Mi'ar plăcea să scriu mai mult, dar recentele evenimente din viaţa mea tumultuoasă mă impiedică . Oricât aş dori să mă descarc, de data asta mi`e puţin imposibil. Aşa că trag adânc din ţigare şi mai sorb o gură de vin. (Da, Corrido roşu.)
E ciudat cum se aşează lucrurile. Cum ne schimbăm drumuri şi ni le intersectam ani mai târziu, atât de diferiţi de cum eram. Cu bagaje noi, cu alte gânduri, cu cearcane şi puţin mai şifonaţi de viaţă. Totuşi câţiva dintre noi işi mai păstrează în ochi.. speranţa de mai bine.
"Te iubesc" păleşte în viaţa adevărurilor dure. Ce'i frumos e şters de tristeţi cotidiene şi ajungi să te intrebi de ce. Puţin timp.. puţin loc.. puţin din toate. Tot ce vrei e să prelungeşti momentul. Mă uit in jurul meu la oameni care au făcut alegeri de dragul alegerilor, apoi descoperă că puteau fi atât de fericiţi.. Dar poate dacă nu gustăm constant din amărăciuni, uităm să apreciem fericirea. Poate.
Păsesc cu tăria credinţei mele în binele care va veni, şi zâmbesc. Pentru că atunci când ţi se inchid toate uşile şi geamurile, e timpul pentru noi începuturi..
Cu drag,
Cristinique
Lumina albă a reflectorului o orbea. Acea lumină albă, care pică cu nonşalanţă pe faţa ei încă copilaroasă cu ochi mari şi luminoşi, cu buze împlinite şi par perfect întins. Asta e marea ei greşeală: aspiraţia către perfecţiuni. Deh, păr perfect întins, buze perfect rujate cu gloss transparent sau ruj roşu, la ocazii mai speciale, dungile alea ei incredibil şi enervant de perfecte de la ochi, mereu cu tuş negru, sunt infailible şi trase la milimetru şi tot felul de alte ciudăţenii. Ea trăieşte pentru aplauze, e moartă după aplauze, e topită. Pe scenă se simte ca acasă, se simte in mediul ei, in lumea ei. Pe scenă nu poate rani şi in mod special, nu poate fi ranită. Pentru că pe scenă nu mai e ea, aceaşi pe care o ştiu toţi. E practic altcineva, joacă viaţa altcuiva, ajută practic pe altcineva, ii crează o personalitate. Fiecare rol probabil a fost jucat de zeci de ori înainte, dar de fiecare dată altfel. Fiecare actor a creat aceluiaşi personaj, mii de personalităţi, mii de lumi.
Viaţa e defapt o scena,nu?
Mi'a spus cineva odată , aşa: ""Tu ai nevoie să iţi faci destinul singură , nu e genul tău să ţi se ofere, tu trebuie să hotărăşti singură ce iei, şi să iei."" O altă persoană dragă mi'a zis aşa "Fiecare drum care duce la fericire, e unic.", şi tot aceaşi persoană mi'a zis că magia e grea atunci când crezi doar in ea, şi că destinul trebuie ALES, nu ACCEPTAT.
Nu pricep ce mi se intamplă, parcă sunt pe altă lume, parcă nu mai ştiu să apreciez nimic, sau poate nu eu sunt cea care apreciază prea puţin. Poate defapt habar nu am să trăiesc viaţa asta, sau poate de multe ori, ea e cea nedreaptă. Poate că de multe ori pun prea mult suflet, şi ajung să vărs lacrimi amare, amare de tot. Am fumat în mai puţin de o oră aproape un pachet de ţigări, şi am un nod in gât şi parcă aş plânge într'una.
La naiba, ce e cu mine? Ce am păţit? Ce se intâmplă, defapt?
