Ne place să ne simțim badasses, așa cum am spus-o și AICI.Însă, toate lucrurile pe care le facem ca să ne simțim ”în putere”sunt de fapt cele care ne distrug. Și de fapt... suntem slabi.
Cât de cool e să înșeli
Faci sex cu o persoană nouă, îți minți partenerul. Cunoști oameni noi, te distrezi, doar ai o singură viață, nu? Să te săruți cu străini, oricum nu-i mai vezi niciodată. Te simți sexy. Să ții pe altcineva de mână în timp ce vorbești la telefon cu iubitul și spui că tocmai găteai ceva. Da, găteai, pentru celălalt. Să spui ”Te iubesc”și să te gândești la celălalt. Să te conducă la scară și să spui ”Noapte bună iubitule”, ca-n 15 minute să ieși din scară cu o rochiță transparentă să mergi...ghici unde?
Cât de cool e să fii vicios
Să bei pentru a agăța ceva, să te rupi pe ringul de dans. Să arunci țigara pe unde apuci și să tragi din ea ca și cum ai muri în două ore. Să bei de stingi, vodkă, whiskey, să fumezi iarbă. Simți că trăiești, nu?
Cât de cool e să minți
Să-ți minți părinții și apoi să te simți the king/queen of the world că ai copt-o și de data asta. Să minți de fiecare dată cu privire la sentimente, la oameni. Să nu spui adevărul iar atunci când nu ești crezut să te simți jignit.
Cât de cool e să fii laș
Să te joci cu sentimentele oamenilor, să nu spui de fapt niciodată ce simți, să-i faci să sufere, să creadă-n tine și apoi să pleci. Să pleci și să te întorci când ai tu chef, știi că o să fii reprimit. Să faci iarăși ce-ai făcut. Adevărul nu contează cât încă merge joaca.
Cât de cool e să fii leneș
Să nu faci nimic, iar apoi să te lauzi cu cât ai muncit tu. Să-i spui mamei tale că dacă-i trebuie pâine să se ducă să-și ia, iar dacă nu-i place găleata plină de gunoi să se ducă ea cu punga.
Cât de cool e să fii egoist
Să iei și partea altora, că ți se cuvine. Să mănânci pe furiș doar pentru că nu vrei să împarți. Nu te întâlnești cu prietenul care are probleme, pentru că ghici ce: te poți întâlni cu cineva mai distractiv. Nu ridica un deget pentru nimeni. Sună-ți prietenii doar când ai nevoie de ceva.
E cool să bei, să tragi, să fuți, să fii egoist, să nu oferi nici jumătate din ceea ce primești...să fii tu...
sâmbătă, 25 iunie 2011
vineri, 24 iunie 2011
Întrebați-mă!
De-a lungul celor aproape 2 ani de blogging, în care ați fost acilea, v-am stresat, nenorocit, enervat, pus la încercare, pus mintea la contribuție cu mii de întrebări, poate. Bine, poate nu mii, ci sute.
Astăzi...astăzi sunt la dispoziția voastră, sunt amabilă: Puteți pune ORICE întrebare despre mine.
Azi răspund eu, nu voi!
Astăzi...astăzi sunt la dispoziția voastră, sunt amabilă: Puteți pune ORICE întrebare despre mine.
Azi răspund eu, nu voi!
Mucoase going-to-be-bitches și coronițe
Sigur, toți știți emisiunea Toddlers and Tiaras. E o emisiune gen concurs de frumusețe pentru...copii! Acțiunea se petrece în America (land of wonder), mai precis în Sudul ei.
Ca orice emisiune, trebuie să aibă și nițel scandal. Dialoguri monstruoase, mămici care-și învață mucoasele să dea din fund. Scandaluri, certuri în familie legate de faptul dacă să o dea pe fetiță cu fond de ten beige sau apricot.
Am auzit afirmații ale mămicilor precum că ”Ăsta e destinul ei!” Care, cucoană? Să fie o târfă de la ...5 ani?
Fetițele sunt ultra-machiate, învățate să fie competitive și dacă una din ele pică lată, să se bucure și să-și continue treaba. (Câteodată asta nu-i așa rău, trebuie să fii și bitchy in a life time). Este mai presus de înțelegerea mea de ce ai pensa un copil de 6 ani pe principiul că nu are sprâncenele bine conturate? Sau de ce ai vopsi-o blondă pe cine știe ce motive silfide?
Una din concurente, la sfârșitul unei emisiuni, în timp ce scăpa de rochiță, machiaj spune ”Asta e partea mea preferată”. Șocant, nu?
Mă uimește totuși faptul că la noi nu s-a luat încă formatul emisiunii. Zău. Cred c-ar fi concurente. Multe!
Dar întrebarea mea e: Ce fel de mamă ești când dorești să-ți vezi copilul așa?
Ca orice emisiune, trebuie să aibă și nițel scandal. Dialoguri monstruoase, mămici care-și învață mucoasele să dea din fund. Scandaluri, certuri în familie legate de faptul dacă să o dea pe fetiță cu fond de ten beige sau apricot.
Am auzit afirmații ale mămicilor precum că ”Ăsta e destinul ei!” Care, cucoană? Să fie o târfă de la ...5 ani?
Fetițele sunt ultra-machiate, învățate să fie competitive și dacă una din ele pică lată, să se bucure și să-și continue treaba. (Câteodată asta nu-i așa rău, trebuie să fii și bitchy in a life time). Este mai presus de înțelegerea mea de ce ai pensa un copil de 6 ani pe principiul că nu are sprâncenele bine conturate? Sau de ce ai vopsi-o blondă pe cine știe ce motive silfide?
Una din concurente, la sfârșitul unei emisiuni, în timp ce scăpa de rochiță, machiaj spune ”Asta e partea mea preferată”. Șocant, nu?
Mă uimește totuși faptul că la noi nu s-a luat încă formatul emisiunii. Zău. Cred c-ar fi concurente. Multe!
Dar întrebarea mea e: Ce fel de mamă ești când dorești să-ți vezi copilul așa?
Hai, dați cu banul, câți ani are???
