movies

1. Tu in ce poveste crezi?
Sunt multe poveşti care pot fi crezute. Frumoase, mai puţin frumoase, triste. Dar cred în povestea mea...

2. Ce film vechi te face să simţi furnici şi fluturi pe tot corpul?
If only, Titanic, A walk to remember.Sunt multe filme frumoase...

3.Ce filme te fac să râzi şi să plângi în acelaşi timp?
Am plâns la Titanic, la Don't say a word, la Requiem for a dream.Am plâns la multe filme. Iar ca să rad cu lacrimi, un film trebuie să fie foarte bun. Gen Senseless.

4. Ce actor ţi-a plăcut/îţi place?
La întrebarea asta, mereu oamenii răspund Brad Pitt sau alţi tipi respectiv tipe, care nu joacă bine, dar arată bine. Ei bine, nu. Eu nu am să spun Brad Pitt. Am să spun Michael Douglas, Brittany Murphy, Mandy Moore, şi o grămadă de mulţi alţii.

Leapşa merge la cine o vrea.

Life

In life, as in art, some endings are bittersweet. Especially when it comes to love. Sometimes fate throws two lovers together only to rip them apart. Sometimes the hero finally makes the right choice but the timing is all wrong. And, as they say, timing is everything. Looks like this story might just have a second act. Let's hope it's not a tragedy.

Scrisoare

Ştiam că o să trebuiască să scriu asta într-o zi. Am tot amânat..şi amânat...şi iarăşi amânat... Iar acum a venit momentul. Acum simt că dacă nu o fac, dacă nu scriu, mă ard plămânii, mă pişcă inima, îmi bubuie creierul...


 Mă bucur că eşti atât de binedispus. Mă bucur ,da, chiar mă bucur. Asta îmi întăreşte convingerea că nu am însemnat nimic. Poate doar încă una pe listă. Eşti fericit, şi asta nu poate decât să mă bucure. Pentru că eu mă bucur pentru fericirea oamenilor pe care îi iubesc. Şi dacă fericirea ta e fără mine, fără noi, asta nu contează.  E bine şi aşa, mă cunoşti prea bine ca să ştii deja că eu nu regret nimic. Nici nu am de ce să regret că te-am iubit, încă eşti cel mai special şi adevărat om pe care l-am cunoscut, şi mult timp probabil asta nu o să se schimbe (sau cine ştie?). Ştii bine că mi-am pus sufletul pe tavă în faţa ta, încă nu regret, ai profitat de asta (în sensul cel mai bun), iar acum mă cunoşti aproape la fel de bine ca mine. Şi nici de asta nu îmi pare rău. Eu am crezut că te cunosc cel mai bine dintre toţi oamenii de lângă tine, dar la sfârşit parcă erai un străin. Lacrimile mele curgeau, iar tu erai atât de sec. O bucăţică din mine rămâne la tine, oricum acum nu mai am nevoie de ea. M-am schimbat într-o lună de zile cât poate nu m-am schimbat într-un an. Deşi am învăţat multe de la tine, m-am liniştit şi am devenit un om mai bun. Dar cred că şi tu ai învăţat ceva de la mine. Orice...cât de mic. Şi dacă nu, măcar am fost alături de tine, ai avut unde să vii să spui ce ai pe suflet. Nu am fost doar iubiţi, în principal ai fost şi cel mai bun prieten al meu. Uneori poate îţi e şi ţie dor de buzele mele. Sau de ochii mei...pe care îi adorai.Deşi tu ai cei mai frumoşi ochi de pe faţa pământului. Uneori poate şi tu verşi o lacrimă seara (eu nu o mai fac de mult, dar am plâns prea mult.). Am "crescut" împreună şi eram unul pentru altul. Asta ca la sfârşit, să fiu convinsă că ala nu e omul pe care îl iubeam. A fost cel mai frumos an din viaţa mea, dar acum am şi învâţat să nu murdăresc amintirile, să port o mască şi să mă duc înainte. Nu mulţi au amintirile pe care le avem noi. Nu mulţi au trăit ce aveam noi. Ştii şi tu asta... Oricum nu aveam alt drum. Aşa că l-am luat pe ăsta. Mereu ai ştiu să mă atingi, să mă săruţi, să fii aici. Nu, ăsta nu e un post nostalgic, nici pe departe. Zâmbesc, uneori îmi e dor de tine, dar îmi aduc aminte repede finalul şi...nu meriţi. Nu mă meriţi pe mine.