Cristinique
Nu ştiu ce e cu titlul, dar mi se pare o întrebare bună, deci dacă aveţi un raspuns pentru mine, sunteţi liberi să mi'l daţi.Sunt tristă, sunt atât de supărată pe mine, cum nu am fost in viaţa mea. Mă simt incapabilă, bună de nimic şi tot restul.Când mă simt incapabiă devin tristă. Atât de tristă că nu pot să-mi mai inghit lacrimile in public. M'am săturat să mă simt aşa. şi m'am săturat aşa tare încât nu mai pot să'mi mai suport nici propriile lacrimi, nici ninsoarea. M'am săturat şi de minciunile şi ipocrizia mea, ce să mai zic de a altora? M'am trezit brusc in REALITATE şi să mor dacă imi place aşa cum e. Rea, absurdă, şocantă şi seacă. Nu aşa trebuia să fie, sau cel puţin, nu aşa o ştiam eu.
Concluzia? Sunt o imbecilă, care după ce că e imbecilă, mai e şi tristă.Tristă tare.
Blogul mi se pare cea mai cretină metodă de refulare, aşa că cel puţin pentru moment, blogul acesta nu mai există, aşa cum nici eu nu mai exist. Mi'ar plăcea să ştiu de ce nu mă înghite pământul chiar acum.
Lacrimile nu au asigurare....
Recunosc, am fost inspirată pentru postul acesta. Repet, inspiraţie, nu furt.
Aşa. Mă bucur că mi s'a ivit ocazia, de a imi vărsa ranchiuna. Toţi au impresia că sunt mari si tari, şmecheri, şi că au toate drepturile posibile si imposibile. Mi'ar placea ca măcar să aibă impresia asta oamenii care chiar sunt deştepţi, nu toţii ţăranii, veniţi din cine ştie ce văgăună. Ok, să ne facem inţeleşi, nu vreau să jignesc pe absolut nimeni din cei care îmi citesc blogul, şi repet, nu am nimic cu oamenii de la ţară. Am ceva doar cu aceia care au impresia că sunt deştepţi (şi sunt 'n'cazuri şi de oameni de la oraş care fac pe deştepţii, nu numai de la ţară ), că totul li se cuvine, şi pe lângă asta mai au şi prost gust şi le lipseşte bunul simţ şi logica cu desăvârşire.Aşa. Aştia sunt genul de oameni care şi'au cam ratat viaţa, şi dacă nu au reuşit incă, atunci urmează. Au nişte posturi de căcat, plătite prost şi işi revarsă furia pe oameni care defapt nu au făcut nimic, şi culmea, îşi mai şi fac meseria PROST. Am eu câteva exemple in cap, dar nu am de gând să detaliez sau cu atât mai mult să dau nume, pentru că probabil m'aş distra sau cine ştie, poate chiar enerva, şi mai tare.Mie personal mi se rupe in cinşpe de astfel de personaje şi singurul sentiment pe care îl pot avea faţă de ei poate fi scârbă, sau cel mult, milă. Sunteţi jalnici dragilor, şi mi'ar plăcea să realizaţi cât de prost vă faceţi meseria, şi că poate v'ar fi şezut mai bine la tega. Acum, să nu se înţeleagă greşit, Doamne fereşte, nu am nimic cu un om care lucrează la Tega, în ochii mei, e la fel de om ca şi mine. Dar am eu vorba aia : "Nu orice dobitoc care are facultate, e om în ochii mei".
Bun, terminând şi cu subiectul ăsta, aparent eu sunt aia rea. Eu sunt cea care calca cu nonşalanţă peste reguli, eu, eu, eu. De multe ori sunt a dracului, sunt egoistă, nesuferită, arogantă şi tot setul.
Critic într'o veselie, mereu am câte ceva cu cineva, şi imi trece foarte greu supă rarea/ranchiuna, sau poate chiar deloc. Doar accept situaţia, asta nu înseamnă că te'am iertat (chestie care nu se aplică la oamenii dragi). Nu prea mă interesează in general (doar foarte rar) dacă fac o primă bună impresie şi nici o a doua. De multe ori, ţin în mine cât ţin, dar ai toate şansele ca într'o bună zi să îţi arunc tot în faţă. Sunt capabilă să mă iau de cineva aiurea, doar pentru că am avut o zi proastă.
Mereu, dar absolut mereu, faptele mele sunt rezultatul acţiunilor celor din jur. Pot fi cea mai bună prietenă a ta, dar şi cea mai mare nenorocită. Pot fi foarte bună, atâta timp cât nu mă calci pe coadă.
