sâmbătă, 16 aprilie 2011

Gândește-te bine....

Am văzut AICI ceva superb. Cuvintele sunt de prisos, așa că vă las în compania textului lui Emil Cioran.



“Putem accepta orice adevăr, oricât de zdrobitor, cu condiţia să înlocuiască totul, să aibă tot atâta vitalitate cât speranţa căreia i s-a substituit.
Ceea ce ştiu la şaizeci de ani ştiam la fel de bine la douăzeci. Patruzeci de ani ai unei inutile munci de verificare…
De atâta amar de vreme de când se moare, viul a căpătat probabil obişnuinţa de a muri; fără de care nu s-ar explica de ce o insectă sau o rozătoare şi chiar omul, ajung, după câteva sclifoseli, să crape atât de demn.
X mă insultă. Sunt gata să-l pălmuiesc. După ce mă gândesc, renunţ. Cine sunt? Care e adevăratul meu eu: cel care ripostează sau cel care se retrage? Prima mea reacţie e întotdeauna energică; urmatoarea, moale. Ceea ce se cheamă “înţelepciune” nu e, în fond decât un veşnic “după ce mă gândesc”, adică nonacţiunea ca prim gest.
Ani de zile, o viaţă de fapt, să nu te fi gândit decât la ultimele clipe, ca să constaţi, când te apropii în sfârşit de ele, că va fi fost degeaba, că gândul morţii ajută la tot, doar să mori nu.
Nu e profund, nu e autentic decât ceea ce ascundem. De unde forţa sentimentelor abjecte.
Am toate defectele celorlalţi şi totuşi ceea ce fac aceştia mi se pare inadmisibil.
- Ce faceţi de dimineaţă până seara?
- Mă suport.
Nu-i pizmuieşti pe cei care au puterea să se roage, în vreme ce eşti plin de invidie faţă de posesorii de bunuri, faţă de cei care cunosc bogaţia şi gloria. E ciudat că te resemnezi cu mântuirea celuilalt, dar nu cu avantajele trecătoare de care se poate bucura acesta.
Nu exista o artă adevarată fără o mare doză de banalitate. Aceea care recurge în mod constant la insolit oboseşte repede, nimic nefiind mai insuportabil decât uniformitatea excepţionalului.
Daca ar fi cu putinţă să ne privim cu ochii celorlalţi, am dispărea pe loc.
Nu le îngăduim decât copiilor şi nebunilor să fie sinceri cu noi; ceilalţi, dacă au îndrăzneala să-i imite, se vor căi mai devreme sau mai târziu pentru asta.
Nu te temi de viitor decât atunci când nu eşti sigur că te poţi omorî la momentul dorit.
Nu contează decât un singur lucru: să înveţi să pierzi.
Omul care şi-a învins complet egoismul, nemaipăstrându-şi nici o urmă, nu poate rezista mai mult de douăzeci şi una de zile, învaţă într-o şcoala vedantică modernă.
Nici un moralist occidental, nici măcar cel mai sumbru, n-ar fi îndrăznit să avanseze despre natura umană o precizare atât de înfricoşătoare, atât de revelatoare.
Ti-ai dori uneori să fii canibal, nu atât din plăcerea de a-l devora pe cutare sau cutare, cât din aceea de a-l vomita.
“N-aţi avut dreptate să contaţi pe mine.” Cine s-ar putea exprima astfel? Dumnezeu şi ratatul.
E limpede că Dumnezeu era o soluţie şi că nu se va găsi niciodată una la fel de mulţumitoare.
Cu cât se îndepărtează de Dumnezeu, cu atât oamenii avansează în cunoaşterea religiilor.
“… dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii.” De-abia s-au deschis şi începe drama. Să priveşti fără să înţelegi, acesta-i paradisul. Infernul ar fi deci, locul în care înţelegi, în care înţelegi prea mult…
Numai Dumnezeu are privilegiul să ne abandoneze. Oamenii nu pot decât să-ţi întoarcă spatele.”

vineri, 15 aprilie 2011

Cât de obosiți suntem noi

Veșnic și zilnic aud oameni plângându-se ”Mi-e somn, nu ies la plimbare”, ”Sunt obosit, am dormit puțin”, ”Aș mai dormi”. Ce nu e în regula cu asta? Că viața trece....

