundă până în ultima. M-am dus orbeşte spre tine. Ţi-am dat mare parte din mine, eram în stare să fac orice...fără măcar să-mi ceri... Mereu am trăit cu tine ceva dus la extrem, ceva perfect. Mereu am crezut în TINE şi în noi. Chiar şi când plângeam, credeam. Credeam că povestea noastră e specială. A fost. Dar o poveste specială ţine la nesfârşit. Dacă reciteşti scrisoarea pe care ţi-am scris-o... o să ştii că nu mint. Că nu am minţit niciodată. Că TE-AM IUBIT CU ADEVĂRAT. Te-am iubit sincer şi pur. Fără să aştept nimic la schimb. Şi asta a fost greşeala. Niciodată nu am aşteptat nimic. Te-am iubit fără condiţii. Şi dacă nu am aşteptat...nu am primit. Îmi pare rău că mi-ai tăiat curajul şi nu am putut să-ţi spun niciodată Te Iubesc, uitându-mă în ochii tăi. Iar la sfârşit...a fost prea târziu şi nu am mai avut putere şi...oricum nu mai avea rost. Ar fi fost ca şi cum aş fi urlat la lună. "Iar ceilalţi lupi m-ar fi sfâşiat dacă ar fi ştiut că urletul meu e în realitate un plâns..." Mi-a fost greu, dar acum în sfârşit am scris rândurile astea. Am o apăsare aşa în suflet, nu am mai trăit-o de mult, dar se pare că mi-a revenit sufletul, din nou. Acum fumez o ţigară şi mă uit în gol. Afară tună. Mi-aduc aminte de sărutul în ploaie. Da, ştiu că tu nu. Şi nu mă mai doare că nu am însemnat nimic. Doar îmi testam memoria. Sufletul meu e atât de meschin şi gol. E ca o târfă. Nu e nimic, e ok. Nici să doară nu mai ştie. Uneori ştie să-i fie dor. Dorul...dorul e rezumatul perfect a ceea ce contează cu ADEVĂRAT în viaţa ta. Noi am ştiut să fim...altfel. Sau aşa am crezut eu. Credeam că suntem făcuţi unul pentru celălalt...timpul părea să demonstreze asta... Dar viaţa e aşa curvă...mai curvă ca tine...

Iarna tu eşti marea mea, tu mă faci să zâmbesc, te ador, te iubi, eşti a mea, bla bla. Chestii care au pălit de mult.Vreau să te urăsc. Nu...Îmi eşti indiferent.Te pricepi să minţi.
 Ştiu că sună paradoxal, dar sufletul meu urlă de singurătate. Urlă de neputinţă. În faţa ta niciodată n-am putut să fac nimic. Am fost neputincioasă. N-am putut să te aduc înapoi când ai plecat. Am rămas plângând în ploaie. În schimb ţi-am cerut să pleci. Am adunat toate puterile apoi şi nu am mai plâns. Nu am mai gândit. Nu am vorbit despre tine. Ignoram fiecare pas care-mi aducea aminte de tine. Mă rugam la Dumnezeu să-mi dea putere...şi am primit-o. Am ajuns atât de puternică, aproape ca o stană de piatră. Şi e linişte. Şi liniştea vrea să fie chinuită. Şi...of, nu mai vreau liniştea asta... Mai bine te chinui din nou, decât să fii un om aşa singur... Mi-e prea rar dor de tine, dar m-ai învăţat să iubesc... şi să nu fiu iubită. Dar contează să ştii să iubeşti. În sufletul meu te-am iertat deja...

 Ascultă melodia asta. Te mai face să tremuri?
 

Shopping session şi filme

Am mai vizionat 2 filme, sunt superbe.
 1. It is complicated. Foarte foarte tare filmul, îl recomand!

Şi al doilea e unul superb, romantic şi cum mai vreţi voi. Un film care ne învaţă că lucrurile nu sunt mereu cum credeam noi şi că soarta îţi poate pune în faţă un drum mai...luminat. Leap Year cu Amy Adams şi Matthew Goode.

