Gata, plec

Azi plec... în week-end nu auziți de mine (nu c-o să vă fie foarte dor)!, dar ziceam și io să nu ziceți ”Bă, asta s-o fi spânzurat?”Neee, n-am tente sinucigașe.

 Degeaba se spune că-ți poți limpezi gândurile într-o plimbare sau..whatever. Eu am nevoie să mi le limpezesc bine de tot. Am zis am zis. Așa că plec. De obicei nu fug, de obicei îmi înfrunt problemele. Dar acum n-am ce înfrunta. Mă duc să mă relaxez și să mă bronzez.

 Așa că...vă pup și promit că mă întorc cu gândurile limpezi și mai liniștită. Să fiți cuminți!

Stay stylish!

Am cerut-o pe Cristina și-am primit o zână

Mi-ar plăcea nu o zână ca mine, ci o Cristina căreia să nu-i pese. Una pe care s-o doară la bascheți că Monica și Iri divorțează doar ca să promoveze nu știu ce căcat, că nu e soare, că nu plouă. Să se gândească că poate mâine mai rezolvă una-alta, că pleacă două zile să-și aerisească creierul îmbâcsit. Una care citește ce citește apoi uită tot și rămâne doar cu ea. Se cunoaște pe ea și o doare la bască de una și de alta. Poate ar fi una egoistă, superficială și ușor cretină, dar măcar nu m-ar mai durea nimic, niciodată.

 Ce am eu? O zână căreia îi pasă prea mult. Care pune suflet și apoi îl găsește franjuri aruncat ca o mănușă veche de bucătărie. Am niște vise lungi și obositoare în somnul puțin. Puțină liniște în suflet și din ce în ce mai des acum că am timp de ele, gânduri copleșitoare. Am o zână care pariază mai multe decât are și spală pe jos în interiorul bodegii în care a pariat. Am o zână care-a crezut că știe ce-i aia fericire ca apoi să-și dea seama că habar nu are. Păcat că sufletul nu s-a potrivit cu hârtoapele din realitate. Mare păcat.

 Vreau să fiu și eu superficială și să nu mă doară! Știe cineva cum?Primesc orice sfat

Uneori viața bate fimul

Pe bune. Și o bate rău de tot.

Poveștile cu prințesici și broscoi...le-am scris AICI. Dar nu e doar atât. Parcă nu știm toți filmele alea cu happy ending și cu înâlniri ca din vis care se termină cu un mariaj-reușit, bineînțeles-și care ține forever and ever. Sau happily ever after(ce text bolnav)

Dar care-i scorul film vs. realitate?Hai să vedem.

Cum se întâlnesc?
În filme: ori la vreun semafor, ori se ciocnesc întâmplător pe stradă, ori într-un bar. Romantic like.
 Reality: ori prin vreo prietenă cam schioapă, ori pe Facebook, ori și mai rău: pe site-uri de matrimoniale.

 So far: 1-0 pentru film.

 Cum merge relația?
În filme: Briliant, extraordinar, se sună de 50 de ori pe zi. Și dacă există impedimente se vor rezolva repede. Că intervine happily ever after.
 Reality: Certuri, scandaluri, cine-i târfa aia, te iubesc, nu te mai iubesc, pleacă, vino, du-te, stai!

 So far: 2-0 pentru film.

 Finalul?
 În filme: Și-au trăit fericiți până la adâââânci bătrâneți când doar ea avea artrită și el îi facea unghiile de la picioare
 Reality: Sunt amândoi bătrâni, obosiți cu o pensie mizeră și mănâncă pâine cu ceai.De iubit nu s-au iubit niciodată, dar au avut copii și le-a fost milă să-i lase doar c-un părinte.El îi mai arde una peste bot dar ea zice că dacă l-a suportat 50 de ani, acu ce mai contează?

 Cum mor?
 În filme: For instance, Jeux d enfants, pe care toți îl știți. Mor împreună într-un bloc de ciment.
 Reality: Ea face infarct de la nervii provocați de la faptul că el bea de stinge.

 So far: 4-0 pentru film.

 So... Reality beats the hell out of every movie!!! ”Happily ever after ”pălește în fața dramelor cotidiene. ”Te iubesc”pălește și el, sau nu mai există deloc. Relațiile fără ”emotional attachment”există la fiecare pas.