Eram alții. Eram copii și alergam de dimineața până seara pe coclauri și eram murdari și DELOC obosiți. Ne jucam de la ascunselea, până la sticluța cu otravă, elastic, păpuși și etc. Le știți și voi, thats not my point, deci n-are rost să le înșir. My point is: Când vroiam să plecăm într-un alt parc decât cel în care știau părinții noștri că suntem făceam ca-n bancu ăla: Un copilaș strigă la geam de cel puțin 100 de ori ”Mamaaaa, mamaaaaa”. Într-un final iese o femeie la geam și copilul zice ”Cheamă-l pe tata”.Cam așa, deci nu sunam, că nu știam noi ce-i aia telefon. Atunci se asortau roșu cu movul și cu portocaliul, că oricum hainele ajungeau negre by the end of the day. Atunci nu conta că nu mâncam 10 feluri de dulciuri pe săptămână. Și nu știam ce-i aia Counter strike sau jocuri cu get barbie dressed, dar știam ce-i aia Nu te supăra, frate. Îi rugam de fiecare dată pe părinți dacă ”Pot să vin cu X să ne jucăm acasă?” Habar n-aveam ce era aia țigară și dacă aveam atunci fumam pe la colțuri și ne frecam de 10 ori cu iarbă pe mâini să nu se simtă.Citeam și ne uitam la Tv la desene. Nu ne uitam la ele online Vroiam să comunicăm cu o prietenă din alt oraș?Scriam scrisori și în cel mai bun caz, o dată pe lună ne sunam pe telefoanele fixe. Nu sunam când vroiam ca x să coboare în fata blocului. Strigam la geam. Și era bine. Eram fericiți. Noi nu am avut bone, că noi mergeam vacanțe-n șir la bunica la țar. Nu ni se dezinfectau biberoanele, ci dacă-l scăpam pe jos, aia era. Poate d-asta nu ne îmbolnăvim lunar.

Acum???

Roșu cu mov și cu portocaliu nu se mai asortează. Iar hainele care nu-s de la Zara nu mai sunt bune. Acum sunăm de fiecare dată când vrem ceva. În loc să ne întâlnim să luăm aer vorbim pe facebook. Nu mai ieșim să ne plimbăm. Că suntem obosiți. Nu așteptăm weekend-ul ca să ieșim în natură sau la distracție. Ci-l așteptăm ca să adunăm încă câteva ore de somn la viață. Sau câteva ore de viață la somn?Cum să zic??? Vorbim în neologisme cu ok, cool, fine, deadline, task, mangement, tourism, inclusiv în denumirile facultăților. Lol e la loc de cinste inclusiv în viața reală (?!).Acum știm ce-i aia țigară și fumăm cu părinții de față. Vrem să comunicăm cu cineva din alt oraș?Există mess-ul. Stăm ore ore în șir în fața unui ecran și ne căutăm ocupații. Acum când vrem ca x să coboare dăm beep-uri.Bem Coca-Cola într-una, turnăm litri de cafea pe gât și tone de țigări. La primul semn de durere de cap Nurofenul e pe gâtlej, deja alunecând la vale, la prima crâcneală e răceală cu antibioticul sub nas. Toată ziua suntem online sau la telefon, putem fi găsiți cu cea mai mare usurință.

