Va scriu in pauza dintre franceza si drept, la care mai am 2 examene marti si miercuri.
M-am decis sa va scriu despre 2 lucruri cunoscute in cultura romaneasca "Omul si-o mai face si cu mana lui", versus "Asa se cuvine, mama"
Voi incepe cu a doua. Cred ca vorbele "Asa se cuvine, mama" nu le-am auzit niciodata propriu-zis din gura mamei mele. Mama nu mi-a tinut discursuri despre "Nu fa aia mama, ca o sa vorbeasca lumea". De asta probabil, acum, la 20 de ani, ma doare-n cot de ce gandesc altii despre actiunile mele. Cine este in dezacord cu ceea ce gandesc, fac si spun este liber sa ma ocoleasca, asa cum fac si eu. Suntem atatia oameni in toata lumea asta, nu ne oprim la unul. Bineinteles ca actionez totusi in conformitate cu intimitatea si libertatea altora, ca doar nu oi veni peste tine-n casa sa-ti spun cele de mai sus. Nietzche spunea ca libertatea ta este nelimitata atit timp cat nu incalca libertatea altora. Ei, dupa asta ma ghidez.
Daca m-as fi gandit la "Asa se cuvine" niciodata nu as fi avut curaj sa-mi dau jos sandalele si sa alerg prin ploaie. Daca m-as fi gandit la "Asa se cuvine"niciodata nu as fi iesit cu fusta scurta si tocuri inalte. Daca m-as fi gandit la "asa se cuvine" niciodata nu as fi dansat asa cum simt eu ca trebuie. Daca m-as fi gandit la "asa se cuvine", niciodata nu as fi avut curajul ies din tipar. Din orice fel de tipar.
Ce usor e sa te conformezi societatii, sa stai in anonimitate in multime, acoperit de o plapuma (imaginara, desigur). Sa spui "Da..." cand iti vine sa urli "NU!", sa te imbraci doar in culori inchise ca sa nu fii remarcat/a, sa spui doar ce trebuie, sa faci alegeri care sa le menajeze pe toate matusile si vecinele sa nu faca vreun infarct, sa nu-ti faci vreun tatuaj sau vreun piercing ca "nu te mai angajeaza nimeni", sa nu scrii pe blog, ca nu e in regula, sa nu ridici NICIODATA glasul, capisci?
Pai daca te adaptezi si joci dupa regulile lui "Asa se cuvine, mama", ajungi la vorba mea.."CAND TI-O FACI CU MANA TA..."
Da, ba, ti-o faci cu mana ta daca tu TRAIESTI, SIMTI SI JOCI dupa "Asa se cuvine". Sigur, ai tot dreptul sa-ti fie frica in loc sa ai curaj, sa te dai doi pasi in spate in loc de doi inainte. Dar de ce?! De ce sa nu spui Pot, Vreau si Merit, deci prin urmare se va intampla? Ai toate armele, oricine ai fi. Mai trebuie doar sa lupti. Oricate arme ai avea, daca nu le folosesti se reduc la zero...
Nu, ce am zis eu mai sus nu inseamna ca trebuie sa faci cu tot dinadinsul sa fii ALTFEL. Atitudinea e biletul spre o viata CUM O VREI TU. Take it or leave it.
sâmbătă, 26 mai 2012
vineri, 25 mai 2012
Toate la timpul lor
NOUTATI: Mi-am schimbat numele blogului, cred ca-s un pic cam marisoara pentru "Miss Sunshine", asa ca am decis sa merg pe varianta simpla si profi, cu numele meu real, Cristina Cioba din mai multe motive. Ce anume te poate defini mai bine decit numele propriu? Pe deasupra, eu imi asum perfect ce scriu.
Mi-am facut si eu cont de twitter, ca sa ma las si eu dusa de valul tehnologiei, ca mi se tot reprosa ca nu am twitter. Na, ca am si eu. AICI ma gasiti (sper sa fi dat bine link)
Am scris la Alin un guest post: AICI, despre carti de citit intr-o viata. V-am facut un top de 15, sper s-aruncati o privire si acolo.