PS:Vreau să scriu ceva numit și notetoself: (dacă-mi permiteți, of course. Deși nu văd cum ați putea să mă opriți, e tarlaua mea). Ahem. Ești o proastă. Și știi de ce? Știi de ce? Hai că-ți zic eu. Că te-ai pus să înveți la istorie. Apoi ai vorbit la telefon, te-ai gândit la prostii, ai dat de 10 ori refresh la pagina de blog, ai băut apă, te-ai dus la baie, ai aranjat fardurile că ți se părea că se poate și mai frumos decât erau. Te-ai stresat, ai vorbit pe mess, ți-ai verificat mail-ul, te-ai uitat pe site-uri de shopping. Te-ai întors la istorie, instaurarea regimului comunist 44-47. Bleah, hai să mănânc o piersică. Ai mâncat și piersica și te-ai gândit să scrii pe blog. Bravo!
Bridezilla sau dacă poți face circ, de ce dracu să nu faci
Cu toții știți emisiunea Bridezilla de pe Euforia. Also known ca și ”Mireasa monstru”, e vorba despre viitoare miresici, care cu câteva zile înainte de nuntă, în euforia organizării încep să fie isterice cu toată lumea și să se scandalizeze.
În principiu este vorba de miresici care-au ales să-și organizeze nunta fără ajutor, pe cont propriu. Eu personal, aș apela la un wedding planner. Of course, ideile mele, dar puse-n practică de cineva care trăiește din asta:)
TIPUL DE FEMEIE DIN ACEASTĂ EMISIUNE: Honestly, am observat că-n fiecare episod miresica e...grăsuță (ca să nu zic fat as a cow). În mod special negrese, latino-americane, whatsoever (Nu fac discriminare, doar zic și eu)
TIPUL DE BĂRBAT DIN ACEASTĂ EMISIUNE: El e genul ”Da iubi, cum să nu iubi, daaaa iubițică” sau pe principiul ”Don t mess with Zohan” nu se pune cu tâmpita.
DOMNIȘOARELE DE ONOARE: Sunt și ele grase (ca să nu concureze în vreun fel cu diva), și nu doar că sunt vai și amar, ci li se mai cumpără și cele mai urâte rochii, fără decolteu, în culorile vântului turbat. Într-una din emisiuni era o domnișoară de onoare, slăbuță, frumușică căreia rochia îi scotea în evidență...trăsăturile corporale. Ce-a făcut miresica monstru? I-a îndesat sânii în rochie. Simplu.
INVITAȚIILE: Sunt satenate, cu fundițe, floricele, inimioare, kitschoase deci până-n măduva oaselor, săracele. A, da, să nu uit și HANDMADE! Făcute de miresică? Nu nu nu, de domnișoarele de onoare.
OAMENII CARE NIMERESC A FI PRIN JUR: Sunt niște nenorociți care vor să saboteze nunta și merită a fi călcați în picioare!!! Înjurați, scuipați, etc. Cine? Cum cine? Mamă, tată, viitor soț, cofetăreasă, florăreasă și etc.
NUNTA: Mâncare multă și proastă. Aranjamente kitsch, săli oribile cu covoare și mai oribile. Isteriile miresei continuă.
Un moment de doliu pentru cei ce le-au luat de soții, vă rog!
În principiu este vorba de miresici care-au ales să-și organizeze nunta fără ajutor, pe cont propriu. Eu personal, aș apela la un wedding planner. Of course, ideile mele, dar puse-n practică de cineva care trăiește din asta:)
TIPUL DE FEMEIE DIN ACEASTĂ EMISIUNE: Honestly, am observat că-n fiecare episod miresica e...grăsuță (ca să nu zic fat as a cow). În mod special negrese, latino-americane, whatsoever (Nu fac discriminare, doar zic și eu)
TIPUL DE BĂRBAT DIN ACEASTĂ EMISIUNE: El e genul ”Da iubi, cum să nu iubi, daaaa iubițică” sau pe principiul ”Don t mess with Zohan” nu se pune cu tâmpita.
DOMNIȘOARELE DE ONOARE: Sunt și ele grase (ca să nu concureze în vreun fel cu diva), și nu doar că sunt vai și amar, ci li se mai cumpără și cele mai urâte rochii, fără decolteu, în culorile vântului turbat. Într-una din emisiuni era o domnișoară de onoare, slăbuță, frumușică căreia rochia îi scotea în evidență...trăsăturile corporale. Ce-a făcut miresica monstru? I-a îndesat sânii în rochie. Simplu.
INVITAȚIILE: Sunt satenate, cu fundițe, floricele, inimioare, kitschoase deci până-n măduva oaselor, săracele. A, da, să nu uit și HANDMADE! Făcute de miresică? Nu nu nu, de domnișoarele de onoare.
OAMENII CARE NIMERESC A FI PRIN JUR: Sunt niște nenorociți care vor să saboteze nunta și merită a fi călcați în picioare!!! Înjurați, scuipați, etc. Cine? Cum cine? Mamă, tată, viitor soț, cofetăreasă, florăreasă și etc.
NUNTA: Mâncare multă și proastă. Aranjamente kitsch, săli oribile cu covoare și mai oribile. Isteriile miresei continuă.
Un moment de doliu pentru cei ce le-au luat de soții, vă rog!
joi, 23 iunie 2011
Relationships with comitted/married guys
Aici nu vorbim despre mine, despre ea, despre el(?), despre X, Y, Z. Ci generalizăm. Lucrurile astea se întâmplă (au ajuns light motive în filme, seriale, cărți).
A te îndrăgosti de un tip cu prietenă sau însurat e sinonim din punct de vedere al gradului de prostie cu a-ți injecta heroină-n vene de 3 ori pe zi. Nu vorbim despre faptul că o relație for real nu va exista niciodată. Nu vorbim despre faptul că el nu va divorța sau nu va renunța la prietena lui. Guess what? Ești cantitate neglijabilă.
Mulți tindem să judecăm femeile care aleg să facă asta. Și asta o fac (în )din principiu femeile care-au fost înșelate.
Nu am de gând să fac tipologia femeii înșelate. Disperarea și toate alea sunt la locul lor. Dar nu pot să vorbesc despre asta pentru că n-am fost în viața mea înșelată (sau dac-am fost, a făcut-o atât de bine încât nu am realizat și atunci îl felicit!)
Nu am de gând de asemeni nici să fac tipologia bărbatului care înșeală sau motivele pentru care o face. E important că o face... De ce? Nu contează.
Bineînțeles, cele care au o relație, sau...cum s-o numi ea, c-un tip cu prietenă sau însurat vor fi catalogate drept curve, târfe, târături și alte... complimente. Nu e așa. Nu mereu. Te poți trezi într-o astfel de relație peste noapte și să nu mai știi (sau vrei/poți)să ieși din ea. Couldn t be more simple.