 Vizionare plăcută!

 Tocmai am venit de la shopping, am fost cu a mea mami. Nu ne-am putut abţine şi eu m-am intors cu o pereche de pantofi cu toc de 12 (sunt una din norocoasele pe care nu le dor picioarele), o rochiţă SUPERBĂ navy, cu alb şi bleumarin, un maieu coral (una din culorile verii 2010), un maieu fără bretele, tot navy, cu o fundiţă roşie ataşată şi în talie se leagă cu o fundiţă, o fustiţă scurtă şi încă un maieuaş, pe un umăr, absolut superb. Înainte să ieşim din mall am zărit-o. Pe ea. O gentuţă care stătea singură şi tristă. Un albastru electric. Aşa că...de la raft până la mine în braţe nu a mai durat mult...Mama nici ea nu a venit cu pungile goale. Aşa îmi reîncarc eu bateriile....

 Fug în bucătărie la mama care mă aşteaptă cu 2 pahare cu Nestea de piersici şi gheaţă... O zi superbă să aveţi!

life and so on

M-am trezit prost dispusă, cu o durere incredibilă de cap, am fumat o ţigară, am făcut duş, m-am îmbrăcat şi am luat drumul spre teatru. Deşi NU eram îmbrăcată vulgar, am auzit numai fluierături, claxoane şi tot felul de porcării pe drum. Buuun, ignore. Nicio problemă, mă pricep să ignor oamenii. Ajung la teatru, rezolv ce am de rezolvat, plec înapoi spre casă, mă opresc la poştă. Nu era decât o persoană la coadă. Şi ei bine, mimoza aia de acolo, a stat O JUMĂTATE DE ORĂ ca să rezolve cu tanti aia cu un colet. Pe mine m-a ţinut 15 minute ca să-mi dea un amărât de colet. Păi bine tanti, aşa merge aici? I-am aruncat o privire acră (this so like me) şi am plecat. Pe drum mi s-a făcut poftă de o ţigară. M-am dat eu mai aşa spre marginea şanţului, vorba vine şi am tras o ţigară cu sete. Apoi m-am oprit, am luat o sticlă de apă minerală şi 2 pachete de ţigări şi am mers acasă. Hai să facem clătite cu iaurt. Bine. Prima clătită genială.Am întors-o aşa in aer, a 2a la fel a 3a la fel. A 4a am scăpat-o pe jos. La următoarele nu au mai existat incidente. Am mâncat şi clătitele, iar acum stau la laptop şi mă uit în gol.

Aştept să se încarce un film. Apropo, am câteva recomandări de filme de făcut... Ordinea este pur aleatorie, nu sunt aranjate în ordinea în care mi-au plăcut...
1. How to lose a guy in 10 days (nu e atât de recent, eu abia acum l-am vizionat. e extraordinar de bun. Kate Hudson şi Matthew Mc Counaughey)

2. Ghost of girlfriends past (iarăşi genial, cu Jeniffer Garner şi Matthew Counaughey, un cuplu destul de des întâlnit lucrând împreună în filme de succes)

3. 13 going 30 (mi-a plăcut f mult, tot cu Jeniffer Garner)

4. Remember me (cu Robert Pattinson, da, ştiu, e atât de drăguţ...)

5. The Proposal (Sandra Bullock e chiar foarte mişto)

6. Boo! (e un film de groază pur original, fără chestii previzibile.)

7. When In Rome (comedie romantică, m-a făcut să mă simt foarte bine, vizionându-l)

8. Sex and the city 2 (cred că nu mai e nevoie de vreo introducere!)

 Cam asta sunt filmele care le-am văzut în ultimele 3 zile... şi continui să fac maraton.

