Unde cauti tu...

Cred că suntem prea ocupaţi să-i dăm o definiţie fericirii ca să avem timp să o trăim.

:)

Ea e Alexandra. O persoană cu care nu aş fi zis că am atât de multe în comun(bat la pariu că aşa ar fi crezut şi ea), dar ni s-a demonstrat contrariul. Avem prea multe lucruri în comun, prea multe fraze zise deodată, urmate de lacrimi de la râs şi "baftă prietene."

 E stângace la fel ca mine(ştiţi deja că stângacii sunt deştepţi, nu?), şi scrie nişte poezii absolut fantastice. A intrat cu brio la mine în suflet şi-n categoria "cele mai bune prietene".

 Câteva din poeziile ei... (care apropo, sunt fabuloase)

 Preferata mea: Philadelphia Carol

 

vine o vreme când îţi aduci aminte că

brazii nu se nasc în pădure ci la spitale de oncologie

moş crăciun există şi chiar şi vitrinele

au dorinţe

ce o să ne facem atunci dragul meu/ ce o să facem când

o să ni se spună că toată viaţa am scris despre

foi goale/ că n-am descoperit nimic/ că tot ce-a fost

cu adevărat important încă nu s-a întâmplat

ştii

dacă tot veni vorba de chestii importante şi dacă tot e să

ne încălzim mâinile la o inimă de vioară

făcută praf

când o să vină vremurile astea/  n-o să ne mai rămână decât

străzile din philadeplphia/ cu câinii care păzesc poarta spre

ieşirea din viaţă/ trupurile o să ni se piardă în trăsuri pline cu

gratuităţi dogmatice/ o să iubim alături de aviatorii bolnavi mintal/

lumea o să-şi spargă singură bolta de sticlă când n-o să mai fie nimeni

pe aici/

pe noi o să ne prindă treaba asta la coadă pentru

câteva globuri de sticlă personalizate/ suferinţa e mai dulce

când donezi ultima tură de sânge de dragul vremurilor când

încă mai credeam

 Pe locul 2 intră Cântec de dimineaţă 

 Uite, s-a deschis magazinul
din colţul străzii
şi înseamnă că e ora şapte deja.
Nu mai am ceas de ceva vreme,
l-am aruncat odată cu toate celelalte
şi le-am dat drumul în afară,
pentru că mă săturasem
să-mi calculez viaţa.
Oricum, spune-mi c-am ţipat destul de tare
să m-auzi,
sau cel puţin să simţi că m-am trezit din visare,
că am deschis geamul şi că l-am trântit
şi pe el pe undeva,
cam tot pe-acolo pe unde am aruncat
şi telefonul şi creioanele şi pixurile
şi toate scrisorile
pe care nu le-am scris
şi pe care nu le-am trimis.

P.S. asta pentru că nu mai avem nevoie de niciun cuvânt.

Apoi încă una care mi-e dragă tare: Pronumele secolului XXI

 

Mi-a spus necontrolat,

grăbit şi melancolic

că toate pronumele personale

din cărţile de limba şi literatura

română,

vor fi de-acuma doar pe foaie.

Că niciun „noi” n-o să mai zboare

şi niciun „tu” sau „eu”

n-o să mai aibă picioare

s-alerge câmpurile bătute de soare,

să fâlfâie din aripi sub cerul cel moale.

Şi nicio „ea” n-o să mai fie decât

un pronume amărât

pe o foaie mâzgălită,

într-o carte ruptă şi murdară,

lângă un roman de dragoste

şi-atât.

Şi „el” n-o să mai aibă armuri şi

cai înaripaţi la purtător,

va fi de-acuma nici carne, nici oase,

nici cuvinte, nici săruturi,

ci numai vânt

prin ploaie. 

...Cabotinaj

Plouă cu bucăţi de asfalt

de când ne-am cunoscut..

Plouă din ce în ce mai mărunt

şi gropi se-adâncesc între noi

ca atriul pe cord.

Plouă pe stradă,

plouă în casă,

plouă în sufletul meu

şi pe masă,

plouă a gol.

Plouă şi-i frig şi e ceaţă,

gură de frasin

şi ochi de cabotin,

plouaţi-mă-n casă,

plouaţi-mă lin…

Ea e Alexandra Onofrei. O găsiţi şi pe deviantart: AICI

Mulţumesc că-mi eşti prietenă. 