Plus de asta, etnonimul de ”curvă”e over-used. Ah, aia? E o curvă. Simplu. Mi s-au adus și mie asemenea injurii (culmea, aici pe blog de nenumărate ori, o singură dată în viața reală). Curvă? Curvă trebuie să fii în pat. Pe stradă trebuie să fii o doamnă. Și culmea, cele care mi-au adresat acest cuvânt sunt cele după care nu întoarce nimeni capul pe stradă. Eu? După mine întorci capul pe stradă. Și asta nu pentru c-aș fi vreo frumusețe rară, ci pentru că am acel je ne sais qui, also known as ”vino-ncoa”, nu ”du-te-ncolo”pe care l-au avut toată viața respectivele.
Femeile care sunt înșelate și iartă? Sunt niște proaste. Nu poți spune că n-ai știut. Poți spune că n-ai știut atunci când s-a întâmplat o dată, scurt. Dar când durează de hăhăhăhă, atunci ești proastă. Proastă că nu simți persoana de lângă tine. Și proastă că atunci când ai aflat, ierți. De ce ierți? Că-l iubești? Eu nu aș face-o. Voi toate iertați pentru că ați iubit, eu nu iert tocmai de-asta. Asta din perspective femeii înșelate. Femeia înșelată o va ataca pe cealaltă cât se poate de dur. Și e o reacție firească, human nature calls, nothing left to do. Însă tot femeia înșelată nu înțelege că vinovatul e EL. Ea e doar un exponent. Ar fi putut fi și alta, oarecare. Pe care-ar fi atacat-o la fel de dur.
Dar din perspectiva...amantei?(dacă se poate spune așa) Acolo cum e? Relațiile (cum am mai zis, nu știu dacă ăsta e cuvântul-deși orice tip de interacționare umană poate fi numită relație) astea nu-ți oferă nicio perspectivă. Raportul ce dau-ce primesc iese pe minus. Desigur, nefavorabil pentru tine.
Sigur, relațiile astea sunt bune până la momentul în care-ai început să te implici. De aici încolo? Se mai spune și ”ți-ai dat foc la valiză, fraiero”.
Și încă ceva: de ce ai alege un tip cu care în permanență trebuie să te ascunzi, când poți găsi 20 la colț mândri de ce tipă au lângă ei? Hm?
E cineva care mă contrazice? Vede cineva vreun avantaj în postura asta?
A te îndrăgosti de un tip cu prietenă sau însurat e sinonim din punct de vedere al gradului de prostie cu a-ți injecta heroină-n vene de 3 ori pe zi. Nu vorbim despre faptul că o relație for real nu va exista niciodată. Nu vorbim despre faptul că el nu va divorța sau nu va renunța la prietena lui. Guess what? Ești cantitate neglijabilă.
Mulți tindem să judecăm femeile care aleg să facă asta. Și asta o fac (în )din principiu femeile care-au fost înșelate.
Nu am de gând să fac tipologia femeii înșelate. Disperarea și toate alea sunt la locul lor. Dar nu pot să vorbesc despre asta pentru că n-am fost în viața mea înșelată (sau dac-am fost, a făcut-o atât de bine încât nu am realizat și atunci îl felicit!)
Nu am de gând de asemeni nici să fac tipologia bărbatului care înșeală sau motivele pentru care o face. E important că o face... De ce? Nu contează.
Bineînțeles, cele care au o relație, sau...cum s-o numi ea, c-un tip cu prietenă sau însurat vor fi catalogate drept curve, târfe, târături și alte... complimente. Nu e așa. Nu mereu. Te poți trezi într-o astfel de relație peste noapte și să nu mai știi (sau vrei/poți)să ieși din ea. Couldn t be more simple.
Plus de asta, etnonimul de ”curvă”e over-used. Ah, aia? E o curvă. Simplu. Mi s-au adus și mie asemenea injurii (culmea, aici pe blog de nenumărate ori, o singură dată în viața reală). Curvă? Curvă trebuie să fii în pat. Pe stradă trebuie să fii o doamnă. Și culmea, cele care mi-au adresat acest cuvânt sunt cele după care nu întoarce nimeni capul pe stradă. Eu? După mine întorci capul pe stradă. Și asta nu pentru c-aș fi vreo frumusețe rară, ci pentru că am acel je ne sais qui, also known as ”vino-ncoa”, nu ”du-te-ncolo”pe care l-au avut toată viața respectivele.
Femeile care sunt înșelate și iartă? Sunt niște proaste. Nu poți spune că n-ai știut. Poți spune că n-ai știut atunci când s-a întâmplat o dată, scurt. Dar când durează de hăhăhăhă, atunci ești proastă. Proastă că nu simți persoana de lângă tine. Și proastă că atunci când ai aflat, ierți. De ce ierți? Că-l iubești? Eu nu aș face-o. Voi toate iertați pentru că ați iubit, eu nu iert tocmai de-asta. Asta din perspective femeii înșelate. Femeia înșelată o va ataca pe cealaltă cât se poate de dur. Și e o reacție firească, human nature calls, nothing left to do. Însă tot femeia înșelată nu înțelege că vinovatul e EL. Ea e doar un exponent. Ar fi putut fi și alta, oarecare. Pe care-ar fi atacat-o la fel de dur.
Dar din perspectiva...amantei?(dacă se poate spune așa) Acolo cum e? Relațiile (cum am mai zis, nu știu dacă ăsta e cuvântul-deși orice tip de interacționare umană poate fi numită relație) astea nu-ți oferă nicio perspectivă. Raportul ce dau-ce primesc iese pe minus. Desigur, nefavorabil pentru tine.
Sigur, relațiile astea sunt bune până la momentul în care-ai început să te implici. De aici încolo? Se mai spune și ”ți-ai dat foc la valiză, fraiero”.
Și încă ceva: de ce ai alege un tip cu care în permanență trebuie să te ascunzi, când poți găsi 20 la colț mândri de ce tipă au lângă ei? Hm?
E cineva care mă contrazice? Vede cineva vreun avantaj în postura asta?
miercuri, 22 iunie 2011
Taximetriștii de pe plaiul mioritic
Mă întorceam de la a mea prietenă cea mai bună și zic pana mea, iau taxiul, e târziu și n-am chef să ajung tăiată.
Na bun. Mă urc în taxi și dau ”Bună seara”, așa cum e firesc. La care omu se întoarce foarte indignat și zice ”Ți-am zis să nu mai zici bună seara ci servus”. Mă uit strâmb și tac. În fond ce era să zic când singura expresie pe care-o aveam în cap era ”Să mori tu???”