Mie-mi place să fiu obosită și să dorm. Îmi place net-ul și-mi place și facebook-ul câteodată. My point is: Îmi plac și alte lucruri!!! Cum ar fi plimbările, dansul sau orice altă activitate care presupune ieșitul din casă. Voi??Voi cum sunteți??

joi, 14 aprilie 2011

Facebook e mai tare decât orice. N-ai facebook?Nu exiști

Hai lasă, toți aveți/m cont de facebook. Da, inclusiv eu. M-am distrat eu cu el vreo 3-4 zile așa, acum e doar așa, să fie, să existe și să exist și io. Mai pac pac un fost coleg, mai o prietenă de pe nu știu unde căreia i-am pierdut urma, mai hahaha uite ce poze are asta/ăsta și tot așea. Niște descrieri siropoase de toată mila, mai un decline la friend requesturi sau cine știe ce joc obosit și tot așa. După ce mă plictisesc și de dat decline la jocuri obosite mă apuc de șters friend requesturi. Strangers requests actually că habar n-am cine-s ăia și nici nu mă interesează să aflu. Mai un tip bun, mai un like și d-astea. Cam așa decurge relația mea cu facebook-ul. Manipulare în masă, stalking. Asta e el de fapt.

Numai că orice acțiune are și o reacțiune. Să vă explic.

Problema 1: Fenomenele din viața reală se vor transmite automat pe facebook. Hai să vă explic și cum.
Ipoteza 1: Ne-am certat tare tare de tot de s-a lăsat cu d-alea de sănutemaivădînviațameanesuferitanaibii. Boon și ajung acasă și ghici ce. Nu te mai am la friends. Aoleo, nenorocitu dracu păi m-ai șters de la friends?Binegataacumsănutemaivadhaipa.

Ipoteza 2, varianta A: M-am cuplat cu Vasilescu Georgică Hohenzollern de Paris (nume fictiv, evident, eu nu m-aș cupla cu un Vasilescu Georgică Hohenzollern de Paris. Așa, din pricipii de demnitate. Bun, trecem peste). Și no, trece o zi, trec două, trei, cinci, o lună, două. Păi da bă... suntem noi împreună...da pă facebook de ce nu scrie?Și-i dau invite la om pentru rahatu cu Vasilescu Georgică Hohenzollern de Paris is in an relationship with. Bine, dă accept omu suntem oficiali acum.

Ipoteza 2, varianta B: Da stai puțin, că poate să nu accepte. Și atunci îi zici:  Vasilescu Georgică Hohenzollern de Paris treci naibii încoace, de ce naiba n-ai dat accept? Ți-e rușine cu mine? Nu-ți pasă de mine? De ce nu vrei să știe prietenii tăi???? Ha???

Ipoteza 3: Îi dau friend request la tipu din banca 3, megacutedrăguțlovelypuffy    simpatic și nu dă accept. Bă, ce are ăsta cu mine??? Nu mă place sau ce?

Problema 2: Nu ne pasă ce căcat faci tu, dobitocule/stalkerule

Ipoteza 1: X e la budă, X își scrie compunere, X face sex, X a mâncat clătite pufoase. Prietene, când ești pe moarte atunci poți să ne freci la cap. Și înainte să mori, că dacă nu ne freci degeaba.

Ipoteza 2: X e cel mai fericit om, X s-a întors de la Sibiu, X pleacă la New York. Pleacă, du-te tare, nu ne pasă.

Concluzie?Lasă-ne și du-te tare la clătitele tale pufoase.

Problema 3: Nu-mi mai da invite.

Ipoteza 1 (singura și cea mai enervantă): Invite la jocuri, invite la nuș ce teste de rahat, invite între prietenii lui cocalari, invite, invite, invite. Scutește-mă. Nu, nu vreau să mă joc un rahat de joc în care să plantez copaci sau orice altceva. Nu, nu vreau să fim prieten. Nu, nu vreau să fac teste de sarcină sau de cine mă iubește azi pe facebook. Back off, weirdo.

Problema 4: Înțeleg că ai 348938423 de prieteni, dar eu nu vreau să fiu unul dintre ei ghici de ce?Pentru că NU ne cunoaștem.