SI ACUM LA OILE NOASTRE: Astazi vroiam sa vorbim despre faptul ca unele lucruri care nu sunt facute la timpul lor, ulterior par a nu mai avea niciun sens, sau in orice caz nu sensul scontat.
Inceperea vietii sexuale. Nu pisi mici si dragalase ce sunteti, daca aveti 13-17 ani NU aveti voie sa faceti sex. Nu conteaza ce simtiti sau cum va tropaie hormoneii prin capsoarele alea subdezvoltate.
Examenul de bacalureat. Ala ori il dai la timp, ori poti sa nu-l mai dai, baiete, ca e egal cu 0. Degeaba-ti mai dai BAC-ul la 40 de ani, diploma aia nu mai are nici farmecul celor 18 ani, nici valoarea.
Facultatea. Parerea mea e ca si aia se face la timp, nu la 40 de ani. Sesiunile, studentia, caminele trebuiesc simtite la vremea lor. Cand ai copii de crescut si familie acasa nu-ti mai arde tie de sesiuni si extra-sesiuni. M Mie nu mi-ar arde.
Nu stiu de ce am senzatia ca varsta ideala pentru casatorie e 25 de ani. Asta pare a fi un pattern bine intiparit in capul meu. Dar sigur, asta o voi face si consider ca oricine trebuie sa o faca atunci cind simte, cind gaseste persoana potrivita si momentul potrivit (o cariera, un job stabil, un apartament). Zic si eu.
Facutul de copii. Nu vreau sa fac un copil la 35-40 de ani. Cand ma duc la scoala la el vreau sa fiu vazuta ca mamica, nu bunica. Plus ca astepind multi ani sa il faci (asteptind in sensul de nu vrei, nu ca Doamne fereste nu poti), vei fi cu atit mai ingrijorata si panicata ca habar n-ai ce sa faci cu el.
Iubirea. Iubirea sigur, nu are varsta... Insa anumite momente le poti trai doar la timpul lor. Adolescenta (Of, nu, nu la 13 ani!), tinerete, samd.
Ce alte lucruri credeti ca daca nu se fac la timpul lor nu au farmec?
Mi-am facut si eu cont de twitter, ca sa ma las si eu dusa de valul tehnologiei, ca mi se tot reprosa ca nu am twitter. Na, ca am si eu. AICI ma gasiti (sper sa fi dat bine link)
Am scris la Alin un guest post: AICI, despre carti de citit intr-o viata. V-am facut un top de 15, sper s-aruncati o privire si acolo.
SI ACUM LA OILE NOASTRE: Astazi vroiam sa vorbim despre faptul ca unele lucruri care nu sunt facute la timpul lor, ulterior par a nu mai avea niciun sens, sau in orice caz nu sensul scontat.
Inceperea vietii sexuale. Nu pisi mici si dragalase ce sunteti, daca aveti 13-17 ani NU aveti voie sa faceti sex. Nu conteaza ce simtiti sau cum va tropaie hormoneii prin capsoarele alea subdezvoltate.
Examenul de bacalureat. Ala ori il dai la timp, ori poti sa nu-l mai dai, baiete, ca e egal cu 0. Degeaba-ti mai dai BAC-ul la 40 de ani, diploma aia nu mai are nici farmecul celor 18 ani, nici valoarea.
Facultatea. Parerea mea e ca si aia se face la timp, nu la 40 de ani. Sesiunile, studentia, caminele trebuiesc simtite la vremea lor. Cand ai copii de crescut si familie acasa nu-ti mai arde tie de sesiuni si extra-sesiuni. M Mie nu mi-ar arde.
Nu stiu de ce am senzatia ca varsta ideala pentru casatorie e 25 de ani. Asta pare a fi un pattern bine intiparit in capul meu. Dar sigur, asta o voi face si consider ca oricine trebuie sa o faca atunci cind simte, cind gaseste persoana potrivita si momentul potrivit (o cariera, un job stabil, un apartament). Zic si eu.
Facutul de copii. Nu vreau sa fac un copil la 35-40 de ani. Cand ma duc la scoala la el vreau sa fiu vazuta ca mamica, nu bunica. Plus ca astepind multi ani sa il faci (asteptind in sensul de nu vrei, nu ca Doamne fereste nu poti), vei fi cu atit mai ingrijorata si panicata ca habar n-ai ce sa faci cu el.