Poate într-o zi o să-ţi aduci aminte de mine, şi o să-ţi pară rău. Mie nu îmi pare. Asta e viaţa, şi ea curge, şi se întâmplă...cu tine...sau fără tine. Singurul lucru de care îmi pare rău e că nu ţi-am smuls un sărut de sfârşit. Şi că acum aproape te urăsc. Şi uneori îmi pare rău că n-ai ştiu să lupţi...aşa cum am făcut-o eu. Ştii tu asta bine, nu trebuie să o recunoşti în faţa mea, dar sufletul tău o ştie.  Te-am iubit, fraiere, şi uneori am impresia că încă o mai fac.Te-am iubit cu tot ce ai tu, bun şi rău. Dacă aş scrie pe o foaie, sau aici tot ce-am trăit poate m-aş speria, de cât de multe sunt. Şi oricum, ce rost mai are? Te-am iubit până-n clipa în care mi-am dat seama că iubire cu sila nu se poate. Şi să iubeşti şi să nu fii iubit, nu e o variantă. Nu în ochii mei. Nu îmi pare rău că nu am fost bună pentru tine.(La dracu, tot mie să-mi pară rău? Să-ţi pară ţie!) Îmi pare rău că scriu atât de mult, dar s-au adunat lucrurile în mine. Şi acum privesc adevărul în faţă şi...scriu. Nu, paradoxal vorbind, nu mă doare. Culmea, nu mă doare! Nu mă doare pentru că atât mi-am forţat mintea şi sufletul să uite, încât nu-mi aduc aminte ochii tăi. Şi nici paşii tăi pe gresia rece. Şi nici mâinile tale. Sufletul meu se poartă de parcă nici nu le-ar fi cunoscut vreodată. Ştiu că nu mai citeşti de mult blogul ăsta, asta mă ajuta să fiu sinceră.
 PS-şi acum, când îţi văd ochii, încă mă pierd...deocamdată...

O viaţă frumoasă să ai...şi ai grijă de tine, aşa cum o faceam eu:)

Faith, faith, faith....

Şi zidul începe să se construiască iar. Cărămidă cu cărămidă. Şi acum nu mai poate fi dărâmat. M-am săturat şi eu de masca asta, şi de asta îţi mulţumesc ţie, scumpa mea, care îmi ocupi timpul lately, şi ţie...care îmi zâmbeşti atât de frumos...şi miroşi atât de bine... Sper doar să nu mă înşel...nu încă odată... Arată-mi că nu eşti la fel!

 You can t fight faith....which is full or surprises...

Despre... cum nu meritam anumite lucruri

Stă la o masă, are fustiţă gen navy, cu dunguliţe alb şi negru, şi cu o bluziţă strâmtă. Are o cafea lungă cu mult lapte şi laptopul în faţă, laptopul ei alb pe care-l cară peste tot. Citeşte mailurile şi le dă delete cu un sictir demn de Oscar. Soarbe din când în când câte o gură de cafea, e senzuală, la fel de senzuală cum era acum...acum ceva timp. Îţi vine să sari pe ea, să o iei în braţe, să-i spui că ţi-a fost dor, că regreţi, că... Dar te mulţumeşti cu un zâmbet fals şi câteva priviri pe furiş...Priveşte-o cu ochii ăia de început.. Uită-te la ea cum dă din şolduri cum merge, cum i se mişcă părul în vânt, cum zâmbeşte, cum îşi dă părul după urechi, uită-te la ochii ei, la buzele ei. Uită-te la ea atunci când fredonează. Cum face dragoste cu fiecare melodie. Sau atunci când o pozează cineva. Face dragoste cu aparatul. Sau atunci când fumează... parcă ţigara e făcută pentru ea. Spune-i din nou că e frumoasă. Trimite-i smsurile alea, din nou. Ameţeşte-o cu parfumul tău, lasă-i-l pe piele...Sărut-o pe gât, fă dragoste cu ea numai aşa cum tu ştii... Nu fi rece, dar joacă-te, ştii cât îi place. Pune-i mâinile la ochi, o să ştie că eşti tu, o să-ţi simtă mirosul pielii... Închide lumina şi pune-o pe pat, atinge-o de sus până jos, fă dragoste din priviri cu ea...i-a fost atât de dor de mâinile tale pe spatele ei arcuit, pe sânii ei...O strângi atât de tare în braţe de nu mai are aer. O săruţi, nu te poţi opri... E ca un drog. Te lasă fără aer...

Nu-i da drumul din braţe toate noaptea. Ştii bine că atunci când îi dai drumul din braţe se trezeşte şi se simte singură. Trezeşte-te lângă ea, sarut-o şi spune-i că o iubeşti. O iubeşti atât de mult când se ridică din pat, când îi vezi ochii atât de luminoşi... O iubeşti pentru ce e, pentru tot ce face...şi când te ceartă ochii ei sunt la fel de luminoşi...buzele ei, tot.... Oare cum ai putea s-o faci să nu mai plece? Să o ţii doar pentru tine? Mori după ea, fiecare gest te ameţeşte... Are un stil de a te face să te pui în genunchi dacă e nevoie...