Stă omu ce stă, parcurgem o bucățică de drum (să vă zic că am impresia că și-a luat permisul pe brânză și nasturi și conducea de parcă era în transă?Nu? Bine, nu vă zic) și zice: ”Îmi aprind o țigară, sper că nu VĂ deranjează” (hm, în mă-ta de cretin, parcă ziceai să ne tutuim, anyway, who cares, benzina ta, taxiul tău, n-ai decât). Stă iar ce stă zice ”Fumez de mult, îmi place, trece timpul” (În gândul meu: păi da, ce să faci și tu altceva?)
Când credeam că a tăcut, zice deșteptu ”Vrei cafea?” și-mi întinde un pahar jegos. Zic ”Aaaaa, nu, mulțumesc, nu beau cafea” (Nu de la tine. Întâmplarea face să nu beau deloc, oricum)
Zic gata, acum sigur tace. Dar nu. Aud un ”Dar un suc ai vrea?”, bineînțeles în capul meu erau fel și fel de răspunsuri, știți voi, d-ale mele. Zic iar nu mulțumesc.
Tace o bucată de drum și zice apoi ”Dar de ce mergi așa repede acasă?”. Eu în gândul meu: ”Da cu cine m-am futut nu vrei să știi?” și zic ”Aaaa, păi...mi-e somn”
Ajungem în fața blocului (Say hallelujah, clap your haaands) și îi sună telefonu. Zic pf, no more socializare, enough! Îi arunc 5 lei pe bord și zic Mulțumesc. El de colo: ”Ciao frumoasă”
Hai nu mă înnebuni!!
Na bun. Mă urc în taxi și dau ”Bună seara”, așa cum e firesc. La care omu se întoarce foarte indignat și zice ”Ți-am zis să nu mai zici bună seara ci servus”. Mă uit strâmb și tac. În fond ce era să zic când singura expresie pe care-o aveam în cap era ”Să mori tu???”
Stă omu ce stă, parcurgem o bucățică de drum (să vă zic că am impresia că și-a luat permisul pe brânză și nasturi și conducea de parcă era în transă?Nu? Bine, nu vă zic) și zice: ”Îmi aprind o țigară, sper că nu VĂ deranjează” (hm, în mă-ta de cretin, parcă ziceai să ne tutuim, anyway, who cares, benzina ta, taxiul tău, n-ai decât). Stă iar ce stă zice ”Fumez de mult, îmi place, trece timpul” (În gândul meu: păi da, ce să faci și tu altceva?)
Când credeam că a tăcut, zice deșteptu ”Vrei cafea?” și-mi întinde un pahar jegos. Zic ”Aaaaa, nu, mulțumesc, nu beau cafea” (Nu de la tine. Întâmplarea face să nu beau deloc, oricum)
Zic gata, acum sigur tace. Dar nu. Aud un ”Dar un suc ai vrea?”, bineînțeles în capul meu erau fel și fel de răspunsuri, știți voi, d-ale mele. Zic iar nu mulțumesc.
Tace o bucată de drum și zice apoi ”Dar de ce mergi așa repede acasă?”. Eu în gândul meu: ”Da cu cine m-am futut nu vrei să știi?” și zic ”Aaaa, păi...mi-e somn”
Ajungem în fața blocului (Say hallelujah, clap your haaands) și îi sună telefonu. Zic pf, no more socializare, enough! Îi arunc 5 lei pe bord și zic Mulțumesc. El de colo: ”Ciao frumoasă”
Hai nu mă înnebuni!!
Despre cărți proaste și alți demoni
Am citit (împrumutată, Slavă Cerului că n-am cumpărat-o, că acum eram gen #$#@$@#$@) o nouă carte (mint, n-am dus-o până la capăt, că-mi pasă de nervii mei)
Sunet de tobe, fanfară, pam pam: Jacques Salome- Ce-ar fi dacă ne-am inventa propria viață?
Seriously, sună de la început a bullshit despre cum să trăiești. Însă na, copertă drăguță, lets give it a shot, trebuie să fie lectură ușoară.
Întâi să vă prezint ce zice al nostru google despre ea:
Sunet de tobe, fanfară, pam pam: Jacques Salome- Ce-ar fi dacă ne-am inventa propria viață?
Seriously, sună de la început a bullshit despre cum să trăiești. Însă na, copertă drăguță, lets give it a shot, trebuie să fie lectură ușoară.
Întâi să vă prezint ce zice al nostru google despre ea:
”Metode prin care ne putem reinventa
Problemele de comunicare sunt adesea cauza nefericirii şi a singurătăţii noastre. Cum să-ţi dezvolţi intuiţia? Cum să în-drăzneşti să îi spui „nu“ persoanei iubite? Cum înveţi să păstrezi o relaţie importantă? Cum să te respecţi în fiecare zi? Autorul ne propune, bazându-se pe bogata sa experienţă în domeniul relaţiilor interumane şi pe numeroase exemple din viaţa reală, metode prin care ne putem reinventa viaţa, nu în funcţie de ceilalţi, ci de noi înşine şi de adevăratele noastre aspiraţii. Pentru fiecare situaţie şi întrebare, el sugerează piste şi experienţe noi ce ne vor ajuta să ne reconstruim propria viaţă, să fim mai fericiţi, oferindu-ne o extraordinară lecţie de viaţă şi de încredere.
seria Salomé
Mă adresez tuturor celor care îşi asumă responsabilitatea de a acţiona personal şi imediat, în vederea îmbunătăţirii relaţiilor cu ei înşişi şi cu cei din jur.Să comunicăm mai bine pentru a fi mai buni...Să fim mai buni pentru a trăi mai bine...Să trăim mai bine nu doar pentru a supravieţui... Pentru a obţine bucuria vieţii şi respectul faţă de sine.”
Asta se numește marketing bullshit. Adică dacă tot am scris căcatul, hai să-l vindem. Hihi.
Boon. Vă spun câteva din titlurile capitolelor (sunt peste 50, asta pentru că au câte-o pagină), și apoi mă și explic:
A te naște, A reuși pentru sine, A fi om de inimă, Frustrările emoționale, Ce se spune și ce se înțelege, A spune sau nu adevărul și alte...minuni.
Bun, no problem până aici, sună chiar interesant. Citate nu vă arăt, că-mi pasă de voi.Toata ideea e despre cum să nu minți, să trăiești în armonie cu ceilalți și...ponturi pentru a fi fericit.
