Sunt curajoasă. La fel cum cred că sunteţi şi voi. Poate ne pică cerul în cap. Poate trăim o dramă. Poate ne vine să urlăm. Poate suntem trişti, supăraţi, ne lovim de egoism, ură, invidie. De oameni cărora nu le pasă. De un sistem de rahat. De oameni care nu ne ascultă niciodată, de zgomote, de aer poluat, de mizerie, de ştiri urâte, de oameni atât de urâţi pe interior încât îţi vine să plângi. De bani. De lipsa banilor.

 Şi totuşi găsim puterea să zâmbim. Poate chiar să ajutăm pe cineva. Şi totuşi când ajung acasă în patul meu, la laptopul meu, la camera mea primitoare...găsesc puterea. Şi apoi zâmbesc. Şi mă uit fie la un episod din serial, fie la un film drăguţ, fie citesc ceva, scriu pe blog, beau un pahar de suc sau cappucino, fumez o ţigară. Caut o melodie. Mai am puterea să mă îndrăgostesc. Mai caut o melodie, un film, un video. Ies cu cineva drag. Vorbesc la telefon.

 Găsim puterea în lucrurile mărunte, care sunt acolo şi zbiară "SUNT AICI! ....trebuie doar să mă vezi...şi să zâmbeşti..."

Professional make-up Babor and stuff

Despre oameni şi apucături

Pe cuvântul meu de onoare că mi-e silă de toţi retarzii şi oamenii limitaţi de pe lumea asta. Începând cu ăia care lasă commenturi impertinente în care-mi lasă cu mare drag sfaturi de viaţă că aia aşa, aia invers şi ailaltă pe dos. Pai bă, io nu ştiu dacă la voi la Ciorogârla v-au învăţat ăia de democraţie, dar tind să cred că da, că aţi înţeles-o greşit.

 Categoria 2. Ăştia care scriu posturi despre oameni, în principiu despre alte bloguri şi lansează tot felul de acuzaţii gen "m-ai copiat". Da, ţi-am copiat cuvinte gen "eu", "este", "noi". Ei lasă fată, eşti invidiată, esti bine. Tu le ai, tu le dai, tu le ceri, tu le faci. Tu eşti şef. 

Categoria 3. Idioţii ăia de trimit commenturi la toate blogurile posibile. Asta n-ar fi o problemă, dar când trimiţi ACELAŞI comment în care spui că îl citeşti zilnic şi-l admiri şi d-alea. Du-te mă...

 Nu accept ameninţări şi propuneri de reclame şi tot felu de alte d-alea la mine pe blog. Nu că nu le primesc, că din păcate le primesc, dar nu le vreau mă. Şi pe cuvântu meu de onoare, că scrii ceva şi primeşti comentarii care n-au nici în clin nici în mânecă cu ce-am scris eu. Pe principiul unde dai şi unde crapă.

 Aud tot mai des tipe care se plâng că aia-i aşa, aia nu, nu mă mai iubeşte. Nu te mai iubeşte, asta e. Taie-ţi venele. Nu poţi să trăieşti fără el? Asta să fie problema, nu plângem.

Sau oamenii care şi-ar da şi sufletul într-o relaţie. Puţin egoism e necesar (o mică paranteză:văzusem într-un serial, în Medium, cred, o chestie foarte mişto. Cum că şi la avioane, atunci când trebuie să îţi pui masca de oxigen, trebuie mai întâi să ţi-o pui ţie, iar abia apoi mamei, sorei sau cine-o fi lângă tine. Dacă te ajuţi pe tine, îi poţi ajuta şi pe alţii. )

 Mi s-a acrit de ţara asta, de lumea asta care merge spre nicăieri, iar eu sunt tot mai obosită şi plictisită. Nu-mi place noul program, -de clasa a 12a-, absolut deloc. Am nevoie de o veste excelentă, sau dacă nu măcar bună. Bunicică. Nu ştiu...


 To to list: (cu bulinuţe)

• Nu-mi mai bat capul cu toţi idioţii.
•  Nu mă mai enervez odată la 10 minute din fel şi fel de motive cretine, care în mod normal nu fac 2 bani
• Nu mă culc supărată
•  Îmi organizez timpul
•  Tai de pe "lista"oamenii care nu merită, în aşa fel încât să fiu înconjurată doar de cei care îmi emană energie pozitivă şi nu negativă
•  Studiez un pic mai intens pentru Cambridge.
• Zâmbesc mai des

 Lucruri pe care vă sfătuiesc şi pe voi să le faceţi..

Plouă infernal. Îmi imaginez o seară ca asta în braţele persoanei iubite. Poate cu reviste, filme, seriale, ceai cald de frăguţe, pijamale colorate, şosete cu degete, mâini calde, stropi de ploaie pe geam, zâmbete, FERICIRE...

Acum vreau cu disperare pe cineva care să merite, cineva după care să-mi pierd capul. Artificii, love at first sight. Nu prea cred în iubirea care vine treptat...

 Ca pe vremuri....

Timpul...

Nu am fost niciodată genul de om care să tacă. Adică nu-mi placi? Stai puţin, sigur ai să ştii asta. Şi nu pentru că îţi zic aşa de la obraz, ci pentru că o să vezi singur. Adică am o mutră expresivă, aşa cum zic unii şi alţii.

 Nu sunt genul de om care să înghită măgării şi măgării sau să fiu tratată ca o cârpă. Ca să ce? Din politeţe? Şi aici zic "Nu merci" şi ai să auzi ce am de zis. Că o să-ţi placă sau nu, aia iarăşi e strict problema ta, pe care n-ai decât să ţi-o rezolvi.

Niciodată nu mi-a păsat de ce crede ăla, sau aia, sau ceilalţi. Pentru simplu fapt că nu iau sfaturi de viată de la tot poporul. Dar când vine vorba de ăia dragi, fie că vorbim de mama, iubitul, prietena, una două îmi dau lacrimile şi mă simt prost.
Nici măcar de părerile altora nu prea îmi pasă, dacă nu îmi sunt apropiaţi. Amici? E ok, nici de la ăia nu prea iau sfaturi de viaţă. Adică le iau, dar nu le pun în practică.

 Încerc în permanenţă să fiu mai bună, dar am momente în care mă las pe tanjeală şi asta nu e un lucru bun. Uneori mi-e dor de tine, dar nu am ce să fac.

Timpul ne schimbă. Am devenit mai tolerantă (nu mai sunt atât de rea), am învăţat să am puţină răbdare, să tac, să ascult....



 Iar acum, dupa 5 luni pline, dacă mă întrebi pentru ce îţi mulţumesc, îţi mulţumesc pentru că mi-ai dezvoltat anumite pasiuni, pentru că ai avut grijă de mine şi m-ai maturizat din multe puncte de vedere şi pentru că m-ai învăţat să vreau mereu să fiu mai bună...

Şi timpul trece, etapele se schimbă, noi devenim mai buni...separat...