Scrisoare catre mine/ coulda, woulda, shoulda

Dragă eu, (o formula mai de rahat nu ştiu dacă exista. Whatever, să continuăm )

 M-am uitat azi la tine, în oglindă şi îmi place de tine. Ochii ăia mari sunt tot acolo (da, ăsta e un atu, toţi sunt în limbă după ochii tăi), buzele la fel. Dar tu parcă te-ai schimbat. 

 Nu mai accepţi jumătăţi de măsură, spui (uneori cam brutal) tot ce-ţi trece prin cap, fără să te intereseze cât de tare ar putea durea adevărul. Şi asta pentru că odată te-a durut şi pe tine adevărul. Eşti diplomată atunci când trebuie (adică atunci când tre să obţii ceva. Şi partea bună e că obţii).  

 Eşti norocoasă că ai oamenii pe care-i ai lângă tine. Şi eşti şi mai norocoasă că ai reuşit să-i îndepărtezi pe cei cărora nu le pasă. Şi că oamenii de lângă tine te acceptă aşa cum eşti, chiar dacă uneori eşti nesuferită şi n-ai chef, chiar dacă uneori eşti dificilă. Iar tu poate nu-i apreciezi atât de mult pe cât ar merita. Schimbă asta, până nu pierzi.

 Nu contează că uneori te simţi singură şi URĂŞTI să-ţi umpli golul cu ...resturi şi vrei doar oamenii pe care-i iubeşti. Încearcă să ai răbdare să cunoşti oamenii... toţi merită o şansă şi de la toţi ai ceva bun de învăţat.

 Da, Cristina, tu nu ai răbdare!!! Nu aştepţi. Eu credeam că până la vârsta asta ai învăţat că lucrurile bune vin când nu te aştepţi. Nu le forţa!

Cu toate astea, cred că ai dat de suficiente ori cu capul de sus ca să realizezi că oamenii care vor să fie lângă tine vor veni la geam dacă-i goneşti de la uşă (la figurat, proasto!). Şi nu le mai căuta scuze. Un om care te iubeşte nu poate avea nicio scuză că n-a luptat. 

 Ai încredere în tine şi cască bine ochii, fraiero, când alegi oamenii de lângă tine. E bine să avem grija de ceea ce luăm cu noi în viaţă. Nu avem timp pentru minciuni, sentimente rănite, bocete şi lacrimi. Nu e timp...

 Nu obosi niciodată, rămâi aşa cum eşti, cu zâmbetul pe buze... Ochii mari nu arată frumos în lacrimi... Şi crede în oameni...

 Tot aia (dar schimbată niţel),

 Cristina.

Iar cauti pe google? Si eu care credeam ca te-ai saturat...

Şi pam pam. Căutări noi.

 Seria I- "Dar eu ce mă fac acum?" (Cred că aştia care-au căutat asta mi-au citit postul despre despărţiri şi au citit că nu suport expresia asta. No las că v-aranjez io.)

 Pe locul 1, intră cu brio: ce ma fac fara el  şi despărţire ce fac- no..păi io-ţi propun să te spânzuri...

Pe locul II intră l-am prins în pat cu prietena mea- şi vrei un sfat, sau doar ai anunţat google-ul să ştie şi el? Uite ce faci. De fapt ce trebuia să faci. Pe el îl luai la pumni şi ei îi aruncai toate hainele pe geam. Sounds pretty, ha?

 Pe locul III, o avem pe domnişoara cum ştiu dacă mă iubeşte?- Te uiţi la el, deşteapto.

 Pe locul IV, domnişorul- Caut prietenă da nu găsesc- Da Cipriane, te rog io iartă-mă că am scris un post naşpa despre tine.. chiar eşti o adevărată vedetă!

 Seria II- "Avem telefon şi mai bine n-am avea"

 Pe locul I- alo, am numărul tău-păi sună-ma, să-l am şi io p-al tău

 Pe locul II- ne-am despărţit, să-l sun? - Sigur o să-ţi zică google să-l suni, dar io zic să stai pe curu tău, că-i un fraier. Ihi.

 Pe locul III- alo, alo, te-am sunat să-ţi spun- Aia-i manea sau mi se pare mie?! Hai poate ai treabă...

  Seria III- "Sex şi alte relaţii"

 Pe locul I- am 12 ani, pot să fac sex? - Bineînţeles că poţi, doar nu eşti handicapată. 