Dacă vreți fericirea, o găsiți AICI, odată cu cumpărarea cărții, la doar 20 de lei. Pam pam.
Mă scuzați acum, trebuie să comunic puțin cu nenea Jacques.
Domnule Jacques Salome,
Îți mulțumesc din suflet că ai încercat să mă înveți să fiu fericită și să-mi trăiesc viața, but it didnt work. Cred că e datorită faptului că sunt o cauză pierdută. Nu știu să trăiesc sau să fiu fericită. Am încercat și ți-am citit toate sfaturile pe care le-am pus în practică. Însă nu iese. Deci încep să mă întreb dacă EU sunt cauza pierdută, sau TU.
Prefer totuși să cred că tu. Și acum, honestly, cartea ta e o porcărie cu care ai făcut gârlă bani. Dar cam atât. M-am plictisit, m-am răsplictisit, m-am întors pe 20 de părți și ghici ce?! Nici măcar n-am terminat-o. Și nici n-am de gând.
Așa că...pa pa, domnule Jacques, ai nota 4 de la mine!!!
Cu drag,
Miss S
Atenție, lucrurile văzute în oglindă pot fi mai aproape decât par
Sunt naivă. Naivă și proastă. Și acum și tristă.
Așa-mi trebuie. La sfârșitul zilei încrederea se dovedește a fi un lucru ciudat.
Mă tratez, promit.
Așa-mi trebuie. La sfârșitul zilei încrederea se dovedește a fi un lucru ciudat.
Mă tratez, promit.
luni, 20 iunie 2011
Ca la români
Avem o serie de superstiții cretine și mituri idioate. De obiceiuri nici nu mai vorbesc, că fac spume la gură. Așa că...ce ne rămâne de făcut? Să facem mișto de ele!
Categoria I: Superstiții
1. Pisica neagră care-ți taie calea
Vei avea un ghinion de nedescris. Te calcă mașina, apoi dacă te mai ridici (dar doar dacă) dă peste tine bicicleta, îți rupi gentuța Chanel, ca apoi s-o pierzi, te atacă boschetarii și înainte să ajungi acasă te mușcă doi câini. Când ajungi acasă realizezi că faci pipi pe tine și n-ai cheie și tot așa.
Dar stai puțin, există o cale să scapi de toate astea foarte simplu, rapid și ușor (parcă-s o târâtură d-aia de la teleshopping) faci trei pași în spate, scuipi de 3 ori pe jos și o dată-n sân. No shit. Parcă mă și văd, super aranjată, părul întins de nu-l miști nici cu FBI-ul, fustiță, tocuri, gentuță, scuipând pe stradă. Aș fi hot, nu?
2. Mă mănâncă palma stângă (cum zicea cu grație o maneluță)
Deci clar, băiete sau domniță. Dacă te mănâncă palma stângă, vine norocul peste tine. Câștigi la Loto, salariul intră anticipat și bașca mai găsești și niște bănuți pe jos. Ești mișto de tot.
3. Mi se stinge țigara de cum am aprins-o.
Nu nu, ăsta nu e un semn că ar trebui s-o las mai moale cu țigările, că nici măcar ele nu mă mai suportă, ci e clar: PARTENERUL MĂ ÎNȘEALĂ!!! Mă duc să plâng, acum 10 minute mi s-a stins o țigară.
4. Ziua de 13.
Bine, bine, ghinion, bla bla. Hai sictir. De ce nu e ...12? Sau 15? De ce 13? Said who?!?!?!
5. Dacă spargi oglinda ai 7 ani de ghinion, pe când cioburile unei farfurii/unui pahar aduc noroc.
Ce te faci maică dacă eu am oglinzi din porțelan? Sau și mai bine: farfurii din material d-ăla de oglindă? Ha? Am fentat-o?
6. Dacă verși sare e de rău.
Păi da, e de rău, că tre să bagi aspiratorul în priza și nu e amuzant, credeți-mă.
7. Dacă calci în rahat, ai noroc.
Nu pot avea noroc sub nicio altă formă decât dacă calc în ...caca?
Categoria 2: Mituri
Aici momentan am doar unul care mă scoate din sărite:
Nu intri în biserică dacă ești la menstruație.
Said who? Oricum nu prea mă omor cu mersul la biserică și nush dacă-i de bine sau rău, dar nu merg. Dar dacă-s Bloody Mary ce? Sunt mai necredincioasă?
Categoria 3: Expresii
1. Mi-am pierdut virginitatea
Nu se zice c-ai dat-o de bunăvoie? Sau ai ieșit tu așa, fată simpatică la plimbare și când ai întors capu guess what? Ai pierdut virginitatea. Apăi na, te-ai întors tu disperată s-o cauți reconstituind traseul, dar nu mai era. Pierdut virginitate, o declar nulă!!!
2. A fluiera-n biserică.
Total și de-a dreptu de-am...pixu. Cine naiba se apucă să fluiere-n biserică? Hm? Aveți apucături d-astea, satanelor?
3. Un șut în fund, un pas înainte
Desigur, figurat vorbind, dar parcă și la propriu dacă-ți ard un șut în dos, înaintezi. Cu tot respectul, desigur
4. A munci de-ți sar capacele?
Avem capace?Și dacă da, atunci unde sunt aceste capace? Și cam care e rata de muncă care provoaca saltul grațios ca al delfinilor de la Constanța a acestor capace? Hm?
5. Ai visat apă? Ești îngrijorat
Serios? Sau poate-am băut prea multă apă și mă tăia pișarea cât dormeam. Sau poate mi-e dor de mare. A, ce zici? Te-am desființat?
6. Dacă fluieri în casă miroase-a pagubă.
În primul rând fluieratul nu degajă mirosuri. As far as I know. Și-n al doilea rând, fluier unde vrea basca mea și DACĂ vrea basca mea. Și nu iese cu pagubă.
Și asta mă face s-o zic încă o dată: Frumoasă țară, păcat că-i locuită!
Categoria I: Superstiții
1. Pisica neagră care-ți taie calea
Vei avea un ghinion de nedescris. Te calcă mașina, apoi dacă te mai ridici (dar doar dacă) dă peste tine bicicleta, îți rupi gentuța Chanel, ca apoi s-o pierzi, te atacă boschetarii și înainte să ajungi acasă te mușcă doi câini. Când ajungi acasă realizezi că faci pipi pe tine și n-ai cheie și tot așa.