Aici am doar o ipoteză. Nu ne cunoaștem, nu suntem prieteni. Și cu siguranță tu nu ai 94838483 de prieteni. Da?Ciudatule.


Concluzie finală?N-ai Facebook?N-ai 1500 de poze?Păi cine mama naibii ești tu atunci?

LATER EDIT: Acest post e un pamflet, trebuie tratat ca atare!!!!

miercuri, 13 aprilie 2011

Pain, despair & other drugs

Am auzit de doctorița Elisabeth Kubler-Ross, o doctoriță care a scris mai multe lucrări, din care cea mai cunoscută este: „Despre moarte şi actul morţii”. Ea observă că toți oamenii înainte să moară trec prin 5 faze: negarea (denial), furia (anger), tîrguiala (bargaining), depresia (depression )şi acceptarea (acceptance ).


Aceste 5 acte se pot petrece la orice tip de suferință(fie pierderea cuiva drag, fie despărțirea de cineva drag). De aceea li se mai spune și Cei 5 pași ai durerii. Sau cele 5 etape ale durerii. Take it as you want/wish.


1. Negarea/denial-(nu se poate, nu e adevărat, nu mi se întâmplă mie ) Se spune că instinctul de conservare păstrează o oarecare urmă de speranță care ne face să credem că nu e real. Cădem în negare pentru că suferim o pierdere atât de puternică încât avem impresia că nu ni se întâmpla nouă, pare atât de ireal și inimaginabil încât... intervine...


2. Furia/anger- Ne certăm cu toată lumea, ni se pare că ei sunt de vină că noi suntem de vină... iar după ce ne vărsăm furia pe toată lumea... intervine cu brio...


3. Tîrguiala/bargaining- Oferim, am da tot ce avea numai să nu ne chinuim atât. Suntem în stare să ne dăm și sufletul. Numai să rămânem în viață, să... și aici intervine...


4.Depresia/depression- Când tîrguiala n-a mers, când furia e prea mare ca să mai încapă în noi...cădem în depresie, disperare... ca apoi să urmeze lucrul final, care trebuie făcut neapărat...


5.Acceptarea/Acceptance- Realizezi că ai făcut tot ce-ai putut. Accepți. You have to let it go.


My point is: Deși uneori pari că nu mai ai nicio șansă, că totul e prea mult, trebuie totuși să gândești in a blink of an eye se poate schimba totul. Și până atunci nu contează că doare atât de rău. Până la urmă asta înseamnă să trăiești. Când doare atât de mult că nici nu poți să respiri. Greșesc?


sursa: aici

marți, 12 aprilie 2011

What if we dont have a tomorrow???

M-a bușit inspirația de scris.Cred că ăsta e un lucru bun.

Citeam azi pe un blog drag mie că unii oameni se plâng prea mult și-ți cer prea des ajutorul. Asta înseamnă că trebuie să te dăruiești în totalitate lor și să renunți să-ți lingi propriile răni. Oamenii fac uneori gesturi disperate să-ți capteze atenția. E ciudat, e greu. Uneori simți că nu poți singur. Așa eram înainte... așa eram și eu. Nu puteam singură. Acum pot, prefer să-mi ling rănile singură. Cei din jur NU au cum să te ajute. Poate cu o vorbă bună, poate cu un sfat, poate o îmbrățișare. Dar la sfârșitul zilei vei fi din nou... TU CU TINE. Va trebui SINGUR  să treci prin cele 5 faze: Denial, Anger, Bargaining, Depression, Acceptance. That s life. Și asta e cu cerutul ajutorului de către ceilalți: Poate fi bine, uiți de rănile tale, dar... ele se cicatrizează (ăsta e cazul bun) dar se pot infecta. Metaforic, evident.

Totul ține de linii. Între mine și tine, între mine și lucrul ăla și tot așa. E treaba ta cum trăiești. Poți să le calci în picioare și să treci peste ele sau să fii mereu în spatele liniei. E alegerea ta.

