Sunt mândră de mine. Se pare că într-un final am învățat când să mă opresc. Să fie asta pe bune sau doar așa am impresia acum? Întotdeauna am crezut că oamenii puternici sunt cei care știu să zică stop la momentul în care trebuie, înainte să iasă boțiți sau călcați în picioare și și dacă totuși ies oarecum boțiți sau un pic damaged își scutură hainele, își pansează rănile, se ridică de pe jos și merg înainte. Ăștia sunt oamenii puternici. Așa cred eu. Și zic haida ridică-te, ce mama naibii viață-i asta?Șterge-ți rănile adânce. O să usture ca dracu, dar apoi vine senzația aia după ce-ai plâns prea mult și prea multe și te ia somnul.
Avem atâtea motive să fim recunoscători, să avem speranță, să credem în minuni (căci ele se întâmplă!). Și fiecare dimineață e șansa unui nou început. Șterge lacrimile și mizeria de pe trupul încărcat de cu o seară înainte, de tot dansul și toată iubirea aia amestecată și reîntâlnită și reîntoarsă și toate semnele și mesajele și șterge amintirile. Avem șansa să ne dăm cu parfumul cel nou și să o luăm înainte, căci altă șansă nu avem. Să zâmbim oamenilor și să spunem Bună ziua, Mulțumesc frumos, O zi frumoasă și să ne hrănim din zâmbetele lor. Avem ocazia să ajutăm pe cineva, să învățăm ceva nou de la cineva, sau chiar să învățăm noi pe cineva. De la oricine poți primi o lecție. Asta doar dacă știi să iei ce-i mai bun din oameni.
Îmi cer iertare dacă cer prea mult de la oameni sau de la Dumnezeu. Îmi cer iertare atunci când cer prea mult deși am TOT. Nu tot ce-mi doream, pentru că dac-am primi toate prostiile care le cerem, am fi fost la spitalul 9 legați cu sârme ghimpate... Îmi cer iertare dacă nu am înțeles că nu pot primi tot de la oameni și trebuie să-i las să plece nu să trag de ei, nu am știut. Dar acum am învățat asta. Îmi cer iertare că mă plâng din orice prostie în loc să văd zecile, sutele de motive pentru care trebuie să fie recunoscătoare. Îmi cer iertare, dar promit că în fiecare dimineața mă voi uita în oglindă și voi mulțumi pentru ceea ce am, pentru ceea ce primesc, pentru oamenii pe care îi am, pentru cine sunt și ce sunt și tot ce-am învățat de la viața asta.
Iar acum vreau să fac un salt impresionant de la un om slab la un om puternic, de la lacrimi la zâmbete, de la nerecunoștință la recunoștință absolută, de la nervi la fericire, de la dezamăgire la speranță. Mulțumesc oricui mă aude că sunt un om fericit!
sursă foto. aici
Despre viata, dragoste, sex, fericire, ponturi, tipsuri si cum sunt eu de fapt.
sâmbătă, 9 aprilie 2011
vineri, 8 aprilie 2011
I made a choice
Nu sunt omul care să renunțe. I dont want to be a quiter. Iar azi... azi am ales ceva și totodată am ales să renunț la altceva. Și dacă am ales să renunț la ceva ăla nu înseamnă că-s a quiter. Ci înseamnă că acel ceva nu îmi face bine. Îmi asum deciziile și pot doar să sper că îmi vor aduce satisfacție morală și împliniri. Mai ales prima. Da... am ales să plec. În ambele situații plec undeva. În prima plec spre... Scoția iar în a doua plec de lângă cineva.
Te-am dezlegat de mine să văd dacă te întorci. Mă scald în ape care nu-s ale mele. Și nici măcar nu știu să înot.
Nu știu să înot.
Te-am dezlegat de mine să văd dacă te întorci. Mă scald în ape care nu-s ale mele. Și nici măcar nu știu să înot.
Nu știu să înot.
joi, 7 aprilie 2011
I am scared
M-am gândit astăzi că nu contează momentul când greșești, când te ascunzi, când fugi. Contează momentul în care ești la început. Unde ești doar tu cu tine și o iei de la 0.
