Spiritul Craciunului

Iubesc Crăciunul. Always did, always will. Este cea mai frumoasă sărbătoare existentă pe lumea asta micuță. E poate singura zi din an în care toate familiile se reunesc și mănâncă împreună, petrec timp împreuna, se bucură unii de ceilalți și toate astea într-un cadru frumos, cu brad roșu, luminițe, băuturi calde, miros de portocale și mâncare cu miros îmbietor care abia așteaptă să fie scoasă din cuptor.

Îmi place la nebunie să ofer și să primesc cadouri. Pentru mine cadourile oferite nu sunt un gift card sau un voucher sau și mai rau-bani, ci povești, adevărate istorii legate de caracterul, personalitatea și preferințele persoanei respective. Deci prin urmare încerc pe cât pot de mult să nu cumpăr rahaturi inutile (cred că v-am mai spus cât urăsc orătăniile de pluș sau cănile, da?). Am scris AICI un post despre cadouri și viziunea mea.

Problema e că cineva îmi tot dă Crăciun și apoi mi-l ia. Și anume: deștepții ăștia de aici au împânzit orașul de brazi, luminițe, cadouri, colinde. Doar că asta nu ma face să am mai puține examene, să vin mai repede acasă sau să vină Crăciunul mai repede.

Apogeul a fost când aseară plimbându-mă prin oraș cu un bun prieten chiar m-am simțit ca și cum ar mai fi două zile până la Crăciun. Datorită mașinii de la Coca-Cola cu care v-am atașat poză la începutul articolului. Retrag, apogeul a fost când lumea stătea la coadă să facă poze cu ea. Nu, retrag, zăpada artificială era apogeul.

Crăciun înseamnă acasă. Indiferent dacă aș fi în Aberdeen, în Paris, în Granada, tot acasă este Crăciun. Și vreau să cred că oricât de departe aș fi tot voi fi acolo de Crăciun. Mereu.

Ce înseamnă pentru voi Crăciun?

Mirajul strainatatii

Să lămurim o chestie încă de la bun început: nimeni nu pleacă din țară datorită minunatelor câmpuri de posibilități pe care România le oferă. Asta nu înseamnă nici că nu îți iubești țara, nici că nu îți iubești familia, nici că nu îți iubești prietenii și cu atît mai puțin că ești un egoist care își vede de drumul propriu fără a se uita în spate.

Astăzi, dicutând cu cineva și spunând că am foarte multe lucruri de făcut în aceste săptămâni dar abia aștept să sosesc în țară peste 3 săptămâni am fost întrebată: "Ce te așteapta acasă?"

Răspunsul este simplu. Noi am plecat aici (indiferent care noi și care aici) ca să ne facem un viitor mai bun (și aici-indiferent în ce domeniu sau în ce). Vorbim câteva limbi străine (eu 3), ne facem prieteni din toate țările, ne amestecăm gândurile într-o multitudine de limbi străine, ajungem să visăm sau să gândim într-o alta limbă. Iubim locul unde suntem, sau cel puțin eu îl iubesc. Aberdeen este un oraș minunat, universitatea este exact pe placul meu, iar profesorii sunt niște oameni calzi, deschiși, dedicați. Străduțele acestui oraș te îndeamnă la visare, la reverie, este foarte frumos cu toate că nu tot timpul clima este în favoarea noastră. Bărulețele mici, străduțele înguste, marea, multitudinea de oferte de joburi pentru studenți. Cum să te plângi?

Dar cum să vă spun eu? Nimic în lumea asta nu se compară cu a fi acasă, alături de prietenii tăi vechi (nu contează că ți-ai făcut zeci de alți prieteni noi), alături de familia ta (nu de alta, dar alta sigur nu ți-ai făcut). Nimic în lumea asta nu se compară cu mâncarea făcută de părinții tăi oricât de bine ai fi învățat tu să gătești între timp. Nimic în lumea asta nu se compară cu a fuma în baruri (ahahaha, trebuia să pomenesc!) sau cu a îți auzi limba natală vorbindu-se pe stradă.

Da, în alte țări oamenii sunt politicoși, în România sunt CALZI. Ceea ce nu este totuna. Da, în alte țări vei fi tratat mai cu respect...SAU NU.

Nu înțeleg nici acum cum se face că înainte să plecăm toți urâm România și apoi o iubim. Poate trebuie să pierzi, într-adevăr, ca să știi ce vrei. Mi-e dor de România, oricât de mult aș schimba țările în care locuiesc. Și da...toate drumurile duc acasă. Păi unde pui tu mai multe kilograme în afară de acasă?!

Nimic nu este întâmplator

Nimic nu este întâmplător, nici măcar numărul pe care-l porţi la pantofi.

Nimic nu este întâmplător.Sunt convinsă că fiecare dintre voi a auzit această expresie măcar o dată, dacă nu cumva de foarte foarte multe ori. Acum ceva ani tindeam să cred că atunci când ți se spune asta este un soi de încercare de a te consola pentru că ai pierdut ceva și în același timp o încercare de a ți se sugera că ai pierdut ca să poți să te îndrepți către ceva mai bun. Doar că vedeți voi, omul nu este convins de astfel de încercări atunci când a pierdut. Atunci când ai pierdut ceva ești convins că nu ai cum să găsești ceva la fel de bun, la fel de *insert adjectiv here*. Ești convins, de altfel, că ai pierdut pentru că evenimentele s-au aliniat prost și se vor alinia la fel de prost și în perioada imediat următoare.

Mama îmi spunea adeseori "nimic nu este întâmplător, mamă". Desigur, nu o credeam. Credeam că evenimentele urâte se întâmplă și nu sunt legate de altceva, că se întâmplă independent de orice altceva (cum ar fi întâmplările bune.)

Acum, peste câțiva ani, peste încă puțină experiență adunată la portofoliu și aproape 2 ani trăiți la 3000 de kilometri mi-am dat seamă că nimic nu este intâmplător. Viețile noastre și ale unor persoane pe care nu credeam că o să le cunoaștem vreodată se sincronizează în mod subit și rapid, viața ta liniștită se schimbă de pe o zi pe alta când se întâmplă un hazard. Hazard care de altfel îți schimbă viața de o zi pe alta. Și....nu neapărat în rău! Nu știu cum este la voi, însă la mine toate se leagă! Și am realizat asta acum mulți ani când mi-am dat seama că mereu ajung să mă bucur că pierdusem ceva, deoarece de îndată primeam ceva mult mai bun sau mai necesar, măcar...

Cred că instinctul este strâns legat. Sunt lucruri pe care NU VREI să le faci și totuși le faci pentru că ceva îți spune să le faci. Mie una mi se întâmplă foarte des și cum am realizat că dacă nu mă iau după instinct pierd, m-am decis să nu mă mai joc cu el, pentru că are mereu dreptate.

Desigur, "nimic nu este întâmplător"nu este cazul să devină o scuză banală pentru toate eșecurile. Însă da, nimic nu este întâmplător. Îți poți întâlni destinul oricând, oriunde, cu puțină bunăvoință. 

Și încredere....este posibil ca toate să fie aliniate. Așteptându-ne să le găsim.