Ganduri (1)

"Perhaps some day I’ll crawl back home, beaten, defeated. But not as long as I can make stories out of my heartbreak, beauty out of sorrow."

Cei de la Cosmetic Plant ma rasplatesc

Draga de Bondarica s-a oferit sa-mi ofere cu ajutorul celor de la Cosmetic Plant gama noua de produse pentru tratarea tenului acneic...  Produsele contin extract de busuioc care cicatrizeaza si mentin sebumul sub control:) Eu trebuie sa va povestesc o peripetie cu "prietenii"nostri, COSURILE.

Cel mai adesea mi se intampla sa o "patesc" cu punctele negre. O intamplare foarte amuzanta a fost cand am cumparat faimoasa Garnier BB cream. Ieftina nu fu, am cumparat-o dintr-unul dintre magazinele faimoase Boots (in UK, habar nu am daca-s si-n alta parte). Si bineinteles, m-am grabit sa o testez. Nu mi-a placut din prima cine stie ce, ca sa zic WOW, am gasit crema ideala! Insa totusi am decis sa ii dau o sansa. M-am dat cam de 4 ori dupa care mi-au iesit 5!!! cosuri!!! MARI, URATE. Uf, de la ce-or fi? Initial nu am facut legatura cu BB cream, insa ulterior am incercat s-o evit. Hop, incepura sa se vindece.

Deci asa, BB cream?! Macar de-ai fi fost ieftina, nesuferito.

Acum, sincer, Alexandra nu mi-a spus daca trebuie sa dau leapsa si mai departe. Daca trebuie, o rog frumos sa-mi lase un comentariu in care sa-mi specifice asta si va cadorisesc si eu mai departe:)

Nu am titlu, dar e despre cum m-am facut eu mare

Stiti cum e: cei care nu aud muzica ii considera pe cei care danseaza nebuni. Cei care nu stiu sa scrie ii considera pe cei care o fac penibili. E ca...povestea aia veche in care vulpea atunci cind nu ajungea la struguri zicea ca-s acri..Deh, ne consolam cum putem.

Cit de trist trebuie sa fie sa nu poti, sa nu stii, sa nu vrei sa scrii. Cat de trista trebuie sa fie viata fara muzica. Fara dans. Fara zambete. Oare chiar sa existe oameni atat de tristi, blazati in...banalitate?! Oameni care sa se conformeze perfect standardelor de "ASA TREBUIE", incercand sa ramana mereu in tipar?

Eu intre timp am crescut. M-am saturat pana peste cap sa stau sa rup firul in 4, apoi in inca 4 (si sa si scriu pe el Made in China, vorba bancului), ca sa analizez apoi bucatica cu bucatica. Nu. Asta e. Lucruri s-au spus, s-au facut, oamenii vin, pleaca. Zici "Asta e", ridici eventual si din umeri si-ti vezi naibii de viata.

Am crescut, iar lucrurile s-au schimbat. Odata cu responsabilitatile care s-au inmultit semnificativ, a venit si starea asta de "Nu conteaza ce ai facut pana acum, conteaza ce faci de acum inainte". Iar de acum inainte nu mai refuz. Nu mai zic "NU"unei sanse doar pentru ca mi-e lene. Sau frica. Sau orice. Nu mai incerc sa multumesc eu pe toata lumea, ca nu-s maica Tereza. Nu mai imping lucrurile.

Si cel si cel mai important: NU mai caut adevarul. Vine singur.

Optimist vs. pesimist

Nu de putine ori m-am intrebat: Optimismul si pesmismul sunt programate genetic, sau le dobandesti pe drumul existentei?


"Daca vrei sa fii fericit, nu ai nicio scuza ca nu esti!"


Se pare ca sintagma preferata a pesimistului e "Nu sunt pesimist, sunt realist!". Gresit, esti pesimist pana la mama dracu, faci cele mai naspa scenarii ever si mai ai si mania persecutiei, crezi ca toate cele naspa pica pe umerii tai zvelti. Eu? Eu sunt cea mai optimista persoana pe care o cunosc (si cunosc MULTI oameni!)

Nu-mi plac (si din pacate cunosc multi oameni) care sunt "addicted"de drama, de nefericire si care se plang in permanenta cat de trista si nasoala e viata lor. Parerea mea? Asta se numeste nevoie de atentie!!! Asta se numeste disperarea aia de a fi compatimit. Daca chiar traiesti o drama si esti mega-trist stai acolo si te jelesti, nu te duci tu frumusel la cafele sa te plangi tuturor. Si asta-mi ridica intrebarea: Cat dracu poti sa te jelesti? Caaaaat??? Da, jelesti, iti iei timpul necesar sa "move on"si dupa te intorci la fericire.

Fericire, eu nu o sa te parasesc niciodata! Chiar daca tu ma mai lasi balta, eu ma tin scai de tine!!!:)