Când ne rupem în bucăți nu ai ce face REPEDE. Te poți lipi încet, calm, cu răbdare și acordându-ți timpul de care ai nevoie să te aduni, să fii cine erai, sau chiar cineva MAI BUN. Fairytales dont come true usually, but they may come true, actually. Sunt oameni care așa sunt ei... rupți. Distruși pe interior. Confuzi, incerți cu viața lor și cu tine. Pe ăia ocolește-i. Nu vei fi dezamăgit așa. Sounds fair.
Odată și odată tot trebuie să alegem ceva. Ne întoarcem la lucrurile cu care suntem obișnuiți sau pășim înainte spre nou, aventură, cunoașterea unor lucruri, oameni, obiceiuri noi?Unele lucruri vechi le poți ignora. O poți face oricând, doar că trecutul se va întoarce mereu să bântuie. That s life. This is how things work. Și până la urmă ce-i mai rău?Rănile noi care dor acum ca dracu, sau cele vechi care ar fi trebuit să fie vindecate până acum?
Rostul postului ăsta? Sunt în fața unor decizii importante. Cea mai importantă e cea în care trebuie să decid dacă să plec la studii în Scoția sau nu (vă povesteam într-un post că am aplicat pentru studii în străinătate). Ei bine, am fost admisă, iar acum sunt în fața faptului împlinit. Și mi-e frică. Sunt o lașă. Și poate și puțin comodă. M-am gândit și răzgândit dacă să scriu postul ăsta și să vă întreb pe voi, poate de la cineva o să învăț o lecție acum. E ok să-mi fie frică, asta vreau să cred și parcă tot amân decizia, și amân, și amân sperând că se va lua singură. Ce să fac? E atât de ciudat mergând pe ideea că nu mă așteptam să fiu admisă și am fost și a fost ca un fel de șoc și dans și zbierăte... ca să ce? Acum nu știu ce să fac.
Mai bine îmi imaginez că trăiesc într-un spital de nebuni și toate lucrurile se întâmplă în capul meu. Și nu sunt confuză și sunt fericită. Da?
Miss S, scared princess
Când ne rupem în bucăți nu ai ce face REPEDE. Te poți lipi încet, calm, cu răbdare și acordându-ți timpul de care ai nevoie să te aduni, să fii cine erai, sau chiar cineva MAI BUN. Fairytales dont come true usually, but they may come true, actually. Sunt oameni care așa sunt ei... rupți. Distruși pe interior. Confuzi, incerți cu viața lor și cu tine. Pe ăia ocolește-i. Nu vei fi dezamăgit așa. Sounds fair.
Odată și odată tot trebuie să alegem ceva. Ne întoarcem la lucrurile cu care suntem obișnuiți sau pășim înainte spre nou, aventură, cunoașterea unor lucruri, oameni, obiceiuri noi?Unele lucruri vechi le poți ignora. O poți face oricând, doar că trecutul se va întoarce mereu să bântuie. That s life. This is how things work. Și până la urmă ce-i mai rău?Rănile noi care dor acum ca dracu, sau cele vechi care ar fi trebuit să fie vindecate până acum?
Rostul postului ăsta? Sunt în fața unor decizii importante. Cea mai importantă e cea în care trebuie să decid dacă să plec la studii în Scoția sau nu (vă povesteam într-un post că am aplicat pentru studii în străinătate). Ei bine, am fost admisă, iar acum sunt în fața faptului împlinit. Și mi-e frică. Sunt o lașă. Și poate și puțin comodă. M-am gândit și răzgândit dacă să scriu postul ăsta și să vă întreb pe voi, poate de la cineva o să învăț o lecție acum. E ok să-mi fie frică, asta vreau să cred și parcă tot amân decizia, și amân, și amân sperând că se va lua singură. Ce să fac? E atât de ciudat mergând pe ideea că nu mă așteptam să fiu admisă și am fost și a fost ca un fel de șoc și dans și zbierăte... ca să ce? Acum nu știu ce să fac.
Mai bine îmi imaginez că trăiesc într-un spital de nebuni și toate lucrurile se întâmplă în capul meu. Și nu sunt confuză și sunt fericită. Da?
Miss S, scared princess
Reply: De la noi pentru ei
Postasem chestia funny de AICI, cu chestiile de la ei pentru noi, care am înțeles că sunt scrise pe blogul unui misogin. Încă nu am căutat, nu știu cine e tipul, dacă știți voi link la commenturi vă rog. Mă rog, ideea mea e să-i dau un reply la acel post...