Nu conteaza cât de tare alergi, cât de mult lupți, tot vei cădea. Și e... înfricoșător ca dracu. Dar e și un lucru bun. Te poți ridica. Și plus de asta there s one thing about being on the top of the world. It takes a loooong way to fall.

Vreau să zic toate lucrurile pe care le simt. E atât de greu să spunem te iubesc și nu vreau să fiu fără tine?Sau te rog nu pleca?Sau iartă-mă?Sau ajută-mă? Sau You make my world stop?Sau mi-ai schimbat viața?Sau orice altceva care cică ne e greu să zicem?Zicem că o să zicem...după nu știu ce. Nu există DUPĂ. Există ACUM. Viața o trăiești ACUM, nu când termini școala, nu când te angajezi. ACUM trăiești. Sau...NICIODATĂ. Cine a spus că ceea ce nu știi, nu te poate răni e cel mai mare dobitoc pe care nu-l cunosc, dar aș vrea să-i trag una peste scăfârlie. Tocmai ceea ce nu știi te arde. Te ustură, doare.

Mama naibii, eu trăiesc ACUM. De acum o să spun și o să fac toate lucrurile pe care simt să le fac. Nu mai există MÂINE, ci AZI. Trăiesc AZI, nu după ce termin școala, nu după ce iau bacul. Obiectivele sunt în fața mea, rămâne doar să am tărie să le îndeplinesc.

Drink it all, it might be all gone tomorrow....

luni, 11 aprilie 2011

Am ajuns să cerșim iubirea public???

Știm cu toții, că recent (de fapt am impresia că nu atât de recent) s-au împânzit site-urile, ziarele, revistele, reclamele de la tv cu anunțuri matrimoniale. Și problema nu e că oamenii singuri, triști, dezamăgiți dar care totuși au zis să-și mai încerce norocul fac asta. Problema e că o fac în modul în care o fac. Nu înțelegeți nimic, nu? Dar eu sunt fată dăștaptă și am zis că vin cu exemple, cum fac de fiecare dată. 


So... here I go:


1.) Barbat, 43 ani, casatorit, bine situat financiar, caut domnisoara sau doamna intre 18 - 40 ani supla, singura, fara obligatii, cu situatie materiala precara, pentru relatie discreta, fara alte obligatii. ofer compensatii financiare. rog discretie.numai sms la ...... 


Boooon, până aici clar. Și vin io și-ntreb: Păi bă boule (că altfel nu pot să-ți zic...) să înțeleg că tu cauți una slabă, proastă și săracă ca să o poți manipula cu situația ta bună financiar. Dacă are și 18 ani e perfect, că alea-s mai proaste, nu? Rogi discreție, că dacă aude tacsu ăleia de 18 ani ce faci tu, îți face o redecorare moca a feței. Stai liniștit, nu va trebuie să plătești pentru ea. 


2.) Ofer sex oral, cilpe placute sarutari la pasarica gratis domnisoarelor, eleve, studente...la mine in apartament. ofer seriozitate si cer seriozitate. daca vrei sa te ling la pasarica da-mi un mail la lingfete@gmail.com


Uite măăăă, aici era visul meu d-o viață. Oferi clipe plăcute?Haide măh, alții oferă senzații tari, adrenalina, orgasme multiple și tu vii cu...clipe plăcute?! Neah... NEXT!


3.) Tanar38ani din arges doresc sa cunosc o fata draguta din rm.valcea pt sex


Ete ăsta mi-a plăcut. Ce clipe plăcute, ce senzații tari, ce căsătorie?Sex, tată. A zis omul scurt și la obiect. Mă întreb l-o fi contactat cineva?Întreb și eu....


4.)Fie ca esti slabuta, fie slabuta, eu iti ofer, total dezinteresat material, cunnilingus si analingus. e la alegerea ta ce fantezie vrei sa pui in practica. daca esti tentata si vrei sa dai frau liber pasiunii, trimite-mi un sms la ..... ori un mail la .........@yahoo.com! posed locatie si iti ofer maxima discretie. multumesc!