 În realitate nu ne revenim după decepții atât de repede ca-n filme.Oricâte Samantha, Miranda și Charlotte ai avea lângă tine. În realitate recuperarea nu e un sport de echipă. Ci un maraton luuuuung...și singur ca naiba.În realitate sufletul te doare la fel de tare și după 3 Cosmopolitan date pe gât. Sau ..și mai tare, pentru că la noi nu prea găsești Cosmopolitan.Nu în toate barurile. Așa că dai vodkă pe gât. Și te arde și gâtul și sufletul. În realitate vorbele dor mai tare. Pentru că sunt reale, sincere.Nu jucate.

Ca și-n filme, și-n realitate monștrii sunt reali. Sunt înauntrul nostru.Și...nedemn de orice film horror în care personajul principal scapă de monștri sau fantome..în realitate ei ...câteodată ....câștigă!

 Dar sigur, nu e nicio problemă, atât timp cât ai simțul umorului, iar barurile sunt deschise!Și parcă uneori crezi și tu în ”Happily ever after”. Sau dacă nu, crede în ”happy right now”:)

You re not my knight in that shiny whatever

As Meredith Grey said to Derek.

 Tind să cred (poate greșesc, poate nu) că dezamăgirile în dragoste și în relații se trag din copilărie. Știți voi povestea: ”Prințul pe calul alb” sau ”trebuie să săruți mulți broscoi până dai de prinț”. Să vă mai dau detalii? Ok, Cinderella, Rapunzel și alte pipițe blonde și cu păr de 25 de metri cu indulgență care au trăit happily ever after cu vreun...prințișor bogat și i-au mâncat zilele și banii.

 Apoi am crescut, că deh, se întâmplă și din astea (doar că guess what- am crescut normal, nu într-o zi cât alții într-un an, că probabil în vreo 82 de zile am fi fost morți). Prima iubire (nu se uită niciodată tananananan) și inevitabil prima dezamăgire. Apoi auzi textul (aproape metafizic): ”Lasă, apare și prințul tău cu care vei trăi fericită”. Voi trăi fericită până când?Până-mi dau seama că-i un idiot?

Honestly: toate am pupat la broaște care s-ar fi transformat în prinți dacă le-ar fi sărutat oricare alta. Dar my point is. broasca are puteri magice sau sunt vreo prințesică super under-cover? Broaștele duc o viață simplă...oac-oac-oac-oac, am sărit iară pe lac și tot așa. Stau tolănite, sunt super mega scârboase. Nu le deranjează glodul, noroiul și mizeria. Zic și eu. Dar schimbarea asta în prinț...ar putea fi foarte ușor asemuită cu transformarea coconului în fluture. Părerea mea. Doar că nici pe prinț nu prea o să-l deranjeze noroiul. Singura asemănare dintre el și broască va fi că amândurora le e frică de ....barză!

 Deci da. Here s my point. Doar că și prințesa și broasca, sătule de atât oac-oac își vor dori să zică ”Te iubesc”someday.

 Și-apăi na, tot ce-i bun, vorba aia, ori e imoral, ori îngrasă. Așa-i și cu bărbații.

 Oac, oac, where are you little frog?

Dacă tot ai două fețe, măcar fă una din ele drăguță

Așa zicea Marylin Monroe.

Ei bine, cu toții știm, cu o față te naști, pe cealaltă ți-o va forma societatea. Nimic mai simplu. Poți alege a fi rechin sau hrană pentru rechin. Asta depinde de cine ești, în cine te transformi, ce anturaj ai, sau efectiv ce-ți dorești de la viață. Unii efectiv considerăm că e mai bine să fii cel condus și nu cel care conduce. Unii consideră că e bine să e bine să lași de la tine și că sacrificiile trebuie să fie prezente în fiecare clipă a vieții și trebuie acceptate..și alții că, ei bine, că poți călca și pe cadavre as long as you get there.

Am cunoscut mulți oameni. Față formată de societate? Bad ass, rule breaker, the one who rules the world. Interiorul? Romantism și poezii scrise sub lumina lumânării (a becului, că trăim în 2011)

 Oamenii nu pot fi clasificați. Nu pot fi catalogați. Asta pentru că habar n-ai ce trăiește ăla sau ăla sau ăla. Fiecare are luptele sale interioare. Ușoare sau grele.Nici asta nu ești în măsură să contești sau nu. Fiecare are un scop, un loc unde trebuie să ajungă și pentru asta are mijloacele sale, care din nou, nu ai dreptul a le contesta.