Iubirea. Iubirea sigur, nu are varsta... Insa anumite momente le poti trai doar la timpul lor. Adolescenta (Of, nu, nu la 13 ani!), tinerete, samd.
Ce alte lucruri credeti ca daca nu se fac la timpul lor nu au farmec?
joi, 24 mai 2012
Bucura-te ca te enervezi
Pentru cacaturi.
Atunci cind un om traieste o adevarata tragedie imi imaginez ca nu mai vede lucrurile marunte, ca te loveste asa ca o durere de ciocan in moalele capului, ca nu mai traiesti, ca simti doar durerea.
Eu cred ca sunt fericita pentru ca MA BUCUR CA SUNT VIE, nu e greu sa te bucuri de fiecare lucru marunt care te inconjoara. Dimineata, cand m-am trezit pentru al doilea examen m-am bucurat de apa, de zambet, de soare, de iepurasii pe care i-am vazut in curtea caminului, de muzica care m-a binedispus si totul a mers foarte bine.
Asa ca bucura-te cand iti moare motorul masinii, cand nu-ti iese ceva, cand te enerveaza cate-un dobitoc, cand ai pierdut ceva important, cand ploua si tu planuiai sa alergi pe plaja, cand n-ai bani sa-ti iei i phone sa fii si tu in rand cu tot omu'. Bucura-te. Da, bucura-te, nu m-am tampit de tot. Bucura-te pentru orice cacat care ti se intampla. Ca viata asta-i ACUM. Nu MAINE, nu dupa ce termini sesiunea, nu dupa ce te muti in Asia, NU. ACUM. Si pentru fiecare ora pe care-o pierzi, ai sa plangi. Pentru ca nu ti-o da nimeni inapoi.
"These are the things we beg for. A root canal, an I.R.S. audit, coffee spilled on our clothes. When the really terrible things happen, we start begging the god we don't believe in to bring back the little horrors, and take away this. It seems quaint now, doesn't it? The flood in the kitchen, the poison oak, the fight that leaves you shaking with rage. Would it've helped if we could see what else was coming? Would we have known that those were the best moments of our lives?"- Meredith Grey.
Alea sa fie problemele noastre. Ca ploua, ca nu ai pantofi, ca ai de invatat, ca uneori nu e asa cum vrem sa fie....
Va rog din suflet s-aveti rabdare 2 minute sa cititi un textulet. L-am gasit pe Facebook si era descris ca "a sweet lesson". It would call it hard, though, sau oricum altcumva, dar nu sweet. Poate bitter. Va rog, merita.
Atunci cind un om traieste o adevarata tragedie imi imaginez ca nu mai vede lucrurile marunte, ca te loveste asa ca o durere de ciocan in moalele capului, ca nu mai traiesti, ca simti doar durerea.
Eu cred ca sunt fericita pentru ca MA BUCUR CA SUNT VIE, nu e greu sa te bucuri de fiecare lucru marunt care te inconjoara. Dimineata, cand m-am trezit pentru al doilea examen m-am bucurat de apa, de zambet, de soare, de iepurasii pe care i-am vazut in curtea caminului, de muzica care m-a binedispus si totul a mers foarte bine.
Asa ca bucura-te cand iti moare motorul masinii, cand nu-ti iese ceva, cand te enerveaza cate-un dobitoc, cand ai pierdut ceva important, cand ploua si tu planuiai sa alergi pe plaja, cand n-ai bani sa-ti iei i phone sa fii si tu in rand cu tot omu'. Bucura-te. Da, bucura-te, nu m-am tampit de tot. Bucura-te pentru orice cacat care ti se intampla. Ca viata asta-i ACUM. Nu MAINE, nu dupa ce termini sesiunea, nu dupa ce te muti in Asia, NU. ACUM. Si pentru fiecare ora pe care-o pierzi, ai sa plangi. Pentru ca nu ti-o da nimeni inapoi.
"These are the things we beg for. A root canal, an I.R.S. audit, coffee spilled on our clothes. When the really terrible things happen, we start begging the god we don't believe in to bring back the little horrors, and take away this. It seems quaint now, doesn't it? The flood in the kitchen, the poison oak, the fight that leaves you shaking with rage. Would it've helped if we could see what else was coming? Would we have known that those were the best moments of our lives?"- Meredith Grey.