Therefore: DE LA NOI PENTRU EI
Therefore: DE LA NOI PENTRU EI
- Când te întreb dacă facem aia aia sau ailaltă zici da direct. Nu știu sau vedem nu există.
- Capacul de la wc îl poți lăsa foarte bine și jos, că de-aia ai două mâini și nu una.
- A plânge NU este șantaj. E doar intimidarea adversarului
- Și când te întreb cum arăt, bine nu e un răspuns. Și nici fine by me. Așa ca watch your words, young man
- Dacă am chef să-mi tai părul, mă vei plăcea la fel de mult, pentru că nu sunt searbădă și banală ci schimb ceva la mine. Dacă ai atitudine nu contează cât de lung ai părul (ci contează cât și cum gândești). Știu tipe cu părul extrem de lung și vraiște pe care nu-l merită și tipe cu părul scurt dar au la schimb.. .attitude!
- Aluziile subtile ar trebui să le prindeți din mers. Nu tot timpul pot să spun direct și nu tot timpul vreau. Așa că read my body language.
- Cum naiba să nu țineți minte datele?Notați-vă undeva. Să uiți de ziua cuiva important e cel mai mârșav gest făcut din partea oricui, nu numai a unui bărbat. Așa că note this down
- Câteodată nu vă gândiți la noi?E ok, nici noi la voi. Câteodată am numai pantofi, genți, lucrări, bac, alte haine și etc în cap iar tu ești... departe. Ha!
- Într-adevăr nu ne sunteți de vreun folos la alegerea pantofilor. Eu niciodată nu cer sfatul unui bărbat în privința asta. We dont give a damn dacă vouă vi se pare că cei beige merg mai bine decât cei mov cu dungi și picățele portocalii.
- Cică da și nu ar fi răspunsuri acceptabile la orice întrebare pentru voi. Să văd dacă ar fi funny ca voi să întrebați iubita mea, ce vrei să facem? Să mergem la teatru sau la film?Iar răspunsul să vină prompt: DA!
- Și cică orice ați fi spus, după 6 luni nu mai e valabil. Știm că sunteți nehotărâți, dar cred că 6 luni e cam mult. Am impresia că a doua zi nu mai e valabil.
- Sunt de acord că toți bărbații văd în 16 culori ca Windows default settings. Dar obișnuiți-vă cu culori gen: nude, beige, piersică, lămâie, verde crud și so on. A, și turqoise e ok. Sau roz somon.Hahahah
- Nu citiți gândurile?Ziceam și mai sus: Încercați!
marți, 5 aprilie 2011
Viața-explicație cu și despre căni
Când ți se sparge cana nu te-apuci să o lipești. Doar aduni cioburile de pe jos, iar mâine (sau chiar azi!) te duci și-ți cumperi o cană nouă, colorată și mare!
Să înțeleagă cine are de înțeles ceva din asta. Cine nu, să rămână la cana pe care-am dat-o ca și exemplu.
Să înțeleagă cine are de înțeles ceva din asta. Cine nu, să rămână la cana pe care-am dat-o ca și exemplu.
duminică, 3 aprilie 2011
De la ei pentru noi
Amuzament via just smile
“Invatati sa va descurcati cu capacul de la wc. Sunteti fete mari. Daca este ridicat, lasati-l jos. Noi avem nevoie de el ridicat, voi aveti nevoie de el jos. Nu ne auziti pe noi plangandu-ne ca l-ati lasat jos.
Aniversarile nu sunt niste teste care sa verifice daca putem sa gasim cadoul perfect, din nou!
Cateodata nu ne gandim la voi. Impacati-va cu ideea.
Duminica = sport. Este ca luna plina sau schimbarea anotimpurilor. Lasati-o asa.
Nu va taiati parul. Niciodata. Parul lung este intotdeauna mai seducator decat cel scurt. Unul dintre principalele motive pentru care barbatii se tem de insuratoare este acela ca femeile maritate isi taie intotdeauna parul.
A face cumparaturi NU este un sport. Si nu, nu vom putea niciodata sa vedem lucrurile astfel.
A plange este santaj.
Cereti ce vreti. Sa ne lamurim: aluzii subtile nu merg! Aluzii normale nu merg! Aluzii puternice nu merg! Spuneti pur si simplu
Nu tinem minte datele. Marcati datele de nastere si aniversarile in calendar. Aduceti-ne aminte dinainte.
