Timpul...

 Îmi odihnesc oasele. Pun capul pe perna, dorm, uit de tot. Zâmbesc, visez în continuare, dansez. E bine. E linişte din nou. Acum nu doare. Uneori mai e dorul ăla...sec. Dorul de dor – când ai prefera să te chinui din nou, decât să fii un om atât de singur.Dorul ăla de care ştii că e acolo. Dar nu ai cum să-l faci să plece. Oricum, nu te deranjează. E surd, e mut, e chior. Nu te mai poate face să urli. Şi nici măcar să plângi. Defapt...se uită în ochii tăi, te întreabă unde mergi, îi răspunzi că la baie, iar el îţi spune că vine cu tine. Şi vine cu tine. Ca o fantomă. Ţi-e dor, dar uiţi. E ca dependenţa. De droguri. Uiţi un pic, apoi te întâlneşti cu vechii tăi prieteni drogaţi şi o iei de la capăt...


 Vine vara. Nu, nu îmi pare bine. Căldura, zile lungi, plictiseală. Mă oboseşte tot ce mi se întâmplă. Mă oboseşte că sunt atât de rece, încât nu aş reuşi să mişc niciun suflet acum.  Atunci când laşi întotdeauna de la tine, ajugi în final să nu mai ai nimic de oferit. Ai învăţat să nu plângi, dar nu şi să nu doară.

 Se spune că uneori în viaţă nu este suficient să întorci pagina...uneori trebuie să O RUPI.... Eu am rupt-o. Şi aveam două variante. Plânsul sau liniştea. Am luat liniştea. Şi cafeaua de dimineaţă. Şi flirturile nevinovate. Şi zâmbetele. Şi prietenia. Când eşti într-un loc greşit, adevăratul tău loc este gol. Locul meu nu e gol acum. E plin...

 Uneori aştepţi prea mult. Iubeşti prea mult. Atât de mult încât îţi amorţeşte sufletul. Apoi lucrul pe care l-ai dorit atât de mult vine. Dar vine atât de târziu încat...încât tu...tu nu-l mai vrei. Şi atunci e victoria care te-a obosit atât de mult să o obţii încât acum nu mai ai nevoie de ea. O victorie care doare. Când aştepţi prea mult, scopul moare. Uneori contează mai mult lupta în sine decât scopul. Contează să ţii ochii pe locul unde vrei să ajungi, aşa nu o să vezi obstacolele....

Sunt fericită, şi acum nu trebuie să mă întreb de ce... Acum ştiu. Oricum nu am de ales.

 Mă duc să trăiesc...timpul nu mă iartă..

her evening elegance

te uiţi la ea, aşa cum stă aplecată peste masă. cum i se văd codiţele alea de la ochi, trasate perfect, alea care pe tine te înebunesc. părul îi curge pe umeri într-un mod...perfect. rochiţa scurta dar decentă, i dezveleşte timid jumătatate din coapsă. ai vrea să o ai acum. mereu te-a înebunit simpla ei prezenţă, mirosul ei, unghiile ei, tot. 

 te înebuneşte atunci când e pe cale să intre la duş, îşi lasă uşor pantalonii dintr-o singură mişcare, îşi desprinde clamele din păr şi îl lasă să curgă pe umeri, curge apa pe faţa ei, curge tuşul, curge rimelul, iar ea e atât de sexi în continuare...doar prin atitudine...vezi prin geamul de la uşă o siluetă, îi vezi sânii, coapsele... şi ai dat orice să o mai ai încă odată....

mereu ţi-a plăcut. mereu te-a încântat fără să facă nimic. ţi-a plăcut cum doarme, cum îşi dă părul după urechi, cum zâmbeşte, cum plânge... ai văzut-o de atâtea ori plângând...

ia paharul de pe vin de pe masă, e întuneric. şi ţie îţi place tot mai mult cum se mişcă, cum soarbe din pahar. îţi place şi cum respiră. respiră aşa, sacadat, ar vrea să te ia în braţe, se fereşte... se joacă. tipic. îşi mişcă şoldurile la fiecare pas, te înebuneşte... 

într-un final, adoarme cu capul în braţele tale...şi ţi se pare atât de inocentă...acum ai vrea să o iubeşti...

