The art of freedom

Despre limite

 Am observat că-mi place să-mi testez limitele. Că mă tentează partea de psihologie umană. Şi uneori forţez şi împing lucrurile la limită ca să văd cât de departe poate merge prostia, nesimţirea ş.a.m.d. Am fost uimită să văd că unii oameni nu au limită. Că ignoranţa şi mediocritatea poate ajunge departe. Ce am făcut eu? M-am distrat pe tema asta şi mi-am testat şi mai mult limitele.

 Am prostul obicei să spun "parcă văd că o să fie aşa", "parcă văd că se întamplă asta". Şi mă uimeşte faptul că lucrurile astea se şi întâmplă. Sunt 3 persoane cu care am o relaţie atât de apropiată încât o simt ca un fel de telepatie. Simt când celălalt se simte rău, dau un telefon. Valabil şi invers. Ne gândim în acelaşi timp la acelaşi lucruri. Spunem fraze întregi deodată, ca apoi să râdem. Prima persoană este mama mea. Mă simte orice ar fi. Nu mă pot preface în faţa ei. A doua persoană...nu contează cine este. Încă mă simte, mă cunoaşte, îl cunosc ca pe buzunarele mele. Nu mă pot preface, nu se poate preface. A 3a persoană este ea, prietena cea mai bună. Numai noi ştim câte crize de râs au inghiţit pereţii noştri. De râs, de plâns, de băutură. De fericire, de durere. De tristeţe. Pentru persoanele astea 3 mi-aş vinde sufletul. Sau un rinichi, la nevoie.

 Restul oamenilor, că mai sunt şi alţi oameni apropiaţi, îmi sunt dragi. Tare dragi. Doar că unii dintre ei nu au apucat încă să mă cunoască per total. Doar parţial. Dar şi pentru ei aş face orice.

 Dau din ce în ce mai des de snobi. Ignoranţi. Proşti. Oameni care se complac în situaţii de căcat. Sunt într-o situaţie jalnică şi patetică şi tot se simt deştepţi, superiori. 

 În ultimul timp viaţa a ţinut cursuri lungi cu mine. Am învăţat multe lucruri. Am realizat cine îmi e aproape şi cine nu. Am văzut că unor oameni le poate pielea numai măgării. Şi lucruri infecte. Şi i-am îndepărtat.... Am avut momente în care aş fi alergat şi pe cioburi de sticlă ca să ajung la tine. Acum sunt împăcată cu mine...

 Şi acum sunt fericită....


Love,
Miss S

I m back!

Am ajuns acasă. O săptămână întreagă de distracţie, nesomn, oameni noi. Mi-a fost dor de blog, dar nu am vrut să scriu. Am zâmbit, am cântat, am dansat, am ţipat. Am băut, am fost beţi muci, dar nu ne-a părut rău. Ne-am trăit tinereţea, iar acum urmează săptămâna de distracţie de aici şi apoi festivalul.

 Mi-a fost dor de tine, din nou, dar am ignorat dorul. Nu am vrut să plâng. Am vrut să te sun să-ţi spun că te iubesc, nu am făcut-o. Mi-am testat răbdarea şi limitele până la maxim. Ca să văd cât pot şi până unde. 

 Am cunoscut oameni noi, am făcut 400 de poze într-o săptămâna, ne-am bronzat şi ne-am îndragostit din nou. De data asta de viaţă. Şi n-o să ne mai "dezîndrăgostim "de ea de veci.

 Am dormit puţin dar am avut energie. Am visat, ne-am uitat la Sex and the city.

 Simt o nevoie acută să scriu. Să las golul să fie umplut. Uneori mă simt goală. Pe dinauntru. Dar ocup golul cu vise, cu prieteni, cu soare, cu piele bronzată cu muzică şi cu poze. Şi cu iubirea....

 Merg să mă odihnesc, promit să revin cu un post sănătos, I got plenty of ideas. Vă las cu poze, până una alta. Doar câteva, nu ştiu daca încap aici 400.

Love,

Miss S