Întreb și io..

Îmi permit și eu să apelez la experiența voastră proprie și personală: ce faceți când simțiți că totul merge prost?Cum vă auto-încurajați?Sau cum procedați?

Că așa mă simt. Și parcă e din ce-n ce mai rău...

Exagerat de amabili și comunicativi

Eu sunt sociable, friendly, out-going, îmi fac repede prieteni, însă nu mă grăbesc cu povestirea vieții mele, destăinuiri personale și so on, pentru că mi se pare deplasat.

 Însă văd că alții nu au nicio problemă cu a avea discuții de genul cu mine sau cu oricine altcineva. Știți voi, discuțiile de genul (se știu de-o săptămână):

 X: Vai fată, știi ce-am pățit? Mărioara m-a tradat.
Y: Care Mărioara?
 X: Cuuuuum fată care Mărioara?Aia de umbla cu Gicuță, a fost 5 ani cu el!
 X: Mhm...care Gicuță?
 Y: Hai fată, fratele lu Aglaia, aia blondă
X: Nu prea știu cine e Aglaia...
Y: Fată, aia care era prietenă cu Ioana, vecina lu Sorina, aia de la 3...

 Și tu rămâi Paf!!Cine dracu-s toți ăștia? Așa că încetați a vă comporta ca și cum vă știți de-o viață!

Despre tipare

Am auzit o chestie foarte interesantă azi, revăzând episoade din Sex and the City. Se pun niște probleme foarte interesante sometimes, în unele episoade.

 Deci: întrebarea mea acum este: avem tendința de a repeta aceleași greșeli? Avem un TIPAR când ne alegem relațiile? For instance(ca să mă și explic): avem tendința de a avea un tipar în tipii (sau tipele)of course pe care le alegem să ne fie parteneri?

Spre exemplu, gagica X l-a ales pe Y să fie partenerul ei. Y avea probleme grave (sau nu, nevermind)cu ...băutura(of course, poate fi și dependența de orice altceva, probleme de comunicare, adaptare, indiferență, so on, orice considerați voi defect). Se desparte de el și următorul se dovedește a fi la fel. De ce?

Deci, fără să dau detalii care oricum sunt irelevante, eu văd același lucru la mine. Mi se întâmplă. Avem deci un tipar...? E evident că nu vom alege tipi/e total diferiți/e...dar?

 PS-știu că viața nu-i ca-n Sex and the fucking city, dar tot ...I couldn t help but wonder...

Alintă-mă frumos!

Băi, ori sunt eu ”sooo last season”, ori chiar sunt penibile alinturile de genul: ”puișor”, ”pisicuță”, ”purceluș”(???), ”scrofiță”, ”vacă mică” (adică vițică?). Sau mai avem ”Ioooobi”, ”Îngeraș”, ”prințul meu”, ”viața mea”, ”inima mea”, ”lumina ochilor mei”.

 Astea ca astea, hai că... trecem peste, că-s io fată simpatică! Dar mai avem și seria: ”Gibonel”- adică arată ca o maimuțică păroasă?

 ”Mami”- duci lipsa părinților, pisi?

 Sau avem cele care întrec orice limită: ”jegosule”, ”împuțitule”, ”nesuferitule”.

 Sunt eu last season? Sau...?

Cu si despre rabdare fara diactritice!

ATENTIE! Acest post nu va contine diactritice, deoarece si pentru ca ma mutai oarecum si relativ de la al meu laptop si nu mai stau eu sa setez p-acilea. Ma intelegeti voi, oricum. Plus ca asta e PC, nu laptop si ardeam de nerabdare sa mai scriu la o tastatura normala:D (Dont ask!)

 Asa..Azi vorbim despre rabdare!

 Eu nu-s o fire prea rabdatoare. Mie daca-mi zici ca vii la 5, sa fie 5. Nu 5 si 10, nu si 15, nu 6! Ci 5, asa cum ai zis. Daca intervine ceva urgent, no problem (doar ca si urgentele astea-s relative!). Dar daca tu vii la 5 si 20 ca ti-ai schimbat 3 tricouri...Neee! Trebuia sa faci asta la 5 FARA 20!