Brittany Murphy

Brittany Murphy, s-a născut în Atlanta, Georgia, pe 10 noiembrie 1977.A primit primul rol la Hollywood când avea 14 ani, jucând ca Brenda Drexell în serialul Drexells s class. După accea a interpretat-o pe Molly Morgan în episodul Almost Home din  The Torlkesons. Murphy a apărut ca oaspete în mai multe seriale de televiziune, incluzând  Parker Lewis Can T Lose, Blossom şi Frasier. 

Murphy a jucat în multe filme, incluzând Clueless (1995);Girl, interrupted (1999); (1999); Drop dead gorgeous, Don t say a word (2001); adaptarea televizată a romanului  The devils aritmetic (2001);  (2002) şi  Uptown girls  (2003), precum şi în filme mai puţin cunoscute, ca  Spun (2002). În 2004, a apărut în comedia romantică Little black book şi în filmul apreciat de critici Sin City (2005). A avut două roluri în filmele Sidewalks of New York (2001) şi The groomsmen(2006).  În 2009, a făcut parte din distribuţia filmului Life time, tribute în postura de actor principal, interpretând rolul lui Cilla. Era planificată apariţia ei în filmul lui  Sylvester Stallone, The expendables,  care va fi lansat în 2010.

Murphy dubla şi vocea unor personaje ca Luanne Platter din sitcomul animat King of the hill de la crearea acestuia în 1997. A fost şi vocea pinguinului Gloria din filmul de animaţie  Happy feet 

Ultimul film jucat de Murphy înainte de deces a fost drama/thriller  Abandoned, în iunie 2009. Lansarea filmului este programată în 2010. Mama lui Brittany este supravieţuitoare a cancerului la sân, lucru ce a avut un impact puternic asupra personalitãţii tinerei actriţei, una dintre replicile ei favorite fiind ,,Acasã este acolo unde se aflã mama''. Recunoscutã pentru talentul deosebit în interpretarea rolurilor de persoanã instabilã psihic sau de adolescentã cu tulburãri şi probleme, Brittany Murphy şi-a uimit în repetate rânduri publicul prin mãiestria cu care îşi construieşte personajele şi rãmâne o personalitate remarcabilã a cinematografiei. Brittany Murphy a încetat din viaţă pe 20 decembrie 2009, în urma unui stop cardiac, în locuinţa sa din Los Angeles.

 Bun, asta este doar o parte din biografia ei, ce vroiam eu să vă spun defapt este că aseară am revăzut filmul Don't say a word, realizat în 2001, în care Brittany a jucat alături de Michael Douglas. În filmul acesta a jucat rolul unei fete instabile psihic, un rol care m-a lăsat impresionată. Nu pot vedea pe altcineva în rolul acela în afară de ea. Mi-au dat lacrimile în repetate rânduri, a construit rolul incredibil, se vedea pe faţa ei că simte tot din ce joacă, e extraordinară. Nu, nu e extraordinară. Am spus extraordinară pentru că nu există încă cuvânt pentru talentul ei... Are în spate zeci de filme şi apariţii.. Din păcate, ne-a părăsit prea repede...Am o admiraţie nemărginită pentru femeia asta, pentru actriţa asta. Cu faţa ei de înger... 

Rest in peace, Brittany!

 PS-am găsit poze din filmul Don t say a word, le ataşez mai jos. Să vă uitaţi la film, neapărat...

PS 2- Repet, am o admiraţie nemărginită faţă de ceea ce a făcut femeia asta, nu accept comentarii urâte, sau cu atât mai puţin că a fost o drogată. Pentru că nu este aşa..

Despre adevăr, dor şi durere în ochii unui om mare

"În trecut nici zeii nu mai pot schimba nimic.

Amintirile nu ne mai pot omorî; cel mult pot face o rană să doară şi să sângereze din nou.
 

Un prezent prea gol se cere umplut cu ceva.
 

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...

Curajul este, aş zice, o frică în care s-a pus ordine; ceea ce te ajută să te agăţi de partea de frică unde pierderile sunt mai mici.

Dragostea seamănă atât de bine cu lipsa ei încât uneori se confundă 

Eu am reuşit să am, azi, numai îndoieli şi să nu mai ridic ochii spre cer decât ca să ştiu când trebuie să iau umbrela.

Singurătatea, află de la mine, n-o umple lumea, ci o singură fiinţă. Una care te poate ridica sau nimici.

Lumea are prostul obicei să nu te lase să uiţi exact ceea ce ai vrea să uiţi.

Sunt lucruri pe care le poţi avea doar dacă stai departe de ele. Făcând greşeala să le cauţi, le pierzi.

Nu poţi fugi de tine însuţi nici măcar când o vrei cu tot dinadinsul. Sau mai ales atunci.