Dar stai puțin, există o cale să scapi de toate astea foarte simplu, rapid și ușor (parcă-s o târâtură d-aia de la teleshopping) faci trei pași în spate, scuipi de 3 ori pe jos și o dată-n sân. No shit. Parcă mă și văd, super aranjată, părul întins de nu-l miști nici cu FBI-ul, fustiță, tocuri, gentuță, scuipând pe stradă. Aș fi hot, nu?
2. Mă mănâncă palma stângă (cum zicea cu grație o maneluță)
Deci clar, băiete sau domniță. Dacă te mănâncă palma stângă, vine norocul peste tine. Câștigi la Loto, salariul intră anticipat și bașca mai găsești și niște bănuți pe jos. Ești mișto de tot.
3. Mi se stinge țigara de cum am aprins-o.
Nu nu, ăsta nu e un semn că ar trebui s-o las mai moale cu țigările, că nici măcar ele nu mă mai suportă, ci e clar: PARTENERUL MĂ ÎNȘEALĂ!!! Mă duc să plâng, acum 10 minute mi s-a stins o țigară.
4. Ziua de 13.
Bine, bine, ghinion, bla bla. Hai sictir. De ce nu e ...12? Sau 15? De ce 13? Said who?!?!?!
5. Dacă spargi oglinda ai 7 ani de ghinion, pe când cioburile unei farfurii/unui pahar aduc noroc.
Ce te faci maică dacă eu am oglinzi din porțelan? Sau și mai bine: farfurii din material d-ăla de oglindă? Ha? Am fentat-o?
6. Dacă verși sare e de rău.
Păi da, e de rău, că tre să bagi aspiratorul în priza și nu e amuzant, credeți-mă.
7. Dacă calci în rahat, ai noroc.
Nu pot avea noroc sub nicio altă formă decât dacă calc în ...caca?
Categoria 2: Mituri
Aici momentan am doar unul care mă scoate din sărite:
Nu intri în biserică dacă ești la menstruație.
Said who? Oricum nu prea mă omor cu mersul la biserică și nush dacă-i de bine sau rău, dar nu merg. Dar dacă-s Bloody Mary ce? Sunt mai necredincioasă?
Categoria 3: Expresii
1. Mi-am pierdut virginitatea
Nu se zice c-ai dat-o de bunăvoie? Sau ai ieșit tu așa, fată simpatică la plimbare și când ai întors capu guess what? Ai pierdut virginitatea. Apăi na, te-ai întors tu disperată s-o cauți reconstituind traseul, dar nu mai era. Pierdut virginitate, o declar nulă!!!
2. A fluiera-n biserică.
Total și de-a dreptu de-am...pixu. Cine naiba se apucă să fluiere-n biserică? Hm? Aveți apucături d-astea, satanelor?
3. Un șut în fund, un pas înainte
Desigur, figurat vorbind, dar parcă și la propriu dacă-ți ard un șut în dos, înaintezi. Cu tot respectul, desigur
4. A munci de-ți sar capacele?
Avem capace?Și dacă da, atunci unde sunt aceste capace? Și cam care e rata de muncă care provoaca saltul grațios ca al delfinilor de la Constanța a acestor capace? Hm?
5. Ai visat apă? Ești îngrijorat
Serios? Sau poate-am băut prea multă apă și mă tăia pișarea cât dormeam. Sau poate mi-e dor de mare. A, ce zici? Te-am desființat?
6. Dacă fluieri în casă miroase-a pagubă.
În primul rând fluieratul nu degajă mirosuri. As far as I know. Și-n al doilea rând, fluier unde vrea basca mea și DACĂ vrea basca mea. Și nu iese cu pagubă.
Și asta mă face s-o zic încă o dată: Frumoasă țară, păcat că-i locuită!
Cei mai mulți oameni se țin departe de ei înșiși. Eu nu.
O să vină ziua în care știu că o să închid blogul ăsta. Ce motiv o să am? Asta nu știu. Poate o să mă plictisesc de scris. Poate n-o să mai am despre ce să scriu. Poate viața mea o să fie atât de frumoasă încât n-o să mai vreau să share-uiesc ce mi se întâmplă. Sau o să fie așa de frumoasă încât o să vreau să împart fiecare minut din ea.
Poate atunci când plec în Scoția (dacă plec în Scoția, maybe this is not the way-deși îmi doresc enorm ca acesta să fie, deși va fi unul greu), o să vă povestesc despre cât de greu îmi e. Sau cât de ușor îmi e. Sau o să vă pun poze frumoase cu Marea Nordului.
Menirea acestui blog este sinceritatea, asta o știți bine și voi. Mi-am pus pe tavă de fiecare dată sufletul, chiar dacă e citit de mămica, bunica, profa, prieteni, foști colegi, viitori colegi, foști prieteni, foste prietene. Chiar dacă voi, cei apropiați v-ați regăsit în posturi, mai direct sau...indirect. E ciudat să știe niște oameni necunoscuți câte kg m-am îngrășat, cu cine am ars-o, numărul de telefon, adresa de mail și cele mai întunecate secrete.
Blogul ăsta nu e melo-dramă. E despre frumusețea vieții. A mea. Dar sunt convinsă că toți avem vieți frumoase. Doar că unii tratăm asta ca atare, alții doar dramatizăm și nu apreciem nimic. Dar sunt convinsă că toți veți aprecia la un moment dat.
De-a lungul blogului ăsta, care se apropie de 2 ani cu pași repezi, am înțeles că am schimbat vieți. Nu în sensul propriu, dar am smuls lacrimi și zâmbete, am smuls comentarii lungi și pline de iubire. Am smuls de asemeni și comentarii pline de ură gen ”ejti o proastă ji o cretină”. N-are nimic. Încep să iubesc analfabeții. Și anonimii. Numai că nu înțeleg: care e faza cu comentariile astea? Vă face să vă simțiți mai bine când natura e îngrozitoare afară? (Am tâmpit cu materia de BAC, nu mă băgați în seamă). Că dacă da, când sunt ciufuțică vin și-mi vărs oful pe blogurile voastre. O să ziceți hahaha, n-avem blog. Nu, dar aveți Facebook.
Acum, după aproape 2 ani în care am fost ba ironică, ba plângăcioasă, ba veselă, ba mândră, ba iubăreață, încă apreciez fiecare cititor nou care-și deschide sufletul în rubrica de comentarii (fie și înjurând- așa ne place nouă). V-am înveselit sau v-am înegrit existența cu posturi atât de triste, de mizerabile, de negre. Și tot v-ați întors.