Deci ai 2 variante... ori ești slabă, ori ești... slabă. Deci dacă ești slabă și vrei să dai frâu liber pasiunii.... Știi unde apelezi!


5.) Am 30 de ani, ofer placere sexuala barbatilor indiferent de varsta va astept si la adresa mea de mes roxana_ehhhmhghgfh@yahoo.com.la telefon sunt disponibila de luni pana vineri intre orele 10-15 pt ca-s si maritata si mai stau si cu socri


Și dacă ai fi zis că bărbații e porci.. Ete aici că și femeile e panarame. Hahahaha! 


6.)Suntem doua fete brunete pline de farmec si pasiune care te poate rasfata intrun ambient intim plin de farmec si erotism nu ezita sa ne contactezi......


Eu zic că înainte să răsfățați într-un ambient intim plin de farmec și erotism să puneți mâna pe carte, că se scrie într-un, nu întrun. 


7.) Cine vrea sa priveasca ceva frumos pe webcam, mai exact un show erotic si are abonament vodafone sau orange de asemenea si cartele valorice poate sa intre pe id-ul meu:.....,
intrati si nu veti regreta ceea ce veti vedea pentru ca este real.va pup pe toti

Bonuri de masă și pâine nu accepți?:D Poate ai mai multă priză, zic și io....

8.) Caut sprijin material de la domni generosi...ma puteti contacta la emailul .....9@yahoo.com...

Uite acilea bre domle, fată directă, ce tot ne dăm pe după vișin? Zice fata direct. Nu oferă sex, dar vrea bani!


9.)  “Buna, sunt Aurelian, un intelectual de 50 de ani din Bucuresti, 1,87 inaltime, brunet, corpolent, fara nici o obligatie, echilibrat psihic. Daca ai sub 40 de ani iar conformatia ta prezinta forme extrem de generoase si abrupte -bust impozant nr.5-6, fund ferm bombat, chiar cu accente de scolioza, burta f. putin proeminenta, as dori sa ne cunoastem evident, daca si descrierea de mai sus corespunde preferintelor tale.”


Eu aș avea niște dubii la faptul că ești stabil sau mă rog, echilibrat, cum zici tu.... Serios acu....


Și mai erau atâtea și atâtea chestii amuzante pe acolo, dar m-am oprit că m-am scârbit. Inițial m-am amuzat, dar acum mi-e scârbă. Rău de tot. Multe din ele sunt vrăjeli, dar sunt convinsă că multe din ele sunt frustrări reale și dorința imperioasă de a te oferi oricui. Și ce te faci oare, deșteapto (oricare ai fi tu aia) dacă bagi pe oricine la tine în casă și nu scapi... nemaltratată asta ca să nu zic... vie?




Acest post e un pamflet și vă rog să-l tratați ca atare.


****(am șters nr.de telefoane și id-uri din motive de bun simț versus siguranța respectivilor)

duminică, 10 aprilie 2011

Unul din cele mai frumoase gânduri:)



“Dă-mi Doamne puterea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să le schimb pe cele pe care le pot schimba şi înţelepciunea de a face diferenţa dintre ele“


Și o melodie...:


Cel mai urât lucru

Cel mai urât lucru pe care-l poate face un om e să se laude la un om trist (sau mă rog, supărat din orice motive) cât e el de fericit. Mi se pare josnic, meschin și egoist. Și cu adevărat trist e atunci când omul supărat la care tu te lauzi e prietenul tău cel mai bun. Și tot în categoria josnicmeschinegoist intră și când omul supărat, prietenul tău, vrea să-și verse oful și tu la fiecare 2 minute schimbi subiectul înspre discuția despre... TINE.

Greșesc?


ps-găsiți un superb giveaway de la Modniza: AICI