Alea sa fie problemele noastre. Ca ploua, ca nu ai pantofi, ca ai de invatat, ca uneori nu e asa cum vrem sa fie....
Va rog din suflet s-aveti rabdare 2 minute sa cititi un textulet. L-am gasit pe Facebook si era descris ca "a sweet lesson". It would call it hard, though, sau oricum altcumva, dar nu sweet. Poate bitter. Va rog, merita.
A NYC Taxi driver wrote:
I arrived at the address and honked the horn. After waiting a few minutes I honked again. Since this was going to be my last ride of my shift I thought about just driving away, but instead I put the car in park and walked up to the door and knocked.. 'Just a minute', answered a frail, elderly voice. I could hear something being dragged across the floor.
After a long pause, the door opened. A small woman in her 90's stood before me. She was wearing a print dress and a pillbox hat with a veil pinned on it, like somebody out of a 1940's movie.
By her side was a small nylon suitcase. The apartment looked as if no one had lived in it for years. All the furniture was covered with sheets.
There were no clocks on the walls, no knickknacks or utensils on the counters. In the corner was a cardboard
box filled with photos and glassware.
'Would you carry my bag out to the car?' she said. I took the suitcase to the cab, then returned to assist the woman.
She took my arm and we walked slowly toward the curb.
She kept thanking me for my kindness. 'It's nothing', I told her.. 'I just try to treat my passengers the way I would want my mother to be treated.'
'Oh, you're such a good boy, she said. When we got in the cab, she gave me an address and then asked, 'Could you drive
through downtown?'
'It's not the shortest way,' I answered quickly..
'Oh, I don't mind,' she said. 'I'm in no hurry. I'm on my way to a hospice.
I looked in the rear-view mirror. Her eyes were glistening. 'I don't have any family left,' she continued in a soft voice..'The doctor says I don't have very long.' I quietly reached over and shut off the meter.
'What route would you like me to take?' I asked.
For the next two hours, we drove through the city. She showed me the building where she had once worked as an elevator operator.
We drove through the neighborhood where she and her husband had lived when they were newlyweds She had me pull up in front of a furniture warehouse that had once been a ballroom where she had gone dancing as a girl.
Sometimes she'd ask me to slow in front of a particular building or corner and would sit staring into the darkness, saying nothing.
As the first hint of sun was creasing the horizon, she suddenly said, 'I'm tired.Let's go now'.
We drove in silence to the address she had given me. It was a low building, like a small convalescent home, with a driveway that passed under a portico.
Two orderlies came out to the cab as soon as we pulled up. They were solicitous and intent, watching her every move.
They must have been expecting her.
I opened the trunk and took the small suitcase to the door. The woman was already seated in a wheelchair.
'How much do I owe you?' She asked, reaching into her purse.
'Nothing,' I said
'You have to make a living,' she answered.
'There are other passengers,' I responded.
Almost without thinking, I bent and gave her a hug.She held onto me tightly.
'You gave an old woman a little moment of joy,' she said. 'Thank you.'
I squeezed her hand, and then walked into the dim morning light.. Behind me, a door shut.It was the sound of the closing of a life..
I didn't pick up any more passengers that shift. I drove aimlessly lost in thought. For the rest of that day,I could hardly talk.What if that woman had gotten an angry driver,or one who was impatient to end his shift? What if I had refused to take the run, or had honked once, then driven away?
On a quick review, I don't think that I have done anything more important in my life.
We're conditioned to think that our lives revolve around great moments.
But great moments often catch us unaware-beautifully wrapped in what others may consider a small one.
I arrived at the address and honked the horn. After waiting a few minutes I honked again. Since this was going to be my last ride of my shift I thought about just driving away, but instead I put the car in park and walked up to the door and knocked.. 'Just a minute', answered a frail, elderly voice. I could hear something being dragged across the floor.
After a long pause, the door opened. A small woman in her 90's stood before me. She was wearing a print dress and a pillbox hat with a veil pinned on it, like somebody out of a 1940's movie.