Cei cu adevărat curajoşi vorbesc puţin despre curaj.
 

Tot ce e pierdut, e pierdut definitiv când e vorba de timp. Şi atunci, ce importanţă mai are să-ţi aminteşti ceva ce n-o să mai ai niciodată?

Cine iubeşte şi este iubit nu va mai fi niciodată acelaşi om ca înainte...

Nu-mi e deloc simplu să-mi admit slăbiciunile; şi cu atât mai puţin, să discut despre ele.

În fiecare clipă aruncăm nişte zaruri, numai că de cele mai multe ori nici măcar nu suntem conştienţi de asta. Şi pe urmă niciodată nu ştim ce scrie pe aceste zaruri. Ele cad totdeauna dincolo de ceea ce putem vedea. "

 Toate citatele îi aparţin lui Octavian Paler.

PS 1:- Sunt sătula de oamenii care mănâncă rahat. Şi care nu sunt în stare să-şi asume faptele şi vorbele. Fac pe copii cretini,  asta în timp ce mai iau o lingură de căcat. Tradiţionalul muie mă! 
 PS2- Am vizitatori pe blog din Italia, SUA, Germania şi Franţa. Şi până chiar şi din Norvegia, Ungaria, etc.Lucru care mă bucură enorm. Mulţumesc, din nou.

Şi acum..întrebarea zilei: Dacă ai mai avea o singură gura de aer, cum ai folosi-o?:)

Despre suflete, sau cum vin înapoi

Am ieşit pe geam să fumez o ţigară. M-a izbit aerul rece al nopţii..şi dorul. Uneori mai doare. Uneori mai am şi suflet. Lucru care după două săptămâni am fost "soo heartless ", mă surprinde plăcut. Chiar dacă acum doare puţin, nu poate decât să mă bucure că sufletul meu a revenit. Welcome back... I don t really missed you.

Concluzia de azi: Never let the fear of striking out keep you from playing the game

 SMS: "Ai ochii cei mai frumoşi din lumea asta..."

Despre uitare

Despre unele lucruri aş scrie la nesfârşit. Uneori îmi vine să pun mâna pe foaie şi pe pix şi să înşir tot ce a fost. Frumos, urât, cu lacrimi, cu zâmbete. Exact aşa cum a fost. Dar unele lucruri nu e bine să fie scrise. E bine să fie îngropate adânc în tine. Să nu mai dai nici tu de ele. E evident, o să iasă la iveală odată şi odată, dar atunci nu o să mai aibă aceaşi putere să-ţi facă rău. O să fie aşa... o să fie acolo, dar fără violenţa şi drama de dinainte.

 Am ajuns la starea în care nu-mi mai aduc aminte exact unele lucruri. Zâmbete, ochi. Uneori mă forţez să-mi aduc aminte. Iar creierul meu refuză să-şi amintească. Şi e normal. Prima oară să fie forţat să uite, apoi să-şi amintească...

 Dimineaţă am dormit cât am putut. Pe la 12 şi ceva îmi băteau razele soarelui în geam (da, din nou am uitat să trag jaluzelele ). Mă usturau ochii şi mă durea capul. Şi nu, azi noapte nu am băut absolut nimic. Nu, nici măcar o gură. Am deschis laptopul, în pat, mi-am verificat e-mailul, am citit 2 emailuri care mi-au înseninat dimineaţa. Am deschis pe rând blogurile pe care le citesc periodic sau chiar zilnic, şi am văzut posturi peste posturi peste posturi despre Eurovision. Mă abţin, eu nu scriu despre aşa ceva. Eu scriu despre sufletul meu. Şi sufletul meu nu are nicio treabă cu Eurovisionul.

Când ţi se pune praful pe suflet ce faci? Când te abţii să verşi punga şi să te uiţi la tot? Atunci e blank. Mintea spune NU, sufletul spune DA. Tu pe cine asculţi? Auzisem o chestie: "Dacă nu poţi sta cu cel pe care îl iubeşti, vei sta cu cel pe care te iubeşte?" Eu nu. Aberez. Oboseala fizică. Psihică. Starea aia de... nimic. De doi lei. Starea aia în care nu ştii ce să mai faci şi unde să te duci. Când adevărul iese la iveală, uneori realizezi că mai bine trăiai în minciună.

Torni o galeată plină cu praf, noroi şi uitare peste ceva. Tragi cortina, te abţii să nu te întorci...şi pleci.  Te duci, fără să te uiţi înapoi. Mai ai reflexul să laşi orgoliul şi să te întorci. Dar nu o faci. Oamenii pe care îi iubeşti mereu mint. Sunt sătula acum.
MI-E SOMN.

 P.S. : atunci când te întorci în trecut, înseamnă că nu eşti mulţumit de prezent?