 In aceasi ordine de idei: daca m-ai programat la 12 (fie tu ce-oi fi: manichiurista, pedichiurista, coafeza, cosmeticiana sau ce mai vrei tu) si eu vin acolo la 12 fix ca sa-mi zici tu ca eram de fapt la 11 jumate, ori iei lecitina, te apuci iti notezi, sau iti aduci aminte ce-ai zis! Ca n-am timp de prostiile tale, sa ma chemi maine de parca as dispune de timp nelimitat, divo! Ca pana la urma, tu-mi faci unghiile mie, nu io tie! Si-a doua oara, mai apeleze Allah la tine, sa-i faci ghearele mov.

 Tot asa, daca-mi spui ca taxiul vine in 3 minute, te rog, nu le fa 10, ca nu-mi sade bine-n fata blocului asteptand dupa un jaf de masina care-mi ia 5 lei pt 2 minute de condus! Spune-mi 10, si voi cobori in 10 minute. Ca doar nu joc sudoku, in restu de 7.

 Ascult oamenii. Sa mor io de nu-mi place sa aud povesti, sa mor de nu te voi asculta daca plangi daca-mi esti prieten! Dar mor cand vad oameni care suna alti oamenii doar sa se laude! Din seria: "Fata, vai fata, stii ce masina misto mi-am luat fataaah???" sau isi lauda relatiile fericite la toata lumea, all day long! Te inteleg ca esti fericita, da sa mor daca-mi pasa ca ti-ai luat lenjerie mov, gri, portocalie de a zis "iubi"ca se urca pe pereti!

 De altfel, cand ne intalnim pentru prima oara sau ne stim de putin timp, te implor, nu te plange la mine! E de prost gust si e posibil sa nici nu te inteleg.

 Pentru ca nu-mi pasa!Selfish me:D
 c

Am venit înapoi!

Am revenit! Am avut o stare...hai să nu-i zicem depresivă, că nu știu dacă-i chiar așa, dar ceva pe-aproape, anyway. Totul legat de plecarea-n Scoția, de persoanele pe care le las aici...și așa mai departe. Dar am avut o revelație: o viață am! Și aia trebuie trăită. Am așa un stil de a mă îndoi, de a avea vise urâte și de a mă comporta mereu de parcă it s the worst case scenarium.

 Așa că gata: am plâns 2 zile pe motive pe care nici eu nu le știu, se pare că nu găsesc sursa rănii, dar e una. Și poate dac-o ignor, va trece.

Așa că de azi...revin la postări zilnice, vă promit!Și la...gânduri mai bune, să sperăm....

Ce puteți să faceți voi?Să-mi urați să se facă fericire și la mine...că eu sunt veselă, vă jur!

Despre goluri

Întrebarea care e cotată ca având cel mai greu răspuns e ”Ești fericit?”, pentru că de fiecare dată auzi ”Da, DAR...”. Vă întreb: Regretați ceva din ce-ați făcut?”Nu, nu e bine să trăiești cu regrete”. Eu am regrete, câteva, dar am.

 Și așa apare tam paamapamamamma GOLUL. Lipsurile nasc golurile astea. Cum le umplem? Relații eșuate, sex, muncă, bani, pipițe, plimbări cu oameni cu care n-avem nimic în comun și d-astea. Știți voi, banalități. Și tot nu se schimbă nimic. Ce să-i faci, viața-i crudă.

 Și apar tot mai multe goluri. Pereții pică pe noi-îi tencuim. Se rupe un fermoar-îl înlocuim. S-a rupt bluzița-o coși, să nu se mai vadă găurica. Suntem triști-zâmbim fals. Ne e greu acasă-plecăm din oraș. Cum numesc eu lucrurile astea? FUGA DE RĂSPUNDERE...

 Degeaba am nevoie de pereți noi, dacă aleg să-i tencuiesc pe cei vechi. Degeaba am nevoie de-o bluză nouă, dacă tot ce fac e s-o cos pe cea ruptă. Degeaba am probleme și FUG dacă ele nu se vor rezolva doar înfruntându-le. Degeaba iubesc dacă nu primesc același lucru înapoi.

 Poate-ar trebui să mă gândesc de ce pică pereții, de ce bluzele se rup... Și poate o să închid blogul, mă simt ca și cum nu mai am nimic să vă zic...Îmi pare rău! Până și ironia m-a părăsit...