Incerc in fiecare zi cu speranta in suflet sa-l fac pe "Maine" sa fie altfel decat "Azi". Mai bun, mai productiv. Sa fiu mai buna.
Cel mai urat sentiment este sa simti cu ardoare ca tot ce ai cladit se duce pe apa Sambetei cu nonsalanta, parca spunandu-ti "Nu ai facut nimic". Dar tu stii ca ai facut, stii ca ai muncit si ti-ai dori sa fii macar un pic recunoscut, admirat, respectat. Asa cum mai spuneam intr-un post anterior, mi-ar fi placut ca viata mea sa fie altfel. In alt secol, de fapt..
Imi complic adeseori existenta cu nimicuri fara a vedea lucrurile care sunt importante cu adevarat. M-am blazat intr-o pareza emotionala care pare a nu mai avea sfarsit. Nu am fost dintotdeauna pesimista. Nu am pus dintotdeauna Raul in fata pentru a nu fi dezamagita. Recent, insa, m-am surprins facand-o. Si m-am intristat. Nu mai stiu a-mi folosi timpul intr-un mod productiv si ma surprind plangandu-mi de mila din nustiucemotive.
Cred cu tarie ca toti avem etape. Etape prin care trebuie sa trecem, oricat de greu ar fi si oricat de singuri ne-am simti.
Dar daca nu ai incredere in Maine, ce ti-a mai ramas?