 M-am înşelat din nou. Lately, mă înşel tot mai mult în privinţa mea şi a oamenilor. Nu mai pot ghici pe feţele lor. Sau poate că aşa e când te ataşezi de cineva. Am avut multe de pierdut în viaţă din cauza naivităţii. Şi multe de câştigat din cauza puterii şi a auto controlului. Niciodată nu am pierdut atât de tare încăt să mă dau cu capul de pereţi. Teoria compensaţiei a venit din plin la mine. Pe o parte pierd, pe alte două câştig. Niciodată nu mi-a lipsit nimic. Poate că nu am puterea să schimb direcţia vântului, dar am puterea să mă ţin în picioare ca să ajung la destinaţie. Nu sunt bună la multe lucruri, dar în schimb pe cele pe care le fac le fac cu suflet. Eu nu încep lucruri ca apoi să le las neterminate. Unele lucruri nu îmi mai plac pe parcurs şi totuşi termin ce am început.
 Am dat din nou cu capul de sus, m-am înşelat amarnic. Şi zâmbesc, asta e viaţa! Poate ar trebui să casc ochii mai des, la care sunt lucrurile cu adevărat importante şi care nu...

Sursa pozelor: afişele filmelor google, iar poza cu izvorul, de pe hazdenecaz.ro

Departe......

Nu prea ştiu ce simt. Iar când mă hotărăsc să vorbesc despre starea mea, nu mai pot să o fac, pentru că se schimbă. Am încetat să mă mai caut. M-am pierdut definitiv. Aşa că nu mă mai caut. Trec zilele cu o repeziciune uimitoare, a venit vara, şi eu nu pot să mă bucur de mai nimic... M-am bronzat, pielea mea are o nuanţă ciocolatie şi îmi pune în evidenţă sânii şi ochii... Şi totuşi nu mă pot bucura de vara mea iubită, anotimpul meu preferat...

Nu mă simt rău. Departe de mine gândul asta. Doar că în ultimul timp sunt doar eu cu mine... Şi mă bucur de prezenţa mea. În loc să ies la o bere prefer să zac în pat cu laptopul în braţe, un film bun şi o ceaşcă de cafea cu lapte... Nu aştept nimic, nu cer nimic. Nu mai am aşteptări prea mari de la nimic. Aştept doar...puterea mea înapoi. S-o fi dus odată cu moleşeala asta...Uneori mă uit în oglindă şi nu mă mai recunosc. Mai durează ceva până o să mă cunosc iar. Au fost poate prea multe lucruri în ultimul timp care mi-au blocat mintea şi sufletul... De asta m-am retras aşa, deodată.... Nu mă mai interesează brusc problemele altora. Le-am auzit prea mult, iar pe ale mele doar eu le ştiu. O să-mi revin, dar deocamdată stau şi zac...şi mă gândesc...Departe de orice fel de durere...

 Cu drag,

Pauză?

Cred că uneori sunt o scârbă. Uneori nu mă gândesc la cei din jur, mă gândesc doar la mine. Apoi nici măcar nu mă omoară conştiinţa. Nu ştiu dacă sunt fericită, sau doar cred asta. În momentul de faţă mă doare capul şi am o uşoară durere de gât. Habar nu am ce program am azi, mâine sau poimâine. Totul e aşa de imprevizibil, că dacă aş muri mâine, cu 5 minute înainte nu aş şti dacă mor de fapt sau nu. Trebuie să faci nişte chestii ca să-ţi dai seama că ai făcut ceva bine, că te-ai retras la timp. Eu ştiu acum că m-am retras la timp. Altfel cred că aş fi picat în hăurile depresiei. Şi mi-am jurat că niciodată n-o să mă mai încăpăţânez să rămân unde nu îmi mai e locul...

 Am o stare ciudată, nu ştiu când o să mai scriu, poate ar fi bună o pauză.... Aş vrea să fiu într-un loc ca...ăsta...

Despre noapte şi dimineaţă

După 2 zile de căldură extremă a plouat aseară de a răcorit tot pământul. În sfârşit nu m-am mai trezit transpirată şi cu părul vălvoi de la căldură. Ploua cu stropi mari, se auzea cum se lovesc stropii ploaie de pervaz, era 2 noaptea şi afară ploua atât de frumos. Îmi pare rău că nu am ieşit să mă plimb în ploaie, e un lucru atât de frumos... 