 Pe locul II- m-am culcat cu el şi m-a părăsit- Ce să zic...tzapă.Casca ochii next time, dolly. 

 Seria IV- "N-au nicio treaba cu mine"

 Intj dezvoltare- Aşa o fi...

 Andreea Marin moartă?- Surprrizeeeee....

  Whats wrong with you, guys??? 

iiii...Biscuitiiii...

Când îţi cumperi un pachet din biscuiţii tăi preferaţi, iar pachetul are 20 de biscuiţi, iar tu îţi propui să mănânci doar 3, ghici câţi vei mânca?

 Aha...20...

Eu nu stiu d-astea, sau ce se promoveaza in tara asta

Primesc azi un comment de la o domnişorică tare revoltată, cu privire la un comment care-l dădusem pe un alt blog cu privire la:

 

şi la:

 

 Voi ce părere aveţi despre ăsta? Greşesc undeva când spun că toti retarzii sunt promovaţi în ţara asta? Sau greşesc când zic că prostia e pe prim plan? Sau şi vouă v-o fi milă că vai, aşa s-a născut el, nu are nicio vină. Bineînţeles, e ok să ne fie milă, când el spune că e bine să fii vedetă. Că doar îl opreşte lumea să dea autografe.

Da, aşa o fi. La fel de proşti sunt şi ăia care promovează asta. Nu zic nu. Dar dacă asta vinde, care-i problema? În ţara asta trăim toţi.

 Sigur, hai să ne fie milă şi îi promovăm în continuare. Într-adevăr e ok să nu ştii care-i pluralu la telecomandă sau să nu fii în stare să pronunţi TVM. Ştie cineva dintre voi că mai bine de 6% din populaţia ţării e analfabetă??? Dar până una alta hai să ne fie milă de ei...

Vă e milă măcar şi de ăia care nu au un acoperiş deasupra capului? Sau doar de ăia care nu ştiu să lege 3 cuvinte? Din ce cauză? Poate ignoranţă, ce ziceţi?


Astea-s valorile unora şi astea-s vedetele din ţara asta. Punct. Back off.

 Pam pam!

I m tough, ambitious, and I always know what I want. If that makes me a bitch, okay

Azi e una din zilele alea cu biscuiţi şi ceai de fructe. Azi nu am chef de porcării şi tâmpenii, de vorbe aruncate în vânt sau de amintiri.

 Azi e zi cu seriale şi puţină istorie (că deh, trebuie...)

Sunt fericită cu ce am. Sunt printre oamenii care au înţeles că sunetul plecării, al despărţirii poate fi mai tare decât orice zgomot de tobe, chitări sau viori. Dar tot categoria asta de oameni a înţeles şi că omul care vrea să rămână lângă tine, poţi să-i dai şi enşpe mii de şuturi în cur că tot nu pleacă.

 Şi oricum, simţurile omului nu sunt prea exacte. Spui că n-ai nimic şi-n următorul moment te prăbuşeşti. Iar eu sunt într-o perioadă în care sunt fericită. Bine, poate nu ăsta e cuvântul. Dar apreciez ce am, dau la o parte de ce nu am nevoie, fac doar lucruri care-mi plac, iar până şi pe cele care nu-mi plac le fac să-mi placă. Nu pun întrebări, nu caut răspunsuri. Ele vin singure.

Există un nucleu emoţional în fiecare amintire, Iar când acest nucleu este eradicat, amintirea intră într-un proces de degradare.

Nu mai las de la mine aşa cum o făceam înainte.Când tot dai de la tine, ajungi în finalul finalului să nu mai ai ce oferi. 

Şi ce dacă ai iubit? Ce contează dacă x sau y au plecat? Tu ai rămas, şi trebuie să te ţii pe drumul drept. Că dacă n-o faci tu... nimeni n-o face.

Pe lânga asta, deşi nu meriţi să fii menţionat aici, să ştii că nu am glumit nicio clipă în sms-ul în care ţi-am zis că nu aş mai putea iubi un om ca tine, deci as a result, am renunţat de mult la a te iubi sau a îmi păsa de tine. Fii realist.

 Aşa că ai grijă de propria ta persoană. Ţine lângă tine doar lucrurile care merită...eu asta fac... şi acum e linişte.. zilele astea e atât de linişte încât sunt fericită...

Doar că trebuie să am grijă. Că de multe ori liniştea nu aduce nimic...