Încă sunt lucruri pe care nu pot să le pun pe foaie. Pe niciun fel de foaie. Pe cine iubesc, cine-aș vrea să fie aici. Habar n-am să fac declarații patetice și ironia e arma de apărare împotriva... împotriva habar n-am a cui,
însă declarațiile astea siropoase pe care detest să le fac și uneori și să le primesc, am nevoie câteodată de ele... Cum avem toți, nu?
Dacă am o calitate (pe care mult timp n-am avut-o, eram o pizdă proastă) e aia de a mă ridica de jos, de a scutura praful și mizeria și rănile de pe genunchi, coate, frunte, obraji și de a MERGE MAI DEPARTE... Unde e calitatea? Nu pierd timpul. Nu pierd timpul cu oameni pe care-i pot vedea clar deodată, cu oameni în viața cărora sunt o opțiune și nicidecum o prioritate.
Îmi pare rău că viața nu e câteodată ușoară. Dar îmi pare bine că tocurile înalte te ajută să mergi mai departe. Și dacă ai chef să spargi un zid cu capu, nu vei reuși decât să-l crăpi. Capu, nu zidu. Prefer să-l sparg încet. Desigur, mă voi alege cu multe vânătăi.
Ce dracu să mai zic? Gata, știu. Fără sâni nu există paradis. Pam pam. (Scuze.)
Poate atunci când plec în Scoția (dacă plec în Scoția, maybe this is not the way-deși îmi doresc enorm ca acesta să fie, deși va fi unul greu), o să vă povestesc despre cât de greu îmi e. Sau cât de ușor îmi e. Sau o să vă pun poze frumoase cu Marea Nordului.
Menirea acestui blog este sinceritatea, asta o știți bine și voi. Mi-am pus pe tavă de fiecare dată sufletul, chiar dacă e citit de mămica, bunica, profa, prieteni, foști colegi, viitori colegi, foști prieteni, foste prietene. Chiar dacă voi, cei apropiați v-ați regăsit în posturi, mai direct sau...indirect. E ciudat să știe niște oameni necunoscuți câte kg m-am îngrășat, cu cine am ars-o, numărul de telefon, adresa de mail și cele mai întunecate secrete.
Blogul ăsta nu e melo-dramă. E despre frumusețea vieții. A mea. Dar sunt convinsă că toți avem vieți frumoase. Doar că unii tratăm asta ca atare, alții doar dramatizăm și nu apreciem nimic. Dar sunt convinsă că toți veți aprecia la un moment dat.
De-a lungul blogului ăsta, care se apropie de 2 ani cu pași repezi, am înțeles că am schimbat vieți. Nu în sensul propriu, dar am smuls lacrimi și zâmbete, am smuls comentarii lungi și pline de iubire. Am smuls de asemeni și comentarii pline de ură gen ”ejti o proastă ji o cretină”. N-are nimic. Încep să iubesc analfabeții. Și anonimii. Numai că nu înțeleg: care e faza cu comentariile astea? Vă face să vă simțiți mai bine când natura e îngrozitoare afară? (Am tâmpit cu materia de BAC, nu mă băgați în seamă). Că dacă da, când sunt ciufuțică vin și-mi vărs oful pe blogurile voastre. O să ziceți hahaha, n-avem blog. Nu, dar aveți Facebook.
Acum, după aproape 2 ani în care am fost ba ironică, ba plângăcioasă, ba veselă, ba mândră, ba iubăreață, încă apreciez fiecare cititor nou care-și deschide sufletul în rubrica de comentarii (fie și înjurând- așa ne place nouă). V-am înveselit sau v-am înegrit existența cu posturi atât de triste, de mizerabile, de negre. Și tot v-ați întors.
Încă sunt lucruri pe care nu pot să le pun pe foaie. Pe niciun fel de foaie. Pe cine iubesc, cine-aș vrea să fie aici. Habar n-am să fac declarații patetice și ironia e arma de apărare împotriva... împotriva habar n-am a cui,
însă declarațiile astea siropoase pe care detest să le fac și uneori și să le primesc, am nevoie câteodată de ele... Cum avem toți, nu?
Dacă am o calitate (pe care mult timp n-am avut-o, eram o pizdă proastă) e aia de a mă ridica de jos, de a scutura praful și mizeria și rănile de pe genunchi, coate, frunte, obraji și de a MERGE MAI DEPARTE... Unde e calitatea? Nu pierd timpul. Nu pierd timpul cu oameni pe care-i pot vedea clar deodată, cu oameni în viața cărora sunt o opțiune și nicidecum o prioritate.
Îmi pare rău că viața nu e câteodată ușoară. Dar îmi pare bine că tocurile înalte te ajută să mergi mai departe. Și dacă ai chef să spargi un zid cu capu, nu vei reuși decât să-l crăpi. Capu, nu zidu. Prefer să-l sparg încet. Desigur, mă voi alege cu multe vânătăi.
Ce dracu să mai zic? Gata, știu. Fără sâni nu există paradis. Pam pam. (Scuze.)
California king bed?!
Cum ar fi să te trezești dimineața în pijamalele tale pufoase și să vezi asta: ?
Și să simți...vântul prin păr....și apoi să faci o baie...aici
Aici....
Care e ziua voastră perfectă? Nu trebuie neapărat să-mi dați linkuri de poze, cuvintele pot face tot:)
Ca apoi să te urci în mașina ta plină de flori culese cu drag...
Și să mergi...aici....
Să stai pe terasă și să bei....asta....
Să stai...așa...
Să ai parte de un apus...așa
Și următoarea dimineață să te prindă...așa....
Care e ziua voastră perfectă? Nu trebuie neapărat să-mi dați linkuri de poze, cuvintele pot face tot:)
duminică, 19 iunie 2011
Soulmates
Există sufletele pereche? Cine sunt ele de fapt?
Am observat că oamenii în general (poate oi fi făcut-o și eu în subconștient) în fiecare relație cred că și-au găsit sufletul pereche. Și acum vin eu și dau lucrurile peste cap (da, mă pricep la nebunie) și întreb: ”Dacă chiar există suflete pereche, care-i faza cu divorțurile?”Nu, nu, nu accept răspunsuri ca ”Păi nu l-au găsit pe cel bun (sufletu pereche, of course).”Vrăjeală.
În eat pray love scrie că sufletele pereche sunt cele care vin și-ți schimbă viața, îți arată cine trebuie să fii și cum. Și apoi pleacă. Și îi mulțumești lui D-zeu că a fost așa.