By her side was a small nylon suitcase. The apartment looked as if no one had lived in it for years. All the furniture was covered with sheets.
There were no clocks on the walls, no knickknacks or utensils on the counters. In the corner was a cardboard
box filled with photos and glassware.
'Would you carry my bag out to the car?' she said. I took the suitcase to the cab, then returned to assist the woman.
She took my arm and we walked slowly toward the curb.
She kept thanking me for my kindness. 'It's nothing', I told her.. 'I just try to treat my passengers the way I would want my mother to be treated.'
'Oh, you're such a good boy, she said. When we got in the cab, she gave me an address and then asked, 'Could you drive
through downtown?'
'It's not the shortest way,' I answered quickly..
'Oh, I don't mind,' she said. 'I'm in no hurry. I'm on my way to a hospice.
I looked in the rear-view mirror. Her eyes were glistening. 'I don't have any family left,' she continued in a soft voice..'The doctor says I don't have very long.' I quietly reached over and shut off the meter.
'What route would you like me to take?' I asked.
For the next two hours, we drove through the city. She showed me the building where she had once worked as an elevator operator.
We drove through the neighborhood where she and her husband had lived when they were newlyweds She had me pull up in front of a furniture warehouse that had once been a ballroom where she had gone dancing as a girl.
Sometimes she'd ask me to slow in front of a particular building or corner and would sit staring into the darkness, saying nothing.
As the first hint of sun was creasing the horizon, she suddenly said, 'I'm tired.Let's go now'.
We drove in silence to the address she had given me. It was a low building, like a small convalescent home, with a driveway that passed under a portico.
Two orderlies came out to the cab as soon as we pulled up. They were solicitous and intent, watching her every move.
They must have been expecting her.
I opened the trunk and took the small suitcase to the door. The woman was already seated in a wheelchair.
'How much do I owe you?' She asked, reaching into her purse.
'Nothing,' I said
'You have to make a living,' she answered.
'There are other passengers,' I responded.
Almost without thinking, I bent and gave her a hug.She held onto me tightly.
'You gave an old woman a little moment of joy,' she said. 'Thank you.'
I squeezed her hand, and then walked into the dim morning light.. Behind me, a door shut.It was the sound of the closing of a life..
I didn't pick up any more passengers that shift. I drove aimlessly lost in thought. For the rest of that day,I could hardly talk.What if that woman had gotten an angry driver,or one who was impatient to end his shift? What if I had refused to take the run, or had honked once, then driven away?
On a quick review, I don't think that I have done anything more important in my life.
We're conditioned to think that our lives revolve around great moments.
But great moments often catch us unaware-beautifully wrapped in what others may consider a small one.
marți, 22 mai 2012
Quesadilla-simplu si repede
Daca nu aveti chef si rabdare sa gatiti-alegeti quesadilla- clasicul aperitiv mexican. Simplu, repede, ieftin, bun si mai mult de atat, doar 250 de calorii.
De ce ai nevoie pentru prepararea quesadillei?
-Lipii. Tu decizi cite. (Eu am folosit 4)
- Piept de pui. Tu decizi cite bucatele. Eu am folosit 3 (pentru 2 portii-deci una si jumatate pentru fiecare)
-Ardei (rosu, verde, galben-care iti place)
-Usturoi
-Ceapa
-Branza/cascaval (orice fel, mai putin branzica de vaci. telemea, mozarella, etc)
-Rosii
Cum faci?
Simplu ca Buna ziua, no skills required. Intr-un bol tai ceapa, pisezi usturoiul marunt, tai ardeii si rosiile. Asta va fi salsa de legume.
Apoi: Intr-o cana razi branzica/cascavalul. Toata cana, da.
Pui puiul la cuptor sau il frigi in tigaie (cum iti place mai mult, rezultatul va fi acelasi). Reteta spune ca si lipiile sa fie bagate la cuptor pana devin rigide, insa eu va sfatuiesc sa nu, ca la sfarsit sa puteti rula quesadilla si sa nu se rupa lipia. Daca totusi alegeti sa le bagati si pe dansele la cuptor, lasati-le cam 10-15 minute si este suficient.