Am revăzut aseară filmul If only. Ca de fiecare dată, s-a lăsat cu lacrimi la sfârşit. Nu am mai plâns de ceva timp bun, iar aseară am văzut că uneori plânsul e ceva frumos. Mi se inundaseră obrajii cu lacrimi, calde, fierbinţi şi aveam o senzaţie de eliberare..

La 3 dimineaţa am fumat o ţigară pe balcon, în pijamale, cu părul strâns, respirând aerul proaspăt al nopţii. Ţigara s-a prelungit, am mai fumat una şi încă una, m-am gândit, am zâmbit, am respirat aer curat.... iar atunci când m-am pus în pat nu puteam dormi. M-am foit de pe o parte pe alta, am adormit greu şi m-am trezit devreme. Mi-am început dimineaţa ca oricare alta, citind mailuri, fumând o ţigară la clasica ceaşcă de cafea cu lapte, am "răsfoit" blogurile care îmi sunt dragi.Şi de pe un blog, am ajuns pe alt blog şi tot aşa. Până am ajuns pe un blog, căruia nu îi dau numele. Blog pe care în fiecare post era ceva de credinţă, despre Iisus, pe marginile temei de la blog poze cu Iisus şi rugăciuni şi aşa mai departe. Chestie pe care eu nu o admit, nu o înţeleg. Nu pot să-i suport pe cei care promovează credinţa, sunt în permanenţă la biserică sau mânăstiri, iar subiectul lor de discuţie e veşnic credinţa lor şi Iisus. Mi se face silă. Eu niciodată nu vorbesc despre relaţia mea cu Dumnezeu, aia e a mea şi e specială. 

 Sunt obosită şi răvăşită... Nu ştiu însă de ce... Asta e una dintre dimineţile în care aş merge pe străzile Parisului, pe lângă turnul Eiffel, îmbrăcată într-o rochiţă galbenă, asortată cu nişte cercei lungi galbeni, păr strâns, platforme galbene şi o geantă xxl galbenă. Ar fi soare şi aş alerga, aş face poze şi cumpărături. Iar atunci când aş obosi, aş trage pe dreapta la una din terasele lor de pe trotuare ca să beau un latte...

Fericire.......

Uneori trebuie să te intorci înapoi şi să-ţi înfrunţi demonii. Dacă nu închei conturile cu tine, cu trecutul, cu alţii, uneori nu poţi merge mai departe. Nu neapărat pentru că te doare, pe mine nu mă mai doare de mult. Dar nu e bine să laşi conturi neîncheiate în tine. Eu m-am întors azi în adâncurile minţii mele. Am închis ochii, m-am întins pe spate şi am retrăit tot în timp real. Am râs, am zâmbit, m-am întristat. Uneori îmi strangeam ochii tare, nu-mi plăcea ce văd, dar nu îi deschideam. Continuam "visul", pentru că dacă mă opream aş fi pierdut firul şi ar fi trebuit să o iau de la capăt. Şi nu am vrut. Am retrăit de la prima la ultima clipă, ca şi acum s-ar fi întâmplat în timp real. Am realizat că multe nu au fost roz. Că multe fapte de romantism şi arătare a sentimentelor din partea mea au fost în van. Degeaba. Fără rost. Ciudat a fost că...eu eram în afară. Eu vedeam din exterior. Nu mai aveam nicio putere să zic "stop". Amintirile doar le priveşti. Obţii acordul regizorului să le vezi. Dar nu ai nicio putere asupra lor. Am încheiat conturile cu trecutul. Acum e cea mai mare linişte. Merg pe ce-o fi, o fi. Nu mă simt bine acum, sunt obosită, cu toate astea mă duc la o bere. 

 PS-la casting a fost foarte bine, sunt ca şi intrată. mulţumesc pentru susţinere. 

 PS2-poze de ieri. 
PS3-ce aş dormi eu niţel...