Toți avem două fețe. Sau 10. Sau 20. Pot fi bune, sau rele. Rele în sensul că persoana respectivă e atât de ipocrită încât nu știi care din cele 15 fețe s-o pocnești prima, sau în sensul că se poartă diferit cu oamenii.E evident că nu te poți purta cu toții oamenii la fel. Și asta datorită faptului că nici ei nu se poartă la fel cu tine.

Eu sunt sinceră. Cu toți oamenii care-mi oferă și ei sinceritatea. Sunt un om sincer, care cere să primească exact atât cât oferă. Nu mai mult, dar nici mai puțin!Nu pot permite nimănui să mă rănească. Urăsc să fiu mințită, dar și mai tare urăsc când nu se discută cu mine. Prefer de o mie de ori adevărul, fie el cât de dureros, în loc de minciuni”nevinovate”.

 Urăsc să nu înțeleg, să mă piardă momentul, situația... gândiți-vă bine când nu vă deschideți...poate nu mai există un mâine care să vă ofere șansa de a vă deschide. Presupun că asta e problema noastră, a oamenilor. Habar n-avem ce să spunem și ce să facem când e AICI. Ceva, cineva, orice. Când nu mai e, am spune orice. Păcat că ”prea târziu”e cel mai trist...

Și până la urmă, poate singura soluție de a nu avea inima frântă, e, câteodată, să te prefaci că nu ai una...:)

S-a mai dus un hop...Acum zâmbim, da?

Ca să nu țin în suspans zic din start: 9,11 medie finală. Însă la română, acel 8.75 pe care am crezut că fac infarct când l-am văzut.... nu rămâne așa. Mâine fac contestație. Și nu pentru că vai Doamne, ce figuri am în cap. Ci pentru că AIA NU E NOTA MEA! Am făcut o lucrare bună și cred că merită să-mi încerc norocul. De asemeni, 9,60 de la istorie m-a ridicat în al 9-lea Cer, am urât istoria! Voi ce părere aveți despre asta?

Camelia m-a rugat să scriu despre BAC-ul de anul ăsta, din perspectiva mea, care l-am trăit.

Camerele video: Nu au existat. Cel puțin nu la mine în liceu. Și chiar mă îndoiesc că acolo unde au existat au și funcționat. Și dac-au funcționat, nu s-a uitat nici dracu la ele. Asta a fost o porcărie pe care să mai cheltuim niște bani. Îmi și imaginez, să presupunem că totuși au fost urmărite în timp real. Cum mergea faza? Îl vedeai p-ăla pe cameră că și-a scos obiectul muncii și intrau pac-pac, mascații și-l trânteau la pământ?

Copiatul:  Despre asta nu mă pot exprima, deoarece nu am avut nevoie, chiar am muncit mult într-un an de zile și sunt mândră de mine. Puteam, probabil, să mă las pe tânjeală tot anul și să mă bazez pe copiat. Poate chiar reușeam să copiez. Doar că notele alea nu mi-ar fi adus nicio satisfacție.

În sală la mine nu s-a copiat. S-a mai șușotit, însă am încercat să stau departe de discuții, să nu cumva să pic la mijloc.


Subiectele:  Nu vreau să fiu rea, dar e imposibil să confunzi textul dramatic cu drama. Și cu restul am încheiat aici. Deși s-au catalogat a fi extrem de grele subiectele, eu le-am considerat a fi accesibile. Prea accesibile.

Cert e că, deși s-a terminat, oboseala fizică și psihică încă există. Mai urmează hopul legat de contestație, până pe 8, când se afișează. Am ales să fac asta pentru sufletul meu, pentru că știu că nu sunt de nota 8.75, ci de una mai mare! Nu am nimic de pierdut, pentru facultate în Scoția am nevoie de medie peste 8. A mea e peste 9.

Acum? Acum sper ca lucrurile să se așeze. S-a ordonat una, s-au deranjat alte două, trei... Să se facă odată fericire și pe-aici!


Voi???Ce-ați făcut la BAC?