Dupa ce puiul este gata, il taiati in fasii mai subtiri sau mai groase, si aici tot voi alegeti.
Va amintiti de amestecul de legume? Bun, acum il puneti intr-o tigaie si caliti un pic ingredientele, pana se inmoaie. Dupa asta, puneti frumusel o lipie in tigaie, FARA ULEI. Peste lipie adaugati branzica rasa, puiul, un pic din amestecul de legume si iarasi branza. Atentie! La foc mare si cu atentie! Ideea este sa se inmoaie putin lipia si sa se topeasca branza/cascavalul. Apoi adaugati o alta lipie si presati. Eu data viitoare voi face cu o singura lipie (reduce caloriile substantial) pe care o voi rula. Apoi intoarceti si repetati procedeul si pe cealalta parte.
La sfarsit, daca ati facut cu o singura lipie asa cum am zis eu mai sus, o rulati, iar daca ati facut cu 2 taiati in 4-6 bucati (depinzand de cat de mare este lipia).
Cu ce sos servim quesadilla?
Eu am ales sa o asesonez cu un sos tsatsiki-specific grecesc. Simplu de facut si el.
Aveti nevoie de: marar, 4-5 linguri iaurt/smantana, sare dupa gust si castraveti. Le amestecati si et voilà! Puteti, daca doriti, atunci cand puneti in tigaie prima lipie, sa o ungeti fie cu acest sos, fie cu o lingurita de ulei de masline.
Usor, asa-i?:) Bon appétit, mes amis.
Voi ce gatiti simplu si de efect?
De ce ai nevoie pentru prepararea quesadillei?
-Lipii. Tu decizi cite. (Eu am folosit 4)
- Piept de pui. Tu decizi cite bucatele. Eu am folosit 3 (pentru 2 portii-deci una si jumatate pentru fiecare)
-Ardei (rosu, verde, galben-care iti place)
-Usturoi
-Ceapa
-Branza/cascaval (orice fel, mai putin branzica de vaci. telemea, mozarella, etc)
-Rosii
Cum faci?
Simplu ca Buna ziua, no skills required. Intr-un bol tai ceapa, pisezi usturoiul marunt, tai ardeii si rosiile. Asta va fi salsa de legume.
Apoi: Intr-o cana razi branzica/cascavalul. Toata cana, da.
Pui puiul la cuptor sau il frigi in tigaie (cum iti place mai mult, rezultatul va fi acelasi). Reteta spune ca si lipiile sa fie bagate la cuptor pana devin rigide, insa eu va sfatuiesc sa nu, ca la sfarsit sa puteti rula quesadilla si sa nu se rupa lipia. Daca totusi alegeti sa le bagati si pe dansele la cuptor, lasati-le cam 10-15 minute si este suficient.
Dupa ce puiul este gata, il taiati in fasii mai subtiri sau mai groase, si aici tot voi alegeti.
Va amintiti de amestecul de legume? Bun, acum il puneti intr-o tigaie si caliti un pic ingredientele, pana se inmoaie. Dupa asta, puneti frumusel o lipie in tigaie, FARA ULEI. Peste lipie adaugati branzica rasa, puiul, un pic din amestecul de legume si iarasi branza. Atentie! La foc mare si cu atentie! Ideea este sa se inmoaie putin lipia si sa se topeasca branza/cascavalul. Apoi adaugati o alta lipie si presati. Eu data viitoare voi face cu o singura lipie (reduce caloriile substantial) pe care o voi rula. Apoi intoarceti si repetati procedeul si pe cealalta parte.
La sfarsit, daca ati facut cu o singura lipie asa cum am zis eu mai sus, o rulati, iar daca ati facut cu 2 taiati in 4-6 bucati (depinzand de cat de mare este lipia).
Cu ce sos servim quesadilla?
Eu am ales sa o asesonez cu un sos tsatsiki-specific grecesc. Simplu de facut si el.
Aveti nevoie de: marar, 4-5 linguri iaurt/smantana, sare dupa gust si castraveti. Le amestecati si et voilà! Puteti, daca doriti, atunci cand puneti in tigaie prima lipie, sa o ungeti fie cu acest sos, fie cu o lingurita de ulei de masline.
Usor, asa-i?:) Bon appétit, mes amis.