Majoritatea barbatilor au doar trei perechi de pantofi-cel mult. Ce va face sa credeti ca va putem fi de vreun folos in a alege care din cele treizeci perechi de pantofi v-ar sta bine cu rochia aceea?
DA si NU sunt raspunsuri acceptabile pentru aproape toate intrebarile.
Veniti la noi cu o problema doar daca vreti sa va ajutam sa o rezolvati. Asta putem face. Pentru compasiune sunt facute prietenele voastre.
O durere de cap care dureaza 17 luni este o problema. Duceti-va la un doctor.
Verificati presiunea la ulei! Va rugam.
Orice am fi spus acum 6 luni nu mai este relevant. De fapt, orice comentariu am fi facut se anuleaza dupa 7 zile.
Daca nu va imbracati precum fetele din catalogul Victoria’s Secret, nu va asteptati sa ne purtam precum personajele din telenovele.
Daca credeti ca sunteti grase, probabil sunteti. Nu ne intrebati pe noi. Refuzam sa raspundem.
Daca ceva ce am spus are dublu inteles, iar unul din ele te supara sau te enerveaza, intelesul corect este celalalt.
Puteti ori sa ne cereti sa facem ceva, ori sa ne spuneti cum vreti sa fie facut un lucru. Nu amandoua. Daca chiar stiti cum se face cel mai bine, faceti-l singure.
Cand este posibil, va rugam spuneti ce aveti de spus in timpul reclamelor.Christopher Columb nu a avut nevoie sa i se indice directia, si nici noi nu avem.
Relatia noastra nu va fi niciodata asa cum a fost in primele doua luni. Treceti peste asta. Si nu va mai plangeti prietenelor.
TOTI barbatii vad in 16 culori, precum Windows default settings. Piersica, spre exemplu, este un fruct, nu o culoare. Visina este tot un fruct. Nu avem idee ce este “mov”. Sau “lila”.
Daca te mananca, trebuie scarpinat. Noi ne ocupam cu asta.
Nu citim gandurile, si nici nu o vom face niciodata. Chiar daca nu citim gandurile, nu inseamna ca nu tinem la voi.
Daca va intrebam ce s-a intamplat, si ne spuneti “nimic”, ne vom purta ca atare. Stim ca mintiti, dar nu merita sa ne batem capul.
Daca puneti o intrebare la care nu vreti un raspuns, asteptati-va la un raspuns pe care nu vreti sa-l auziti.
Cand trebuie sa mergem undeva, orice veti purta va fi in regula.
Nu ne intrebati la ce ne gandim, decat daca sunteti pregatite sa discutati despre sport, masini sau calculatoare.
Avem destule haine. Aveti prea multe haine.
Nu este nici in interesul vostru, nici al nostru sa facem teste impreuna. Nu conteaza ce test.
Va multumesc daca ati citit aceste randuri. Da, stiu ca va trebui sa dorm pe canapea in seara aceasta, dar stiati ca pe noi chiar nu ne deranjeaza, este ca in camping.”
gata plec plec plec plec de o mie, două mii, trei mii
gUnu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece... mai e mult?Gata?? Luni, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, duminică și iar luni, marți, miercuri. O viață, două vieți, trei vieți... pot să închid ochii acum? 8 ș-un sfert, un bar, două baruri, trei baruri, un sărut, două săruturi, o mie, s-a terminat? O pădure, două păduri, trei păduri și acum ce? O melodie, două melodii, cinci melodii, un refren... acum pot să plec?Să stau? O dimineață, un ceai și dor.
Cred că am să țip. O dată, de două ori, de trei ori, de cinci ori, de zece ori. Poate am (o) să mă aud(zi)
Cred că am să țip. O dată, de două ori, de trei ori, de cinci ori, de zece ori. Poate am (o) să mă aud(zi)
Salut contesă, circu-i mai încolo
Azi dimineață cum m-am trezit, am deschis tv-ul. Fie. Și tot butonând am ajuns pe antena 1, unde era un film în care o ...sluga?Așa îi zice? Mă rog, o culca pe contesă. Contesa în pat... învelită până-n gât și machiată neneee... dungi de tuș, fard, fdt, blush, ruj.
Ce Dumnezo?Cine face filmele astea?
Ps-contesele dorm machiate până-n gât?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)