ATENŢIE, URMEAZĂ UN POST FOARTE VULGAR! NU POT FI FOARTE EXPLICITĂ CU PRIVIRE LA NUMELE PERSOANEI SAU DETALII, PENTRU CĂ...PENTRU CĂ NU POT.

nu ştiu, nu înţeleg, nu pot să pricep. mă depăşeşte situaţia. explicaţi-mi şi mie cum căcat ajung oamenii ăştia să aibă vreo putere asupra altora? cum îşi permit să calce pe oricine în picioare?cum fac exces de zel? cum?cum?cum? nişte oameni veniţi de la ţară şi crescuţi cu o bucată de mămăligă pe zi. oameni de doi bani, oameni de căcat. atât pot să promit că mai e puţin şi vine ziua. şi nu garantez că nu calc pe nimeni după ce-mi iau carnetul. gândeşte-te, fraiere, că vine ziua aia în care o să pot să mă uit în ochii tăi şi am să te scuip. da, sau am să te împing pe scări. mă mai gândesc. hai, mai calcă-mă o dată pe coadă. hai, aştept! să vedem cât mai ai tupeul să-mi mănânci zilele. eu cred că oricum nu ţi-a mai rămas prea mult timp, profită de el. că am să profit şi eu de finalitatea faptelor tale. abia aştept. am să te calc în picioare, vierme. ţăran prost ce eşti. o să te ia dracu. amărâtule! roagă-te, cât mai ai timp. tu nu ai putere nici asupra ta, ţăranule. lasă, cum ziceam, vine ziua şi am să-ţi cumpăr un cuţit cu numele tau pe el, să-ţi tai venele. muistule! eu nu vorbesc foarte urât de fel, dar tu meriţi. meriţi să fii împuşcat în cap în faţa primăriei. care primărie vrei tu, e ok. şi încă odata...
muie multă îţi doresc!!!şi să-ţi rupi gâtu pe scări!!!
cu plăcere, a ta preferată fiinţă,
 Christine

LATER EDIT: NU, NU E FOSTUL MEU PRIETEN, DISPERAŢILOR!

the end

sunt bine. nu mă doare, nu ţip, nu nimic. zâmbesc, zâmbesc oricât de amară ar fi ziua mea. zâmbesc pentru că mi-am dat seama că TU nu-mi făceai bine defapt. nu, nu, nu. realizez totuşi că am 18 ani, o viaţă în faţă. tu nu faci parte din ea. nu, nici măcar nu cred că te iubesc. şi nici nu vreau să studiez problema. poate încă mi-e dor de tine. dar nu de tine...de cel care-ai fost. acum eşti fals, acum nu ştii să iubeşti. acum nu-ţi pasă. şi nici mie nu-mi mai pasă. am trăit ceva perfect. toţi ne invidiau pentru asta, ne afişam peste tot exact aşa cum eram, îndrăgostiţi. iar atunci când s-a terminat nici nu am înţeles ce mi se întamplă, nu ştiam să respir fără tine. dar e uşor. poţi trăi fara oricine. viaţa e numai una! iar dacă tu aşa ai considerat, îţi urez toată fericirea din lume, să găseşti pe cineva de 10 ori mai bun ca mine, aşa cum o să fac şi eu, şi nu uita să zâmbeşti mereu, pentru că ai cel mai frumos zâmbet din lume! nu vreau să mai "pătez "blogul ăsta cu tine, nu meriţi. nici nu ai meritat vreodată. şi acum am rămas cu nişte lucruri aruncate într-o pungă, nişte poze rupte, un folder în care nu intru, cu o inimă nu tocmai în regulă, cu ochii uneori în lacrimi, cu inima îndoită şi cu nişte amintiri care dor. nu am câştigat nimic. sper că tu ai rămas cu ceva...din mine. o bucată sigur e la tine. să fii fericit, dragule....

  îţi aduci aminte când spuneam "să lasăm viaţa să ni se întâmple?". eu da. eu îmi aduc aminte, îmi urlă vocea aia cu o rezonanţă mare în cap.libertatea asta e cuvântul perfect pentru expresia"acum nu mai am ce pierde".
numai că toţi ştim că roata se întoarce, fie ea cât de pătrată. câteodată îmi vine să mă frig cu bricheta pe degete, să mă trezesc...oare cui îi mai pasă de un vis?îmi aduc aminte când mă prosteam, sau când eram supărată şi uitam de toate cu o ţigară...îmi era dor de tine, simţeam melodiile, mă vedeam aşa...şi...iubeam... acum am spus la revedere lumii în care credeam că trăiesc...

 dar nu-mi spune că ne-am despărţit pentru că nu ne-am iubit. nu-mi spune că din cauză că EU nu te-am iubit. nu ai să uiţi niciodată apusul murind în ochii mei!