EU nu cred în suflete pereche. Cred doar în omul care apare și aș fi dispusă să-i dau tot ce vrea fără să-mi ceară măcar:)
Și... if soulmates really exist: nu pot să nu mă întreb, ca Meredith din Greys: Avem doar un suflet pereche? Adică pac pac, blink blink și dacă nu suntem atenți we missed it???
Am observat că oamenii în general (poate oi fi făcut-o și eu în subconștient) în fiecare relație cred că și-au găsit sufletul pereche. Și acum vin eu și dau lucrurile peste cap (da, mă pricep la nebunie) și întreb: ”Dacă chiar există suflete pereche, care-i faza cu divorțurile?”Nu, nu, nu accept răspunsuri ca ”Păi nu l-au găsit pe cel bun (sufletu pereche, of course).”Vrăjeală.
În eat pray love scrie că sufletele pereche sunt cele care vin și-ți schimbă viața, îți arată cine trebuie să fii și cum. Și apoi pleacă. Și îi mulțumești lui D-zeu că a fost așa.
EU nu cred în suflete pereche. Cred doar în omul care apare și aș fi dispusă să-i dau tot ce vrea fără să-mi ceară măcar:)
Și... if soulmates really exist: nu pot să nu mă întreb, ca Meredith din Greys: Avem doar un suflet pereche? Adică pac pac, blink blink și dacă nu suntem atenți we missed it???
Care e asemănarea între blogurile de ”fashion”și ciuperci
Vă spun eu: ambele sunt MULTE și apar ”ca după ploaie”.
Ce înseamna bloguri de fashion, actually? Păi review-uri la diverse produse cosmetice și așa mai departe, prezentarea ojelor, prezentarea outfiturilor (stay tuned, că de asta mă leg azi), prezentarea unor machiaje și etc, sunt convinsă că știți și voi.
Boon. Nu contest faptul că sunt gagici care fac chestia asta profi și sunt o sursă de inspirație pentru celelalte, prezentând produse interesante, tips and tricksuri pentru realizarea unor machiaje interesante, accesorii combinate foarte frumos și outfituri inedite. Aș fi făcut o lista a fetelor, însă sunt destule care-mi plac și nu aș vrea să omit pe cineva, așa că nu o să fac. No lists today, I m sorry.
PREZENTAREA OUTFITURILOR. Băi nene, că te îmbraci mișto și că vrei să arăți lumii, perfectamente de acord. No problem. Arată-ne, inspiră-ne, dă-ne idei, luminează-ne. Dar din moment ce faci asta, nu te poți afișa cu produse de la 12 lei, sau cum te îmbraci tu când te duci la piață. Și spun asta datorită faptului c-am văzut pe câteva bloguri (bineînțeles că nu voi da nume), fete îmbrăcate în trening și-și prezentau ținuta ca fiind una casual. Nu, nu e. Poate o fi pentru altele, dar eu nu aș ieși pe stradă îmbrăcată-n trening pentru nimic în lume. Poate la piață sau la alergat. Dar atunci măcar nu mi-o prezenta ca fiind o ținută ”casual pentru suc”. Să te duci tu la suc așa, ok? Mă rog, I am going to stop here, pentru că I made my point.
Mai e chestia cu așa-zisul Color blocking. Color blocking e ”arta”de a asorta 2 culori foarte tari/stridente în același outfit. Dacă asortezi roșu la verde total aiurea, nu ai făcut color blocking ci te-ai făcut de căcat. Îmi pare rău.
PREZENTAREA MACHIAJELOR. Honey bunny sugars pretty puff pies, îmi cer scuze dacă vă rănesc, dar două farduri amestecate, neblenduite și văzându-se diferența JALNIC între ele și o linie strâmbă de tuș nu înseamnă MAKE-UP ARTIST (așa cum am văzut la titlurile unora din bloguri). Come on, caută, interesează-te ce e ăla un make-up artist, fă niște studii în domeniu, iar abia apoi start being an make-up artist.
Am sau n-am dreptate?
Ce înseamna bloguri de fashion, actually? Păi review-uri la diverse produse cosmetice și așa mai departe, prezentarea ojelor, prezentarea outfiturilor (stay tuned, că de asta mă leg azi), prezentarea unor machiaje și etc, sunt convinsă că știți și voi.
Boon. Nu contest faptul că sunt gagici care fac chestia asta profi și sunt o sursă de inspirație pentru celelalte, prezentând produse interesante, tips and tricksuri pentru realizarea unor machiaje interesante, accesorii combinate foarte frumos și outfituri inedite. Aș fi făcut o lista a fetelor, însă sunt destule care-mi plac și nu aș vrea să omit pe cineva, așa că nu o să fac. No lists today, I m sorry.
PREZENTAREA OUTFITURILOR. Băi nene, că te îmbraci mișto și că vrei să arăți lumii, perfectamente de acord. No problem. Arată-ne, inspiră-ne, dă-ne idei, luminează-ne. Dar din moment ce faci asta, nu te poți afișa cu produse de la 12 lei, sau cum te îmbraci tu când te duci la piață. Și spun asta datorită faptului c-am văzut pe câteva bloguri (bineînțeles că nu voi da nume), fete îmbrăcate în trening și-și prezentau ținuta ca fiind una casual. Nu, nu e. Poate o fi pentru altele, dar eu nu aș ieși pe stradă îmbrăcată-n trening pentru nimic în lume. Poate la piață sau la alergat. Dar atunci măcar nu mi-o prezenta ca fiind o ținută ”casual pentru suc”. Să te duci tu la suc așa, ok? Mă rog, I am going to stop here, pentru că I made my point.
Mai e chestia cu așa-zisul Color blocking. Color blocking e ”arta”de a asorta 2 culori foarte tari/stridente în același outfit. Dacă asortezi roșu la verde total aiurea, nu ai făcut color blocking ci te-ai făcut de căcat. Îmi pare rău.
PREZENTAREA MACHIAJELOR. Honey bunny sugars pretty puff pies, îmi cer scuze dacă vă rănesc, dar două farduri amestecate, neblenduite și văzându-se diferența JALNIC între ele și o linie strâmbă de tuș nu înseamnă MAKE-UP ARTIST (așa cum am văzut la titlurile unora din bloguri). Come on, caută, interesează-te ce e ăla un make-up artist, fă niște studii în domeniu, iar abia apoi start being an make-up artist.
Am sau n-am dreptate?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)