Voi ce gatiti simplu si de efect?
Oficial.
Oficial sesiunea a inceput. Astazi primul examen. Sa vedem daca tot efortul a meritat.
Bafta tuturor celor care-ati inceput deja!
PS-Diferenta intre mine si respectivul/a din imagine este ca teancul meu de carti este probabil triplu, nu mananc bomboane si nici nu beau energizante. EU merg pe lumina naturala, zi, creier odihnit. Nu...nici macar un picut de cafea. Hihi.
PS-Diferenta intre mine si respectivul/a din imagine este ca teancul meu de carti este probabil triplu, nu mananc bomboane si nici nu beau energizante. EU merg pe lumina naturala, zi, creier odihnit. Nu...nici macar un picut de cafea. Hihi.
luni, 21 mai 2012
Despre frica si alti demoni
Nu trebuie sa va explic eu voua ce e aia frica, ca doar nu suntem la gradi la grupa mica sa va zic: "Copii, frica eeeesteeee.."
Stiti si voi ce e frica. Chiar si celui mai puternic om ii e frica. Frica este o neliniste, o tulburare provocata de un pericol real sau imaginar (via dexonline.ro). Nu mi-a fost frica INTOTDEAUNA. Cand eram mica nu tin minte sa fi fost disturbata de vreun soi de frica. Nici macar de paianjeni, gandaci, serpisori etc (De altfel nici acum nu zbier daca vad un paianjen. Daca vad vreo 200, poate)
Cred ca mai degraba mi-e frica de alt soi de lucruri: Daca pic la examen?, Daca pierd trenul?, Daca nu o sa ma ierte niciodata?, Daca nu gasesc un job ok? si lucruri de genul acesta, intelegeti voi despre ce este vorba, detaliile sunt pointless. Ideea e ca de multe ori ma roade, ma face sa ametesc si sa-mi bata inima cu 200 de batai/minut.
Nu stiu cum trebuie abordata frica, dar am cateva idei:
"Mama ce tare-s io, sunt mai smechera ca tine, nu ma faci tu pe mine"- Asta o sa o hraneasca, ca are orgoliu
"Nu te pot vedea, deci nu existi"- Las'ca-ti arat io ca exist!
In schimb, frica nu-mi poate provoca atacuri de panica (nu draguta, nu e o provocare!). Oricat de panicata as fi nu fac atac de cord. Ete ce-ar fi sa fac unu'fix saptamana asta, Doamne fere?
Da, sunt om si da, mi-e frica. Dar trebuie sa scap de ea. Deci? A:O infrunt sau B: O ignor?
Stiti si voi ce e frica. Chiar si celui mai puternic om ii e frica. Frica este o neliniste, o tulburare provocata de un pericol real sau imaginar (via dexonline.ro). Nu mi-a fost frica INTOTDEAUNA. Cand eram mica nu tin minte sa fi fost disturbata de vreun soi de frica. Nici macar de paianjeni, gandaci, serpisori etc (De altfel nici acum nu zbier daca vad un paianjen. Daca vad vreo 200, poate)
Cred ca mai degraba mi-e frica de alt soi de lucruri: Daca pic la examen?, Daca pierd trenul?, Daca nu o sa ma ierte niciodata?, Daca nu gasesc un job ok? si lucruri de genul acesta, intelegeti voi despre ce este vorba, detaliile sunt pointless. Ideea e ca de multe ori ma roade, ma face sa ametesc si sa-mi bata inima cu 200 de batai/minut.
Nu stiu cum trebuie abordata frica, dar am cateva idei:
"Mama ce tare-s io, sunt mai smechera ca tine, nu ma faci tu pe mine"- Asta o sa o hraneasca, ca are orgoliu
"Nu te pot vedea, deci nu existi"- Las'ca-ti arat io ca exist!
In schimb, frica nu-mi poate provoca atacuri de panica (nu draguta, nu e o provocare!). Oricat de panicata as fi nu fac atac de cord. Ete ce-ar fi sa fac unu'fix saptamana asta, Doamne fere?
Da, sunt om si da, mi-e frica. Dar trebuie sa scap de ea. Deci? A:O infrunt sau B: O ignor?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)