 în toate zilele astea am reuşit să îngrijorez mulţi oameni din jurul meu. în toate zilele astea am realizat că sunt înconjurată de oameni care mă iubesc, care mă asculta atunci când am nevoie să vorbesc, dar mă lasă să tac atunci când nu vreau sa vorbesc... în toate zilele astea mi-am dat seama că sunt un om puternic şi că m-am maturizat... poate era nevoie să fie aşa ca să realizez cât valorez !

 mă duc să dorm... fără telefoane azi, vă rog... îmi prieşte atât de mult să fiu doar cu mine... 

for us, for the men who have us, for the losers who had us, and for the lucky men who will meet us...:)


LATER EDIT: mi-am adus aminte că am fost rugată să postez nişte poze recente cu mine. ei, poftim.

mă auto surprind. ai reuşit să mă calci în picioare încă odată, fară a îmi spune nimic, sau a ne vedea. ai tu stilul ăla al tău. mi-a luat-o sufletul la goană dar o să se întoarcă înainte să fluier după el. am trecut de un pachet de ţigări pe zi.

 ce-ai făcut Cristina? tocmai tu, care erai veselă şi optimistă...şi... daca la teatru îţi porţi masca poart-o şi acasă. dar poart-o în aşa fel încât să crezi şi tu. minte-te singură încă odată. dar de data asta minte-te că ţi-e bine şi că eşti fericită. dar minte în aşa fel încât să crezi. aşa cum te-ai minţit că eşti iubită. 

 ieri seară: ora 22.30, samsungul meu bipuie. sms nou: "Cristina, eşti bine? Cafea mâine?". nu, nu, nu. nu am chef de nicio cafea şi nici de oameni noi. 

 ieri seară: ora 22.45: 6 commenturi noi pe blog plus încă un sms: "încă mă gândesc la ochii tăi."

 azi dimineaţă: ora 07.00: Dumnezeule, e dimineaţă? trebuie sa plec? nu, nu, nuuu, lăsaţi-mă să zac.....

 nu am vrut să te pierd. nu, nu am vrut, în niciun moment din un an şi ceva. şi nici acum nu îmi pare bine. doar că am învăţat să fiu falsă. da, de la tine. am învăţat să mă controlez, aşa cum o faci tu (la tine defapt nu e control, e nepăsare). şi ghici ce: am ajuns să fiu rece. nu nepăsătoare. nu. dar în venele mele curge o linişte greu de explicat...

  

 telefonul bipuie din nou "o să fii bine, îţi promit..."

 da,o să fiu.

Iar atunci când nu e lângă tine incerci aceaşi stare ca drogaţii când nu-şi obţin drogul....

Am ajuns la concluzia că nu am fost minţită, ci că m-am minţit singură. Dacă acum 2 zile vroiam să fiu permanent în compania cuiva, acum e ok şi singură. Nu disper, nu plâng, e doar...linişte. O linişte care nici nu mă mai îngrozeşte, nu mă asurzeşte, nu mă face să ţip. Mă face să realizez că sunt bine. Da, sunt bine. Mă bucur de fiecare clipă trăită...Şi de mine...

 Acum ştiu cum e cu dependenţele. Nu dependenţele de droguri, alcool sau orice altceva te distrug. Ci alea de oameni. Realizezi că eşti dependent, cînd el sau ea pleacă. Realizezi că...ai rămas în aer.

 Vă mulţumesc tuturor pentru comentarii, îmi pare rău că nu am răspuns, nu sunt încă în stare, decât să scriu pagini în şir, să mă exprim, să...

 M-am deconectat, am reuşit să ridic capul. Şi atunci când toate uşile şi geamurile ţi se trântesc în nas, înseamnă că e timpul pentru un nou inceput.Nu mă simt bine, nu îmi este uşor, mă trezesc cu un gust amar în fiecare dimineaţă, dar zâmbesc mereu. Nu simt nevoia să vorbesc, nu simt nevoia să dramatizez şi nici nevoia de-a-mi plânge de milă.

 Hai Cristina, timpul nu te aşteaptă nici măcar pe tine. 

Mă aşteaptă o lume întreagă afară, mă duc să trăiesc....

Nimic nu mai e la fel. Îmi vine să urlu. Acum nu ştiu nici cum să fac să respir. Încerc să respir. Să trag aer. Să uit. Vreau să uit, te rog...Vreau să uit... Vreau să ţin capul sus şi odată în viaţa mea să accept adevărul fără să încerc să-l schimb. Alcoolul nu mă face să uit. Nici nu am nevoie. Nu vreau să mai aud de nimeni şi de nimic.

  

 Defapt...blogul ăsta, fară tine, fără anumite sentimente nici nu mai are rost.... o bună bucată de timp vreau să iau pauza de la blog...sau cel puţin până n-o să mă mai doară că scriu. Acum mă doare. Mă doare atât de tare încât ar trezi şi praful din morţi... O să fie bine. O să fie bine. Trebuie să fie bine, pentru că EU REFUZ SĂ MAI SIMT!!!


 R-E-F-U-Z!

Şi...încă un pahar pentru tot ce-ai dat cu piciorul... Vin roşu. O să mă îmbolnăvesc. Şi nici măcar nu-mi mai pasă.

 Asta a fost tot.